<b>A fost sau n-a fost revoluţie/lovitură de stat?</b> "<i>patru zile la Chişinău -</i>

Ajung la Chişinău fără probleme. Autorităţile nu par a aplica la aeroport politica de la graniţa terestră, unde au întors românii din drum. Puteam invoca statutul de consultant pentru o organizaţie internaţională. Dar nu mă întreabă nimeni nimic. Intru pur şi simplu. Nu am mai fost la Chişinău din 2003. Remarc pe drum că se construieşte masiv, blocuri noi, parcă nu mai este pustiul de atunci. Şi un prim mall. Malldova. Reuşit joc de cuvinte. Pe drumul de la aeroport, panouri uriaşe unde se spune că Uniunea Europeană şi Moldova conlucrează pentru protecţia mediului, pentru tineri etc. Şi panouri unde diverşi şefi de întreprinderi adresează urări şi gînduri de bine. Comunism şi UE. Am cîteva ore pînă la prima întîlnire. Ajung în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Cîteva mii de oameni strînşi, nici o organizare, nici un discurs. Scandează dezorganizat. Jos Comunismul; Unu-doi, unu-doi, comunismul la gunoi; Refuz, rezist, sînt anti-comunist; România, România; Europa, Europa. Merg la treburile mele. Mă întorc spre seară. Aceeaşi atmosferă în Piaţa MAN. Dorin Chirtoacă, primarul Chişinăului, trece prin mulţime. Cîteva fete zbiară ca la Michael Jackson. Se scandează "Dorin, Dorin". Omul trece pur şi simplu, apoi dispare. Nici o tribună, nici un vorbitor. Merg să citesc ziarele în parcul de peste drum. Am găsit doar ziarele de vineri (vezi rubrica din p. 17). Cineva de lîngă mine spune: "Io-s tînără şi tot cu comuniştii am votat". MARŢI, 7 APRILIE Am lăsat ca atare notiţele de marţi, pe care apucasem să le transcriu imediat. 9,30. Trec prin Piaţa MAN. Doar cîteva pîlcuri de manifestanţi. Puzderie de poliţişti. Maşini vechi de poliţie, ponosite. Poliţiştii sînt militari în termen, foarte tineri, cu caschete masive din tablă, cum avea USLA pe vremea lui Ceauşescu la noi. 11,20. Am terminat o întîlnire şi fug către alta. În Piaţa MAN sînt deja cîteva mii de oameni. Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt este blocat. Au apărut nişte boxe mari, cineva vorbeşte. Vreo 20 de tineri încearcă să blocheze un bulevard adiacent cu un banner mare pe care scrie: "Da democraţia; Nu dictatură". Se ceartă cu şoferul autobuzului. Cîţiva se caţără pe geamul autobuzului şi strigă "Jos comuniştii" către oamenii dinăuntru. Pînă la urmă se dau la o parte. Autobuzul trece. După mijlocul intersecţiei, o bătrînă dinăuntru scoate mîna pe geam şi arată semnul rusesc pentru Fuck You. Totul pare calm. Sînt sunat din România: eşti bine? La televizor zice că au atacat Preşedinţia. La naiba, e doar la cîteva sute de metri mai încolo. Dar cît am căscat ochii aici s-a făcut deja ora pentru o altă întîlnire. Fug. E uşor suprarealist să discut despre programe de dezvoltare în această atmosferă, dar parcă e cu atît mai interesant. 15,00. Sînt liber restul zilei. Întîlnirea cu un oficial se amînă, va avea loc joi dimineaţa. Liber să casc ochii. Ajung la Preşedinţie. O clădire înaltă, seamănă mai degrabă cu un sediu de bancă decît cu o instituţie oficială. Geamurile sînt sparte la etajele inferioare, arde un foc lîngă. Vizavi este Parlamentul. Piaţa dintre cele două clădiri e plină de lume. Cîteva mii de oameni stau şi se uită, din cînd în cînd scandează. La parterul Parlamentului, cîteva zeci de tineri iau cu asalt clădirea. Dinăuntru sînt stropiţi cu jeturi de apă. Sînt tineri, foarte foarte tineri, adolescenţi, de fapt. Foarte agitaţi. Mulţi şi-au pus tricourile în cap, alţii " tricoloruri. Nu îmi găsesc locul, dinspre Piaţa MAN se aud scandări. Aici lucrurile rămîn la fel: din mulţime se aruncă cu pietre în geamurile Parlamentului, unii se apropie, dau înapoi cînd sînt stropiţi. Merg spre cealaltă Piaţă. Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt pare un loc de promenadă. Oamenii se duc de colo-colo, ca şi mine. Două fete în fuste foarte scurte. Un tip învelit în tricolorul cu stema Moldovei le întreabă: "Fetiţele, la revoluţie?". Ele rîd. Oamenii stau la coadă la Fornetti. Se vînd şi floricele. N-ai zice că la două sute de metri se ia cu asalt o clădire. Ajung în Piaţă. Aici mulţimea s-a îngroşat, cred că sînt peste 10.000. De la boxe se aude o voce care face apel la calm. Îi imploră să fie paşnici. Pe margine, cîţiva tineri vin dinspre cealaltă piaţă. Unul are un scut de poliţist pe care îl agită. Strigă la lume să vină cu ei în cealaltă parte. Se apropie un domn în vîrstă, îmbrăcat în costum. "Mă, copile, şe vreţi voi să faşeţi?". "Acolo, acolo, să luăm Parliamentu’" " i se răspunde. Ei fug înapoi. Eu rămîn fără cerneală în stilou. La naiba, de unde fac rost de pix la revoluţie? Uimitor, chioşcul de lîngă piaţă e deschis şi are şi pixuri. E coadă şi aici. O fată mă întreabă ceva în ruseşte. Rămîn perplex. Zic că vorbesc română sau engleză, rîde şi se întoarce. Cînd ajung să cumpăr, o altă fată din chioşc îmi zice: "Dumneavoastră aţi vinit aici de la România să ne susţineţi pe noi?". De unde a ştiut că sînt din România? Probabil după lipsa accentului şi pentru că nu vorbeam rusă. Zic că sînt cu alte treburi şi zîmbesc. Dacă se va duce zvonul că agenţi din România au făcut revoluţia, să ştiţi că eram doar eu, cu un pix. (Completare ulterioară: a doua zi, Voronin va spune că agenţi români au organizat totul. Îmi menţin declaraţia, doar dacă SRI şi SIE nu au pregătit şi paraşutat în Moldova cîteva mii de agenţi cu accent basarabean.) Tocmai cînd terminam de vorbit cu fata se aude o explozie dinspre Parlament. Cred că este gaz lacrimogen. Mă duc acolo. Pe drum mă întîlnesc cu un grup care strigă "La televiziune! La televiziune!". Pe bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt aceeaşi atmosferă de promenadă. La Fornetti este tot coadă şi eu mor de foame. Multe fete au bentiţe tricolore sau brăţări la fel. Nu am mai văzut aşa bentiţă din şcoala primară, cînd luam premii împachetate în tricolor. La conferinţa de presă 15,30. La Parlament, aceeaşi atmosferă de spectacol public. Aceleaşi cîteva zeci care dau asaltul la parter. Lumea scandează. Foarte puţini jurnalişti. Un car al PRO TV filmează în piaţă (într-una dintre întîlniri, cineva îmi spune că PRO TV local este o redută antiregim. "Ştiţi, nu este deloc ca PRO TV din România, tabloidizat." Mi se face ruşine. Lăsasem acasă televiziunile apărîndu-l pe Becali.). O petardă lacrimogenă plezneşte în mulţimea din faţă. Oamenii fug. Dintre ei răsare unul plin de sînge. Are tot spatele ars. Treningul său supraelastic a luat foc, i se vede fundul. Nu pare că suferă prea rău, se mişcă mai degrabă calm, poate nu e conştient că i-au ars hainele. E negru de funingine şi de sînge. Dispare în mulţime. Deodată se aude un mare vuiet. Dintr-o parte a pieţei vin scutierii. Lumea fuge, de această dată în masă. Există pericolul unei busculade. Scutierii stau puţin într-o parte a pieţei, apoi se retrag. Nu ştiu dacă şi-au propus asta, dar au dat o gură de oxigen celor care apărau Parlamentul. Clădirea nu mai este atacată pentru moment. Ca să văd mai bine, mă urc pe treptele din faţa Preşedinţiei. Abia acum observ: clădirea este devastată la parter, uşa mare de fier se hîţînă într-o balama. Scutierii sînt înăuntru. Geamurile sparte la etajele inferioare. Pe trepte, este un pupitru, ca atunci cînd oficialii susţin conferinţe de presă în picioare. Pe pupitru este scrijelit "Muie Voronin!". Oamenii vin şi se pun la pupitru. Vorbesc ca pentru presă. Cunoscuţii le fac poze. Cîţiva tineri aruncă cu pietre pe o stradă laterală. Nu pot să văd ce se întîmplă. Altă petardă lacrimogenă. O alta. Aerul devine înecăcios, dar vîntul împrăştie repede mirosul. Din mulţime se strigă: "fără vărsare de sînge, fără vărsare de sînge". Cineva de lîngă mine mormăie: "fără vărsare, dar dacă prindem pe unu’ i-om da o bătută...". Asaltul s-a mutat în dreapta clădirii. Manifestanţii atacă poliţiştii, care răspund. Altă busculadă. Un semn de circulaţie este smuls de trei tineri care îl hîţînau de ceva minute bune. Îl aruncă într-o grămadă de scaune care ard în centrul bulevardului. Oamenii vorbesc între ei cum că ar fi un mort. Un altul zice că s-au găsit sute de paşapoarte într-o clădire. Nu înţeleg ce paşapoarte şi de ce e asta suspect. Zvonurile lucrează. Camionul deturnat 16,00. Mă întorc în Piaţa MAN. Tot calm, discursuri. Cineva de la unul dintre cele trei partide anticomuniste intrate în Parlament spune: singuri au dat foc acolo, ca să ne acuze pe noi. Aceste trei partide nu au nici o legătură cu ce s-a