Lanseta

Mihai MATEIU
Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Lanseta jpeg

Îmi amintesc o vîrstă la care mă ataşam cumplit de obiecte: jucării, haine, caiete şi rechizite de şcoală, cadouri primite, suveniruri din călătorii, bilete de intare în diverse locuri, desene, tentative de jurnale, reviste etc. Mi-era greu să mă despart de ele, aşa că umpleau dulapurile şi sertarele, transformîndu-le în depozite de amintiri. Îmi amintesc mutarea dintr-o casă, felul în care mi-am luat rămas bun, cu lacrimi în ochi, de la fiecare piesă de mobilier în parte, de la tot ce trebuia să rămînă acolo. Cînd am învăţat, destul de tîrziu şi de greu, să mă despart de lucruri, am aruncat aproape tot ce adunasem. Iar de atunci, chiar dacă am, în continuare, obiecte preferate, chiar dacă primesc cadouri sau aduc amintiri din călătorii – periodic, toate astea sînt triate şi o parte ajung la gunoi. Nimic nu mai e de neînlocuit – casa nu se mai umple de amintiri şi e mai uşor de făcut curăţenie.

Şi totuşi, printre undiţele din debara e şi o lansetă veche, cu vîrful rupt.

Îmi amintesc ziua în care şi-a cumpărat-o Claponul – eram adunaţi în parc, pe bancă, şi el a adus-o să ne-o arate, dar, cum nu era nici unul pasionat de pescuit, n-am fost foarte impresionaţi. Ne uluiau, în schimb, peştii cu care se întorcea cîteodată acasă – cleni cît braţul, cu aripioare portocalii, ştiuci cu gura lată şi pete aurii. Somnul enorm, pe care l-a prins sub baraj, nu l-am văzut decît în poza apărută într-o revistă pentru pescari.

Nu-mi amintesc ce anume m-a făcut să-mi doresc să încerc şi eu, dar, la un moment dat, l-am rugat să mă ia cu el. Mi-a spus că pot merge, cu condiţia să nu-l bat la cap – n-avea chef să piardă timp explicîndu-mi ce şi cum să fac. Puteam, însă, să mă uit la el şi să încerc să-l imit. Am primit împrumut o lansetă mai veche şi grea şi, în următoarele săptămîni, am încercat să fur cît mai mult de la profesorul meu – răcnetele pe care le scotea cînd eram prea aproape şi riscam să-i agăţ firul sau hohotele cu care-mi acompania rateurile erau singurele indicaţii venite din partea lui. Încet-încet însă, am învăţat să lansez tot mai precis, să trag nălucile prin apă cu viteza potrivită şi, cînd se agăţau la fund, să le recuperez fără să rup firul. Surprinzător, Claponul a început să-mi vorbească mai mult.

La începutul sezonului următor, a venit cu mine la magazin cînd mi-am cumpărat prima lansetă şi o mulinetă potrivită. Apoi, cîteva luni, am mers împreună pe Mureş, zi de zi. Am început să recunosc singur locurile de clean şi cele de ştiucă, repezişurile cu avaţi şi gropile cu somni. A fost o vară caniculară, cu temperaturi care urcau pînă la 40 de grade – ne scufundam mereu în apă şi hainele se uscau pe noi în cîteva minute, iar seara ne întorceam acasă cu ochii injectaţi. Deşi nu prindeam prea mulţi peşti, în fiecare dimineaţă îmi doream să o iau de la capăt.

Claponul n-a mai apucat vara următoare, a murit într-un accident de maşină – acele zile sînt ca o buclă întunecată, pe care rareori o vizitez. La înmormîntare, singurul lucru care m-a liniştit a fost că de acolo de sus, de pe deal, se vedea în vale panglica sclipitoare a Mureşului. După cîteva zile, fratele lui, prietenul meu cel mai bun, mi-a dat lanseta Claponului, rugîndu-mă să o păstrez.

Mai bine de zece ani am pescuit numai cu ea. Deşi tehnologia a evoluat enorm în timpul ăsta, n-am simţit nevoia să o schimb – era o lansetă foarte bună, rapidă, şi mă obişnuisem cu ea. Am purtat-o cu mine în multe locuri şi a prins tot ce se putea, mai puţin vreun somn. În zilele lungi petrecute în singurătate, pe malul unor ape, mi-a amintit de multe ori de Clapon – am mai povestit cu el în gînd, i-am arătat modele noi de năluci, m-am lăudat cu peşti, i-am cerut sfatul. Ştiam că vorbesc singur, dar nu m-a deranjat. Pînă la urmă, lanseta a cedat, la o partidă de toamnă tîrzie – vîrful s-a rupt exact deasupra penultimului inel şi s-a dus în apă, nu l-am mai găsit. Aş fi putut să o folosesc în continuare aşa, mai scurtă, dar îşi pierduse toată sensiblitatea. M-am gîndit să o pun pe perete, ca pe un trofeu, dar nu arăta grozav, aşa că, pînă la urmă, a ajuns în debara, după uşă. Am mai luat-o cu mine o singură dată, într-un loc cu somni, şi am avut noroc – n-am egalat recordul Claponului, dar lanseta lui a simţit încă o dată tensiunea şi loviturile unei lupte pe cinste.

