Jurnal din anii ciumei

Publicat în Dilema Veche nr. 267 din 27 Mar 2009
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Aşadar, criză... Ce criză? Nu ştiu alţii cum sînt, dar eu, cînd îmi amintesc frumoşii ani de la ziar, cînd îl aveam şef pe celebrul S.Ţ., îmi trece orice tristeţe legată de tandemul criză-lectură. Lucrurile stăteau cam aşa: şeful primea cărţi din partea editurilor, pe care le prezenta într-o rubrică numită "Cartea în 100 de cuvinte". Alea 100 de cuvinte nu erau altceva decît copy-paste după prezentarea editorului. Aducea cele şase cărţi la redacţie lunea, pentru a fi scanate, pînă miercuri, cînd le lua înapoi pentru a le depozita, îmi imaginam eu, într-un fel de peşteră a lui Ali Baba, plină ochi cu tot ce a produs mai bun mintea umană. Cum salariul meu de junior editor nu ajungea pentru a acoperi cele şase cărţi, le dădeam la scanat luni şi, pînă miercuri dimineaţa, începea un adevărat festin-maraton pentru mine: trebuia să le citesc. Se întîmpla cîteodată să nu reuşesc, să mă prindă dom’ S.Ţ. cu cea de-a şasea carte la jumătate. N-am cunoscut frustrare mai mare. Dar hai să dăm timpul şi mai înapoi. Facultate. Sala de lectură. Manualul de ILR în faţă, în ciuda frigului, sudoarea nervoasă se prelinge pe lîngă guler. Aşadar, veteranus... mai dă-l dracu’ de veteranus. Te duci la dulapul de cote şi ceri Banii lui Martin Amis. A doua zi, examen. Cu cinci minute înainte de a intra la oral, realizez că ştiu în amănunt cam cît bea într-o noapte John Self, însă n-am nici o şansă de a lua examenul. În stînga mea, amicul Cristi Poştaru, actualmente flight attendant pe Qatar Airlines, încercănat ca un raton, a citit cot la cot cu mine Bioy Casares, Visînd la eroi şi Jurnal din războiul porcului. Bineînţeles, picăm examenul. Parcă nu era ILR, totuşi. Era altceva. Narcisa Forăscu ne-a picat, deci vorbim despre fonetică. Am tîrît restanţa aia vreo doi ani. Amicul Cristi era fenomenal: purta o bluză lălîie şi, cum avea vreo doi metri de oase deşirate, arăta cam ca un schelet din dansurile macabre. Bluza însă avea un rol precis la "împrumut", în Litere. Schema era clară: la trei cărţi împrumutate, una furată. N-o să uit niciodată cum arăta, cocoşat, cu Ubu roi, cărţoiul ăla imens, băgat în pantaloni. Eu eram mai modest, aveam pantalonii plini de poezie. Alea erau vremurile cînd trăiam amîndoi din 150 de mii pe săptămînă, bani din care trebuia să fumăm (eu) şi să ne bem cafelele (tot eu) în barul de la Litere. Distracţia maximă avea loc întotdeauna cînd Cristi se întorcea din vacanţele petrecute acasă, la Tulcea. Să nu vă imaginaţi că vorbesc despre peşti, zacuşti şi alte asemenea animale. Noooo, imaginaţi-vă că Biblioteca municipală a oraşului-port era extraordinar de dotată. Cristinelu venea cu bunătăţi de ultimă oră. Aşa am citit Tocaia Grande, aşa am citit Arhipelagul Gulag şi, Dumnezeule!, The World According to Garp. Ştiţi voi, seria mare de la Univers. De la biblioteca Institutului Goethe, de pe lîngă Paşapoarte, nu prea ne dădea mîna să "împrumutăm": de acolo am citit Toba de tinichea şi Omul fără însuşiri. Şi mai ţin minte cum ne-am pregătit într-o noapte pentru examenul de LEC, la Avram: Cristi stătea într-o garsonieră pe lîngă Titan, împreună cu pisoiul hiperactiv Schumi. Citeam Dicţionarul onomastic, fiecare cîte "o intrare", cu ceai de mentă şi un Schumi care exersa saltul mortal de pe perdea pe dulap, de pe dulap peste noi, de pe noi... Aşa am descoperit Şcoala de la Tîrgovişte. Via Tulcea. Dar hai să dăm timpul şi mai înapoi: liceu. Mă pregăteam să debutez glorios, în Vlăstare. Ştiţi voi, Eliade etc. scriam despre Dumnezeu s-a născut în exil, eram în clasa a IX-a şi deja aveam la activ două exmatriculări. Am descoperit în biblioteca liceului un tip, Márquez. Macondo m-a potolit, chit că au chemat-o pe mama să dea socoteală pentru absenţele beizadelei. Beizadeaua stătea în bibliotecă. După ore, aveam un itinerar fix: Biblioteca "Sadoveanu" (trei împrumutate, una furată), Biblioteca "Caragiale" (aidoma, deşi aici era mai greu, nu aveam acces la raft " nu ştiţi cît de ingenios te face nevoia), apoi biblioteca de cartier, de pe strada Stoian Militaru... A, şi să nu uit prietenul meu de la taraba de cărţi de lîngă staţia Br

