<i>Fericirea are chipul tău</i>
Sînt fericiţi ca-n reclame - aşa se spune despre anumiţi oameni, de obicei cupluri tinere sau familii "standard", cu copii frumoşi şi căţei blănoşi, atunci cînd pare să le meargă tuturor incredibil de bine. Or fi sau nu fericiţi în realitate e greu de spus cu certitudine. Ceva eronat e însă sigur în adagiul despre "fericirea ca-n reclame": anume ideea că publicitatea ar fi un spaţiu exclusiv al fericirii, un fel de rai consumerist promis celor care s-ar conforma îndemnului de cumpărare. Zîmbetele cu glanţ şi sprinteneala de musical a personajelor din spoturi nu îi mai păcăleşte de mult pe creduli (în caz că ar fi făcut-o vreodată)... Reclamele contemporane promit satisfacţie, mulţumire, rezolvări fel de fel, dar nu de tip maximalist. Ipocrizie! Condiţionare socială! Exploatarea omului prin intermediul fantasmelor! - acuză adversarii ideologici ai publicităţii, precum François Brune, sociolog francez cu convingeri politice radicale, autor al cărţii Le Bonheur conforme, mai importantă pare-se la noi decît la el în ţară (traducerea Fericirea ca obligaţie e de peste un deceniu referinţă bibliografică obligatorie pentru studenţii care urmează specializarea publicitate la facultăţile rom
