Lectura şi elevii epocii digitale

Florentina SÂMIHĂIAN
Publicat în Dilema Veche nr. 522 din 13-19 februarie 2014
Lectura şi elevii epocii digitale jpeg

Cum îi pregăteşte lectura şcolară pentru viaţă pe copiii de azi? Întrebarea cred că merită o dezbatere profundă. Ceea ce voi încerca aici este doar să punctez cîteva dintre posibilele direcţii de discuţie. O să mă refer doar la gimnaziu, pentru că acesta reprezintă, cred, etapa în care interesul elevilor pentru lectură (mai) poate fi stîrnit.

Ce recomandă programele şcolare? Care este rolul lecturii şi al studiului literaturii în şcoală? Programele actuale pun accent, în gimnaziu, pe dezvoltarea strategiilor de lectură şi pe cunoaşterea trăsăturilor unor tipuri de texte (nonliterare – ştiri, articole, reclame etc. – şi literare – basm, nuvelă, schiţă, pastel, baladă, comedie), urmărind formarea unui cititor care să înţeleagă ceea ce citeşte. Perspectiva comunicativă a programei presupune înţelegerea lecturii ca proces de comunicare, în care cititorul activează cunoştinţele şi experienţele ce-l ajută să construiască o interpretare a textelor pe care le citeşte. Nu există autori canonici sau texte obligatorii în aceste programe.

Totuşi, o privire rapidă asupra manualelor de limba şi literatura română pentru gimnaziu confirmă existenţa unor autori „canonici“, prezenţi în toate manualele: Creangă, Caragiale, Eminescu, Sadoveanu, Alecsandri. În rest, opţiunile autorilor de manuale sînt foarte diverse, cuprinzînd texte ale unor autori selectaţi în mod tradiţional în manuale (Brătescu-Voineşti, Gârleanu, Agârbiceanu), dar şi texte din literatura română contemporană (Ana Blandiana, Marin Sorescu, Mircea Cărtărescu) sau din literatura universală (Michael Ende, de exemplu, la Humanitas).

Acestea sînt faptele. Dincolo de existenţa oficială sau de facto a unei liste de autori canonici sau de recomandările privind tipurile de texte ce pot fi studiate în şcoală, programele menţionează clar finalităţile lecturii în gimnaziu. În esenţă, acestea propun formarea unui cititor care, prin lectură, să înţeleagă mai bine lumea în care trăieşte şi pe sine însuşi. De aceea, selecţia textelor nu este totul. Cred că modul în care profesorul abordează acele texte este esenţială. Doar profesorul care face eforturi, care e la curent cu apariţiile recente şi care dovedeşte creativitate şi viziune didactică poate să le dezvolte elevilor gustul pentru lectură, competenţele de lectură şi să-i facă să devină cititori pe tot parcursul vieţii.

Ce se cere la examene? Şi totuşi, de ce se studiază literatura în şcoală? Sigur, nu e suficient să vedem ce zic programele. Profesorii şi părinţii sînt întotdeauna preocupaţi de urgenţa obstacolului imediat: examenul. Profesorii: meditaţii! Părinţii: note mari! Elevii? Toată lumea se agită pentru ca elevii să treacă examenul cu bine şi, eventual, şi cu o notă cît mai mare. Această presiune duce la ceea ce se numeşte „învăţarea pentru examen“, şi nu la „învăţarea pentru viaţă“. Am cunoscut copii care au luat 10 la examen, fără să fi citit vreo carte! Avem o problemă: ce evaluează aceste examene?

În acest moment, există o discrepanţă între programe şi cerinţele pentru examen. Testarea are în vedere mai degrabă învăţarea şi reproducerea unor cunoştinţe, şi nu dovada că elevii pot înţelege şi interpreta un text la prima vedere, că gîndesc critic sau că pot argumenta o idee. E adevărat, competenţele sînt mai dificil de evaluat decît cunoştinţele. Totuşi, experienţa testelor PISA demonstrează că este posibil (aceste teste au introdus şi textele digitale în probele de concurs). Dar discrepanţa menţionată complică, în mod evident şi inutil, viaţa profesorilor şi a elevilor. Profesorii sînt prinşi între două repere între care cu greu pot construi punţi viabile: programa şcolară şi cerinţele pentru testare. Elevii, sub influenţa părinţilor, învaţă pentru examen, fără să înţeleagă rolul pe care lectura îl poate avea, pe termen lung, în viaţa lor şi pentru dezvoltarea lor personală.

Ce pot face profesorii? De ce şi cum poate fi studiată literatura în şcoală azi? Aşa cum spuneam, profesorii trebuie să găsească punţi între cele două repere care le orientează demersurile didactice: programele şi cerinţele pentru examen. Nu e uşor să împaci şi capra, şi varza, dar soluţii există. Numai că, pentru ca acestea să devină viabile, termenul-cheie al ecuaţiei didactice care intră în joc este elevul. Şi nu orice fel de elev, ci acela care aparţine, aşa cum arată cercetările moderne, unei noi paradigme de gîndire şi comportament. Elevul homo zappiens sau elevul digital native.