marius jpg
Ecranul vieții noastre
Era anul 1923 cînd un imigrant rus, pe nume Vladimir K. Zworykin (1888-1982), angajat al unui centru de cercetare american din Pittsburg, a patentat iconoscopul, prima cameră de televiziune electronică.
p 10 Truta WC jpg
Mica/marea istorie a TVR
Un tezaur fabulos, aș zice, o adevărată mină de aur pentru cineva care s-ar încumeta să scrie o istorie extinsă a televiziunii din România.
p 11 Preutu jpg
„Televiziunea nu trebuie concurată, trebuie folosită”
Cultul personalității liderului se resimțea și în cele două ore de program TV difuzate zilnic.
Family watching television 1958 cropped2 jpg
p 13 Negrici jpg
Ecranism și ecranoză
Din nou, patologia ecranozei. Se întrevede oare vreun leac pentru această psihoză de masă?
p 14 Ofrim jpg
Cutia cu spirite
La începuturile cinematografiei, spectatorii nu suportau să vadă prim-planuri cu fețe de oameni, cu mîini sau picioare.
p 15 Wikimedia Commons jpg
Artă cu telecomandă sau jocurile imaginii
Arta strînge în jurul ei, dar o face pe teritoriul ei, în condițiile ei. Pentru lucrarea de artă fundalul e muzeul, galeria, biserica, cerul liber; pentru televizor, e propria ta amprentă, intimă și unică.
E cool să postești jpeg
O oglindă, niște cioburi
Pe de altă parte, blamînd lipsa de valori și societatea pervertită, nu vorbim și despre o comoditate a pesimismului?
p 10 WC jpg
Pe vremea mea, valoarea n-avea număr!
Valoarea mea s-a redus deodată la impactul asupra „bateriei“ corpului unui om.
p 11 jpg
„Privatizarea” valorilor: o narațiune despre falșii campioni ai bunului-simț
Mulți cred că generația mea e anomică. Nu e adevărat, și pe noi ne ajută istoria, în felul nostru.
p 12 Ofelia Popii in Faust adevarul ro jpg
„Nu mai avem actorii de altădată.” Avem alții!
O să ajungeți la concluzia mea: nu mai avem actorii de altădată, avem alții!
Photograph of young people working inside of an office, Clarkesville, Habersham County, Georgia, 1950   DPLA   0bad432e7cd39b19c5d20e318441d7f2 004 jpeg
Despre aparenta lipsă a valorilor
Nu (prea) știm cum va arăta sistemul de valori al lumii de mîine. E însă bine de știut că va fi altfel.
p 14 WC jpg
Privește cerul!
Acolo, în cerul inimii, merită să fie rînduiți eroii.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Dorințe, vocații, voințe și realități
În orice caz, una dintre concluzii ar fi și că întotdeauna e bine să fii foarte atent la ceea ce-ți dorești.
p 10 Facultatea de Drept WC jpg
Vocație
Uneori, așa e, prea tîrziu. Dar este vorba, pînă la urmă, de misterul vieții, de farmecul ei, ar zice unii, de pariul care este ea însăși, ar zice alții. E viața.
p 11 Cabana Podragu WC jpg
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare?
Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? Gunoier. Trebuie să recunosc că rima cu rentier.
p 12 sus jpg
Apele care dorm. Despre conversie-reconversie profesională şi nu numai
Evident, mi-am pus ȋntrebarea ce s-ar fi ȋntîmplat cu mine, cu cariera şi destinul meu dacă rămîneam inginer.
index jpeg 8 webp
Părinți la judecată
Totdeauna au existat dezacorduri între părinți și copii; ar fi ciudată o lume în care să nu existe acest tip de neînțelegeri!
p 13 sus Universitatea Babes Bolyai WC jpg
Aș fi fost o exigentă profă de mate
Se spune despre anumite telefoane care îți schimbă viața că ții minte cu precizie detaliile momentului în care te-au găsit.
index jpeg 5 webp
Cîteva ocazii
Oi fi ratat astfel ultima șansă să primesc o ofertă de „muncă cinstită”?
p 14 986 t blocat in propriul film jpg
Blocat în propriul film
Ajung acasă și deschid calculatorul, scriind Andrei Cătălin Băleanu.
Rue Campo Formio   Paris XIII (FR75)   2021 06 29   1 jpg
Oameni ca mine
Mai toate amintirile se mătuiesc fără să se șteargă, chiar dacă știu că odată au fost bune.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Rămîne iubirea
„Koi no yokan” este un termen folosit pentru a desemna un fel de „premoniție a iubirii”.
985 t 10 Ilustratie de Jules Perahim jpg
„Și nu mă înșel în privința asta”
Un obiect manufacturat rătăcit în montura metalică a unei cărți

