„La TIFF mă teleportez în România în care vreau să trăiesc“

Am întrebat regizori, producători, actori, oameni are colaborează cu festivalul ce înseamnă TIFF-ul pentru ei. Citiți răspunsurile lor, ca să înțelegeți mai bine importanța lui. 

● Corneliu PORUMBOIU, regizor

Am o mică nostalgie a TIFF-ului de la începuturi, cînd m-am dus cu scurtmetrajele, cu Visul lui Liviu. Ultima oară am fost cu Comoara și am avut o proiecție în Piața Unirii. Acum mă reîntorc la Cluj cu cel mai recent film, cu La Gomera, și e primul contact cu publicul românesc, deci mă interesează foarte mult care e reacția celor care îl văd. Sînt curios de păreri, de discuțiile de după proiecție. -TIFF-ul, spre deosebire de oricare festival din lumea asta, e acasă. Te mai vezi cu prietenii, te întîlnești cu oameni cu care n-ai vorbit cîte un an de zile în București și îi revezi acolo. Cam de fiecare dată, am venit la TIFF după Cannes, deci întîlnirea cu publicul din țară mi se pare importantă. Festivalul e foarte bine organizat, se poate oricînd compara cu festivalurile de afară.

● Magda MIHĂILESCU, critic de film

În primii doi ani nu m-am dus la TIFF. Cu părere de rău. Era prea aproape de întoarcerea de la Cannes, festival care, pentru un critic hîrșit de cotidian, înseamnă istovirea energiei. Pe urmă, nu mai știu exact ce s-a întîmplat, ori s-au schimbat datele celor două întîlniri, ori m-am opintit eu și mi-am spus că trebuie să iau direcția Clujului, cu orice preț. Bine am făcut. TIFF m-a făcut să uit oboseala, agitația, zbîrnîiala de pe Croazetă. Deși și aici tentațiile cinefile te țin în priză, slavă Domnului, tinerețea, convivialitatea festivalului îți împrospătează forțele, starea de spirit. Cînd văd cozile din fața cinematografelor clujene doldora de tineri, îmi spun că filmul pe care l-am iubit și îl iubesc nu a murit, încă, strivit de plăcerile lejere ale tehnologiei. Fondatorii, Mihai Chirilov, directorul artistic, au avut inteligența de a concepe de la bun început festivalul ca pe unul din seria celor dedicate debutului și celui de al doilea film. Ca și cum ne-ar fi trasat un program de viață lungă, să tot urmărim noii veniți. Și mai vin la Cluj cu o mică bucurie în suflet, aceea de a regăsi unul dintre orașele copilăriei mele ardelenești.

● Iulia RUGINĂ, regizoare

Cînd am ajuns prima dată la TIFF aveam 22 de ani, eram studentă în anul al III lea și am venit cu trei colegi cu care am împărțit pe furiș o cameră single la Hotel Transilvania. Am văzut în anul ăla Moartea domnului Lăzărescu la Cinema „Republica“, din rîndul întîi, pentru că nu mai erau alte locuri.

La 30 de ani, terminasem facultatea, iar primul meu lungmetraj, Love Building, se proiecta la TIFF. Cinema „Republica“ fusese renovat, se numea deja „Florin Piersic“, iar oamenii au stat pe scări pentru că nu mai erau locuri. La 31 de ani mi-am văzut scurtmetrajul Să mori de dragoste rănită, în Piața Unirii, lîngă Angela Similea, care juca în el. Țin minte că dincolo de garduri erau oameni care se uitau la film de pe margine, pentru că nu mai erau locuri. În fiecare an, la -TIFF, mă teleportez iar și iar în România în care vreau să trăiesc. Pentru că de 14 ani, de cînd merg fără întrerupere, la final de mai și început de iunie, la filmele românești nu mai sînt locuri.

● Constantin POPESCU, regizor

TIFF-ul e deja pentru mine un album cu amintiri tot mai nostalgice. Ecrane amestecate într-un colaj colorat, laolaltă cu arome ale străzilor încinse noaptea, după cîte o ploaie. Sentimentul că m-am rătăcit, căscînd gura pe străzi. Drumurile de la Cluj spre Bucureşti, alături de Alex. Leo Şerban, sau rîsul în hohote, alături de Cristian Nemescu. Alergătura spre săli de cinema, printre oameni în drum spre muncă privindu-ne ciudat. Chiri şi gin tonic. Întîmplări cu şi despre Corneliu Porumboiu desculţ sau un ospătar imitînd vocea şi gesturile lui Vlad Ivanov. Mărghidan şi mirarea lui perpetuă. Calmul flegmatic al lui Jude. Mult public ascultînd răspunsurile lui Puiu. Ada Solomon, ubicuă. Hîrtia va fi albastră. Ultima îmbrăţişare cu Lucian Pintilie. Bughi şi zîmbetul lui complice. Clujenii, fiinţe parcă de pe altă planetă. Cinema „Victoria“. Scaunele din sala Teatrului. Filme, terase, restaurante, comentarii, prieteni cineaşti. Aceşti oameni fabuloşi şi filmele lor sclipitoare.