întîmplat la Parlament. Este o provocare. Voi aţi organizat manifestaţia aceasta. Noi am venit să vă ajutăm pe voi. Jos minciuna! Jos minciuna! Mulţimea repetă. Primarul Chişinăului trece prin faţa Guvernului. Clădirea este protejată de trei rînduri de scutieri. Spre deosebire de cei de la Parlament, aceştia mai degrabă se plictisesc. Chirtoacă este aplaudat. O vorbitoare invită la microfon nişte oameni care să depună mărturie de cum au fost fraudate alegerile. O tînără spune că a fost observator. "Pe liste erau oameni care de acum sînt morţi de trei ani în urmă." Vine altă femeie. Spune că este mamă şi bunică, fiul este în piaţă. Ştefan, te salut. Cineva din mulţime salută înapoi. Femeia continuă: printre voi sînt poliţişti infiltraţi, nu vă lăsaţi provocaţi. Nu vă lăsaţi provocaţi. Stăm aici, demonstrăm paşnic, îi lăsăm pe ei să ne atace. Mulţimea strigă: "vot repetat, vot repetat". 16,30. Dinspre cealaltă revoluţie vine un camion blindat de poliţie. Se mişcă încet prin mulţimea de pe bulevard. O secundă cred că poliţia va intra în manifestanţi. Ce naiba caută un singur camion aici? Este unul de tip vechi, micuţ, bătrîn. Apoi îmi dau seama: este împins de vreo zece tineri. Un altul este la volan, mîndru de el, se vede prin parbrizul spart. L-au capturat de la Poliţie. Se opresc. Se urcă pe el. Flutură steagul UE şi tricolorul cu stema Moldovei. Două fete se urcă în cabină. Îşi fac poze. Prietenii de jos le fac poze, ele fac poze cu telefonul celor de jos. Cei de sus coboară, camionul se hîţînă. Vor să-l răstoarne. Nu reuşesc. Un domn în costum, vîrstă mijlocie, vine şi îi roagă să nu-l răstoarne. Ce vor să facă? Zbiară la ei. Îi roagă, tinerii încetează. Trebuie să fim paşnici, le spune. Tinerii devin nervoşi. Îl înconjoară, el le spune că e om bătrîn, să-l asculte. O femeie în vîrstă vine şi îl ia la rost: "Staţi aişi şi vorbişi, dar nu duceţi un pahar de apă la tineretul care se liupă în partea ailaltă. A fost Roşca, acu sînteţi voi!". Vorbeşte de Iurie Roşca, fost opozant al lui Voronin, acum văzut drept colaborator. Tinerii se joacă cu camionul, nu îl mai răstoarnă, dar au descoperit cum se lasă cabina şoferului în faţă. O lasă şi o ridică la loc de cîteva ori. Au o jucărie. Vine o fată îmbrăcată ca de birou, e nervoasă. Ţipă la ei: "Vă rugăm, fiţi paşnici. Folosiţi-vă capul. Lăsaţi maşina în pace!". (Sînt doar doi dintre mulţii oameni care au încercat să stopeze violenţele în acea zi. De ei mi se rupe sufletul acum.) De la boxe se aude o poezie, ceva cu "avem trecut mare / avem prezent falnic". 16,40. Dinspre Parlament se înalţă o coloană de fum. Merg într-acolo. Dar chiar la marginea pieţei mă opresc uimit. Vreo 15 tineri stau pe jos, în cerc, pe nişte ziare şi cîntă folk, cu o chitară. Parcă habar nu au unde sînt. Cîntă. "Te uiţi cum trece fata zglobie...". Stau cinci minute şi îi ascult. Parcă îmi face bine. Un vuiet dinspre Parlament, momentul artistic se termină. Parlamentul stă să cadă 16,50. În faţa Parlamentului o adevărată bătălie între poliţişti şi manifestanţi. Au intrat pe geamurile de la parter. Flăcări mari înăuntru. Aruncă afară monitoare şi hîrtii. Piaţa s-a umplut de hîrtii. Unii dintre ei încearcă să-i calmeze pe alţii. Mă impresionează un adolescent înalt. Calm, se ceartă cu cei care se maschează şi dau atacul. "Pentru şi faşeţi asta?" "Pentru viitor" " îi aruncă unul peste umăr. "Aşa e viitoru’?" "Viitorul în pulă" " îi răspunde celălalt. Merg în dreapta clădirii. Aici, scenă fabuloasă. Vreo 150 de poliţişti înghesuiţi într-un colţ. Manifestanţii i-au înconjurat. Scutierii stau în formaţie "broască ţestoasă", total ascunşi după trei rînduri de scuturi suprapuse. Unii aruncă cu sticle de plastic în ei, alţii strigă "Poliţia e cu noi". Fac poze cu telefonul mobil. (Pe lîngă pozele publicate de mine, puteţi găsi la acest link poze făcute de altcineva în exact acelaşi loc: http://benia.livejournal.com/249565.html) Aici sînt doar vreo 100 de manifestanţi şi o mare mulţime pe margine, ca la spectacol. Mă apropii. Figurile devin tot mai dubioase. Sînt agitaţi. În interiorul clădirii, geamurile sînt acoperite total de alte scuturi. Nu înţeleg care e logica. În faţă, intrarea mare este apărată, dar unii manifestanţi devastează birourile