La IMGB, ordine coreeană

Florin Antonescu (director management): "Doosan, o firmă din Coreea de Sud, ce deţine o fabrică similară cu IMGB-ul, a preluat-o pe aceasta de la Kvaerner, anul trecut. Cînd a fost preluată de Kvaerner, în august 1998, era în stare de faliment. Pe vremea lui Ceauşescu constituia fabrica etalon. Produsele se desfăceau în piaţa CAER, ţările arabe, China. Nu sînt foarte sigur care erau rezultatele economice. Nu ştiu exact dacă IMGB, în ansamblul ei, era profitabilă la vremea respectivă. Ea producea, livra echipamente, dar care erau costurile pentru asta e dificil de spus. Cînd a venit Kvaerner, erau cîteva probleme care trebuiau rezolvate. Din păcate, primul lucru care s-a auzit a fost că IMGB-ul a fost cumpărat pe 500.000 de dolari şi a vîndut Casa de cultură pe 1.500.000 de dolari, lucru care prezintă doar o parte din adevăr. În realitate, Kvaerner, cînd a luat IMGB-ul, a plătit 10.000.000 de dolari; 500.000, într-adevăr, s-au dus la FPS. Diferenţa a mers la toţi datornicii întreprinderii: bănci, RENEL... În adiţie la aceştia, a fost programul de investiţii, de 54.000.000 de dolari. În final, Kvaerner a adus în România în jur de 60.000.000 de dolari. Tot datorită acestui concern, toate datoriile IMGB-ului au fost reeşalonate complet, în toamna lui 2004. Ca personal, în clipa preluării erau 2700 de angajaţi. În final, au rămas în jur de 680 de oameni. În ceea ce priveşte investiţiile - au fost în jur de 10-11.000.000 de dolari. Printre cei care urmăreau de mai multă vreme IMGB-ul a fost şi Doosan-ul. Acesta ne-a comandat nişte palete, pentru un proiect hidro-internaţional. După mai multe vizite şi discuţii, s-au arătat interesaţi să o cumpere. Ceea ce s-a şi întîmplat şi finalizat anul trecut, în septembrie. Sînt excepţionali ca expertiză tehnică. De pildă, manipulatorul de la presa mare, de 12.000 de tone, a funcţionat o singură dată de la punerea lui în funcţiune, cînd a venit Ceauşescu şi a dat din butoane 30 de secunde. De atunci, nu a mai mers pînă la începutul acestui an. Din 2001 pînă în 2003, a fost un englez care s-a chinuit să-l facă. Din 2003 pînă-n 2005, m-am străduit eu să-l repar şi nu am reuşit. În septembrie, Doosan a venit la IMGB - în decembrie, acesta era funcţional. Astăzi, nu mai ştiu să lucreze decît cu manipulator. Manipulatorul acesta contribuie la o creştere semnificativă a productivităţii. Au făcut investiţii în tot ce înseamnă o companie: retehnologizare, creşterea productivităţii, mediu, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă (echipament de protecţie corespunzător şi obligatoriu, exhaustoare de noxe), a condiţiilor de mediu (am pornit extracţia de fum pentru oţelărie). În privinţa angajaţilor, cînd întreprinderea a fost preluată de Doosan, erau 620 de oameni. Ca să înţelegeţi exact ce s-a întîmplat, trebuie să ştiţi că în 2003, 2004, 2005, 2006, IMGB-ul făcea 20.000 de tone de oţel lichid. În 2007, a produs 53.000 de tone de oţel lichid. În 2008 trebuie să facem 100.000 de tone. Acesta reprezintă materia primă de pornire, din care se fac celelalte piese. Motto-ul e ca în 3-4 ani să fie cea mai bună fabrică de forjate şi turnate din Europa. Produsele noastre sînt în primul rînd forjatele: o pondere de 90%, în timp ce pentru celelalte, turnatele, ponderea e de 10%. Se adresează industriei energetice, tot ce înseamnă hidro; celei maritime - liniile de aburi navali. Producem şi pentru industria metalurgică; va urma cea nucleară. Oamenii lucrau pînă acum într-un schimb. Acum lucrează în două şi vrem să creştem numărul de angajaţi de la 620 la 720. În timp, vom introduce şi al treilea schimb. Dar nu vă aşteptaţi la creşteri spectaculoase: în primul rînd, se pune baza pe eficienţă. Vom ajunge maximum pe la 750-760 de oameni. În România e greu să găseşti forjori şi oţelari. Politica Doosan e de a angaja tineri, pe care îi pregătim intern, îi trimitem şi în Coreea, vin şi coreenii aici. O bună parte din personalul nostru a fost deja acolo, rezultatele se văd încă de acum. Serviciile îşi au baza într-un consum dintr-o zonă real productivă. Dacă nu ai bunuri, nu poţi să ai bani ca să produci bunuri şi restul. Deci de muncitori va fi mereu nevoie. Însă e total greşit să împărţim societatea în clase: la noi, cred că sîntem toţi angajaţi. Personalul nostru e încurajat să meargă şi să studieze cît mai mult posibil. Dimensionarea companiei se face pe un număr fix de oameni. Mai există un principiu: dacă dau un om afară, înseamnă că pierd tot ce am investit în pregătirea lui. Salariile medii în IMGB sînt de 1700 lei. Brut. Cu ore suplimentare, pot ajunge în jur de 2000. La care se adaugă bonuri de masă, prime de sărbători, un salariu în plus la concediu, un bonus de performanţă la