Lecturi voyeuriste. Despre Cioran, cititorul.

Simona MODREANU
Publicat în Dilema Veche nr. 330 din 10-16 iunie 2010
Lecturi voyeuriste  Despre Cioran, cititorul  jpeg

Orice lectură e o intruziune, la urma urmei, chiar dacă una dorită, premeditată de autor. Iar printre multiplele modalităţi oblice, uşor perverse, de apropriere a unui scriitor e şi cea a curiozităţii axate pe lecturile celui care ne-a devenit necesară lectură. Nici în această privinţă, Cioran nu se lasă abordat şi descifrat cu uşurinţă, trimiterile directe la surse sau citatele complete din lucrările care l-au marcat fiind aproape inexistente de-a lungul operei sale. Vagi indicii, nume amintite ici-colo, texte majore evocate en passant, da, dar îndeosebi ecouri subînţelese, făcînd apel direct la competenţa enciclopedică a cititorului, asta în cazul în care îl preocupă reconstituirea filiaţiilor.

„Îmi place să citesc ca o portăreasă: identificîndu-mă cu autorul şi cartea. Orice altă atitudine mă trimite cu gîndul la un ciopîrţitor de cadavre“, afirmă el tranşant şi pătimaş, după bunul obicei, în Neajunsul de a te fi născut. Interesant ni se pare faptul că, deşi influenţa unor gînditori precum Nietzsche, Schopenhauer, Şestov, Bergson, ca să nu mai vorbim de misticii din Vest şi din Est, de gnostici şi budişti, sau de marii artişti ai pilulelor savant otrăvite, ca Chamfort sau La Rochefoucauld, este indiscutabilă şi relativ uşor de argumentat, Cioran se plasează – tardiv, ce-i drept – sub semnul unui mare romancier francez, pesimist şi filosofic dezabuzat, ca şi el. Astfel, în Tentaţia de a exista, gînditorul notează: „Amintiţi-vă mai degrabă de vorbele lui Flaubert: „Sînt un mistic şi nu cred în nimic“. Văd aici refrenul timpului nostru, „un timp infinit de intens şi fără substanţă“. Altundeva, în Caiete, Cioran recidivează: „Sînt un necredincios care nu citeşte decît gînditori religioşi. Motivul profund e acela că doar ei au atins anumite abisuri. Laicii sînt refractari sau inadecvaţi“.

O primă – şi poate unică – concluzie se impune, cred, în ceea ce-l priveşte pe cititorul Cioran, anume că, deşi a ticluit întreaga viaţă, cu meticulozitate şi înverşunare, o hermeneutică delirantă a non-sensului universal, singura reală şi nealterată obsesie a gînditorului român a fost raportarea la divin, înţelegerea esenţei creaţiei şi a locului fiinţei în cosmos.

Altminteri, e greu să-l urmezi îndeaproape în formarea lui intelectuală pe cel care a decretat mereu lectura sterilă, considerînd că orice inventar al părerilor altora e inutil, un sacrilegiu chiar, şi că tot ce nu provine dintr-o experienţă trăită direct este lovit de nulitate... Prin urmare, Cioran face doar ce ştie el mai bine, adică scrie despre sine, chiar atunci cînd se ascunde, ca în Exerciţii de admiraţie, după vreun confrate spiritual cu care se identifică şi de care se serveşte, legănat de iluzia unui grad sporit de veridicitate conferit de recursul la persoana alterităţii. Un exemplu semnificativ e cel al studiului dedicat poetului francez Henri Michaux, marele său prieten în dezastre şi nebunii devastatoare, un alt ne-înţelept ce a preferat să păstreze mereu vie strălucirea înviorătoare a contradicţiilor sale: „Îl admiram pentru clarviziunea sa agresivă, pentru refuzurile şi fobiile sale, pentru suma aversiunilor sale ş...ţ, îi preţuiam mai presus de orice latura incisivă, crispată, «inumană», exploziile şi ricanările, umorul de jupuit, vocaţia de convulsionar şi de gentleman“. (Michaux ou la passion de l’exhaustif)

Supralicitarea explicativă a propriului eu pe spinarea unui el este la fel de vizibilă în prefaţa lui Cioran la scrierile unui alt mare poet şi gînditor francez, Paul Valéry. Ca şi el, „sihastrul din Vitry“ este un mistic ratat, un îndrăgostit de singurătate, un frămîntat cu spirit mult prea ascuţit ca să nu devină un pasionat marginal, un exaltat a cărui „viziune asupra lumii e cea a unui blestemat exilat din Paradis. Acest paradox explică, în parte cel puţin, strania coexistenţă a unui lirism frenetic cu o reflecţie senină.“ (L’Hermite de Vitry, in Paul Valet, Paroxysmes)

Alte cărări, ale tinereţii îndeosebi, l-au condus şi l-au făcut să trăiască ani de zile „în umbra sfintelor“, după cum mărturiseşte în Tratat de descompunere, mai ales a Terezei de Avila, dar şi a Catarinei de Sienna, Angelei de Foligno, sau a lui Magister Eckhart, Ioan al Crucii, Suso sau Tauler. Ce l-a putut apropia de aceşti „perturbaţi“ de Absolut? Mult mai multe decît ar crede cei care preferă să vadă în Cioran pe ateul şi nihilistul ce cîntă magnific prohodul unei lumi. A găsit la ei extaz şi paradox, voluptate a suferinţei, frenezie vicioasă, îndoială şi acedia, melancolie muzicală şi teorie a lacrimilor, dar şi atracţia intelectuală pentru o mişcare ascensională de pozitivare a neantului, pentru vertijul imposibilei comuniuni, pentru extenuarea lui Dumnezeu într-un mister niciodată pătruns...