din dreapta, intrînd pe geam. Aici, parterul este protejat de scuturi. Cei care au intrat în faţă nu vin şi încoace? Revin în faţa clădirii. Focul din două birouri este deja furios. Cineva strigă lîngă mine "Arde nomenclatura comunistă", dar nu este urmat de nimeni. Cei violenţi se tot suie pe geam (şi nu e uşor, trebuie să se caţere pe zid aproape doi metri) şi aruncă lucruri de acolo. Au scos nişte scaune pe roţi şi se plimbă cu ele. Un altul loveşte un ceas de perete cu o bîtă. Apoi îi vine ideea de a-l lua la ţintă. Îl aruncă în sus şi încearcă să-l lovească. Se joacă. Doi tipi care şi-au făcut mască de faţă din tricolor ies din primele rînduri. Îşi dau tricolorul jos şi fumează liniştiţi. Mi s-a acordat un interviu 17,00. Haos total. În faţă au intrat în birouri, în spate scutierii fac zid în faţa intrării. Mulţimea strigă "Afară, afară". Notez permanent şi fac poze. Doi tipi se uită insistent urît la mine. Mă scotocesc după legitimaţia de presă şi după paşaportul românesc, poate îmi trebuie. Monitoare şi calculatoare zboară de la parter afară. Unii le înşfacă şi fug cu ele, alţii le fac praf metodic, cu picioarele de masă pe care le au tot dinăuntru. Dacă este organizată povestea asta, e prost organizată. Eu cred că totul e haotic. Furie oarbă. Un tip trece pe lîngă mine cu un filtru de cafea în mînă, ambalat în cutia sa. Pare nou. Captură de război. Un adolescent de nici 15 ani are o farfurie. Albă, cu eticheta pe ea. Se tot gîndeşte dacă să o păstreze sau să o facă zob. Mai tîrziu aveam să-l văd iar în mulţime. Avea farfuria în mînă. Altă scenă absurdă: nişte ursuleţi de pluş zboară prin aer. Tot luaţi dinăuntru. Apoi se aglomerează în faţă: scaune, monitoare, cărţi, multe cărţi. Cei de jos fac poze cu telefoanele celor dinăuntru, care aruncă lucruri. La un moment dat, unul dintre cei dinăuntru se opreşte şi face şi el poze cu telefonul, celor de jos. Revoluţia online. În tot acest timp este un fum gros de la focuri şi se aud permanent trosnete de la geamurile sparte şi de la obiectele care cad. Mă aşez pe iarbă să-mi trag sufletul. La doi metri de mine, un adolescent se sprijină într-un scut de poliţist. Prietenul său are o caschetă. Eşti ziarist? Da. Vrei să-ţi dau un interviu? Dă-mi. Nu vrea să-şi spună nici numele mic. "Poliţia batie tare la noi, nu-ţi spun. Unii fură, eu nu am venit să fur. Am venit să lupt." Cît vor sta aici? "Mîiine şi poimîine şi dacă nu se întîmplî nimic, asta este." Îmi spune cum s-au organizat. Trebuia să fie luni un flash-mob la statuia lui Ştefan cel Mare. S-au strîns şi a ieşit ce a ieşit. Nu sînt conduşi de nimeni, nu ştie nici un şef. Nu au legături cu cei din piaţa mare, ăia doar vorbesc, nu fac nimic. Pot să-i fac o poză? Dar, dar să aştept să-şi pună tricoul pe cap. Şi-l pune şi pozează mîndru, îşi umflă pieptul şi ţine scutul ca pe un trofeu. Cîţi ani ai? "Am. Am ceva peste 18." Minte în mod evident. De la ce ziar eşti? De la Dilema veche, o revistă din România. Aha, aveţi site? Da, avem. 17,20. Mă întorc la cealaltă manifestare. Sîntem foarte mulţi oameni. Aici va fi centrul de greutate, îmi spun. Piaţa enormă este plină, sînt şi pe margine. Discursuri, îndemnuri multe la calm. Fiţi paşnici. Fiţi paşnici. Parcă asta este singura idee a zilei. Nu vă lăsaţi provocaţi. Apeluri disperate aproape. Ştiu că dacă se va întîmpla ceva semnificativ, acesta este locul. Dar sînt ziarist, violenţa este spectaculoasă. Nu mă pot abţine, fug iar la Parlament. Intrăm sau nu intrăm? Cade Parlamentul 17,40. În spatele clădirii, acolo unde era zidul de scuturi în formă de broască ţestoasă, oamenii s-au înmulţit. Copleşesc scutierii. Aceştia primesc ordine să se retragă. O fac organizat. Rîndurile din spate şi de deasupra mai întîi, apoi următorul, încet. Sînt speriaţi. Nişte copii şi ei. Ofiţerii ţipă să se retragă în ordine, o fac încet. Mulţimea înaintează pas cu pas în locul rămas liber. "Poliţia e cu noi, poliţia e cu noi." Nu se mai aruncă cu nimic. Este un calm parcă anormal. Zidul de scuturi se subţiază încet, încet, scutierii intră în clădire. Deodată apar oameni în uniformă printre manifestanţi. Ciudat. Îmi dau seama că sînt pompieri. Vor să stingă focurile. Nimeni nu îi deranjează. Sînt agitaţi, dau drumul la un hidrant