„La clasa a VI-a, toţi copiii vor să «scape» de nuvelă”
Din observaţiile de la clasă am învăţat că o lectură de plăcere poate deveni o lectură obligatorie atunci cînd este administrată în doze mici. Familiarizarea cu opera, începînd fie de la o replică, fie de la o situaţie în care se află personajul, fie de la o metaforă, pe care le folosesc mai întîi în actul comunicării, aşa, ca într-o paranteză, în treacăt. „Pe ce te bazezi, dom’le?” sau „Întreabă-l pe Nilă, că el ştie”...ş.cl., cunoscute nouă din romanele lui Marin Preda. O glumă benefică trezeşte curiozitatea şi poate facilita întîlnirea cu lectura profitabilă şi... obligatorie.
La clasa a VI-a, toţi copiii vor să „scape” de nuvelă, pentru că nuvela este o specie pe care ei nu o prea înţeleg deocamdată şi care uneori e scrisă într-o limbă veche, cu prea multe arhaisme; în locul nuvelei, să fie un basm, o poveste... (Ivan şi pielea de focă, au răspuns cîţiva; este o poveste pe care am citit-o anul trecut într-un atelier de scriere pentru care am avut timp în „Săptămîna altfel”; poveste pe care am descoperit-o cu ocazia opţionalului LUC - Literatura Universală pentru Copii, de acum cîţiva ani).
Cosmin ar vrea şi el să scape de nuvelă şi să citească mai mult Amintiri din copilărie de Ion Creangă. „De ce, Cosmin?” „Pentru că mi-a plăcut anul trecut, cînd m-aţi pus să o citesc în grai...” Cosmin citea cu mare dificultate. Însă într-o zi am descoperit că ar putea citi orice text la prima vedere, cu condiţia să-l citească în grai. Prima dată cînd mi-am dat seama a fost cu ocazia unei teme pentru acasă (imaginează-ţi un act de limbaj între doi vecini etc. etc.), după care i-am cerut să citească un fragment din Amintiri... Clasa a aplaudat frenetic, Cosmin a amuţit, dar a zîmbit şi în ochişorii lui era lumina din ochii oricărui copil care se simte pus în valoare.
Cu vreo cîţiva ani în urmă, clasa a VII-a a fost captivată de romanul lui Grigore Băjenaru – Cişmigiu & comp.; avusesem un fragment mic, mic de tot, în manual, pentru o analiză morfo-sintactică (no comment) şi am făcut o paranteză, ca să le spun cîte ceva despre cartea asta; după cîteva zile, le-am citit un fragment – amuzant, desigur – şi le-am spus într-o doară că avem cartea în biblioteca şcolii.
Cam aşa stau lucrurile. Şi diferă, de la un an la altul. În funcţie de publicul din sală.
Prof. Liliana NEGULESCU, titular şi navetist, Şcoala “Petru Rareș” din comuna Frumuşiţa, judeţul Galaţi
