<b>După 70 de ani " şi tot atîtea probleme</b> " egala apetenţă pentru crimă a tiraniilor ideologice "

Publicat în Dilema Veche nr. 288 din 20 Aug 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Totuşi, complicitatea celor doi tirani ascundea un dezechilibru: oricît ar părea de bizar, Stalin era mai sincer decît Hitler în acest troc " în sensul că liderul de la Kremlin era mult mai convins decît Führer-ul că acest pact e menit să dureze. Ca în orice poveste de love & hate între tirani, şi relaţia dintre Stalin şi Hitler are gradul ei de insondabil şi de patologic. Cei doi se admirau reciproc, se detestau între ei şi se temeau unul de altul. Iar complicităţile şi temerile lor au afectat o jumătate de Europă. Despre cîteva dintre consecinţele acestor teribile rivalităţi şi similitudini vorbeşte textul lui Timothy Snyder (din pp. 10-11) " şi despre istoria şi memoria ce pleacă de acolo. Eseul lui Snyder mi se pare impecabil, prin logica şi prin argumentaţia lui. Este cu atît mai binevenit cu cît această dezbatere comparativă " despre ceea ce generic numim Holocaust şi Gulag " se află în impas, de cel puţin un deceniu, pradă unor incompatibilităţi interpretative (sau unor umori ale autorilor!) ce încă durează. Mai cu seamă după căderea Zidului Berlinului, după Cartea neagră a comunismului a lui Stéphane Courtois et al. şi toate reacţiile pro sau contra ce au urmat, sensibilitatea subiectului, în loc să scadă, a sporit. Ideea înrudirii de fond a nazismului (şi/sau fascismului) şi stalinismului (şi/sau comunismului) şi-a cîştigat adepţi, dar şi adversari, iar polemica se duce adesea în termeni radicali: ori unul, ori altul. Condamnarea mai ales a fascismului irită mai cu seamă intelectualitatea liberală şi de dreapta din ţările Europei Estice, cea care ştie că libertatea, în ţările din Est, a fost victima stalinismului (ceea ce este real). Condamnarea împreună a fascismului şi comunismului irită intelectualitatea de stînga din Europa Occidentală, în numele acelor principii nobile şi umaniste care " spune ea " ţin de comunismul teoretic, şi nu de practica politică a lui Stalin (ceea ce e corect). Evident, şi unii, şi alţii au dreptate şi cred că tocmai această ubicuitate a raţionamentului justificator a făcut ca dezbaterea să alunece des în afara ştiinţelor sociale, spre pasiunea şi partizanatul politic al zilelor noastre. Cu atît mai potrivit mi se pare textul lui Snyder: el arată că istoria Holocaustului şi cea a crimelor stalinismului nu se exclud, ci se întrepătrund. Nu e un truc de eseist, ci e consecinţa directă a faptului că, în urmă cu 70 de ani, două totalitarisme înrudite aveau, separat, propriul lor plan de extindere a influenţei în ceea ce fiecare dintre ele considera a fi spaţiul său vital predispus cuceririi. Telegrama de amor şi omor politic În decembrie 1939, Stalin găsea răgaz pentru un gest amabil faţă de un prieten de dată recentă: el îi trimitea o telegramă lui von Ribbentrop, asigurîndu-l că-şi reaminteşte cu plăcere întîlnirea lor din august acel an, de "istoricele ore de la Kremlin în care s-a conturat un punct de cotitură în relaţiile dintre cele două măreţe popoare, punînd bazele unei durabile prietenii între noi". "Măreţele popoare" erau germanii şi sovieticii; peste un an şi jumătate, ei vor lupta cu cerbicie unul împotriva celuilalt, tocmai pentru că acea "prietenie" de moment şi pactul ce decursese din ea nu avuseseră în ele nimic durabil, de la bun început. Complicitatea consfinţită pe hîrtie acum 70 de ani reprezintă una dintre cele mai penibile şi criminale pagini din istoria comunismului de tip sovietic. Nimic din retorica unei "lumi mai drepte şi mai bune" " precum cea promisă de Lenin & Stalin " nu justifica alianţa cu Reich-ul, chiar dacă, vreme de decenii, istoricii URSS au încercat s-o explice prin încăpăţînarea Angliei & Franţei de a nu ceda avansurilor lui Stalin. Această "teză defensivă" a istoriografiei sovietice " adică: URSS s-a aliat cu Germania pentru că trebuia să se alieze cu cineva, alţii nu au vrut, veneau vremuri tulburi etc. " este doar o parte din adevăr. Cealaltă parte este ceea ce Snyder numeşte "politica uciderii în masă": politică pe care Stalin o experimentase deja, cu rezultate spectaculoase, pe seama propriilor concetăţeni. Adevărul