Lanseta

Mihai MATEIU
Publicat în Dilema Veche nr. 483 din 16-22 mai 2013
Lanseta jpeg

Îmi amintesc o vîrstă la care mă ataşam cumplit de obiecte: jucării, haine, caiete şi rechizite de şcoală, cadouri primite, suveniruri din călătorii, bilete de intare în diverse locuri, desene, tentative de jurnale, reviste etc. Mi-era greu să mă despart de ele, aşa că umpleau dulapurile şi sertarele, transformîndu-le în depozite de amintiri. Îmi amintesc mutarea dintr-o casă, felul în care mi-am luat rămas bun, cu lacrimi în ochi, de la fiecare piesă de mobilier în parte, de la tot ce trebuia să rămînă acolo. Cînd am învăţat, destul de tîrziu şi de greu, să mă despart de lucruri, am aruncat aproape tot ce adunasem. Iar de atunci, chiar dacă am, în continuare, obiecte preferate, chiar dacă primesc cadouri sau aduc amintiri din călătorii – periodic, toate astea sînt triate şi o parte ajung la gunoi. Nimic nu mai e de neînlocuit – casa nu se mai umple de amintiri şi e mai uşor de făcut curăţenie.

Şi totuşi, printre undiţele din debara e şi o lansetă veche, cu vîrful rupt.

Îmi amintesc ziua în care şi-a cumpărat-o Claponul – eram adunaţi în parc, pe bancă, şi el a adus-o să ne-o arate, dar, cum nu era nici unul pasionat de pescuit, n-am fost foarte impresionaţi. Ne uluiau, în schimb, peştii cu care se întorcea cîteodată acasă – cleni cît braţul, cu aripioare portocalii, ştiuci cu gura lată şi pete aurii. Somnul enorm, pe care l-a prins sub baraj, nu l-am văzut decît în poza apărută într-o revistă pentru pescari.

Nu-mi amintesc ce anume m-a făcut să-mi doresc să încerc şi eu, dar, la un moment dat, l-am rugat să mă ia cu el. Mi-a spus că pot merge, cu condiţia să nu-l bat la cap – n-avea chef să piardă timp explicîndu-mi ce şi cum să fac. Puteam, însă, să mă uit la el şi să încerc să-l imit. Am primit împrumut o lansetă mai veche şi grea şi, în următoarele săptămîni, am încercat să fur cît mai mult de la profesorul meu – răcnetele pe care le scotea cînd eram prea aproape şi riscam să-i agăţ firul sau hohotele cu care-mi acompania rateurile erau singurele indicaţii venite din partea lui. Încet-încet însă, am învăţat să lansez tot mai precis, să trag nălucile prin apă cu viteza potrivită şi, cînd se agăţau la fund, să le recuperez fără să rup firul. Surprinzător, Claponul a început să-mi vorbească mai mult.

La începutul sezonului următor, a venit cu mine la magazin cînd mi-am cumpărat prima lansetă şi o mulinetă potrivită. Apoi, cîteva luni, am mers împreună pe Mureş, zi de zi. Am început să recunosc singur locurile de clean şi cele de ştiucă, repezişurile cu avaţi şi gropile cu somni. A fost o vară caniculară, cu temperaturi care urcau pînă la 40 de grade – ne scufundam mereu în apă şi hainele se uscau pe noi în cîteva minute, iar seara ne întorceam acasă cu ochii injectaţi. Deşi nu prindeam prea mulţi peşti, în fiecare dimineaţă îmi doream să o iau de la capăt.

Claponul n-a mai apucat vara următoare, a murit într-un accident de maşină – acele zile sînt ca o buclă întunecată, pe care rareori o vizitez. La înmormîntare, singurul lucru care m-a liniştit a fost că de acolo de sus, de pe deal, se vedea în vale panglica sclipitoare a Mureşului. După cîteva zile, fratele lui, prietenul meu cel mai bun, mi-a dat lanseta Claponului, rugîndu-mă să o păstrez.

Mai bine de zece ani am pescuit numai cu ea. Deşi tehnologia a evoluat enorm în timpul ăsta, n-am simţit nevoia să o schimb – era o lansetă foarte bună, rapidă, şi mă obişnuisem cu ea. Am purtat-o cu mine în multe locuri şi a prins tot ce se putea, mai puţin vreun somn. În zilele lungi petrecute în singurătate, pe malul unor ape, mi-a amintit de multe ori de Clapon – am mai povestit cu el în gînd, i-am arătat modele noi de năluci, m-am lăudat cu peşti, i-am cerut sfatul. Ştiam că vorbesc singur, dar nu m-a deranjat. Pînă la urmă, lanseta a cedat, la o partidă de toamnă tîrzie – vîrful s-a rupt exact deasupra penultimului inel şi s-a dus în apă, nu l-am mai găsit. Aş fi putut să o folosesc în continuare aşa, mai scurtă, dar îşi pierduse toată sensiblitatea. M-am gîndit să o pun pe perete, ca pe un trofeu, dar nu arăta grozav, aşa că, pînă la urmă, a ajuns în debara, după uşă. Am mai luat-o cu mine o singură dată, într-un loc cu somni, şi am avut noroc – n-am egalat recordul Claponului, dar lanseta lui a simţit încă o dată tensiunea şi loviturile unei lupte pe cinste.

Mihai Mateiu este scriitor. A publicat volumul Oameni, Editura Casa de Pariuri Literare, 2011.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Tragedia de la Cluj. Cine sunt cele trei persoane care s-au electrocutat în piscină. Cum s-a petrecut incidentul
Un fost director de bancă se numără printre cei trei clujeni găsiți electrocutați lângă piscină. Ovidiu Mureșan avea 46 de ani și este descris de prieteni drept un „om extraordinar”. Alături de el au murit și părinții lui.
image
Adevăratul al 12-lea jucător al României la Euro 2024: povestea fanului admirat de o lume întreagă EXCLUSIV
Mulți politicieni s-au grăbit să-și asocieze imaginea cu victoria României în fața Ucrainei. În realitate, susținătorii admirabili ai tricolorilor sunt cei care s-au chinuit să ajungă în Germania. Iar acolo au plâns de bucurie. Printre ei, Cezar Micheten, cu o poveste superbă.
image
Trei lucruri surprinzătoare despre moarte. Dezvăluirile unei asistente medicale: „Știau oarecum ce se întâmplă”
O asistentă medicală a dezvăluit trei lucruri pe care le-a sesizat în legătură cu moartea: de la faptul că oamenii pot auzi chiar și atunci când sunt inconștienți până la faptul că deshidratarea face ca procesul să fie mai puțin dureros, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Iuliu Maniu interceptat de Siguranță la ordinul lui Armand Călinescu
În 1932 Armand Călinescu e subsecretar de stat la Interne. La 5 decembrie el se mărturisește Jurnalului, ținut zilnic și pe ascuns:
image
,,Haide, haide RPR, du-ne la victorie!” România la preliminariile „Euro 1960”
Pe 6 iunie 1958, Agerpres anunța că Uniunea Europeană de Fotbal (UEFA), în cadrul congresului său ținut la Stockholm, a luat hotărârea organizării competiției internaționale „Cupa Europei”.
image
Jurnalul lui Mihail Bulgakov, confiscat de NKVD
Manuscrisele nu ard!, proclamă solemn domnul Woland în Maestrul şi Margareta al lui Bulgakov.