La 25 de ani, viitorul nu există

Raluca STAN
Publicat în Dilema Veche nr. 351 din 4 - 10 noiembrie 2010
La 25 de ani, viitorul nu există jpeg

Se spune că familia îţi este dată, iar părinţii nu ţi-i alegi. Oare despre ţara în care te naşti, ce se poate spune? M-am născut în România şi nu ştiu dacă trebuie să fiu mîndră de acest lucru sau dimpotrivă. Sînt o tînără de 25 de ani, o tînără şomeră. Unul dintre miile de şomeri din ţara noastră, care primeşte, după ultimele reglementări, o indemnizaţie de şomaj redusă cu 15%. Cu cît îţi mai rămîne după această reducere, trebuie să supravieţuieşti. Este extrem de greu să te obişnuieşti cu ideea că, după atîţia ani de şcoală şi calificări obţinute la o vîrstă cînd se presupune că ai toată viaţa înainte pentru a-ţi construi un viitor, eşti şomer. Viaţa o ai înainte, doar că sistemul în care trăieşti nu-ţi acordă nici o şansă. 

Am urmat cursurile unui liceu teoretic, profil uman, în oraşul natal, Reşiţa, un orăşel liniştit de la poalele muntelui Semenic, dar care, din păcate, nu îţi poate oferi prea multe perspective de viitor. Ca orice proaspăt absolvent de liceu, am vrut să urmez o facultate, să-mi construiesc o carieră, să mă gîndesc la viitor. Voiam să fac ştiinţe politice. Eram interesată să cunosc şi să învăţ cît mai multe despre acest domeniu, să devin profesionistă. Universitatea din Reşiţa nu avea facultate de profil, aşa că am plecat la Timişoara, un puternic centru universitar. Exprimîndu-mă ca o persoană în etate, spun că „pe vremea mea“ încă se mai intra la facultate pe bază de admitere. Toată clasa a XII-a mi-am petrecut-o învăţînd despre Kant, Rousseau sau Freud, pentru admiterea la filozofie. Nu a fost uşor, dar mi-a plăcut şi mă gîndeam că, tot ce acumulez, o să am ocazia să şi pun cîndva în aplicare. Eram o adolescentă care credea că prin studiu poţi ajunge „cineva“, respectat, important şi independent din toate punctele de vedere. M-am pregătit intens şi am intrat cu succes.

Am făcut parte din ultima generaţie dinaintea sistemului Bologna, sistem pe care, personal, îl consider un eşec. Stau şi mă gîndesc cum este împărţită materia pentru cei din noul sistem Bologna. În trei ani de zile nu poţi să concentrezi toate cursurile pe care le-am avut noi în patru ani. De-a lungul celor patru ani de facultate, am fost implicată în diferite activităţi: am participat la diferite proiecte, la conferinţe, am făcut parte şi dintr-o asociaţie de cercetări social-politice, în cadrul căreia am organizat dezbateri pe anumite teme. Am urmat şi alte cursuri de dezvoltare a abilităţilor, de perfecţionare, „soft skills“. Îmi plăcea să ştiu lucruri noi şi ştiam că într-o zi îmi vor folosi. În care zi?... Habar n-am (încă o mai aştept). După absolvirea facultăţii, voiam să continui cu un master în acelaşi domeniu. Am considerat că Bucureştiul e cel mai potrivit loc pentru asta: Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative – o şcoală de elită, despre care ştiam că îmi va folosi la viitorul loc de muncă. Nu am stat mult pe gînduri şi m-am înscris la un master de Politici Publice şi Integrare Europeană. Deocamdată, la finalul acestui master, pot spune doar că mi-am îmbogăţit cultura generală, pentru că în momentul de faţă nu pot aplica nicăieri cunoştinţele dobîndite pînă acum. Mi-aş dori să pot învăţa şi mai multe, mai ales în ceea ce priveşte partea practică, dar asta ar presupune să lucrez undeva în acest domeniu. 

Însă, după terminarea studiilor, m-am trezit la realitate: o facultate finalizată în Timişoara, un master la Bucureşti, cursuri de toate felurile atît în Timişoara, cît şi în Bucureşti – pentru ca acum să nu-mi pot găsi un loc de muncă în domeniu. În cele şase luni de cînd am terminat masterul, am încercat să mă angajez şi în alte domenii aplicînd la diferite job-uri. Mi-am depus zeci de CV-uri, dar fără nici un rezultat. Voiam şi vreau să lucrez. Nu mai vreau să fiu întreţinută de familie. Este umilitor ca, atunci cînd te prezinţi la un interviu, angajatorul să-ţi spună că eşti supracalificată şi că nu te poate angaja. Sau dacă totuşi se poate, să lucrezi două-trei luni pînă înveţi ceea ce ai de făcut şi să nu fii plătit decît din a patra lună. 