e că Stalin nu a avut nevoie de Hitler pentru a se simţi ameninţat: el începuse, din primii ani ’30, teribila înfometare premeditată a Ucrainei, cu un scop care încă şi astăzi produce migrene politico-istorice. Atunci, în 1932-’33, liderul de la Kremlin ar fi confiscat grîul Ucrainei pentru a lovi încăpăţînata categorie a kulacilor (echivalentul chiaburilor de la noi) " spune azi istoriografia rusă, sprijinită de discursul oficial impus, din 2007, de ex-preşedintele Vladimir Putin. Altă interpretare: Stalin urmărea, de fapt, lichidarea ucrainenilor ca etnie " aceasta e azi teza susţinută oficial la Kiev (sub numele holodomor) şi îmbrăţişată de preşedintele Iuşcenko. Inutil de precizat că actuala polemică ruso-ucraineană, amintită de Snyder (şi despre care am mai scris în Dilema veche) are mai mult de-a face cu inamiciţia (geo)politică dintre Putin şi Iuşcenko şi mai puţin cu istoria reală a regimului stalinist. O primă similitudine, deci: cele două totalitarisme ale secolului XX au avut, o vreme, apetenţă pentru aceleaşi victime. Înainte de a deveni victima potenţială a lui Hitler (vezi tratamentul inuman rezervat prizonierilor sovietici în lagărele germane), cetăţeanul generic sovietic fusese oricum victima propriului său regim. Drept care e de apreciat analiza pe care Snyder o face acestui perimetru (Belarus, Ucraina, Polonia, Lituania, Letonia) care a avut neşansa istorică de a fi afectat succesiv de stalinism şi de nazism, între începutul anilor ’30 şi mijlocul anilor ’40. Cu o precizare: dacă Polonia măcar era un stat terţ, de reţinut că celelalte erau republici componente ale URSS. Scăpate (e un fel de-a spune) de prigoana lui Stalin, ele au intrat pe mîna lui Hitler. Ca apoi, scăpate de Hitler, să reintre în "grija" lui Stalin. Cumplit destin! Înfometarea, ca mijloc de presiune asupra unei comunităţi, a surîs în egală măsură " se pare " celor doi tirani. Aşa cum Stalin a înfometat Ucraina în 1932-’33, la fel a făcut cu România, imediat după război (1945-’46), ajutat de o secetă reală şi de inconştienţa şi incompetenţa unui regim pe care el îl adusese la putere. La fel, Hitler a înfometat Leningradul cu speranţa că astfel îl va îngenunchea şi tot el avea şi un plan după Blitzkrieg de înfometare a URSS prin care urma să "scape" rapid de cîteva zeci de milioane de slavi. Şi, aşa cum Holocaustul şi asediul Leningradului ne arată ce ar fi urmat să facă Hitler cu toţi evreii şi (foarte probabil) slavii din aria lui de stăpînire " dacă ar fi avut ocazia, tot aşa înfometarea ucrainenilor, uciderea polonezilor la Katyn, deportarea balticilor, a moldovenilor, a georgienilor sau "complotul bluzelor albe" evreieşti etc. ne arată de ce era în stare Stalin şi ce ar fi putut urma dacă el ar fi fost " să zicem " doar cu cinci ani mai tînăr. Neşansa de a fi victimă în Estul Europei Un alt punct real " din păcate " al demonstraţiei lui Snyder priveşte disproporţia, în domeniul mai larg al istoriei Holocaustului, dintre ceea ce ştim de la şi despre evreii din Vestul şi cei din Estul Europei. Dar, oare, nu acelaşi lucru se poate spune şi despre victimele estice ale comunismului, fie ele evrei sau nu? De la căderea Imperiului Bizantin, se pare că Istoria Europei se scrie mai cu seamă în Vest, de către occidentali. Iată un subiect de reflecţie. Stalin nu a dorit să facă din evreii sovietici subiecţi ai Holocaustului, din cel puţin două motive. Primul, pentru că accentul victimizării trebuia să cadă pe ruşi, şi nu pe vreuna dintre celelalte etnii ale imperiului sovietic. Snyder explică: "imperialismul suferinţei" sau "monopolul martirajului" legitima acţiunile de rusificare de după război; altfel spus, cine reclamă victimele reclamă implicit teritoriile ce au dat acele victime. Iar evreii sovietici nu-şi prea aveau locul în acest peisaj. Celălalt motiv: Stalin a avut doza sa de antisemitism şi probabil că doar cîţiva ani i-au mai lipsit pentru a deveni unul dintre marii iudeohtoni (ucigători de evrei) ai Istoriei. Începuse ceva, în primii ani ’50 (presupusul "complot" al medicilor evrei etc.), dar n-a avut timp să-şi ducă la capăt intenţiile. Nu-i un paradox, ci doar o altă similitudine: aşa cum, la mijlocul anilor ’20, Hitler ajungea la concluzia că sursa relelor din Germania se află în această etnie, două