● Hegedüs CSILLA, președintele Fundației Transylvania Trust

TIFF-ul reprezintă o poveste de aproape zece ani, care aduce an de an magia filmului la Castelul Bánffy de la Bonțida. Fundația Transilvania Trust a lansat procesul de restaurare și revitalizare a acestui monument istoric, numit cîndva Versailles-ul Transilvaniei, în 2001. Astfel, cele două inițiative sînt de aceeași vîrstă. Tot acum 18 ani am organizat prima ediție a Zilelor Castelului la sfîrșitul lunii august, care a adus arta, muzica, spectacolul între ruinele castelului. Romantismul acestor spații aflate în stare de degradare avansată, precum și reușita restaurării fostei clădiri a bucătăriei, azi Cafenea Culturală, ne-a încurajat la continuarea valorificării acestor spații și la implicarea activă a publicului din regiune. Această inițiativă a fost descoperită și apreciată de mai multe instituții cu care am început o colaborare pe lungă durată, cum este și TIFF-ul. Au trecut deja zece ani de cînd Castelul a devenit scena proiecțiilor speciale din cadrul festivalului. Torțele, luminile roșii și iarba verde din curtea castelului au impresionat cinefilii veniți din oraș sau din locuri mai îndepărtate. Sîntem recunoscători lui Tudor Giurgiu pentru că ne-a căutat cu această idee de a aduce evenimente speciale la Castel.

● Ada SOLOMON, producătoare

Văzut din afară, TIFF-ul e pentru mine un fenomen care m-a umplut de admirație față de Tudor Giurgiu, față de Oana Giurgiu, față de Mihai Chirilov și față de echipele lor care au crezut în visul ăsta și l-au construit pas cu pas.

Recunosc că în noaptea de iarnă în care, vorbind despre planuri pentru anul care vine, l-am ascultat pe Tudor cum ne povestea că el vrea să facă un festival la Cluj începînd din vară mi-am zis că visează frumos și că o să venim să îl susținem, dar n-am crezut nici măcar că se va în-tîmpla, darmite că va fi o asemenea minune de întîmplare de la prima ediție.

Din interior, la nivel personal, TIFF-ul e una dintre cele mai importante trambuline pentru cariera mea de producător, locul de unde am pornit rețeaua mea de contacte internationale în breaslă și unde am crescut, locul și comunitatea pe care le-am simțit alături de mine și filmele mele întotdeauna. Și mai e și un loc și un moment în care simt că noi, cineaștii, sîntem o comunitate, putem fi o forță și că solidaritatea poate exista. E rar.

● Dorian BOGUȚĂ, actor și regizor

TIFF-ul e o poveste. Cu niște ani în urmă am primit un cadou superb: un bilet de teatru la spectacolul Hamlet cu Jude Law în rolul principal la Wyndham’s Theatre din Londra. Biletele erau sold out cu luni bune înainte. Trecuseră șase luni de cînd îl primisem și am început să mă pregătesc pentru plecare. M-a sunat Tudor Giurgiu, să mă invite la TIFF. În data de 2 iunie, exact cînd era programat spectacolul, se juca un meci de fotbal caritabil și eram chemat să joc în echipa actorilor. L-am rugat să-mi dea 30 minute pentru răspuns. În acea jumătate de oră, de fapt, am căutat pe cineva care să plece în locul meu la Londra să-l vadă pe -Jude Law în acel spectacol și eu să ajung la -TIFF. Poate că acum unii ar rîde de mine, dar eu am ales cu inima atunci. Cam asta înseamnă festivalul pentru mine.

● Ada IFTODI, Marketing Manager Mastercard Romania

În primul rînd, TIFF este un adevărat reper în industria cinematografică din România și chiar unul dintre cele mai importante din Europa, iar asta nu doar prin calitatea incontestabilă a filmelor prezentate, ci și prin atmosfera creată, comunitatea atrasă și organizarea excelentă. Pentru Mastercard, TIFF înseamnă o prietenie frumoasă, de lungă durată, care datează chiar de la începuturile mai timide ale festivalului. Înseamnă 13 ani de existență într-un univers cinematografic unic, în care am contribuit la experiența de neprețuit a festivalului prin surprizele pe care le-am pregătit an de an și, totodată, în care am sprijinit cinefilii prin soluții de plată inovatoare și rapide. TIFF înseamnă un mix excelent de calm și agitație, de cultură și distracție, de concerte și filme care umplu orașul timp de zece zile. Iar pentru asta ne dorim să ne întoarcem an de an.

● Paul NEGOESCU, regizor

Pentru mine, TIFF reprezintă o speranță că mai există interes autentic pentru cinema la noi în țară. Faptul că sălile sînt pline la orice oră și în orice zi a săptămînii, că sînt oameni rămași pe afară sau că uneori se stă și pe jos din lipsă de locuri e strict meritul TIFF-ului, pentru că nu se mai întîmplă asta la nici un festival de film de la noi, nici măcar din Cluj. Chiar și festivalurile străine, exceptîndu-le pe cele foarte mari (Cannes, Berlin etc.), au săli mai degrabă goale. A devenit atît de greu să umpli azi o sală de cinema (la un film de autor), că nici nu ne mai batem capul, ne mulțumim dacă nu sîntem singuri în sală. Așa că nu cred că realizăm cît de important e ce face TIFF-ul pentru cinematografia românească. Dacă am avea cîte un TIFF în fiecare oraș mare din țară aș dormi mult mai liniștit că filmele pe care le fac sau pe care-mi doresc să le fac vor avea asigurat un public.