Acest elev mai este cum era şi, cu el, nu mai merge cum mergea. El se raportează diferit la o realitate pe care sistemul actual de învăţămînt o ignoră. Sistemului îi scapă faptul că el s-a schimbat şi că abordează învăţarea folosind strategii/instrumente/înţelegeri/comportamente noi, neobişnuite şi/sau inacceptabile pentru sistem. Vrem sau nu, ne place sau nu, elevul este altfel acum: rezolvă mai multe sarcini în acelaşi timp; are o foarte bună viteză de reacţie; îl plictisesc ternul şi „morala“; îşi urmăreşte interesele de dezvoltare nonliniar şi informal; face sacrificii pentru a avea „posibilităţi tehnice“; se bagă în seamă şi pune sistemul între paranteze; imaginile au un impact mai mare asupra lor decît textul scris; îi place să-şi folosească imaginaţia; este conectat, este „în reţea“ cu alţii asemenea lui; colaborează, este activ şi învaţă prin joc cu alţii asemenea lui; caută răsplată şi satisfacţie imediată; percepţia este că şcoala/proful sînt prăfuiţi, un rău necesar, util social, dar fără efect în plan personal.

Aşa stînd lucrurile, pentru profesori este important să încerce să-şi cunoască elevii, să afle ce îi interesează, de ce le place sau nu să citească, care sînt experienţele de învăţare nonformală pe care aceştia le au. Orice profesor poate, dacă vrea, să găsească modalităţi de a-i implica pe elevi în lectura exploratorie şi interpretativă, prin diversificarea perspectivelor de abordare şi prin valorificarea strategiilor şi a noilor tehnologii pe care elevii le mînuiesc cu uşurinţă.

Este bine ca oferta de texte propuse spre studiu să fie echilibrată, în aşa fel încît elevii să citească şi texte recente sau actuale (din literatura română şi universală), care sînt de interes pentru ei, dar şi texte canonice (care au, fără îndoială, un potenţial formativ – la nivel personal, identitar, cultural – ce poate fi valorificat). Indiferent însă de tipul textului propus pentru lectură, modul în care profesorul reuşeşte să deschidă interesul elevilor pentru text este fundamental.

Cînd are de predat un fragment din Amintiri din copilărie, profesorul constată că elevii au dificultăţi să înţeleagă textul la nivel lexical (din cauza abundenţei de regionalisme) sau că universul din carte li se pare foarte îndepărtat de al lor şi, ca atare, puţin interesant. Pot fi depăşite aceste obstacole? Cu siguranţă, dacă profesorul reuşeşte să facă textul accesibil şi atractiv, mizînd, de pildă, pe o abordare care să meargă către discutarea temei textului, care este copilăria. Cum anume Nică şi copiii de azi se bucură la fel sau diferit de copilărie?

De aici, discutarea fragmentului ales, în legătură cu alte texte despre copilărie citite de ei (de pildă, Aventurile lui Tom Sawyer, Jurnalul unui puşti sau Însemnările unei puştoaice, Jurnalul secret al lui Adrian Mole sau Băiatul miliardar), dar şi în legătură cu propriile experienţe, considerate semnificative pentru copiii din ziua de azi. Organizarea unor astfel de discuţii se poate realiza după ce elevii îşi împărtăşesc ideile în grup, în clasă sau pe o temă de discuţii pe care şi-o creează pe Internet. De asemenea, abordările surprinzătoare sînt binevenite: elevii pot povesti fragmentul studiat dintr-o perspectivă nouă, care să-i ajute să-l vadă pe Nică şi prin ochii celorlalţi: ai mamei, ai tatălui, ai Smărăndiţei, ai Irinucăi, ai mătuşii Mărioara. Apoi, să scrie ce cred ei despre Nică. Sînt multe căi prin care profesorul îi poate implica pe elevi în discutarea textului. Cu condiţia să aibă această disponibilitate, de a încerca să intre şi în pielea elevului, pentru a vedea cum îl poate provoca. În final, elevii vor fi capabili să exprime un punct de vedere despre text, dar şi despre copilărie. Iar acest tip de achiziţie este cu siguranţă valoros, nu doar pentru un examen, ci şi pentru propria înţelegere pe care elevii şi-o pot construi despre lume şi despre ei înşişi.

Care este atitudinea elevilor faţă de lectură? De ce citesc sau de ce nu citesc copiii? Cred că răspunsul privitor la atitudinea elevilor faţă de lectură este în mare măsură determinat de ceea ce se întîmplă în clasă, de modul în care profesorul reuşeşte să pună lectura în scenă. Sigur, şi părinţii au un rol, dar cred că, statistic, acest rol e din ce în ce mai mic şi din ce în ce mai mult lăsat pe seama şcolii. Pentru a afla de ce citesc sau nu elevii lor, profesorii pot pregăti chestionare; e important să le poată interpreta, în aşa fel încît să găsească şi căi de a veni în întîmpinarea nevoilor pe care le au elevii lor în privinţa lecturii.

