Lacrima

Publicat în Dilema Veche nr. 866 din 12 - 18 noiembrie 2020
Lacrima jpeg

– O lacrimă? Să știi că-i o lacrimă.

Cum se preschimbă o mamă într-o vază? Cum se desparte de toate o mamă? Am cunoscut cîndva o femeie care-și pierduse unul dintre copii într-un accident. Șocul a fost atît de mare încît, din clipa aflării veștii, n-a mai putut să-și folosească piciorul stîng. A făcut tot felul de investigații, degeaba, rezultatele erau mereu bune, ortopedul n-avea explicație, neurologul n-avea explicație, ea era, de fapt, complet sănătoasă. Totuși, femeia se simțea ca și cum i-ar fi lipsit piciorul. A reînvățat să meargă într-un timp lung, a ajuns să se sprijine și pe ce era invizibil în ea, șchiopătînd de parcă ar fi pășit mereu pe o colivie. Una minusculă, atașată bine de corp, zdrăngănind la răstimpuri, spărgîndu-i din nou călcîiul, și femurul, și șoldul ca să se oprească numai acolo unde viața-i în concentrație insuportabilă, în adîncul adîncului de inimă.

La asta m-am gîndit în ziua aceea de vară, cu soarele zdrobind roua într-o pîclă fără cusur. Eu pe ce oare pășeam? Ceremonia fusese mutată la ora zece, căci spre prînz temperatura avea să se-apropie de treizeci de grade. Creștea riscul de insolație. Ne strînseserăm cu toții, ca niciodată pînă atunci, doisprezece frați, doisprezece oameni mari, atît de mari că nici nu înțelegeam cum de ni se întîmplase una ca asta. Uite că eram acolo, în grădina în care venise cîndva ea, la nici șaisprezece ani, prin care trecuserăm și noi, pe rînd, cît un vas gol la-nceput, apoi cît cei trei bolovani lustruiți ai treptelor, apoi cît primul nuc plantat de unul dintre noi, apoi plecînd, depărtîndu-ne tot mai tare, cu cele două case ale noastre în colțul ochilor, cu acoperișul lor pe care suiserăm în copilărie ca să vedem cum e timpul de sus, chiar lîngă nori mai era oare timp? Și nu era, căci dealul Pleșa, ca o barieră-n fața lumii și-a cerului pe care nu-l lăsa să cadă, nu putea fi clintit. Nici grădina, cu zecile de meri și pruni și peri plantați de tata, n-avea cum să fie vreodată ștearsă.

Din cînd în cînd o sunam pe mama și-atunci ea rîdea. Știam că vei da telefon, zicea, au dat și ceilalți, deja am vorbit cu trei. Cîte cinci-șase formam numărul în aceeași zi, fie din Madrid, fie din Timișoara, fie din Londra sau din București.

Cum de-i auzeam cu atîta claritate veselia chiar și-acum cînd ne puseserăm hainele, numai negreală, cînd aduseserăm baxurile cu apă, cînd cumpăraserăm măști ca să le împărțim și celor care aveau să urce pînă acolo, la marginea orașului, fără vreo frică de contaminare? Dacă-i cel mai curat aer, numai dealuri și munți în preajmă, ce pericol să fie? Mai ales că ea așteptase atîta. Cu numai trei săptămîni înainte, doi dintre noi n-ar fi putut ajunge. Între timp, băiatul din Madrid, după ani de absență, după starea de urgență trăită acolo, se repatriase. Iar fata care fusese internată cinci săptămîni cu micuțul între viață și moarte fusese de cîteva zile externată.

Mă tem că trebuie să mergem acasă, am auzit în telefon la 4 și 23 noaptea. În tăcerea uriașă de după am încercat să-mi zic că nu-i decît un atac, încă unul, după celelalte care-i aduseseră pe rînd paralizia, lipsa vorbirii, viețuirea pe cea mai stranie graniță. Că ea e încă acolo, așa cum o văzusem ultima oară cînd, de necrezut, reușisem s-o fac să rîdă. Că încă nu s-a terminat. Dar am fost nevoită să-mi fac bagajul. Înainte să pornesc spre autostradă, la șase și ceva dimineața, am ocolit pe la o spălătorie auto. Pentru un așa drum nu doar biata mea caroserie, ci toate caroseriile trebuiau să strălucească. Nu mă puteam gîndi decît la ea, mi-o închipuiam în mijlocul uriașei grădini, trăgîndu-ne pe toți, în același timp, copiii și nepoții ei risipiți pe-atîtea șosele. Ne-a dus în siguranță, șapte, sau zece, sau treisprezece ceasuri, pînă cînd am izbucnit în hohote, mamă, vai, mamă. Apoi ne-am bucurat nespus de revedere.

Nu, n-o să facem slujba pe terasă, n-avem loc nici noi, sîntem aproape patruzeci, darămite vecinii. Punem lavițele în curte. Și ele au apărut parcă singure. Oamenii tineri încremeniți de decenii în capul meu erau acum locuiți de niște bătrîni. Cum era pe-acolo, prin capitală, chiar omora virusul ăsta, a întrebat unul. Ia uite ce s-a îngrășat, oare o să-și mai revină, am auzit în altă parte. Cum e s-o iei pe mamă cu frații tăi, bărbați în putere, s-o ridici ușor și s-o porți pînă afară în cel mai lin zbor? Dacă ar fi mică nu ți-ar păsa, ar fi ușoară ca o pană, ai îmbrăca-o sărbătorește și-ai duce-o cît mai la adăpost de sub cerul acesta unde se moare. Dar nu e o fetiță, deși chipul ei așa pare și acum cînd, în sfîrșit, după anii ei strivitori, a ieșit în curtea plină de lume. Procuțul de sub ea, zice o femeie, e săvîrșit anume, în oglindă, de o văduvă care lucrează la două războaie de țesut. Ca să nu se răstoarne lumile unele peste altele, îmi trece prin minte. Un fluture alb i se pune o clipă pe piept. Lîngă umărul meu e tata. Fluturele albastru ne măsoară de sus, ce ne-am așezat toți de-o parte și de alta, cu tot cu umbrele noastre.

