Krav Maga

Publicat în Dilema Veche nr. 781 din 7-13 februarie 2019
Krav Maga jpeg

Uimitor cu cîtă forță păstrăm în memorie deciziile proaste luate în viață și cu ce viteză le uităm pe cele bune: „Dacă nu m-aș fi măritat cu el…“, „Dacă plecam la timp din țara asta…“, „Dacă nu m-aș fi luat după ideile lui taică-meu…“, „Dacă aș fi dat copilul la fotbal…“ – iar seria poate continua ad infinitum, oricine are propria lui listuță. Iar cel ce n-o are (există cineva?!) poate s-asculte ce se vorbește la o masă de familie sau la o agapă cu prietenii: după cîteva pahare (nu primele, dar nici ultimele) încep și tînguielile „regretnice“, desigur complet justificate, din punctul de vedere al tînguitorului, dar nu mai puțin interesante pentru ascultător: dacă etc., atunci… ce?!

Deciziile corecte luate la timpul potrivit n-au nicidecum parte de același regim de atenție, cu o singură mare excepție: cînd vorbitorul simte nevoia să se laude ascultătorului (de obicei se-ntîmplă pe la ultimele pahare, cînd simțul ridicolului e de mult amorțit); în general, ele intră-n categoria „Uite o carte pe care-am jucat-o isteț!“. Experiența m-a învățat să mă feresc de categoria asta ca de dracul, dar… Mă expun oprobriului atît din drag de adevăr, cît și pentru că – sper! – am ceva de spus. Mic, dar am!

Pe la 45 de ani am zis că ce-i destul e destul, că statul pe scaun este minunat, dar nu m-ajută să dau burta jos, așa că m-am hotărît vitejește să mă duc și eu la sală, cum se duce toată lumea. Nu asta a fost partea isteață, nu; ci faptul că m-am apucat să aleg în cunoștință de cauză, nu să m-arunc orbește pe prima „sală“ ieșită-n cale, cum aș fi făcut la 20 de ani (cum am și făcut, de altfel). Pentru că sînt săli și săli, așa cum sînt oameni și oameni – cel care se simte bine-ntr-un loc se potrivește ca nuca-n perete în altul, așa c-am luat-o la pas, cu răbdare și tutun. Am exclus sălile pline de gagici, că doar mă știu slab de caracter, am exclus sălile pline de interlopi, că doar îi știu slabi de caracter, am exclus bazinele de orice fel, că-i frig afară și răcesc, am exclus sălile prea scumpe, am exclus sălile prea ieftine, pe cele aflate prea departe, pe cele aflate prea aproape (uneori e nevoie de un pretext de plecat seara de-acasă, iar o sală-n proximitatea căminului conjugal e o cursă de șoareci), și-au rămas cele de arte marțiale. Le-am luat la rînd, am participat la cîte un antrenament demonstrativ, m-am lămurit destul de repede ce oferă fiecare, am ales o sală de Krav Maga. Nu regret!

Treaba asta cu „participarea“ nu e nouă, dar pentru mine a fost mereu un ghimpe: cînd eram licean nici nu visam să asist la cursuri prin diverse facultăți, să-mi fac o impresie și abia apoi s-aleg facultatea care mi s-ar fi potrivit; nici poveste de așa ceva! Așa am ajuns să dau examen la Medicină Veterinară, vai de capul meu, în iunie ’90, parc-a fost ieri; mulți ani mai tîrziu, să fi fost prin 2005, am aflat că așa obișnuiesc liceenii timpului, cel puțin cei din orașele mari. Cer pur și simplu permisiunea unui profesor (sau lector, sau conferențiar) să asiste la cursul respectiv, asistă cuminți din ultima bancă și se lămuresc dacă facultatea aia e sau nu e de nasul lor. Poate că fac ulterior o alegere bună sau poate că nu, dar măcar o fac în cunoștință de cauză, privilegiu de care generația mea n-a avut șansa să se bucure. Nu-i nimic, mă bucur eu și pentru ea, acum la bătrînețe!

Pentru că materia studiată nu e totul, fie că-i vorba de Krav Maga, fie că-i vorba de morva cailor; pentru învățăcel, materia e cam 25%, profesorul cam 50%, iar sfertul rămas e ocupat de colegi. Vorbesc serios. Nimeni nu poate performa, ce spun eu aici, nimeni nu poate nici măcar continua, atunci cînd dă peste nepotriviri de caracter cu profesorul, cu materia sau cu colegii; Krav Maga nu mi-a spus nimic la început, dar am simțit că aș putea avea un loc în sală, că am punți de comunicare cu cei de acolo, iar mai tîrziu, foarte-foarte încet, aproape insesizabil, am început să simt că pot „comunica“ și cu obiectul de studiu.