Cioran nu s-a dezis nicicînd de constantele meditaţiilor sale metafizice, dar odată depăşite emoţiile mistice şi seducţia dualismului gnostic, adultul s-a apropiat de revigoranta şi relativizanta înţelepciune orientală, cochetînd cu tema jocului divin al creaţiei, cu cea a lumii himerice sau a incongruităţii naşterii şi cu alte aspecte ale viziunii hinduiste şi budiste, împiedicîndu-se însă, definitiv, de problema răului şi a suferinţei pe care gîndirea indiană o subsumează exclusiv spaţiului iluzoriu creat de maya. Mahabharata, Vedanta, sau Buddha apar destul de des în decursul reflecţiilor cioraniene, care nutreşte faţă de această formă de spiritualitate o admiraţie amestecată cu invidie şi cu recunoaşterea incapacităţii structurale de a o urma: „Să ştii că te baţi numai pentru iluzii şi că, pentru esenţial, e inutil să faci sacrificii presupune atîta luciditate, atîtea căderi şi victorii încît nimic nu mai poate ţine în frîu orgoliul suprem şi suprema umilinţă. Nu l-am putut iubi pe Buddha niciodată. L-am urît ori de cîte ori i-am dat dreptate.“ (Cartea amăgirilor)

... Şi cîte şi mai cîte s-ar putea spune despre cititorul Cioran, despre iubirile şi dezamăgirile sale textuale, despre eliberarea cuvîntului într-o altă logică a comunicării, despre impudoarea Eului în exil, care îşi trăieşte în verb experienţa finitudinii moderne...  

Simona Modreanu este conf.dr., Universitatea „Al. I. Cuza“, Iaşi.    

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Libertățile lui Niță
Dosarul de față marchează un secol de la acea Constituție și o privește cu luciditate.
constitutia din 1923 2 jpg
Triumful efemer al brătianismului – Constituția de la 1923
Constituția de la 1923 este, în termeni politici, juridici şi simbolici, apoteoza lui Ioan I.C.Brătianu
img jpg
De la formă la forță: starea de asediu
O altă Constituție urma să fie proclamată la sfîrșitul lui februarie 1938, instaurînd formal autoritarismul carlist.
p 11 Carol al II lea WC jpg
Între bovarism și realitate tradiții constituționale la centenar
Constituția din 1923 e mai mult un abandon al constituționalizării și, în felul ei, un pas precar spre maturizare.
p 12 Juliu Maniu WC jpg
p 13 Statuia lui Ion I C  Bratianu WC jpg
Cît de liberală putea fi Constituția din 29 martie 1923?
Din punct de vedere politic, adoptarea Constituției României Mari reprezintă un considerabil succes al PNL.
culisele promulgarii constitutiei din 1923 bataie ca in filme in jpg
A fost suficient să vi se prezinte chestiunea femeilor...
Dl. V. Pella: Ce legătură are igiena cu drepturile politice ale femeilor?
Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.

Adevarul.ro

image
Regrete printre românii care au trecut la Hidroelectrica. Au fost atrași cu un preț mic, dar situația se schimbă
Cele mai multe contracte expiră în curând, iar oamenii se plâng că nici măcar nu au fost notificați de furnizor.
image
Cronica unei crime cu ucigaș cunoscut. Ancheta a durat 10 ani, deși polițiștii știau cine este făptașul
Autorul unei crime comise în urmă cu 15 ani s-a bucurat de libertate în tot acest timp, cu toate că anchetatorii aveau martori și probe care îl incriminau direct.
image
Alimentul care ar răspândi cancerul în tot corpul: „Are ceva în el care îl face un catalizator puternic“
Autorii studiului sunt de părere că acest lucru ar putea fi combătut prin medicamente sau diete speciale. Însă, pentru asta studiile clinice ar trebui să treacă la subiecți umani.

HIstoria.ro

image
Statul sovietic paralel în România. Rețeaua colonelului Zudov
Prin sintagma „stat sovietic paralel” înțelegem mecanismul clandestin prin care Uniunea Sovietică a instituit controlul total asupra suveranității statului român.
image
Povestea marilor cutremure ce au zguduit spațiul românesc
La mijlocul lunii februarie a acestui an, orașul Târgu Jiu și localitățile învecinate au fost afectate de o serie de cutremure care, deși nu au produs pierderi de vieți omenești sau pagube materiale majore, au stârnit panică în rândul populației.
image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.