Lamentarea de altădată

Claudia Mariela TRĂNCUŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 598 din 30 iulie - 5 august 2015
Lamentarea de altădată jpeg

Se spune despre noi, românii, că sîntem un popor care se lamentează mai mult decît celelalte popoare. Ne lamentăm. Ne văităm exagerat. Nu acţionăm. Există în psihologia noastră orientală o înclinaţie spre nemişcare, o abandonare în faţa vremurilor, o statornicie a pietrei peste care trec apele. Nimic bun în această atitudine. Prea multă veşnicie. Prea puţină istorie. Aşa să fie? 

Pentru a găsi un răspuns la această întrebare, privesc în trecut. Nu în cel foarte îndepărtat, de două mii de ani, ci în trecutul meu recent. O găsesc acolo pe bunica – o ţărancă dintr-un sat de cîmpie obişnuit, al României comuniste. O văd la capătul unui lan de porumb, ars de secetă. Pămîntul era lot ajutător dat de CAP, dar ea îl simţea încă al ei. Îşi punea mîinile în cap, se uita peste cîmp şi începea să plîngă. Se jelea. Bocea. Îl lua la întrebări pe Dumnezeu, îi explica încă o dată cît s-a străduit pentru mămăliga ei şi a copiilor ei. Apoi, bocetele se transformau în rugăciune. Lacrimile udau pămîntul crăpat şi bunica îşi sfîrşea lamentarea în explicaţii. Dumnezeu era supărat pe oamenii din sat în general şi pe ea în special. Răutatea şi păcatele ei alungau ploaia. Imediat, sapa se punea în mişcare. Izbea cu putere la rădăcina firului de porumb. Praful se ridica spre cer. Nu înţelegeam de ce continua să sape. Întrebam.

– era răspunsul. Din vaietul şi jalea ei, cărora nu le pot spune lamentare, pentru că niciodată nu mi se păreau exagerate, trecea direct la acţiune. Nu arunca sapa, nu renunţa. Era impresionantă forţa cu care, la cei 80 de ani ai ei, mergea mai departe. 

Am văzut în copilăria mea multe astfel de momente. Cînd se uscau cîmpurile sau mureau animalele, în fiecare casă de pe uliţă se auzeau bocete. Uneori apărea pe la poartă cîte un bătrîn fără dinţi, scuipa tutunul din ţigara de ziar, trăgea o înjurătură, îşi oprea femeia din plîns şi o lua în curte. A doua zi îi vedeai pe toţi în căruţa ce se îndrepta spre cîmp. Nu aveau timp să se vaiete. Nici ei nu aveau încotro.

Lamentarea de altădată nu semăna deloc cu lamentarea noastră. Pe ei nu îi speria canicula, zăpezile cît casa sau ce se întîmpla prin lumea mare. Bunica şi toţi cei din lumea ei reacţionau doar în faţa morţii. Fie că moartea lovea în munca lor sau le lua copiii, atunci cînd venea le răscolea fiinţa, îi făcea să se simtă vulnerabili, neputincioşi. Se lamentau, se văitau în mod exagerat? Nu era nici o exagerare în jalea lor, nici o indecenţă. Bocetele bunicii erau cîntec şi rugăciune, poveste despre oameni şi Dumnezeu. Era frumoasă în momentele în care îşi ştergea lacrimile cu colţul basmalei, semn că lamentarea luase sfîrşit, că era vremea treburilor pe care,

era musai să le ducă la sfîrşit. Urca dealul spre casa ei cu sacul de fîn în cap, sapa pe umăr şi vaca de lanţ. Deschidea porţile curţii în care locuia singură. O ducea pe Steluţa în grajdul ei şi o auzeam cum îi povestea tragedia ultimilor şaptesprezece ani. Dacă era obosită, vocea ei avea o tristeţe resemnată, o acceptare a faptului că Dumnezeu, pentru a o pedepsi, îi luase

şi fiul şi o lăsase singură pe lume. Dacă era speriată de imaginea cîmpului uscat, auzeam povestea transformîndu-se în cîntec de jale, în întrebări adresate Celui de Sus. Nu înceta decît atunci cînd avea un răspuns de la El. Şi Dumnezeu îi răspundea acolo, în uşa grajdului Steluţei. Îi spunea, nu ştiu cum, că nu era singură, că în tot ce i se întîmplase ei şi altora ca ea era un înţeles, o taină. Dar mintea ei nu putea să o dezlege. Inima însă, arsă în suferinţa morţilor repetate, îi spunea că noi, oamenii, avem voie să ne văităm. Nu avem voie să încremenim însă în jale, pentru că această încremenire devine exagerare, lamentare şi duce la deznadejde. 

În lumea satului meu de altădată, oamenii nu îşi dădeau voie să fie deznădăjduiţi. Cînd simţeau că nu mai aveau nimic, bunicii noştri decopereau puterea de la capătul suferinţei. Nu se internau la psihiatrie, nu auziseră de psiholog. Moartea îi găsea vii. O aşteptau în curtea lor, iar ea îi găsea la treabă. 

De ce se spune că românii doar se vaită, fără să facă nimic? Eu am văzut altceva. Am văzut cum în relaţia lor cu viaţa, cu moartea şi cu Dumnezeu nu e loc de lamentare nesfîrşită, de false explicaţii, de scuze. Este timp doar pentru trăit. Neputînd să-şi plimbe lamentarea pe malurile Senei sau să o exprime liric, o lăsau să urce spre cer, cu

lor, cu

al limbii în care îşi şopteau sau îşi urlau rugăciunea. 

Claudia Mariela Trăncuţă este profesoară de istorie la Şcoala generală din satul Cartojani, judeţul Giurgiu.  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
„Monstruoasa coaliție”, Cuza și francmasonii, în „Historia” de aprilie
De ce au ales adversarii lui Cuza să-l răstoarne de la putere? Care a fost rolul masoneriei în acest proces? Este apartenenţa lui Cuza la masonerie confirmată documentar?
image
Oltcit, primul autovehicul low-cost românesc care s-a vândut în Occident
La Craiova se produc automobile de mai bine de 40 de ani, mai exact de la semnarea contractului dintre statul comunist român şi constructorul francez Citroën. Povestea acestuia a demarat, de fapt, la începutul anilor ’70, când Nicolae Ceauşescu s- gândit că ar fi utilă o a doua marcă de mașini în România.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.