Jurnaliști, analiști, bloggeri, influencer-i - o poveste trăită pe pielea mea

Publicat în Dilema Veche nr. 803 din 11-17 iulie 2019
Jurnaliști, analiști, bloggeri, influencer i    o poveste trăită pe pielea mea jpeg

Timp de vreo zece ani, mi-am dat cu presupusul pe comanescu.ro despre trecutul, prezentul și viitorul jurnalismului din România și nu numai. Am publicat și o carte, la Humanitas, despre toată povestea și am răspuns la sute de întrebări, în presă sau la TV, despre cutare evoluție media sau cutare emisiune nouă. Dar, de cîtăva vreme, am lăsat-o mai moale, fiindcă, în ultimă instanță, nu mai prea am ce spune. Nu sînt egomaniac: vă povestesc ce mi s-a întîmplat mie fiindcă are legătură cu ce s-a întîmplat cu jurnalismul.

De ani de zile zic că mi-aș da demisia din poziția de „analist media“, „comentator media“ sau ceva similar, dacă aș avea unde s-o depun – dar n-am. Nu-i mare problemă pentru mine, fiindcă pînă la urmă lucrurile astea se uită destul de ușor, peste alți cîțiva ani n-o să mă mai întrebe nici o Dilema veche ce s-a întîmplat cu jurnalismul și eu o să-mi văd de treabă. Dar e o problemă pentru jurnalism – și nu fiindcă ar sucomba în lipsa neprețuitelor mele păreri și comentarii. Ci fiindcă el, jurnalismul, sucombă oricum.

Atunci cînd mi-a propus să scriu acest text, Dilema veche m-a întrebat: Mai există jurnaliști? Sau numai comentatori? Întrebarea e un pic retorică. Și totuși e cazul să explic de ce s-a împuținat informația și s-a înmulțit părerismul. Sînt suficient de bătrîn încît să fi cunoscut lumea dinaintea Internetului, în care a ajunge la informație – a scrie o știre de 15 rînduri în ziar – era o activitate laborioasă, care implica picioarele. Trebuia să te duci pînă la Guvern ca să afli ce face și spune Guvernul, și nu să urmărești transmisia ședinței sau anunțul de presă de după. Paradoxal, chestia asta avea drept consecință mai multă informație decît azi, cînd avem Internet și aflăm totul din mail, de pe Facebook sau din cine știe ce live, de Facebook sau de altceva. E drept, azi informația ajunge mult mai ușor la jurnalist. El, jurnalistul, nu mai trebuie să se ducă la ea. Ci pe dos.

Problema e în altă parte. În locul de unde pleacă ea, informația, pentru a ajunge la media și la cititor. Pleacă de la partide, instituții publice, companii. Și atunci se întîmplă două lucruri.

Primul e o uniformizare a agendei media. Partidele, instituțiile, companiile au tot interesul – pînă la un punct, legitim – să spună același lucru întregii media, prin intermediul comunicatelor sau declarațiilor de presă. Reiese că toată media va spune același lucru.

Uniformizarea agendei duce la împuținarea informației. Dar, în același timp, se mai întîmplă un lucru, mai rău: jurnalistul cedează inițiativa comunicării. Preia ceea ce i se dă, adică ceea ce dorește partidul sau instituția. Toate descrierile tradiționale ale gazetarului, ca reprezentant al interesului public, cîine de pază și așa mai departe, includ aptitudini detectivistic-scormonitoare, în sprijinul cititorului și, în ultimă instanță, al democrației. Deci inițiativă. Mai nou, același jurnalist ajunge însă să reprezente interesul instituției care a emis respectiva unitate de informație. Fiind­că, din nou, nu mai e cel care se duce către ea, către informație, ci pe dos.

Prin 1993 toamna, cînd eram ceea ce se numea reporter parlamentar la ziarul Ora, îmi petreceam zilele la Senat, pe vremea aia la Sala „Omnia“ a fostului CC. Mîncam bătaie la știri, în mod repetat, de la colegele de la Evenimentul zilei, „Bulina roșie“ a lui Cristoiu, nu ­fiindcă am fi fost reporteri slabi, ci dintr-un motiv foarte simplu: Evenimentul zilei închidea ediția, se tipărea, mult mai tîrziu decît Ora. Noi riscam, de regulă, să apărem cu aceeași informație la o zi după. Și-atunci ne-am gîndit – n-am fost singurul – că trebuie să obținem așa-numitele exclusivități. Pe care ne-am apucat să le pescuim de la Bufetul Senatului, în discuții cu politicienii. „Bulina“ n-avea de unde să aibă ce aveam noi, egalasem situația.

Povestea asta nu e jurnalism de premii, e bun-simț profesional. Comparați-o cu „actualitatea“ (sau  mai degrabă opinia politicienilor despre ce-ar trebui să distribuie presa) pe care televiziunile și site-urile de azi o toacă, nediferențiat. Și gîndiți-vă la puținele brand-uri care s-au impus în ultimii ani, de la Casa Jurnalistului la Recorder, care în esență fac fix ce făceam noi în 1993: se duc ele însele spre informație, în loc s-o aștepte cu calculatorul deschis. E vorba de features, nu de știri, dar discuția despre genurile publicistice interesează mai puțin cititorul.