sfîrşitul anului, asigurare de sănătate şi pe viaţă. Majoritatea angajaţilor sînt absolvenţi de liceu. Mulţi dintre ei vorbesc limba engleză. Nu putem spune că pe vremea lui Ceauşescu oamenii erau proşti: era un sistem şi s-au adaptat la el. Acum e un altul şi se adaptează din nou. Puţini au plecat în străinătate: le-am spus că cine pleacă nu se mai întoarce. Fabrica îşi asumă nişte responsabilităţi în ceea ce-i priveşte, trebuie să dea şi ei ceva în schimb." Printre veterani Costel Moise: "Lucrez în hala de turnare de la oţelărie. Schimb plăcile la oală, poroasele. Sînt aici de 20 de ani. Am început în ’87: eram mai mulţi, munca era mai puţină. Am făcut şcoala profesională de oţelar turnător. Înainte era dezastru ce găseai aici: moloz, mizerie... Pe vremea lui Ceauşescu, se făcea curăţenie numai cînd venea el. Nu l-am văzut direct, că pe noi ne ascundea, erau numai cîţiva care stăteau... S-au mai dat oamenii afară, am rămas mai puţini, munca e grea... Ce să învăţăm nou, că facem acelaşi lucru zi de zi... Nu m-am gîndit niciodată să îmi schimb meseria. Muncim pentru bani. Ajung la 1800 lei pe lună. Nu mi-am permis concediu, pentru că am făcut împrumut la bancă pentru casă. Mai ieşim la bere cu colegii: acolo discutăm problemele de la serviciu. Sîntem mulţumiţi de sindicat: cînd se întîmplă, Doamne fereşte, un caz, ne ajută. Cînd vorbesc cu alţi oameni şi află că sînt oţelar, mă întreabă dacă mai merge IMGB-ul..." Aurel Ioniţă: "Sînt controlor la Atelierul Formare din 1969. În ’66 am dat examen la Şcoala profesională, cu meseria de turnător-formator. Am făcut şcoala la Oţelul Roşu, cu contract pentru IMGB. Aşa făcuse şi fratele meu şi m-am luat după el. Am rămas aici permanent. În ’89 m-am transferat la CTC, dar tot în cadrul formării de piese. Cel mai mult îmi place să lucrez cu milimetri, să măsor. În meseria mea nu prea mai vin oameni, pentru că nu mai există şcolarizări. Singura soluţie e să luăm necalificaţi şi să-i formăm la locul de muncă. Pe vremea lui Ceauşescu, dacă veneai de la ţară, cum am fost eu, orice meserie era privită bine: a luat serviciu la oraş... Era şi mai greu să te transferi dintr-un loc în altul, nu aveau voie să fii în şomaj. Nici acum nu e o ruşine să fii muncitor. Cît despre tineri, ei speră să găsească munci mai uşoare. Mai bine se duc agenţi de vînzări, iau cu 2-3 milioane mai puţin, dar e mai simplu. Şeful de atelier caută să aducă cîţiva oameni la formare şi nu-i găseşte. Ar fi bine ca actuala conducere a întreprinderii să ia legătura cu şcoala profesională din zonă şi să şcolarizeze o clasă de turnători-formatori, pe care apoi să-i aducă aici prin contract. Coreenii? Au introdus disciplina: respectarea protecţiei muncii, a echipamentului, fumatul doar în locuri stabilite, nu în timp ce lucrăm. Contractul de muncă l-au respectat la literă, şi ei, şi cei de dinainte. Pe vremea lui Ceauşescu, cînd ne puneau să facem curăţenie (care dura două săptămîni, cînd se întrerupea producţia) înjuram pe la colţuri. Acum, la Doosan, asta e pe primul plan: trebuie să facem curăţenie la sfîrşitul fiecărei zile de lucru, iar vinerea - generală. Sănătatea? În urma controalelor medicale care se fac în fiecare an, Medicina muncii, în cazul depistării silicozei, te mută în alte locuri, unde nu există fum, praf... Atmosfera la muncă e plăcută, ne înţelegem, facem glume. Oamenii au speranţe acum, în privinţa societăţii şi a salariilor. Copiii sînt unul - electrician de întreţinere, altul - tinichigiu-vopsitor auto, dar nu practică meseriile astea. Unul este şofer la o firmă de publicitate, celălalt tot şofer la o companie care aprovizionează mall-urile. Unul dintre ei a făcut chiar practica la noi, dar nu a vrut să rămînă." Voci noi Ciprian Dumitru: "Lucrez aici de vineri. Necalificat. Mi-ar plăcea să fiu strungar: şi tatăl, şi fratele meu sînt. Am terminat recent profesionala de alimentaţie publică şi turism. Deocamdată, mi se pare cam plictiseală, că trebuie să-mi găsesc singur de lucru. Umblu pe lîngă oameni, fac curăţenie şi mai învăţ pe la aparate." Adrian Constantin Dorobanţu: "Sînt student în anul III la Filozofie. Muncind în foarte multe locuri şi văzînd cum diverşii angajatori îşi bat joc de tinerii din ziua de azi, oferindu-le un salariu mai mic decît cel stabilit de lege, am decis să vin aici, unde cîştig mai bine. Cît munceşti, atîta ai, şefii sînt buni, te înţeleg cînd ai probleme. Dacă mă ajută Dumnezeu să rămîn aici, rămîn. Am lucrat şi în televiziune, am văzut cum stă treaba: fiecare îşi bagă copilul, cu pile. Dacă muncesc ceva cinstit, nu mi-e ruşine, pot s-o fac şi la gunoaie. Orice moment din viaţă e interesant, e o fantezie, un film. Ce învăţ la facultate o să păstrez pentru mine, ca pe ceva personal."