Prima cale de comunicare a fost durerea. Nu, nu m-a luat nimeni la bătaie, nu e vorba de acea durere; de durerea din tendoanele mele este vorba. Din anumite motive, aici se pune foarte mare accent pe încălzire, pe exercițiile de suplețe, pe întinderi și pe un număr nesfîrșit de tehnici de tortură autoaplicată care se adresează practic fiecărei părticele a corpului: labelor picioarelor, gleznelor, gambelor, coapselor, șoldurilor, coloanei vertebrale, gîtului, brațelor, degetelor, umerilor și desigur burții, acelei burți care ar trebui să fie un simbol al prosperității și un aspirator de gagici – dar care nu-i decît prilej de glume și de bobîrnace din partea băieților de la cîrciumă. Rostul complexei „încălziri“ din Krav Maga îl vezi doar dacă n-o faci: destui colegi s-au ales cu rupturi musculare, iar norocoșii cu întinderi (s-au apucat să „lucreze suplimentar“ acasă loviturile învățate la sală și firește că le-a fost lene să facă și exercițiile obligatorii de dinainte, iar ce-au pățit cu nimeni n-au împărțit). Ori de cîte ori sufăr ca un cîine pe tatami, cu gemete, cu icnete (celorlalți le e jenă să-și vocalizeze durerea din articulații și tendoane, sînt mai demni, eu îs mai nesimțit; cînd se aud în liniștea „încălzirii“ miorțăielile mele, cei mai vechi le explică celor noi, care nu știu ce se-ntîmplă: „Ăsta-i Mihăiță, săracul“). Desigur că tuturor celor care sîntem acolo ne place mai mult să lovim decît să încasăm, dar pînă să ajungem la partea aia, instructorul mai are o surpriză pentru noi: școala căderii. Sună foarte frumos, foarte marțial, dar în fapt asta-nseamnă să dai cu fundul de pămînt din toate pozițiile, și-n față, și-n spate, și-n stînga, și-n dreapta, plus de-a berbeleacul peste cap pînă amețești de nu mai știi în ce zi e miercuri, vorba ardeleanului (eu nici nu știam că există atîtea feluri de a te rostogoli încoace și-ncolo pe o suprafață plană, îmi vine să zic ca Moromete: „Bă, mare om a fost ăl’ de-a inventat așa ceva!“). Dar cum toate au un capăt (doar cîrnatul are două), ajungem pîn’ la urmă și la clipa fericită cînd putem da pumni și picioare, că d-aia plătim taxă.

Marile și multele prejudecăți privind artele marțiale vin de la filme. Cînd omul care-a fost o dată într-un conflict fizic în viața lui vede năzbîtiile de pe ecran, nu se mai poate opri din rîs privindu-i pe cei ce cred că alea-s pe bune – dar parcă poți să-i condamni?! Poți să condamni un copilaș care vede Harry Potter și-ncalecă o mătură? Poți să condamni un amărît care joacă la alba-neagra ca să „facă bani“? Nu poți. Poți însă merge la sală și-ncerca cîteva lovituri – oricare! – și-ți faci o idee personală despre ce zboară și despre ce se mănîncă; în ceea ce mă privește, am înțeles (nu foarte repede, nu iuțeala de minte e punctul meu tare) că este foarte greu să lovești eficient și este foarte ușor să fii lovit eficient – n-aș fi înțeles niciodată singur, m-au ajutat colegii de antrenament, nu dau nume, se știu ei. Fiecare practicant de arte marțiale tinde, după o vreme, să se laude cu „a lui“ și s-o vadă mai grozavă și mai cu moț decît pe toate celelalte, iar eu nu fac excepție; mă abțin cu mare efort, dar nu înainte de-a băga șopîrla că loviturile din Krav Maga au calitatea de-a fi simple. Cînd „intră“, totul s-a terminat; în Krav Maga nu există meci egal, decizie la puncte sau reprize suplimentare. Ca-n viață, nu ca-n filme.

Pe de altă parte, nu pot să nu mă văicăresc de faptul că mersul la sală m-a silit la altă organizare a timpului. Nimeni nu poate să aibă și viață profesională (să meargă la serviciu), și viață familială (s-o ducă și s-o aducă pe cea mică de la grădiniță), și viață socială (să iasă cu băieții la fotbal și la cîrciumă), și viață… cum să-i zic? Sportivă? Fără ghilimele, e jenant; cu ghilimele, e neserios. Dar nu așa sună vorba veche? „Nu te lua prea în serios“? Nu mai știu… parcă așa. 

Mihai Buzea este scriitor. Cea mai recentă carte publicată: Jimmy, Editura Polirom, 2018.

Foto: flickr

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.
Franta Danemarca FOTO EPA EFE jpg
Franța-Danemarca. Știm care este prima echipă calificată în optimi
Echipa națională a Franţei a jucat cu selecționata Danemarcei, sâmbătă, pe Stadium 974 din Doha, în Grupa D.
Centura Vâlcii zona pe unde ar urma să treacă văzută din dronă Sursă colaj YouTube 19Railtrain95 mp4 thumbnail png
„Centura Vâlcii”, paralelă cu DN7 / E81: o altă legătură între Râmnicu Vâlcea și Autostrada Sibiu-Pitești
O nouă centură menită să ocolească municipiul Râmnicu Vâlcea, aflată la faza de proiect, menită să lege orașul de Autostrada Sibiu - Pitești, urmează să fie construită de Consiliul Județean Vâlcea.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.