Lamentarea de altădată

Claudia Mariela TRĂNCUŢĂ
Publicat în Dilema Veche nr. 598 din 30 iulie - 5 august 2015
Lamentarea de altădată jpeg

Se spune despre noi, românii, că sîntem un popor care se lamentează mai mult decît celelalte popoare. Ne lamentăm. Ne văităm exagerat. Nu acţionăm. Există în psihologia noastră orientală o înclinaţie spre nemişcare, o abandonare în faţa vremurilor, o statornicie a pietrei peste care trec apele. Nimic bun în această atitudine. Prea multă veşnicie. Prea puţină istorie. Aşa să fie? 

Pentru a găsi un răspuns la această întrebare, privesc în trecut. Nu în cel foarte îndepărtat, de două mii de ani, ci în trecutul meu recent. O găsesc acolo pe bunica – o ţărancă dintr-un sat de cîmpie obişnuit, al României comuniste. O văd la capătul unui lan de porumb, ars de secetă. Pămîntul era lot ajutător dat de CAP, dar ea îl simţea încă al ei. Îşi punea mîinile în cap, se uita peste cîmp şi începea să plîngă. Se jelea. Bocea. Îl lua la întrebări pe Dumnezeu, îi explica încă o dată cît s-a străduit pentru mămăliga ei şi a copiilor ei. Apoi, bocetele se transformau în rugăciune. Lacrimile udau pămîntul crăpat şi bunica îşi sfîrşea lamentarea în explicaţii. Dumnezeu era supărat pe oamenii din sat în general şi pe ea în special. Răutatea şi păcatele ei alungau ploaia. Imediat, sapa se punea în mişcare. Izbea cu putere la rădăcina firului de porumb. Praful se ridica spre cer. Nu înţelegeam de ce continua să sape. Întrebam.

– era răspunsul. Din vaietul şi jalea ei, cărora nu le pot spune lamentare, pentru că niciodată nu mi se păreau exagerate, trecea direct la acţiune. Nu arunca sapa, nu renunţa. Era impresionantă forţa cu care, la cei 80 de ani ai ei, mergea mai departe. 

Am văzut în copilăria mea multe astfel de momente. Cînd se uscau cîmpurile sau mureau animalele, în fiecare casă de pe uliţă se auzeau bocete. Uneori apărea pe la poartă cîte un bătrîn fără dinţi, scuipa tutunul din ţigara de ziar, trăgea o înjurătură, îşi oprea femeia din plîns şi o lua în curte. A doua zi îi vedeai pe toţi în căruţa ce se îndrepta spre cîmp. Nu aveau timp să se vaiete. Nici ei nu aveau încotro.

Lamentarea de altădată nu semăna deloc cu lamentarea noastră. Pe ei nu îi speria canicula, zăpezile cît casa sau ce se întîmpla prin lumea mare. Bunica şi toţi cei din lumea ei reacţionau doar în faţa morţii. Fie că moartea lovea în munca lor sau le lua copiii, atunci cînd venea le răscolea fiinţa, îi făcea să se simtă vulnerabili, neputincioşi. Se lamentau, se văitau în mod exagerat? Nu era nici o exagerare în jalea lor, nici o indecenţă. Bocetele bunicii erau cîntec şi rugăciune, poveste despre oameni şi Dumnezeu. Era frumoasă în momentele în care îşi ştergea lacrimile cu colţul basmalei, semn că lamentarea luase sfîrşit, că era vremea treburilor pe care,

era musai să le ducă la sfîrşit. Urca dealul spre casa ei cu sacul de fîn în cap, sapa pe umăr şi vaca de lanţ. Deschidea porţile curţii în care locuia singură. O ducea pe Steluţa în grajdul ei şi o auzeam cum îi povestea tragedia ultimilor şaptesprezece ani. Dacă era obosită, vocea ei avea o tristeţe resemnată, o acceptare a faptului că Dumnezeu, pentru a o pedepsi, îi luase

şi fiul şi o lăsase singură pe lume. Dacă era speriată de imaginea cîmpului uscat, auzeam povestea transformîndu-se în cîntec de jale, în întrebări adresate Celui de Sus. Nu înceta decît atunci cînd avea un răspuns de la El. Şi Dumnezeu îi răspundea acolo, în uşa grajdului Steluţei. Îi spunea, nu ştiu cum, că nu era singură, că în tot ce i se întîmplase ei şi altora ca ea era un înţeles, o taină. Dar mintea ei nu putea să o dezlege. Inima însă, arsă în suferinţa morţilor repetate, îi spunea că noi, oamenii, avem voie să ne văităm. Nu avem voie să încremenim însă în jale, pentru că această încremenire devine exagerare, lamentare şi duce la deznadejde. 

