Lectura la feminin

Publicat în Dilema Veche nr. 785 din 7-13 martie 2019
Lectura la feminin jpeg

Într-o carte-album, ce reconstituie prin intermediul reprezentărilor din arta plastică istoria lecturii feminine între secolele XIII-XXI (Les femmes qui lisent sont dangereuses / Femeile care citesc sînt periculoase, 2006), Laure Adler afirmă: „Pentru femei, cărțile nu sînt niște obiecte oarecare; din zorii creștinismului pînă în zilele noastre, între ele a circulat un curent cald, o afinitate secretă, o relație stranie și singulară țesută din interdicții, aproprieri și reîncorporări“.

Aș spune că această relație specială a femeilor cu cartea și lectura este cu mult mai veche, ea fiind instaurată încă de la începuturile culturii scrise. De fapt, lectura feminină are o istorie desfășurată sub semnul dominației masculine, în interiorul unui sistem social marcat de inegalitate, de nenumărate excluderi și limitări, de control al accesului femeilor la știința de carte. Legătura dintre femei și cuvîntul scris a fost, încă din Antichitate, o sursă de anxietate pentru bărbați. Timp de secole, o dezbatere mereu reluată a fost aceea dacă scrisul și cititul sînt activități prielnice femeilor sau dacă „sexului slab“ îi este mult mai potrivită ignoranța.

Această dezbatere se referea la femeile din clasele de sus ale societății, pentru că doar dintre acestea se alegeau știutoarele de carte, din Antichitate pînă spre timpurile moderne. Femeia educată, care știe să scrie și să citească, a fost nu numai o realitate, ci și un construct al imaginarului masculin, beneficiind de ambivalența atitudinilor față de misterele sexului opus: venerare alături de condamnare. În plan imaginar, femeia care citește reprezintă o primejdie. Lectura este văzută ca un act privat, de sustragere și reculegere solitară, presupunînd o puternică investire afectivă. O femeie care citește creează un spațiu din care bărbatul este exclus, nici o autoritate patriarhală nu poate controla experiența lecturii, a interpretării celor citite. Așadar, supravegherea relației femeilor cu cuvîntul scris și descurajarea apetitului lor intelectual vine din impulsul de a controla forul interior feminin.

Timp de secole, lectura feminină a fost privită ca subversivă, amenințătoare pentru ordinea socială, în neconcordanță cu rolul pe care societatea patriarhală îl rezerva femeii. Virtutea la femeie, spune Platon, în Menon, constă în datoria ei „să-și gospodărească bine casa, păstrîndu-i avutul; al doilea, ea trebuie să fie supusă bărbatului“. Două secole mai tîrziu, Teofrast susținea că este necesară o instrucție elementară a fetelor, limitată la scris, citit și socotit – activități utile economiei domestice și educării copiilor. Cunoașterea culturii literare și a artelor liberale – activități tipice ale elitei masculine – le-ar face pe femei „leneșe, flecare și intrigante“. Educația feminină a fost grevată timp de secole de piedici izvorîte dintr-un persistent imaginar misogin.

Antichitatea clasică a pus în circulație ideea slabei constituții fizice și mentale feminine, a cărei consecință este intelectul redus, instabilitatea emoțională și tendințele iraționale. Educația lor nu este necesară, fiind chiar imprudentă și periculoasă. Se spune că Diogene cinicul, văzînd o femeie învățînd literele, ar fi exclamat: „Ia te uită ce sabie își ascute!“, iar lui Menandru îi este atribuită zicerea: „Cel ce învață o femeie să scrie și să citească nu face decît să sporească otrava unei înfricoșătoare vipere“. Ideea primejdiilor lecturii feminine și asocierea acesteia cu depravarea morală și sexualitatea ilicită nu datează din perioada iluministă (care n-a făcut decît să patologizeze comportamentele feminine de lectură), ea are rădăcini străvechi, în lumea greco-romană. Spaimele și fantasmele masculine au sporit ambiguitatea atitudinilor față de femeile educate, obiect deopotrivă al admirației, dar și al aversiunii și fricii.

Recunoaștem această ambiguitate în portretul Semproniei, nobila doamnă implicată în conspirația lui Catilina (66 î.Hr.), făcut de Sallustius. Aceasta „săvîrșise multe fapte rele cu o cutezanță de bărbat (…) cunoștea literatura greacă și latină, cînta din liră și dansa cu mai multă măiestrie decît i s-ar fi cuvenit unei femei cinstite, și multe altele, care sînt unelte ale desfrîului“. Dar, continuă Sallustius, „talentul ei nu era de disprețuit; ea putea scrie versuri, spunea vorbe de spirit“.

Plinius cel Tînăr își laudă soția într-o scrisoare: „Este de o rară finețe și de o rară sobrietate (…) Cunoaște lucrările mele, le citește mereu, le învață chiar pe de rost“, dar ea nu participă direct la lecturile publice (recitatio), adevărată instituție a vieții literare și mondene a elitei romane, rezervată doar bărbaților. Soția stă ascunsă și ascultă lectura soțului ei în spatele unei draperii (de altfel, și la spectacolele de teatru, femeile stăteau separat, pe locurile din spate).

