„La Pianista a venit toată lumea bună din oraș“

Publicat în Dilema Veche nr. 797 din 30 mai – 5 iunie 2019
„La Pianista a venit toată lumea bună din oraș“ jpeg

Tudor Giurgiu, Mihai Chirilov, Oana Giurgiu și Anca Grădinariu sînt în echipa TIFF-ului de la prima ediție. Am stat într-o după-amiază de vorbă despre cum a fost, ce s-a schimbat, ce și amintesc din acești 17 ani de festival. La primul TIFF, în 2002, marele premiu l-a luat Cristian Mungiu, cu Occident, iar închiderea au făcut-o cu Mulholland Drive. Teo Mureșan a făcut trofeul, Lucian Georgescu i-a ajutat cu vizualul și așa au ajuns la logo-ul cu turn, pentru primul cine-concert au căutat cu disperare un pian, o femeie a leșinat în sală la Pianista și a fost cărată pe brațe. Tudor are încă toate mail-urile de la prima ediție. Sînt diferiți, dar funcționează perfect împreună și nu și-au pierdut încă bucuria de a petrece. 

Cum v-a venit ideea TIFF-ului și de ce i ați propus lui Mihai Chirilov să fie director artistic?

Tudor Giurgiu: Pe el îl vedeam pe la filme la cinema, la „Elvira Popescu“ și la cinematecă, și îi citeam textele. Aveam de multă vreme în cap să fac un festival, mai ales că toate cele la care mă duceam în țară mi se păreau proaste. În 2000, să nu uităm, nu s-a făcut nici un film în România și eram cumva speriat că toți regizorii se vor duce afară să-și prezinte filmele, așa că toate astea m-au făcut să simt că e timpul să schimbăm ceva.

Mihai Chirilov: Îmi amintesc că Tudor nu avea nici un contact de-al meu și, în mod amuzant, cineva i-a dat numărul lui Leo (Alex. Leo Șerban – n. red.) de fix. I-a lăsat un mesaj pe robot, întrucît eu eram cu Leo la Festivalul de la Veneția. Cînd ne am întors, la începutul septembrie, am găsit mesajul, după care m-am întîlnit imediat cu Tudor să vorbim despre festival.

T.G.: Pînă atunci eu făcusem munca de cercetare și mă gîndisem și ca festivalul să fie la Cluj.

Oana Giurgiu: N-am vut să fie la București, să nu se suprapună cu alte festivaluri. Eu am fost prima dată la Timișoara. Am văzut toate cinematografele, care erau unul lîngă altul, și mi s-a părut locul perfect. M-am întîlnit cu șefa de la România Film, care mi-a zis că soțul ei e fotbalist și în clipa aia mi-am dat seama și că doamna respectivă era fosta colegă de bancă a mamei din liceu. Apoi m-am dus la Cluj și am întîlnit-o pe doamna Bodea, care mi s-a părut foarte strictă. M-am întors acasă și am spus: „Hai să-l facem la Timișoara, că e foarte mișto“.

T.G.: Eu aveam și afinitatea cu Clujul, e orașul meu natal. Apoi, statisticile arătau că numărul de filme pe cap de locuitor era aici dublu față de București. La Cluj se mergea mult la film. Numărul sălilor disponibile era mai mare față de Timișoara, iar Cinema „Republica“ era peste toate celelalte cinematografe din țară, avea 1000 de locuri. A mai contat, în această alegere, și că Transilvania era un brand.

O.G.: De altfel, toți regizorii care veneau de la București cu așteptări zero și intrau la „Republica“ aveau un șoc cînd vedeau marea de oameni, nu le venea să creadă. Mi-l amintesc pe Cristi Puiu, de exemplu.

Ce vă amintiți de la începuturile festivalului?

Anca Grădinariu: Eu aș fi vrut să fi înregistrat zgomotul aparatului prin care trecea pelicula, sunet pe care n-o să-l mai auzim niciodată.

O.G.: Îmi aduc aminte și acum un moment: eram cu Corina Stan și nu mai aveam timp să aducem un film canadian prin poștă, așa că regizorul a venit cu pelicula în geantă. Stăteam la aeroport și am tremurat pînă a ieșit, de teamă că nu va fi lăsat să treacă cu ditamai rolele de peliculă.