Dacă vă imaginați că media de astăzi face ceea ce face de lene, nu-i chiar așa. Redacțiile au fost drastic împuținate de criză, care a dus la prăbușirea tirajelor vîndute și a încasărilor din publicitate. Prin 1994, conduceam o secție de cultură formată din 11 oameni (12 cu dactilografa, 13 cu mine). Azi, există site-uri sau reviste întregi care sînt făcute de trei-patru oameni.

În tot acest peisaj de parcimonie informațională, comentatorii, păreriștii sau cum vrem să-i numim își fac loc în mod natural. Dincolo de scenariile și mizeriile pe care le pun în circulație în mod interesat, la comanda partidelor și a altora, aceștia vin cu un mare atu: umplu o oră de emisie într-un studio în care există doar o masă și cîteva scaune. E o soluție extrem de ieftină, comparativ cu o emisiune gen România, te iubesc, care umple același spațiu cu trei sau patru materiale costisitoare, la care reporteri de elită – atîta cît există în televiziunile românești – au muncit săptămîni, pe teren și în redacție.

Pe Internet, analiștii iau forma bloggerilor afiliați site-urilor cunoscute, care produc, pe lîngă o mare cantitate de moloz digital, și hituri virale cam certate cu jurnalismul, fiindcă traficul se generează cu scandal, parti-pris-uri și violență de limbaj.

Oricît de controlată e pe alocuri media din România, în studiourile și pe site-urile autohtone, toată lumea face ce vrea. Aderența la metoda jurnalistică sau respectul față de interesul public dispar în fața preferințelor personale sau, mai rău, a unei agende suspecte.

Dacă asta nu e suficient, peisajul s-a mai îmbogățit cu o specie derivată din analist și blogger, influencer-ul de rețele. Trăitor mai ales pe Facebook și Instagram – sau, în accepțiunea de vlogger, pe YouTube –, acesta e cu totul rupt de media clasică, și deci de jurnalismul propriu-zis, cu care nu mai are în comun nici măcar platforma. Și, în general, nici antecedentele profesionale. La prima vedere, pare o specie mai benignă, fiindcă jocurile și comenzile politice ale vechii prese îi sînt în general străine, chiar dacă pe rețele e foarte greu să deosebești postările care promovează ceva de cele dezinteresate. Așa și e, influencer-ii nu prea fac politică – Quartz spunea, într-un text foarte interesant, că își transformă viața în marfă. Dar tocmai aici e marea problemă: în lipsa politicii și a altora asemenea, atenția publicului e deturnată de la lucrurile importante, care îl afectează cu adevărat.

Nu că fiecare analist, blogger sau influencer ar fi, luat separat, vinovat. Eu, unul, am fost, pe rînd, în diferite grade, fiecare dintre aceste lucruri și nu mi-e rușine de asta. Am evitat să îmi „vînd semnătura“, să mă prefac independent și să promovez o agendă comercială sau politică, dar nu mă mai consider jurnalist de prin 2006, de cînd am o firmă cu care, în esență, vînd conținut. Nu publicului (asta ar fi jurnalism), ci brand-urilor. Am o existență onorabilă, dar de interesul public mă ocup foarte rar.

Atunci cînd o fac, resursele mele pentru asta sînt limitate. Ca dovadă, textul pe care îl citiți. El este unul de opinie, pentru care am avut la dispoziție cîteva ore. Nu poate fi decît înrudit cu ceea ce am mai scris pe această temă, mai ales că în media se întîmplă, în ultimii ani, foarte puține. Mi-ar plăcea, cu siguranță, să fac un top al analiștilor de la TV, bloggerilor și influencer-ilor de rețele din România, pe care să îi măsor ca audiență, pentru ca după aceea să găsesc un criteriu comun, care să permită comparația dintre mere, pere și prune. Dar cum ar fi să comparăm brand-urile personale pe care tocmai le-am amintit cu cele clasice, colective, din media audiovizuală și scrisă (pe Net)? Astfel de studii ar da măsura deplasării sistemului media din ultimii ani. E vorba însă de întreprinderi care ar dura cîteva luni și ar implica mai multe persoane. Din păcate, raportat la starea de lucruri, toate acestea sînt visuri, pe care de la un punct încolo nu am mai avut de ce să le mai visez.

Iulian Comanescu este analist media.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

MEDIC jpg
Tânărul chirurg Radu Mirică s-a sinucis. Mesajul trimis soției înainte de gestul fatal
Un medic s-a sinucis, joi, aruncându-se de pe un bloc din Pantelimon, în zona Mega Mall. Totul s-ar fi întâmplat,în jurul orei 10:15, iar Poliția Capitalei și Ambulanța au fost anunțate imediat de trecători prin intermediul Serviciului 112.
Soldati rusi in regiunea Herson FOTO Profimedia
Avertismentul soldaților ruși pentru noii recruți: „Veți muri aici. Ceva rău se apropie cu toată forța”
Campania de mobilizare parțială a Rusiei se desfășoară de aproximativ o săptămână. Unii recruți au fost trimiși deja pe front fără pregătire sau cu arme din cel de-al Doilea Război Mondial.
Lunetistul Wali FOTO Ashleigh Stewart Twitter webp
Celebrul lunetist Wali revine în Ucraina. Principala sarcină a unității pe care o va comanda
Wali a mers în Ucraina, la începutul lunii martie pentru a sprijini armata Kievului, iar după aproape două luni și mai multe misiuni, lunetistul a ajuns acasă, la soția și fiul său. În prezent, celebrul lunetist s-a întors pe front cu o nouă sarcină.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.