Mihai Mateiu este scriitor. A publicat volumul Oameni, Editura Casa de Pariuri Literare, 2011.

Bătălia cu giganții jpeg
Unde greșesc autoritățile
Oare, în loc ca autoritățile să încerce să deservească traficul auto, nu ar fi mai constructiv, ca să nu zic mai la îndemînă, să-l descurajeze sistematic?
951 t pag10 foto Alberto Grosescu jpg
Străzi Deschise. Un pariu pentru viitorul Bucureștiului
Avem nevoie de asta ca de aer! Sau și mai bine spus, avem nevoie de asta ca să mai avem ceva aer.
p 11 jpg
Un spațiu public sigur
Mai nou vedem o șansă în tehnologii de condus autonom; mai bine ar fi să mergem din nou autonom pe picioarele noastre.
p 1 jpg
„Ce nu înțelegeți voi este că…”* – 11 lecții despre oraș
Pietonizarea e permanentă. A merge pe carosabil, chiar dacă temporar ți se dă voie, e aproape umilitor.
951 t pag12jos foto C Dragan jpg
În Suedia, două roți sînt mai bune decît patru
Municipalități suedeze au început să reducă drastic numărul locurilor de parcare din centru, înlocuindu-le cu parcări pentru biciclete.
p 13 jpg
Libertatea de a nu folosi mașina
Noua libertate este de a nu fi blocat în trafic, de a nu plăti rate la mașină, de a nu fi vulnerabil la fluctuațiile prețului petrolului.
1024px Bucharest Citaro bus 4374 jpg
În ce fel de oraș vrem să trăim?
Dacă alegi să optimizezi infrastructura pentru pietoni, mutînd accentul de pe autovehiculul individual, atunci vei aloca bugetul unor proiecte prin care crești capacitatea de transport în comun.
Paris patrimoine jpg
„În ceea ce privește mobilitatea urbană, cel mai important e să lupți împotriva izolării” – interviu cu Carlos MORENO
Administrațiile locale se confruntă cu această mare provocare de a oferi o alternativă la mașina personală care să fie acceptabilă pentru un număr mare de cetățeni.
Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.

Adevarul.ro

image
Factură de aproape 15.000 de euro la telefonul mobil, după accesarea unui link necunoscut
Este păţania unei familii din Sighetu Marmaţiei, după ce fiul lor a deschis un link necunoscut. Apelurile au început să curgă, ajungând la câte 500, zilnic. Factura uriaşă de peste 70.000 de lei va trebui achitată de către titularul abonamentului.
image
Amantele criminale din Bihor, trimise în judecată. Victima, care era soţul uneia, le  „agasa“ pentru că voia sex cu nevasta
Cele două femei din Bihor care i-au plătit 40.000 lei unui interlop, ca să-l ucidă pe soţul uneia dintre ele, au fost trimise în judecată, procurorii susţinând că acestea aveau o relaţie amoroasă, iar soţia victimei se simţea agasată de faptul că el voia să facă sex.
image
Fetiţă de doi ani, căzută de la etajul trei al unui hotel din Eforie Nord. Copila a fost găsită de un turist în iarbă
O fetiţă de doi ani a căzut de la etajul hotelului Delfinul din staţiunea Eforie Nord. Accidentul s-a produs luni, 4 iulie, ora 11.30, la Hotelul Delfinul din staţiunea Eforie Nord. La faţa locului a ajuns un echipaj al Ambulanţei.

HIstoria.ro

image
Diferendul româno-bulgar: Prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat România după obţinerea independenţei
Pentru România, prima problemă spinoasă cu care s-a confruntat după obținerea independenței a fost stabilirea graniței cu Bulgaria.
image
Controversele romanizării: Teritoriile care nu au fost romanizate, deși au aparținut Imperiului Roman
Oponenții romanizării aduc mereu în discuție, pentru a combate romanizarea Daciei, acele teritorii care au aparținut Imperiului Roman și care nu au fost romanizate. Aceste teritorii trebuie împărțite în două categorii: acelea unde romanizarea într-adevăr nu a pătruns și nu „a prins” și acelea care au fost romanizate, dar evenimente ulterioare le-au modificat acest caracter. Le descriem pe rând.
image
SUA și Republica Dominicană - Cum a eșuat o anexare dorită de (mai) toată lumea
Pe 2 decembrie 1823, într-o vreme când majoritatea coloniilor spaniole din Americi își declaraseră independența sau erau pe cale s-o câștige, președintele SUA, James Monroe, a proclamat doctrina care-i poartă numele și care a devenit unul dintre documentele emblematice ale istoriei politice a SUA și a lumii.