– Plînge! Doamne, mama plînge! aud deodată șoapta. În colțul ochiului mamei strălucește ceva. Ne-aplecăm pe rînd, o boabă ca aceea n-are cum să existe. Totuși e acolo, o s-o spargă-n cîteva clipe soarele. Dar pînă o sparge, ne atinge nouă pentru ultima oară fețele. Gata, plînsul de trei zile e pe ducă, păsările au coborît razant, fluturele multicolor se ridică mai ușor ca un abur. Pompele funebre așteaptă.

Cine poate pune capacul peste o mamă? Cum ajunge copilul de cinci ani, luni mai tîrziu, s-o deseneze pe ea, pe bunica adică, în formă de vază? O vază cu flori care-s zîmbetul ei. De ce o așteptăm cu toții, în douăsprezece vise, știind că mari norocoși am fi să mai vină? Numai glasul ei ne strigă, tot mai de aproape, de ce nu ne poate trezi?

În ziua înmormîntării mamei, în colțul ochiului ei stîng s-a ivit un strop luminos. N-a ținut mult, poate două minute, pînă l-a evaporat soarele. Nu l-am șters, deși eram lîngă umărul ei. Nu l-am fotografiat. Nu am mai vorbit de-atunci despre el. Dincolo de explicațiile raționale ce pot fi găsite probabil destul de ușor, am numit stropul lacrimă. Acum, că a trecut vremea, pelicula aceea lichidă nu doar că nu se estompează, ci devine tot mai clară. Dacă m-aș apropia prea mult de ea, m-aș vedea ca-n oglindă. Și-aș descoperi numai un om fără mamă.  Mă lupt, de aceea, să păstrez distanța. Oricît de greu mi-ar fi, trebuie s-o fac, altfel nu pot merge mai departe. Și-o fac, gîndindu-mă mereu la cît de colosal, de vechi și de fără sfîrșit e clubul oamenilor fără mamă.

Ioana Nicolaie este scriitoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

„35 de ani și o zi” - proiect expozițional dedicat Revoluției Române, prezentat simultan în țară și peste hotare
„35 de ani și o zi” - proiect expozițional dedicat Revoluției Române, prezentat simultan în țară și peste hotare
La 35 de ani de la căderea Zidului Berlinului și de la prăbușirea regimului comunist în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Muzeul Național Cotroceni și Institutul Cultural Român (ICR) itinerează expoziția „35 de ani și o zi”.
SCHENGEN jpg
România în Schengen – O victorie pentru români! Care este următorul pas
Începând cu 1 ianuarie 2025, România va fi membră cu drepturi depline a Spațiului Schengen. Aceasta nu este doar o realizare pe care eu o consider ca fiind istorică pentru țara noastră, ci și o demonstrație a capacității Uniunii Europene de a evolua și de a-și îndeplini promisiunile.
Politie Serbia FOTO Shutterstock jpg
Autorul masacrului de anul trecut de lângă Belgrad, condamnat la 20 de ani de închisoare
Un tribunal sârb l-a condamnat, joi, la 20 de ani de închisoare pe autorul masacrului din mai anul trecut de lângă Belgrad, soldat cu nouă victime cu vârste cuprinse între 14 şi 25 de ani
Horatiu Potra soseste la sediul IGPR  Foto Inquam Photos Octav Ganea (7) jpg
Un apel la 112 a anunțat că gruparea lui Horațiu Potra a plecat înarmată spre București: „Vin înarmați, vor să facă prăpăd”. Legătura cu Georgescu
Pe 4 decembrie 2024, cu două zile înainte de decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale, Horațiu Potra a fost sunat de liderul grupării infracționale „Ciurarii”, care i-a comunicat că „mâna dreaptă” a unui candidat ar dori să poarte o discuție cu el.
Andrei Bănuță este un artist foarte muncitor și ambițios la cei 25 de ani ai săi
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
Podul superb din România care a fost la un pas de distrugere în timpul Primului Război Mondial. E considerat o capodoperă a ingineriei
Podul de la Cernavodă, inaugurat în 1895 și considerat o capodoperă a ingineriei vremii, a fost la un pas de distrugere în timpul Primului Război Mondial.
Fabrica de ciment din Azuga, în perioada interbelică (© iMAGO Romaniae)
Transformarea geografică a României Mari în timpul Marii Crize Economice
România Mare s-a format în anul 1918 și a început un proces de dezvoltare care se intensifica de la an la an în urma acțiunilor inițiate de persoanele particulare sau de către autorități.
soldati russia jpg
Fugă rușinoasă din Siria: soldații lui Putin beau și jefuiesc localnicii, înainte de a fi evacuați în Rusia
Rusia a început o evacuare pe scară largă a trupelor și echipamentelor sale militare din Siria. Retragerea trupelor este însoțită de tradiționala beție a soldaților, dar și de jafuri.
selena gomez benny blanco gettyimages jpg
Selena Gomez, cerută în căsătorie de Benny Blanco! Cum arată inelul de logodnă
Selena Gomez (32 de ani) a anunțat că s-a logodit cu producătorul Benny Blanco (36 de ani). Actrița a postat pe rețeaua socială Instagram o fotografie cu un inel de logodnă cu un diamant uriaș. Anunțul a venit după ce cuplul și-a confirmat relația anul trecut. Selena Gomez a împărtăşit vestea pe Ins