din parcul din spate. O coloană de apă împroaşcă manifestanţii. Unii urlă: "Fiţi, bă, atenţi, în pulă!". Îmi vine să rîd de indignarea omului stropit, dar mă abţin. Pompierii îşi văd de treabă mai departe, astupă spărtura cu un furtun, scutierii continuă să se retragă încet. Oamenii îi alintă: "Hai, bă, că sîntieţi d-ai noştri. V-au trimis pe voi, nişte copii". Ei nu zic nimic. În faţa lor nu mai sînt doar adolescenţii agitaţi de acum cîteva zeci de minute. Pe maşinile de pompieri scrie mare "Feuerwehr". Or fi vreo donaţie nemţească. A mai rămas doar un rînd de scutieri afară, şi cei care blochează geamurile înăuntru. În tot acest timp, în faţă, manifestanţii intră şi ies pe ferestre. Parcă clădirea e ruptă în două şi cele două părţi nu au legătură. Deja scutierii din ultimul rînd au lăsat scuturile jos, se retrag cu spatele, oamenii înaintează pas cu pas în spatele lor. Parcă nu le vine să creadă. Acum ce facem? Un tip ceva mai în vîrstă cu o faţă de gangster urlă: "Nu intrăm, nu intrăm. Stăm aici". Îmi amintesc de săracul Dan Iosif. Ăştia fac revoluţiile. Un altul, un malah enorm, zice: "Cum, bă, să nu intrăm, eşti tîmpit. Ne aşezăm pi fotolii şi dăm noi legi, ha-ha-ha". Încep să atrag atenţia, sînt singurul îmbrăcat în costum, am rămas aşa de la întîlniri, fac poze, notez. Ce caut acolo? Sînt ziarist. Aha. Dar scap repede de atenţie, se ceartă între ei. Un tînăr urlă: "Cum să nu intrăm, trebuie să intrăm, să dăm semnalul că am luat Parlamentul". Un altul îi dă cu flit: "Hai, mă, lasă-mă". Primul urlă şi mai tare: "Bă, tu di şe ai vinit aişi? Ca sî furi?"; "Unde, mă, viezi tu că am furat?! Eu nu am luat nimic". În spatele meu, printre copaci, o altă scenă suprarealistă: un moşneag a apucat o oală din aluminiu. Se uită în ea. Miroase. Apoi dă cu oala de un copac, să o golească. Era un orez galben înăuntru. Moşul pleacă cu oala goală. Înapoi la intrare, o mică busculadă. Un domn în costum, elegant, le spune ceva agitaţilor care dezbăteau dacă să intre sau nu. Le zice că nu e frumos să fie violenţi, că trebuie să fie paşnici, să lupte paşnic. "Bă, da’, şine eşti tu?"; "Sînt X (nu vreau să dau nume), sînt jurist. Nu trebuie să li dăm motiv, că vor declara stare de emergenţă la noapte şi pun tancurile pi noi"; "Şi de la şe partid eşti?"; "Am vrut să candidez independent. Am agonisit semnăturile şele neşesare, dar nu m-au lăsat". Am agonisit semnăturile. Ador arhaismele şi accentul din Basarabia. Dezbaterea se lungeşte. Tot discută dacă să intre sau nu, parcă poliţiştii retraşi înăuntru nu ar exista. Îmi închipui că poliştii au secţionat cumva comunicarea între laturile clădirii, pentru că după colţ oamenii tot intrau pe geamuri. Sau nu au apucat să ajungă aici prin năuntru, e o clădire mare. Tot mai discută. "Mă, tu şe zîci?" Pe mine mă întreabă. Dau din umeri şi zîmbesc. Asta mi-ar lipsi acum, să am păreri despre asaltul Parlamentului. Dar e momentul să mă retrag. Mă duc spre parcul din apropiere să mă odihnesc. În faţa hotelului de lux de lîngă, cîţiva străini privesc ca la spectacol, parcă intrigaţi, parcă cu frică să se apropie. Aveam să regret că am plecat. Nici nu am ajuns bine şi aud aplauze. Văd poliţiştii ieşind din clădire. Pînă ajung eu, manifestanţii intraseră deja. Pe aceeaşi uşă, scutierii ies, ei intră. Scutierii par demoralizaţi, abia tîrăsc scuturile. Cîţiva îi aplaudă şi strigă: "Poliţia e cu noi". Unul le strigă: "Daţi, bă, jos caşchetele, pizdeţilor!". Gata, oamenii au intrat. Geamurile de la scara interioară încep să zboare. Zgomot infernal. Scara se umple de oameni, aproape se calcă în picioare, urcînd. Cei dinăuntru strigă: "Nu fărîmaţi, nu fărîmaţi". Cîţiva însă fărîmă cu poftă. Unul apare la etaj cu un TV imens, o plasmă. O ţine prin geamul spart. Să o arunce sau nu? Pînă la urmă, coboară cu ea pe scări. Un altul flutură un tricolor. Mulţimea de pe margine aplaudă. Unul cîte unul geamurile de la etaj se fac ţăndări. Prin cîte o gaură, un adolescent extaziat scoate capul. Unul ţine o pîine în mînă. Încep şi aici să zboare monitoare pe geam, scaune, mese. Izbucneşte focul în cîteva birouri. Scutierii s-au oprit peste drum, lîngă hotel. Stau într-un fel de formaţie, aliniaţi, dar nimeni nu îi bagă în seamă. Zgomot de geamuri sparte şi