Şi atunci, mă întreb, de ce am pierdut atîţia ani învăţînd, dacă nu pot fi angajată nici în domeniul meu şi nici în altul? Sînt extrem de dezamăgită de direcţia pe care au luat-o lucrurile în ţara noastră. Nu mai doresc să încurajez pe nimeni să înveţe cît mai mult, pentru ca în final să ajungă să trăiască numai cu indemnizaţia aceea de şomaj. Întotdeauna am fost optimistă, am dat dovadă de un optimism realist, crezînd că într-o zi voi reuşi să fac ceea ce îmi doresc, ceea ce ar trebui să fac, pentru ce m-am pregătit, să devin o profesionistă. Încet-încet, acest optimism al meu s-a transformat într-un pesimism cît se poate de realist. Degeaba ai studii superioare, degeaba ai obţinut o mulţime de calificări, pentru că în momentul de faţă nu voi reuşi să obţin nici un post care să mă motiveze. Am ajuns să regret că m-am născut într-un sistem care nu-mi oferă nimic – nici mie, nici celor de vîrsta mea aflaţi în aceeaşi situaţie. Dacă mă întreabă cineva cum mi se pare viaţa la 25 de ani, îi spun că mă simt ca într-un nor de cenuşă prin care nu se mai vede cerul. Viitorul la 25 de ani „sună“ extrem de sumbru. Chiar simt că mi-am pierdut timpul, energia, optimismul, tinereţea învăţînd şi studiind lucruri pe care nu le pot folosi în nici un fel. De ce la noi în ţară nu se face nimic pentru tinerii absolvenţi? În cazuri similare cu al meu sînt mulţi alţii. Nu ştiu ce îmi rămîne de făcut. Nu ştiu la ce să mă mai aştept. Şi pînă cînd? Timpul trece şi trece în defavoarea mea. Mai rămîne o fărîmă de speranţă: că într-o bună zi voi profesa în domeniul meu. Şi pînă atunci?!  

Raluca Stan a absolvit Facultatea de Ştiinţe Politice, Filozofie şi Ştiinţe ale Comunicării din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, secţia Ştiinţe Politice.

Foto: Cătălin M. Constantinescu

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Hipertermia, urgența medicală care ne amenință viața pe caniculă. Care este măsura imediată care ne ajută
După o săptămână de Cod Roșu, serviciile de ambulanță aproape că nu mai fac față solicitărilor. Dintre acestea, hipertermiile cauzate de caniculă sunt urgențe majore, supraîncălzirea organismului punând viața pacienților în pericol.
image
Șase dintre cele mai supraestimate atracții turistice din lume. „Nu a fost deloc ceea ce mă așteptam” VIDEO
Fiecare țară are obiectivele sale turistice despre care se spune că nu trebuie să le ratezi când vizitezi acele locuri. Adesea, realitatea se ridică sau depășește nivelul așteptărilor, dar sunt și situații în care atracțiile turistice sunt supraestimate.
image
„Nostradamus cel viu” a prezis căderea sistemelor informatice încă de acum trei luni și prevestește un nou război mondial
Clarvăzătorul brazilian Athos Salomé, supranumit „Nostradamus cel viu”, a prezis o „pană tehnologică de trei zile” în 2024, potrivit Daily Mail Online, iar acum susține că ar urma un conflict la scară largă, asemănător unui al treilea război mondial.

HIstoria.ro

image
Vechi magazine și reclame bucureștene
Vă invităm să descoperiți o parte din istoria Capitalei, reflectată în vitrinele magazinelor și în mesajele reclamelor de odinioară.
image
„România va fi ce va voi să facă Stalin cu ea”
Constantin Argetoianu avea să ajungă la o concluzie pe care istoria, din păcate, a validat-o.
image
Lucruri știute și neștiute despre Mănăstirea Arbore și ctitorul ei
Pe ruta mănăstirilor din Moldova, din cel mai recent proiect de turism cultural – „România Atractivă” –, cunoaștem profund patrimoniul românesc, construit, meșteșugit sau povestit. Străini și români deopotrivă, suntem chemați de sunetul de toacă și ne plecăm capetele la auzul cântărilor din zori. Ne