● Cristina CORCIOVESCU, critic de film

În primul rînd, ceea ce înseamnă pentru toată (sau cel puţin aşa sper) suflarea cinematografică şi cinefilă din România: cel mai mare, cel mai celebru şi cel mai bine organizat festival de film de la noi, cu o solidă reputaţie internaţională, remarcîndu-se printre manifestările europene de acelaşi calibru. TIFF a început timid/prudent, dar ştiind bine unde voia să ajungă dacă sorţii îi erau favorabili. Şi au fost. A crescut de la an la an, s-a diversificat, a înglobat un minifestival de film românesc (ZFR) cu juriu şi premii separate, a promovat prin proiecţii în cerc închis filmele româneşti în lucru, a organizat pitch-uri pentru noi proiecte, iar numărul de filme proiectate a crescut ameţitor de la prima ediţie de acum 18 ani (majoratul se laudă cu mai mult de 200!!!). Apoi TIFF înseamnă Cluj. Eu, bucureşteancă get-beget, am convingerea că festivalul n-ar fi avut nici pe departe aceeaşi strălucire şi acelaşi ecou dacă s-ar fi petrecut în Capitală. Timp de zece zile, oraşul te învăluie, te adoptă şi te invită să consumi, să respiri, să visezi cinematograf. Şi nu în ultimul rînd, pentru mine TIFF înseamnă Mihai Chirilov, cu energia, creativitatea şi dăruirea lui. Cu silueta lui adolescentină, cu rîsul ricanator, cu pălăriuţa pe vîrful capului, el pare a avea darul ubicuităţii. Şi chiar dacă nu-l vezi, îl simţi, pentru că el e inima festivalului.

● Andrei CREȚULESCU, regizor

2002… Occident și Mulholland Drive. Seidl și Haneke. Diesel și La grande vadrouille. Ciorba de văcuță… iraniană :). Examen și Intacto. Moodysson și Cronenberg. Cinemania. Aaltra și Kontrol. Chéreau și Van Sant. Barry Gifford… Oldboy și Lăzărescu. Anderson și Andersson. Whisky. Calvarul… „Victoria“ și „Meteor“. Takeshis’ și Taxidermia. Marilena și Lady Vengeance. Udo: a fost sau n-a fost? New Dawn Fades și Nicolas Roeg. Restul e tăcere… Om Shanti Om. Tatos. Re:Publik. The Future Is Unwritten… Mojito și White Russian. Janis și Speed. Helsinki-Napoli, All Night Long. Australia. Laibach. Wim’s movies… Declarație de dragoste. Metropolis, înainte de toate. Jury duty. Pintilie. Film (e) pentru prieteni. Steve Severin. Joachim Trier. Mărișel. Killing Time! Ed Lachman. Pavlu și Boguță și Vasluianu. „My Baby“… Despre oameni și cai. Hansen Lounge. „Istorii de inimă neagră“. Rodica și Ramona și Rodica. Tudor și Oana și Mihai. Leo și Anca și Alin. Și ceilalți. 24 Hour Party People… Thanks a lot! 2019? Time-out.

● Adina PINTILIE, regizoare

TIFF-ul, și în primul rînd oamenii care l fac, vor exista întotdeauna pentru mine într-un loc special, foarte aproape de inimă, pentru că au jucat un rol esențial în evoluția mea profesională și umană. TIFF-ul a fost un susținător constant al cinema-ului atipic pe care mi-am asumat riscul să-l explorez, încă de la primele mele încercări din școala de film și pînă la a găzdui recent, cu mare grijă și generozitate, premiera națională a Touch Me Not. Un eveniment-cheie pentru noi, pentru care TIFF-ul a oferit un sprijin mult mai mare decît oferă festivalurile în mod obișnuit, implicîndu-se activ în promovarea filmului și în relația cu presa, oferindu-ne slot-uri foarte bune, din punct de vedere al vizibilității a făcut posibilă dezbaterea-eveniment „Touch Me Not – Politicile corpului“, cu cei cinci protagoniști veniți din toate colțurile Europei etc. Mai mult, echipa TIFF a fost întotdeauna alături de mine în momentele dificile, ca de pildă cel în care a luat poziție în apărarea Touch Me Not împotriva multiplelor atacuri post-Berlinale, sau în trecut, cînd ne am confruntat cu flagrante nedreptăți în finanțarea proiectului etc. Deloc în ultimul rînd, TIFF-ul a fost și un fel de școală progresistă de film, oferindu-ne acces la cele mai radicale propuneri cinematografice ale momentului din toată lumea, filme la care altfel nu am fi avut cum să ajungem în România.

anchetă realizată de Ana Maria SANDU

Foto: Cristi Duminecioiu, gala de închidere 2008