decenii mai tîrziu Stalin părea pregătit să reia prigonirea evreilor sovietici de acolo de unde ilustrul său complice & adversar o lăsase. Nu contează că o bună parte dintre primii bolşevici fuseseră evrei. Stalin nu-i mai dorea, aşa cum nu-i mai dorea în genere pe camarazii săi din prima generaţie a mişcării " vezi Marea Teroare stalinistă de la mijlocul anilor ’30, egal îndreptată împotriva kulacilor, a bazei partidului (pentru intimidare) şi a elitei acestuia (pentru curăţirea de contracandidaţi potenţiali). E loc pentru amîndouă Aşadar, rescrierea acestui capitol din istoria est-europeană a Holocaustului ne poate conduce, printr-un subtil mecanism al similitudinilor dintre totalitarisme, la înţelegerea mai nuanţată şi mai apropiată de esenţă a crimelor comunismului. Holocaustul şi Gulagul nu se exclud, ci se completează. Nu trebuie intrat într-o absurdă competiţie a cifrelor, ci în analiza egalei apetenţe pentru crimă a tiranilor ideologici. Pentru că, în final, concluzia se impune: teoreticienii şi practicienii Auschwitz-ului şi Katyn-ului, înainte şi în afară de a se război ei înşişi, au împărţit acelaşi adversar " normalitatea însăşi, aşa inextricabil umană, cîrtitoare pe multe voci, imperfectă ideologic şi neuniformă etnic, precum este ea.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Autoturism de lux căutat de autoritățile din Polonia, descoperit de poliţiştii de frontieră în Portul Constanța Foto Poliția de Frontieră jpg
Autoturism în valoare de un milion de lei, căutat de autoritățile din Polonia, descoperit în Portul Constanța. Cine era șoferul vehiculului de lux
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit, pe 12 decembrie, în Portul Constanța un autoturism de lux căutat de către autoritățile din Polonia. Autovehiculul este evaluat la aproximativ 200.000 de euro.
image png
Dorel Vișan deplânge moartea lui Mircea Diaconu: „Marii artiști se duc și nimeni nu mai spune un cuvânt despre ei”
Dorel Vișan, afectat de moartea colegului său de breaslă și prieten Mircea Diaconu! Remarcabilul actor a acceptat să stea de vorbă cu Click! și să ofere o primă reacție legată de trecerea în neființă a lui Mircea Diaconu.
mircea diaconu jpg
Boala cruntă de care suferea Mircea Diaconu. Ce este cancerul de colon și ce simptome provoacă
Mircea Diaconu, unul dintre cei mai îndrăgiți actori și politicieni din România, a plecat dintre noi lăsând în urmă o carieră remarcabilă, dar și o poveste tristă despre lupta cu o boală nemiloasă.
tragerea la sorti M 2026 FIFA webp
Diana Lupescu si Mircea Diaconu jpg
Femeia alături de care Mircea Diaconu a stat 44 ani. „Dacă te-aș cere de soție, ce-ai zice?”
Mircea Diaconu, actorul care s-a stins din viață sâmbătă, 14 decembrie 2024, cu zece zile înainte de a împlini 75 ani, a stat alături de aceeași femeie timp de 44 ani. Cum a cucerit-o pe Diana Lupescu.
oala presiune jpeg
Cum să gătești sarmalele în mai puțin de o oră. Trucul știut doar de bucătarii din restaurante de lux
Sarmalele sunt cele mai cunoscute și mai delicioase preparate tradiționale din țara noastră. Însă, în ciuda gustului delicios al acestora, cu toții știm că trebuie să stea foarte mult pe foc pentru a se face așa cum trebuie. Din fericire, există un truc care ne ajută să le gătim mult mai repede!
mina marea neagra (11) jpg
Ambasada Rusiei, iritată de acuzațiile privind minele marine din Marea Neagră. Ce a transmis ministerul român al Apărării
Ambasada Federației Ruse la București a emis joi, 12 decembrie, un comunicat de presă prin care acuză Ministerul Apărării Naționale din România de „acuzații nefondate” împotriva Rusiei. Criticile au legătură cu minele din Marea Neagră.
banner mircea diaconu 1 png
Cariera impresionantă a actorului Mircea Diaconu. Filmele și piesele de teatru care l-au consacrat
Actorul Mircea Diaconu, simbol al teatrului și cinematografiei românești, s-a stins din viață pe 14 decembrie 2024, la vârsta de 74 de ani, după o lungă luptă cu cancerul de colon.
12688059 jpg
Rușii au început să piardă din avantajul în privința artileriei
Avantajul pe care îl avea Rusia în raport cu Ucraina în privința artileriei se diminuează treptat, potrivit lui Nazar Voloșhin, purtătorul de cuvânt al grupului operațional și strategic de trupe Hortiția, relatează presa ucraineană.