de lucruri care se buşesc de pămînt. Nişte tineri ies din clădire cu monitoare şi calculatoare învelite în feţe de masă. S-au ales cu ceva. Zîmbesc larg. Moşul care fugise cu oala s-a întors. Are un prelungitor zdrobit în mînă, îl izbeşte de un pom, se alege cu firul şi pleacă. Apar pompieri cu furtunuri, să stingă focurile. Nimeni nu-i deranjează. Peisaj după bătălie 18,00. Merg în faţa clădirii. Parlamentul a căzut. Geamurile încep să se spargă la etajele II şi III. Dar mai sus nu. Doar unul singur, la etajul V, face spectacol. Cineva din acel birou este ca într-o stază distructivă: aruncă încontinuu pe geam monitoare, haine, cărţi, hîrtii. Mulţimea de jos e în pericol de capete sparte. Un telefon zoară şi el pe acelaşi geam, dar rămîne agăţat de fir, hidos. Cum monitoarele să fărîmă jos, zgomotul este infernal. Deodată mulţimea de cîteva mii care urmăreşte spectacolul în faţă aplaudă. Sus de tot, pe acoperiş, cineva flutură un drapel al UE zdrenţuit. E imaginea zilei. Tocmai acum mi se umple telefonul. Nu mai pot să fac poze. Nu mi-am luat de la Bucureşti nici cartela suplimentară, nici firul de transfer. La ce mi-ar fi trebuit? Steagul UE zdrenţuit este înfipt sus de tot şi rămîne să fluture acolo. Altă scenă suprarealistă: doi bătrîni bine îmbrăcaţi, cu alură de burghezi, stau între pomi pe două scaune de birou, evident aruncate din clădire, şi privesc spectacolul. Lîngă ei, un tip meştereşte ceva la un fax, pare că vrea să-l repare. Un altul rupe dintr-o ramă o pictură, ceva ieftin, pobabil de pe holurile Parlamentului. Din toate cele aruncate, deja sînt două focuri foarte mari în stînga clădirii, fum înecăcios. Pompierii vin şi aici să stingă. Sînt admirabili, îşi văd de treabă, nu zic nimic, aşteaptă să mai apară un foc, apoi aleargă şi îl sting. Nimeni nu îi deranjează, doar furtunurile le fac necazuri, se tot încurcă. Lîngă ei, doi tipi vin cu un dulap de fier. Încep să bată în el cu un picior de scaun, tot de fier. Bătăile atrag mulţimea, oamenii se îngrămădesc să vadă ce scot din dulap. Un pompier care tocmai stingea unul dintre focuri urlă: "Bă, mi-ai călcat pi furtun". Omul se dă jos de pe furtun. Reuşesc să spargă dulapul. Cărţi, documente, hîrtii. Le aruncă în toate direcţiile. O fată cu ochelari pe nas vine şi se uită prin cărţi. Alege cîteva şi rămîne cu ele în braţe. Lîngă dulap, un frigider strivit, aruncat de sus. Parlamentul a căzut. Provocatorii în vişiniu 18,20. Plec spre cealaltă piaţă. La Fornetti e tot coadă, nimic de mîncare. Tot atmosferă de promenadă pe bulevard. Parlamentul a căzut aproape anonim. Piaţa este plină. Mulţime cît vezi cu ochii. La o terasă din parcul din faţă, lumea stă şi bea bere, mănîncă pizza. Trebuie să mănînc ceva. Dar mă atrag discursurile. O femeie: "Dragi cetăţeni, nu vă lăsaţi provocaţi. Sînt zvonuri că şei de la Parliament sînt reprezentaţi ai partidelor politişe. Nu ieste adevărat, noi sîntem aişi". Urmează apeluri disperate la non-violenţă. Primesc sms viral de la Bucureşti: manifestaţie pro-Moldova la TNB în seara asta. Ha-ha-ha. O altă voce la boxe: "Un grup de tineri de la Parliament au vinit aişi. Le mulţumim că sînt aişi şi sînt paşnici". Mulţimea aplaudă. După ce am văzut la Parlament, parcă nu mă obişnuiesc cu această mulţime calmă. Parcă e altă ţară. Prin mulţime trece un tînăr mascat cu tricoul, flutură un scut de poliţist. Oamenii îi fac loc şi se uită la el parcă miraţi, parcă acum află că dincolo s-au bătut. Parcă el este din altă ţară. La microfon, o tînără spune că cele trei partide nu îi reprezintă. Un poet celebru vine şi ţine un discurs patetic naţionalist. Mă enervez. Într-una din întîlnirile mele cineva mi-l dăduse exemplu de tip care consumă fonduri româneşti pe nişte publicaţii obscure şi dubioase, fără să dea socoteală (a nu se confunda cu publicaţiile scoase în Basarabia de ICR, banii respectivi sînt alocaţi pe proiecte şi controlaţi). Tocmai pe ăsta îl prind la microfon. "Bun-venit revoluţia tinerilor." Nici măcar nu s-a întîmplat şi revoluţia asta are profitorii ei. Cere Partidului Comuniştilor să se autodizolve, altfel va fi scos în afara legii. Omul aiurează, dar mulţimea aplaudă. Cere scuze mulţimii că liderii celor trei partide i-au numit pe tinerii de dincolo "copii