În lumea satului meu de altădată, oamenii nu îşi dădeau voie să fie deznădăjduiţi. Cînd simţeau că nu mai aveau nimic, bunicii noştri decopereau puterea de la capătul suferinţei. Nu se internau la psihiatrie, nu auziseră de psiholog. Moartea îi găsea vii. O aşteptau în curtea lor, iar ea îi găsea la treabă. 

De ce se spune că românii doar se vaită, fără să facă nimic? Eu am văzut altceva. Am văzut cum în relaţia lor cu viaţa, cu moartea şi cu Dumnezeu nu e loc de lamentare nesfîrşită, de false explicaţii, de scuze. Este timp doar pentru trăit. Neputînd să-şi plimbe lamentarea pe malurile Senei sau să o exprime liric, o lăsau să urce spre cer, cu

lor, cu

al limbii în care îşi şopteau sau îşi urlau rugăciunea. 

Claudia Mariela Trăncuţă este profesoară de istorie la Şcoala generală din satul Cartojani, judeţul Giurgiu.  

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Cropat Radu Theodoru la o intalnire a gruparii Vlad Tepes in februarie 2025 FOTO Facebook jpg
Ce li se pregătea românilor prin proiectul „Geția”: „Se va confisca tot. Se va naționaliza tot. Va fi jihad” STENOGRAME
Robertin-Adrian Dinu, liderul Comandamentului Vlad Țepeș, organizație care funcționa ca un sistem paramilitar, paralel cu instituțiile statului român, ai cărei membrii sperau să schimbe constituția și numele țării cu ajutorul rușilor, explica ce va urma după demararea proiectului Geția.
Cheile Cibului  Foto Daniel Guță ADEVĂRUL (79) JPG
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Cheile Cibului, un sat izolat din Munții Apuseni, a fost în trecut locul unor evenimente tulburătoare. Acum își întâmpină oaspeții într-o înfățișare pitorească, cu gospodării împodobite de cruci, icoane și monumente religioase.
image png
Puterea uimitoare a cojilor de ouă. Un îngrășământ natural care îți va transforma grădina într-un paradis
De câte ori ai aruncat coji de ouă la gunoi fără să te gândești cât de utile sunt pentru grădină? Acestea reprezintă un îngrășământ natural incredibil de eficient, care întărește plantele, îmbunătățește solul și respinge dăunătorii.
seminte chia jpg
De ce tot mai mulți oameni au ajuns să consume semințe de chia cu lămâie. Ce beneficii are acest amestec
Poate că deja mulți dintre noi am auzit despre cât de benefice pentru sănătate sunt semințele de chia. Iar de-a lungul lumii, tot mai mulți oameni combină aceste semințe cu lămâie, pentru a se bucura de efectele pozitive pe care acest amestec le poate avea asupra organismului.
Sealandafterfire2 jpg
Singura țară din Europa cu un singur locuitor. Are doar 550 metri pătrați
Sealand, cunoscută oficial ca Principatul Sealand, este considerată cea mai mică țară din lume, situată pe o platformă marină abandonată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, la aproximativ 12 kilometri de coasta Suffolk din Marea Nordului.
Condimentele și ierburile sunt extrem de benefice pentru sănătate Colaj DMS
Șapte condimente care reduc inflamațiile și îmbunătățesc digestia. Alimentul cu cel mai ridicat conținut de fier în doze reduse
Nutriția devine un subiect din ce în ce mai important în societate, pe măsură ce crește conștientizarea impactului pe care îl pot avea anumite deficiențe alimentare asupra sănătății.
image png
Cum să îndepărtezi, fără prea mari bătăi de cap, etichetele de pe borcane
De multe ori, atunci când vrei să reutilizezi borcanele sau sticlele, te lovești de o problemă frustrantă: etichetele care nu vor să se desprindă. Fie că sunt etichete de la borcane de zacuscă, gemuri sau miere, reziduurile lipicioase rămân adesea pe sticlă sau pe metal, iar orice tentativă de îndep
image png
Cum să ascuți foarfecele cu ajutorul foliei de aluminiu? Un truc simplu care te ajută să economisești timp și bani!
Ați încercat vreodată să tăiați ceva cu foarfece contondente? Este frustrant, nu-i așa? E ca și cum ai încerca să feliezi o roșie cu un cuțit de jucărie – complet ineficient. În loc să te enervezi pentru alegerea nefericită a instrumentului sau să te grăbești să cumperi un set nou de foarfece
carmen constantin romanca austria foto arhiva personala jpeg
Româncă, despre sistemul de educație din Austria: „Profesorii n-au interesul ca tu să termini liceul”
Carmen Constantin, o jurnalistă din Piteşti stabilită de șapte ani cu familia în oraşul austriac Linz, are doi copii și a vorbit pentru „Adevărul” despre regulile stricte din sistemul de educație din Austria, total diferite față de România.