T.G.: Și ce era greu nu era neapărat partea de transport a rolelor, ci unde le puneai. Stefan Laudyn, directorul Festivalului de la Varșovia, îmi împuiase capul că, dacă n ai asigurări, riscul era foarte mare. Se întîmplase la un festival din Belgia, unde fusese o inundație și fuseseră compromise mai multe filme. Ne-am luat și noi mai multe amenzi, pentru că proiecționiștii, cînd se termina filmul, mai tăiau cîteva fotograme din peliculă, ca să îmbine rolele. Și au tăiat inclusiv din filme de patrimoniu.

M.C.: Țin minte că lucram mult pe fax în coordonarea filmelor, iar această comunicare privilegia modificarea documentelor. Așa am putut să falsificăm ușor, dar pentru o cauză bună, niște hîrtii pentru vamă, unde un film stătea blocat.

O.G.: Au fost filme ca Lovely Rita, pentru care, ca să le aducem, a muncit toată echipa.

M.C.: Am avut în competiție la prima ediție debuturile unor regizori care ulterior au confirmat di granda: Michel Gondry, Jessica Hausner, Baltasar Kormakur, Cristian Mungiu…

O.G.: Eu îmi dau seama că, ani de zile, nu am știut care a fost circuitul filmelor în natură. Știu doar că exista o doamnă care lucra la controlul tehnic al peliculelor.

A.G.: Apropo de peliculă, mi se pare TIFF-ul exemplar pentru trecerea de la analog la digital. Și vorbesc și în ceea ce privește mentalitatea… Eu îmi amintesc că mi-a zis Chiri că lucrează la festival și i-am spus: „Nu știu cum faci, dar ia-mă și pe mine să lucrez“. Și am ajuns să facem cele o sută și ceva de pagini de catalog în doi oameni. Era o energie atît de mișto în echipa aia și în ce se întîmpla, încît cred că nimeni nu și-a pus problema de bani, de poziție. Totul era să tragem cît putem, să iasă cît mai bine festivalul. Știu că picase la un moment dat nu știu ce sponsor și ne oferiserăm să dormim în corturi.

O.G.: Asta a fost la ședința în care trebuia să tăiem din cheltuieli 7000 de dolari ca să-l putem aduce pe Jason Priestley.

T.G.: Îmi aduc aminte că mergeam să caut bani. Nescafé a fost primul sponsor. M-am dus la Ministerul Culturii și nu știam pe nimeni și le vorbeam oamenilor de acolo care ne ziceau că nu se poate și se uitau la noi ușor compătimitor că nu știam în ce ne băgam, de fapt. Și salvarea a venit după ce mi-a spus cineva că, la departamentul de strategii guvernamentale, e un clujean: Vasile Dîncu. Am întîlnit-o pe asistenta sa și apoi am ajuns la el. M-a întrebat de cîți bani avem nevoie și așa am reușit să-l aducem pe Jason Priestley.

O.G.: Dacă vă mai aduceți aminte, în primul an stăteam la Hotel Vlădeasa, iar doamnele de la recepție ne-au întrebat în primele zile de stat acolo: „De ce ați luat atîtea camere, dacă tot veniți doar dimineața, faceți duș și vă întoarceți la treabă?“ Înainte de începerea festivalului, nici de duș n-aveam timp. Așa că, la deschidere, cînd noi eram obosiți și plini de praf, cînd ne-am uitat în jur, am descoperit că nu mai era nici un clujean din echipa noastră. Toți dispăruseră înainte cu două-trei ore. Au apărut la gală, îmbrăcați în costume, aranjați și puși la patru ace.

T.G.: La Pianista a venit toată toată lumea bună din oraș.

M.C.: De la primele ediții îmi amintesc energia și cearcănele. Eram toți îngrozitor de obosiți, dar a mers șnur. La final era s o dăm în bară.

O.G.: Exact. Să recapitulăm: Duminică dimineață, ora 8, după petrecerea gravă de sîmbătă seară. Un domn mă întreabă în engleză: „Eu cînd fac probe de sunet la cinematograf?“. Aflu că e pianistul care în seara aceea acompania live proiecția unui film mut. Noi uitaserăm complet de eveniment, nu doar că nu aveam pian. I-am trezit pe toți. După ce s-a găsit pianul, a trebuit să găsim pe cineva să-l transporte. Exista o singură echipă care făcea asta în Cluj. Norocul nostru a fost că erau plecați la pescuit, dar cineva știa unde sînt, s-a dus și i-a luat de acolo. Am identificat apoi un domn în vîrstă, acordorul, care a venit și s-a ocupat de instrument.