vandali". Aşa or fi făcut? Pare că microfonul îi este smuls, pentru că imediat o voce feminină nervoasă îl pune la punct: eu am fost jurnalistă şi acum sînt politician. Nu-i lăsaţi pe cei care vor să vă separe de politicieni, să fim uniţi, noi vă apărăm drepturile dumneavoastră. Şi ea este întreruptă în mod bizar de o voce de copil care recită o poezie. Nu apuc să notez totul, decît: "O, Ştefan, trezeşte-te / Uită-te la ţară.... O, limbă cea română / Vorbită de străbuni". Femeia de mai devreme o lasă să termine poezia, apoi spune: "Fiţi calmi, avem informaţii că printre noi sînt mulţi provocatori. Bîta nu este străşnicia. Fiţi paşnici. Avem informaţii că grupuri de provocatori îmbrăcaţi în vişiniu şi cu bîte vin spre piaţă. Nu le răspundeţi". Nu e momentul să fii îmbrăcat în vişiniu. O altă voce spune la microfon că este o manifestaţie legală, că e dreptul lor să se adune. Şi Europa... 19,00. Ajung din nou în faţa Parlamentului. Chiar vizavi, pe treptele Preşedinţiei, primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, ţine un discurs. Este calm şi stăpîn pe sine. În sfîrşit, ceva calm şi în această piaţă. Focurile au fost stinse, clădirea pare pur şi simplu abandonată. Cum s-or fi oprit din spart geamuri? Doar etajele inferioare sînt foarte afectate şi celebrul geam de la etajul V. Telefonul atîrnă încă acolo. Chirtoacă spune că se negociază cu Guvernul şi cu Voronin. Au pus cîteva condiţii, să se renunţe la acuzaţia de lovitură de stat, să se permită manifestaţiile paşnice şi să fie repetate alegerile. Le spune să meargă cu toţii în Piaţa MAN, la manifestaţiile paşnice. Domină un calm ireal. Toată piaţa îl ascultă. Îi imploră să fie paşnici. Le spune că reprezentantul UE, Solana, a condamnat vandalismele, iar acum este momentul să arate că sînt un popor civilizat. Dacă au încredere în el, să meargă în cealaltă piaţă, să fie paşnici. Vreţi? Daaa, răspunde mulţimea. "Haideţi să mergem de aici. Clădirile astea nu vor păţi nimic dacă vor rămîne nesupravegheate." Pleacă spre cealaltă piaţă, cu un mare grup după el. Cele două clădiri rămîn în urmă, afumate şi părăsite. Eu merg să mănînc. În seara respectivă am petrecut cîteva ore transcriind notiţele de mai sus, publicate imediat pe Hotnews.ro. Cînd am plecat de acolo, violenţele păreau terminate. Mare mi-a fost mirarea cînd am văzut cum arăta clădirea a doua zi. Se pare totuşi că a păţit ceva după plecarea primarului. Împuşcături Noaptea de marţi spre miercuri, în jur de 1,30. Sînt trezit de împuşcături. Hotelul meu este la cîteva sute de metri de Parlament, pe nişte străduţe laterale. Au fost cîteva rafale scurte. Pe fereastră, nu se vede nimic. Linişte totală, nici ţipenie pe străzi. Îmi vine să ies, dar mă abţin. Mi-e frică. Nu ştiu ce să fac. Rămîn în cameră. Mă uit le televizor, nici un program local în română nu este prins. La TVR Internaţional se dă filmul Horia. La BBC World sînt ştiri din Moldova, doar cîteva imagini cu violenţele de la Parlament. Nimic despre manifestarea paşnică. Mi se pare nedrept. Dar, în fond, şi eu tot la violenţe m-am dus. Din cînd în cînd se aud zgomote de voci dinspre piaţă. Focuri nu se mai aud. A doua zi aveam să aflu că au fost aproape două sute de arestări, iar focurile au fost cu gloanţe oarbe. MIERCURI, 8 APRILIE 12,15. Am avut întîlniri toată dimineaţa. Oamenii cu care vorbesc sînt speriaţi, zvonuri despre arestări şi morţi. Ajung la Parlament. Îl lăsasem ieri seară devastat la primele etaje. Acum însă arată mult mai rău. Într-un colţ este ars de jos pînă sus, semn că a fost un foc mare care s-a întins în afară şi a afumat clădirea. Geamuri sparte mult mai multe decît ieri-seară, celebrul geam de la etajul V nici nu se mai remarcă. În jur, atmosferă ireal de calmă. Au început deja curăţenia pe lîngă clădire. Dacă încerci să te apropii, nişte tipi în civili îţi spun că nu ai voie. Nici nu se legitimează, nici nu îţi spun de ce nu ai voie. Trupe de scutieri stau pe lîngă clădire, unii pe scaune luate din interior, alţii direct pe iarbă sau pe bordură. Observ imediat că nu mai sînt militarii în termen de ieri, copii speriaţi. Ăştia sînt mai în vîrstă, masivi, cu altfel de uniforme. Emană încredere în ei. Unde or fi fost ieri? Oricum, situaţia este sub un control