La Unirii nu te plictisești niciodată

Publicat în Dilema Veche nr. 823 din 28 noiembrie – 4 decembrie 2019
La Unirii nu te plictisești niciodată jpeg

Piața Unirii a fost, pentru mine, mult timp, un soi de limită a lumii. Cel puțin limita pînă la care puteai ajunge pe jos, din lumea cunoscută: cea a unui copil ceaușist care locuia pe Șoseaua Giurgiului, avea bunicii pe la Adesgo și școala pe Dimitrie Cantemir. Cînd ieșeam de la școală, de la liceul „Creangă“, drumul meu o lua, de obicei, în sens opus, spre „Șincai“ și Parcul Tineretului.

Piața Unirii, în vremea copilăriei mele, din cîte îmi amintesc (și-mi amintesc destul de vag), era chiar o piață din care puteai cumpăra fructe, legume, brînză. Veneau țărani care păreau adevărați, cu cîntare de metal și fără pungi de plastic, și-ți înmînau bucata de brînză din care încă mai curgea zeama, învelită într-o hîrtie. Îți puneau morcovii ori cartofii direct în recipientul cîntarului, ca apoi să ți-i răstoarne în sacoșa adusă de tine, frumos împăturită, în geantă.

Nici nu mai știu exact pe unde era piața asta, dar, în orice caz, nu unde e acum magazinul Unirea. Magazinul Unirea a fost una dintre realizările societății socialiste multilateral dezvoltate. Pînă atunci, de obicei, cînd aveam ceva de cumpărat, o făceam de la Cocor. Lîngă el mai exista, pare-mi-se, și un alt magazin universal, „Materna – Mama și Copilul“, fostul „La vulturul de mare cu peștele în gheare“.

Cînd a apărut Unirea, cred că prin 1976, a fost un eveniment. I se dusese buhul că acolo puteai găsi orice – într-o vreme în care, de fapt, nu se găsea mai nimic, decît cu pile și pe sub mînă. Sau cele care se găseau erau în majoritate urîte și, oricum, aceleași: erai îmbrăcat ca-n cele mai rele distopii din filmele de acum, pe atunci realitate, la fel cu alți cîteva mii de concetățeni ai tăi. De ce? Simplu: pentru că se făceau doar cîteva modele. Cetățenii Republicii Socialiste România se dădeau cu aceleași creme, foloseau același deodorant și aceeași apă de colonie, toate accesibile în magazinul Unirea. Și toate, în general, Made in Romania.

Cred că tot pînă aici am luat pentru prima dată metroul, prin anii ’80, cînd deja locuiam în zona Romană și încercam să ajung la bunicii mei de la Adesgo – dar la Tineretului nu se făcuse încă stație. Țin minte că fusese un eveniment să mergem cu metroul, că circulam cu mare precauție să nu ne prindă ușile sau să nu ne împingă cineva pe șine (precauție ce nu s-a dovedit inutilă). Cînd ieșeai din metrou ți se deschidea o perspectivă amestecată: în stînga, magazinul Unirea, extins; pe un soi de diagonală, dealul Mitropoliei; în față, lucrările la Centrul Civic și la Casa Poporului, evident, precedate de demolări masive.

După ’89, Piața Unirii s-a tot transformat, rămînînd, însă, un punct de reper al orașului, o zonă de forfotă și, pînă la un moment dat, de bișniță. Chiar și pe vremea lui Ceaușescu era plin de changer-i care, teoretic, îți dădeau orice fel de valută; practic, puteau fi și bucăți de ziare. De asemenea, tot din zonă, de pe stradă, puteai să-ți cumperi chiloți, deodorante, săpunuri de pe la hoteluri sau sticluțe din avion. Nu te plictiseai niciodată pe la Unirii, ba puteai chiar să rămîi lesne fără bani, așa cum a pățit mama cînd s-a dus să-i cumpere o șampanie bunicului de ziua lui.

În ’95, același magazin Unirea a găzduit primul McDonald’s din România. Pentru că s-a spus, răspicat, că primii nu știu cîți dintre cei prezenți la deschidere vor primi un hamburger gratis, coada de la 5 dimineața a fost pînă spre Mitropolie…

Deși n-am ajuns în prima zi, am tot mîncat cel puțin vreo două luni aproape zilnic la McDonald’s-ul de acolo. Tot prin zonă am descoperit primul Gregory’s, un magazin de sandvișuri care, prin anii ’90, era fascinant. Cel mai mare brad de Crăciun posibil, care-și schimba culorile cît mai dădeai o tură pieței, în coloana de mașini la care păreau să fi luat parte cam toți locuitorii orașului. Mult mai tîrziu, un Starbucks devenit tradițional. Fîntînile care cîntă și își schimbă culorile. Și, nu în ultimul rînd, o Dîmboviță cu rațe și lumini și, de ceva timp, terase ca pe Riviera pe malul ei.

De pe malul căreia, dacă te întorci spre Mitropolie și Casa Poporului, poți vedea, de multe ori, cele mai neașteptate apusuri.

Foto: wikimedia commons

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.
image
„Orașul de aur”, de sub nisipurile Egiptului
Pe lista descoperirilor recente și considerate fascinante se înscrie și dezvăluirea unui oraș de aur, din Luxor, Egipt.
image
Ce mai mare soprană a nostră, Hariclea Darclée, cea care a salvat opera La Tosca / VIDEO
E duminică, 14 ianuarie 1900, iar pe scena Teatrului Constanzi din Roma are loc o premieră memorabilă:„Tosca”, opera în trei acte a lui Giacomo Puccini. E prima reprezentaţie a poveştii dramatice care va cuceri lumea, iar soprana româncă Hariclea Darclée o interpretează pe Floria Tosca.