Care era atmosfera la Cluj în anii aceia?

A.G.: Eram prea rapizi pentru ritmul lor, de asta mi-am dat seama cînd am ajuns în Cluj. Vitezele erau diferite, asta e clar. Eu de la prima ediție îmi amintesc un Cluj pre-hipsteresc, mirosul de mucegai și că îmi era frig tot timpul. Plus hiturile -O-Zone.

T.G.: Vă mai aduceți aminte serile de la Ernesto?

M.C.: Ha-ha, întrebarea e cum le-am putea uita? Revenind la festival: la prima ediție, așa cum au consemnat Laurențiu Brătan și Iulia Blaga în cronicile lor, totul a decurs nesperat de bine. Filme mișto, public numeros, dar numai seara. Pentru că atunci cînd vii cu un bombardament de 50 de filme în doar două săli, cu programare suprapusă, două săli, publicul neobișnuit cu asta este năucit. Iar pentru că știam, de la Cannes și din alte festivaluri pe unde umblasem, niște agenți importanți, am putut aduce, pe prietenie, filme de top și gratis. Unde mai pui și sprijinul esențial venit de la Antoine și Independența Film.

O.G.: Anul trecut am stat de vorbă cu un băiat care lucrează ca șofer în timpul festivalului, l-am întrebat ce face el în restul timpului și mi-a spus că e restaurator. Că a terminat Facultatea de Artă și restaurează tot felul de clădiri. Am organizat o proiecție pentru echipă (pentru că ei nu apucă să vadă filme la TIFF, așa cum știm bine), după care urma un party. Și cînd ne-am adunat toți în Cinematograful „Victoria“ și i-am rugat pe fiecare să se ridice în picioare și să spună la ce departament lucrează în festival și ce meserie au, au început să spună niște profesii de nu-ți venea să crezi. Cel mai spectaculos departament e într-adevăr cel al șoferilor. Doi sînt medici pe ambulanțe la SMURD, unii sînt jandarmi, alții cîntă în formații. Și la un moment dat se ridică un tip și zice: „Eu sînt tenor la Opera Maghiară“. Și, evident, am fost curioasă ce-i face pe oamenii ăștia să se adune în jurul festivalului, să își ia concendii. Cred că sînt, pur și simplu, pasionați de mașinile Mercedes și vor să le conducă.

Ce te desparte și ce te ține împreună într-o echipă?

O.G.: Eu organizasem, pînă la TIFF, tot felul de evenimente, dar nici unul de film. Mecanismul contează. Pe mine nu m-a mînat o mare pasiune pentru cinema. În primul an de TIFF lucram la Antena 1, unde eram producătoarea unei emisiuni. Număram zilele și săptămînile cît mai era pînă cînd o să merg să lucrez la TIFF. Deci, pentru mine, în anul ăla, TIFF-ul a fost sanatoriu, pentru că îmi doream să stau cu oamenii ăia din echipă.

M.C.: Uneori, chiar și lucrurile care te despart te țin împreună într-o echipă.

A.G.: Eu am simțit energia bună a festivalului încă de la prima ediție. Și asta s a păstrat.

T.G.: Dar și fundația a fost pusă ca lumea.

a consemnat Ana Maria SANDU

Foto: Marius Mariș, special Guest: Armand Assante

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Teava gaze apa FOTO Shutterstock jpg
CIA a avertizat Germania în privința unor acte de sabotaj împotriva gazoductelor Nord Stream
CIA (Agenția Centrală de Informații) a avertizat acum câteva săptămâni Germania în privința unor posibile atacuri asupra conductelor de gaze din Marea Baltică, scrie „Der Spiegel”.
Soldat rus in Ucraina FOTO Profimedia
Armata lui Putin comasează forțe la granița regiunii Harkov: „Nu știm ce vor face în continuare”
Rusia concentrează trupe militare și echipamente în apropierea graniței cu Harkov pentru un posibil atac.
Cseke Attila Eduard Novak Kelemen Hunor foto Inquam Photos / George Călin
UDMR, în centrul mai multor dispute în teritoriu
UDMR este în centrul mai multor conflicte purtate cu alți actori politici din teritoriu, inclusiv din rândul partenerilor de Coaliție. Uniunea a ajuns să fie apărată inclusiv de presa de stat de la Budapesta.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.