ferm " civilii care dau ordine, muncitorii care fac curăţenie ordonat, scutierii masivi şi mustăcioşi. Nu-mi vine să cred că acum cîteva ore se auzeau împuşcături, iar ieri-seară acest loc era un haos absolut. La ce am asistat? În jurul clădirii, pe trotuar, la distanţă, oamenii fac poze şi se plimbă, pare un pelerinaj. Atmosfera de calm bine controlat este întreruptă doar în faţă, unde o bătrînă se ceartă cu doi tineri, o fată şi un băiat. Prind doar "dar de tine cine are nevoie, comuniştii?", la care bătrîna răspunde: "Sînteţi voi Moldova pi dreacu’!". Mă duc spre cealaltă piaţă, bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfînt este pustiu. În mod bizar, nu circulă oameni, dar nici maşini. Locul de promenadă de ieri este gol. De parcă ordinea care a înlocuit haosul alungă oamenii. În Piaţa MAN " mult mai puţini manifestanţi, vreo 2000. Discursuri multe, cereri politice. Se spune că Voronin a convocat directorii de liceu pentru a-i exmatricula pe tinerii care participă la demonstraţii. Altcineva spune că cei arestaţi sînt bătuţi. A început represiunea. Sînt sunat din România. Voronin l-a expulzat pe ambasadorul României şi a spus că Bucureştiul este în spatele evenimentelor. Ai grijă de tine. O să am. Este o zi superbă de primăvară. Toată ziua sînt în întîlniri, între ele mă uit pe Internet la ştiri. Expulzarea ambasadorului român, ziarişti arestaţi. JOI, 9 APRILIE Am o întîlnire chiar în clădirea Guvernului. Doar cîteva pîlcuri de oameni în faţa clădirii, eu discut înăuntru despre reforma justiţiei, standarde fito-sanitare şi integrarea în UE, între altele. Am avion spre România după-amiază. La Parlament, aproape pustiu. Aceiaşi civili care nu te lasă să te apropii. Aflasem că liderii opoziţiei sînt anchetaţi pentru organizarea violenţelor. Observ cîteva maşini diplomatice în dreapta clădirii, grupuri de oameni în costume, bine îmbrăcaţi, în faţa intrării. După steaguri, ambasada Marii Britanii, a Franţei, a Cehiei, care reprezintă Preşedinţia UE. Îmi dau seama că regimul face turul diplomaţilor, pentru a le arăta distrugerile. Îmi vine să le strig că sînt păcăliţi. Mă abţin, aş fi luat pe sus imediat. A doua zi, voi vedea imagini pe net: diplomaţii plimbaţi în cîrd prin clădire. Nu ştiu ce înţeleg ei din toată povestea. Aş merge totuşi spre ei să le zic ceva. Dar ce? Oare ce am văzut? Mă sună de la Realitatea TV. Mă gîndesc dacă să intru sau nu în direct, vreau totuşi să ajung acasă. Dar trebuie să spun că opoziţia a încercat să oprească violenţele. Acesta este mesajul cel mai important acum. Intru în direct de la Chişinău, mai mult pentru mine. Mă apucase o angoasă îngrozitoare, un sentiment de neputinţă. Măcar să simt că am făcut şi eu ceva, că am zis. Realitatea TV se vede în Moldova pe cablu (sau se vedea înainte de evenimente). Iau un taxi spre aeroport. Şoferul ascultă un radio oficial. Panourile de pe drum, cu UE şi Moldova, par altfel acum. Ascult ştirile: toţi observatorii internaţionali au spus că alegerile au fost corecte, dar liderii opoziţiei nu vor să accepte decizia poporului şi au provocat violenţele, dar statul va fi ferm şi va menţine ordinea. Urmează meteo. În aeroport sînt sunat de la România liberă să dau o declaraţie despre Vadim şi Becali candidaţi la europarlamentare. Spun că nu mă interesează. Ziarista insistă. Mă enervez: "Poţi să mă citezi aşa: mi se rupe de Vadim şi Becali". Peste zece minute sun înapoi, îmi pare rău şi vreau totuşi să declar ceva: mi-a venit o idee, dacă tot punem gangsteri pe listă, nu am putea pune şi nişte basarabeni? Sigur găsim unul prin puşcărie cu cetăţenie românească, cetăţean UE, ar fi pentru o cauză mai bună. Încerc şi eu, e aproape sigur că listele nu se mai pot schimba. În aeroport, avionul de Bucureşti întîrzie. Nici o explicaţie oficială. Trecusem cu bine de controale, nu fără emoţii. Citesc revista gratuită Moldova Today. Voronin aproape pe fiecare pagină. Undeva la mijloc un titlu spune "Criza economică va ocoli Moldova". O poză cu bursa de la New York şi explicaţia că occidentalii de rînd îi invidiază acum pe moldoveni. Posibil. Peste o oră voi fi în Occident. Cîteva zile după, rămîn cu mintea în Moldova. O mulţime de analişti îmi explică la televizor ce am văzut. Eu încă nu ştiu.