Femeia care face paradă de erudiție contravine moralei romane, idealurilor feminine de modestie și de viață retrasă. Juvenal, în celebra satiră misogină Despre femei, tună și fulgeră împotriva femeilor care uzurpă prerogative masculine, își dau ifose de pedante și își contrazic soții: „Soția care doarme alături de tine nu trebuie să aibă ce se numește «stil» sau să-ți arunce un entimem (un fel de silogism – n.n.), artistic întocmit, și nici să știe toate istoriile din lume; ba unele lucruri din cărți ar putea să nu le înțeleagă. Urăsc femeia care reia și cercetează într-una «Metoda lui Palae-mon»; care, versată în vechii autori, îmi citează versuri necunoscute mie și care reproșează prietenei inculte greșeli de exprimare chiar de neluat în seamă de către un bărbat. Să-i fie permis soțului să facă un solecism“.

Solecismul este o greșeală de sintaxă. Aici, Juvenal face o trimitere la Marțial, care, într-o epigramă licențioasă, sugerează că aroganța unei femei savante inhibă „discursul“ bărbătesc: „Te întrebi de ce nu mă-nsor cu tine, Galla? / Ești prea învățată, iar organul meu (mentula) deseori comite cîte-un solecism“. Tot Marțial spune: „Eu vreau să am în casă un sclav bine hrănit / Și-o nevastă care prea multe n-a citit“.

În același timp, poeții elegiaci (Catullus, Properțiu, Ovidiu) își arată admirația pentru tinerele care dețineau o bună educație literară (puellae doctae), dar performanțele lor intelectuale sînt descrise mai mult ca parte a atracției erotice pe care o exercitau. Așadar, aceste tinere erau, se pare, curtezane educate, a căror reputație nu era prea bună, fiind incompatibile cu idealul respectabilelor patriciene (matrona, mater familia, domina) ce presupunea modestie, austeritate, devotament față de soț. Poemele lui Ovidiu din Ars amandi conțin avertismente care indică tipul de lectorat feminin cărora nu le sînt destinate, adică tinerelor caste și matroanelor, identificate prin veșmintele pe care le poartă: „Voi, al sfielilor semn, cordeluțe ușoare, departe, / Voi rochii lungi ce-nveliți pulpele pîn’ la mijloc“. Ovidiu, exilat la Tomis se justifică în Tristele: „Nu! versurile-acele eu nu le-am pus în mîna / Matroanelor, oprite să aibă vreun iubit. / Dar ce folos? Căci lumea tot crede că în versuri / Eu am cîntat desfrîul cel aspru pedepsit“.

Aceste reprezentări ale lecturii feminine – activitate periculoasă, corupătoare a moravurilor, care stîrnește poftele trupești și încurajează relațiile adultere – sînt recurente la Ovidiu: „Dar și matroana află ce ai învățat pe alte / Femei! Chiar neînvățată, ea poate luneca. / Atunce o matroană nimic să nu citească, / Căci orice poezie o poate desfrîna! / Pe orice ar pune mîna, la rău dacă i-i mintea, / Așa o să își croiască viața: spre păcat!“

Marțial face aluzii la formele lecturii feminine lascive, un alt motiv literar și artistic foarte longeviv. Lucreția este o soție prefăcută, care practică lectura furtivă, este roșie la față și ascunde cartea licențiosă atunci cînd intră soțul ei, dar reia cititul, netulburată, după ce acesta pleacă. Într-o altă epigramă, insinuează plăceri solitare, adresîndu-se astfel unei matroane care citește versurile sale obscene: „Această carte, doamnă – prea lungă pare-mi-se – / Cu-atît prisos de versuri, știu, te cam ostenise“. (Mai tîrziu, iluministul J.-J. Rousseau avertiza despre pericolul cărților indecente care „se citesc cu o singură mînă“).

Epocile ulterioare, pînă la începuturile perioadei moderne, aduc cu sine puține modificări în statutul femeilor și în atitudinea bărbaților față de ele. Reprezentările negative ale lecturii feminine rămîn o constantă a Evului Mediu, a Renașterii și a Iluminismului. Cu rare excepții, comunitatea intelectuală masculină considera că femeia trebuie să primească o instrucție moderată și că lecturile ei trebuie controlate. („Nu-i bine-ntotdeauna – şi din motive multe – / Femeile să-nveţe, să fie-atît de culte“, Molière). În secolul al XVII-lea, femeile erudite sînt în continuare percepute ca frivole, grotești și „prețioase ridicole“, pentru ca în secolele XVIII-XIX să se desfășoare o adevărată cruciadă împotriva romanului și a lectoratului feminin care l-a îmbrățișat cu aviditate. Astăzi știm că bărbații au pierdut (și) acest război. 

Alexandru Ofrim este conferențiar univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Străzi vechi din Bucureştiul de azi, Editura Humanitas, 2011.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

florica boboi 8 jpg
Florica Boboi, noua câștigătoare Chefi la Cuțite! „Îmi bate inima de mor. N-am câștigat nimic în viața mea”
Florica Boboi este câștigătoarea sezonului 10 al emisiunii Chefi la Cuțite. Chiar de Ziua Națională a României, cei trei finaliști au avut o bătălie de zile mari pentru marele trofeu.
Evgheni Prigojin FOTO TASS
Fost coleg de închisoare cu Prigojin: Este un bulangiu, literalmente
„Noi doi am ispăşit o pedepsă în acelaşi timp. Aş vrea să vă spun că Prigojin este un bulangiu, literalmente”, declară Saşa Kurara într-o înregistrare video.
11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.