Adevarul.ro

image
Singura fabrică românească de ciocolată și-a cerut insolvența
În perioada de glorie, fabrica producea 2.000 de tone de ciocolată pe an. Unul dintre sortimente a fost premiat cu medalia „Marca de Aur“.
image
Fanii lui David Attenborough, dezgustați de scenele din cel mai recent documentar: „Nu voiam să văd asta”
Ultimul episod al documentarului TV Wild Isles, al cercetătorului David Attenborough, a trezit repulsie în unii telespectatori.
image
De ce sunt finlandezii cei mai fericiți oameni din lume
Românii sunt mai fericiți față de anul trecut, potrivit World Happiness Report, care arată că ţara noastră a urcat 4 locuri în acest top. Cea mai fericită ţară, din cele 137 câte au fost incluse în clasament, rămâne Finlanda.

HIstoria.ro

image
Mândria națională – arma Ucrainei în război
Războiul declanșat de Vladimir Putin a arătat și o componentă importantă a relațiilor internaționale în secolul al XXI-lea, una a cărei vizibilitate a fost, până acum, scăzută, deoarece nimeni nu se mai aștepta la existența vreunui conflict armat pe teritoriul european.
image
Elena Ceaușescu a dat ordin să se dărâme cârciuma în care mergea socrul ei
Femeie cu suflet mic și foarte răutăcioasă, Elenei Ceaușescu îi plăcea să pună limite. Cumnații și nora nu o puteau vizita decât invitați. Nu l-a iertat nici pe Andruță – tată lui Nicolae Ceaușescu – care mai vorbea cu oamenii, la un țoi, despre problemele cotidiene. Sunt întâmplări relatate de Mirela Petcu și Camil Roguski, în cartea „Ceaușescu: adevăruri din umbră”.
image
Întâlnirea dintre Carol al României și Elena a Greciei şi Danemarcei
După despărţirea de Ioana Zizi Lambrino, principele moştenitor Carol e trimis într-o călătorie în jurul lumii, însoţit de colonelul Nicolae Condeescu.