La Spitalul Poiana Mare
Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare e situat la marginea localităţii cu acelaşi nume (ca majoritatea spitalelor de acest fel). Pavilioanele lungi şi vechi semănau cu o cazarmă. Exista inclusiv clopotul acela care dă în armată semnalul pentru masă. În primul salon unde am intrat, pacienţii mă aşteptau în poziţie de drepţi, la capul patului, îmbrăcaţi în pijamale noi. Albe cu dungi albastre. Podeaua strălucea. Tocmai fusese spălată şi nu avusese timp să se usuce. Paturile curate, cu aşternuturi noi, întinse perfect. " Bună ziua! " Buuuună ziuaaa! " Vai, dar ce frumos e la dvs. aici! Aveţi şi pijamale noi! Cînd le-aţi primit? " Acum două-trei săptămîni!, îmi răspunde unul dintre bolnavii aflaţi în primele paturi. " Care două-trei săptămîni, bă?, intervine o voce răguşită din fundul salonului. Ieri le-am primit, domnişoară! Mă uit în jur: un televizor, un casetofon, poze cu femei pe pereţi. Unul dintre bolnavi "iese din rînd" şi mă trage de mînecă: "Doamna! Vreau să vă zic şi eu ceva!... Aicea este bine, e condiţii bune, mîncarea este bună, nu este lagăr de exterminare! Uitaţi-vă!… să nu vă luaţi după nimenea! E… condiţii de lux! Eu sînt aici din ’94. Din ’94 nu puteam să trăiesc dacă nu mă spălam şi dacă n-aveam toate condiţiile." "Ieri am avut varză. Varză călită" " intervine altul. "Iar seara orez. Pilaf de orez. Ce, dvs. mîncaţi acasă carne în fiecare zi? Nu mai mîncaţi o salată… un cartof pai?..." Privind în jur, era greu de crezut ştirea care mă adusese la Poiana Mare, undeva pe drumul dintre Băileşti şi Calafat: "În Spitalul de Psihiatrie Poiana Mare au decedat în anul 2004 circa 100 de pacienţi. Numai în lunile ianuarie şi februarie au decedat 18 oameni. Aceste decese au survenit în condiţiile în care în spital la acea dată nu exista nici o sursă de încălzire, temperatura în saloane fiind aceeaşi cu cea de afară. Pacienţii erau îmbrăcaţi mai mult decît sumar. Nu exista lenjerie curată şi potrivită gerului din saloane. De fapt, lenjeria de pat aproape că nu exista. Rezervele de hrană erau ca şi inexistente". Rîndurile de mai sus fac parte dintr-un raport al Centrului de Resurse Juridice. Dar să continui povestea despre vizita mea… Cum spuneam, mi-era greu să cred ştirea care mă adusese acolo. Aşa că am insistat să văd încă un salon, şi încă unul, şi încă unul… Cu cît înaintam, era mai frig, mai întuneric, mai multă mizerie, mai mulţi pacienţi îmbrăcaţi în zdrenţe. Şi mai nemulţumiţi. " De ce e frig aici, la dvs.? " Aşa e la noi, doamnă! Cînd e cald, cînd e frig… dar mai mult ne e frig, doamnă, ne e frig! " Şi foame, doamnă! Ce ne dă? Două linguri de compot! Spitalul a fost construit acum mai bine de 50 de ani. Cu pavilioanele lui lungi, se întinde pe 25 de hectare. În comunism erau internaţi aici şi pacienţi din motive politice. Iar pînă de curînd, cîteva pavilioane au fost destinate bolnavilor condamnaţi. Spitalul era singurul de acest gen din ţară, o "unitate de măsuri de siguranţă". Niciodată nu au fost însă bani suficienţi pentru întreţinerea spitalului. De aceea, mulţi dintre bolnavii condamnaţi preferau să stea la închisoare (unde alocaţiile de hrană, dar şi condiţiile păreau să fie mai bune decît la spital). După aproape patru ani, noul manager al Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare, medicul psihiatru Dumitru Ivanţu, spune că lucrurile s-au schimbat: 15 miliarde de lei investiţi în ultimii trei ani şi 30 de miliarde lei în acest an (s-au reparat pavilioanele şi urmează să se construiască sau să se modernizeze utilităţile). Un alt lucru bun " mi-a spus doctorul Ivanţu " este că, dacă în urmă cu cîţiva ani numărul angajaţilor spitalului era la jumătate din necesar, acum sînt 335 de angajaţi la 500 de pacienţi.