Multe cercetări privind lectura spun că, de fapt, copiii şi tinerii de azi citesc la fel de mult, poate chiar mai mult decît cei din generaţiile anterioare, dar citesc altfel, şi „texte“ mai diverse (între care şi mesaje de pe reţele de socializare). De aceea, e bine ca profesorul să ştie ce interese de lectură au elevii, ce medii folosesc pentru a citi, spre a putea face legături între ceea ce citesc pentru şcoală şi ceea ce citesc şi cum citesc în timpul liber.

Cred că lectura rămîne, încă, una dintre căile importante de formare şi dezvoltare personală. Iar rolul profesorului este acela de a o menţine vie, ba chiar de a o face atractivă. Lectura este, încă, o modalitate esenţială prin care chiar şi copiii de azi pot înţelege lumea şi se pot înţelege mai bine pe ei înşişi. Profesorii nu pot ignora acest rol fundamental al lecturii. Cred că mulţi dintre ei pot selecta texte relevante pentru elevii lor şi pot propune abordări care să provoace inteligenţa, imaginaţia, sensibilitatea şi creativitatea elevilor. Depinde doar de profesor cum reuşeşte să facă acest lucru. Dacă profesorul nu încearcă, elevul îl va ignora. Cîtă vreme există o asociaţie a profesorilor de română (ANPRO), cercuri şi cluburi de lectură, edituri care scot cărţi pentru copii, profesorul nu e tocmai singur în acest efort. 

Florentina Sâmihăian este lector dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti, autoare de manuale de limba şi literatura română.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Azi, cu gîndul la mîine
Preocuparea pentru sustenabilitate are, în tot cazul, o natură problematizantă, interogativă, deschisă, care nu poate decît să placă „omului cu dileme”.
Green office space jpg
Despre sustenabilitate, azi
Consumul sustenabil nu presupune, implicit, o renunțare la consum, ci presupune, mai degrabă, o schimbare a comportamentului consumatorilor
p 14 Uzina electrica Filaret WC jpg
Electrificarea Bucureștiului
Orașul București a fost iluminat succesiv cu: lumînări de seu, păcură, uleiuri grele, petrol și electricitate.
Construction workers raising power lines   DPLA   fd565d9aa7d12ccb81f4f2000982d48a jpg
Uzina de Lumină – o istorie de peste un secol
Drept urmare, Uzina de Lumină a continuat să funcționeze doar ocazional, în caz de avarii în sistem, pînă în 1973, cînd, după 74 ani, și-a încheiat definitiv funcționarea.
p 10 jpg
În numele generațiilor viitoare
Cum privim spre generațiile viitoare?
p 12 WC jpg
Monahismul. Sustenabilitatea perenă
Tensiunile legate de ceea ce numim acum sustenabilitate și reziliență au existat dintotdeauna, fără îndoială.
p 11 BW jpg
Sfîrșitul războiului cu natura
Tăiem păduri în timp ce aducem în țară și îngropăm sau ardem mii și mii de tone de deșeuri.
marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.

Adevarul.ro

image
Vietnamezii din Timișoara, filmați când prind popândăi pentru a-i mânca. Animalele sunt protejate de lege VIDEO FOTO
Mai mulți cetățeni vietnamezi, care locuiesc în căminul fabricii Smithfield de pe strada Polonă din Timișoara, au fost filmați în timp ce săpau pe un câmp și prindeau popândăi.
image
Revelațiile unor unguri în România. „Până la urmă, m-am înșelat în privința Transilvaniei și a lor”
Zsolt și Daniel sunt doi tineri din Ungaria care au vizitat pe rând România și au vorbit despre surprizele pe care le-au avut în momentul în care au ajuns să cunoască români și chiar să-și facă prieteni.
image
Care sunt cele 3 zodii care mint fără nicio remuşcare
Din punct de vedere al horoscopului există zodii care sunt mai mult sau mai puţin predispuse a se regăsi pe lista mincinoşilor.

HIstoria.ro

image
Irina Bossy-Ghica: „Îmi consacru toate eforturile pentru a reconstrui ceea ce înaintașii mei au clădit”
Stră-strănepoata lui Ion Ghica și a lui Gheorghe Grigore Cantacuzino a plecat din România în liceu, în 1973, și s-a reîntors prima oară 17 ani mai târziu, după „Revoluția” pe care ține s-o scrie cu ghilimele.
image
Basarabia în anul 1917. Atunci când Unirea nu se întrevedea
Colapsul economic cauzat de starea de război, criza alimentară care a debutat în toamna anului 1916 și tensiunea politică crescândă au creat o situație explozivă în Imperiul Rus, care a culminat cu răsturnarea autocrației țariste, în urma Revoluției ruse din februarie 1917.
image
Populația Bucovinei în perioada stăpânirii austriece
În perioada stăpânirii austriece s-au modificat substanțial atât structura etnică, cât și cea confesională a populației din Bucovina, iar efectul cel mai nefast a fost asupra populației românești.