Jurnal de multinaţională

Publicat în Dilema Veche nr. 122 din 25 Mai 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Am lucrat timp de 11 ani la o multinaţională. N-aş putea spune că funcţiona precum un ceasornic elveţian, dar procedurile şi orientarea către profit erau tipice pentru o companie internaţională. Probabil că multinaţionalele au avut multă vreme în România cîteva atuuri importante: ştiinţa de a face lucrurile, ceea ce se numeşte know-how, un capital semnificativ mai mare decît multe companii româneşti şi un pragmatism care era menit să le aducă profit. Cu timpul, multe dintre firmele străine, prezente în România, au început să se balcanizeze. Încetul cu încetul s-au adaptat la mediul românesc, precum un cameleon care-şi schimbă culoarea pielii în funcţie de anotimp. Primii care au făcut compromisuri au fost chiar managerii străini, trimişi de companie în România. Unii dintre ei au privit job-ul din România ca pe o misiune la marginea imperiului, iar pe autohtoni ca pe nişte băieţi de mingi care mai au multe de învăţat. Astfel, unii manageri străini au ajuns să plătească în fiecare lună, din banii firmei, pentru maşina de serviciu şi chiria vilei în care locuiau cam cît fondul de salarii al angajaţilor români. Un fapt absolut normal pentru patronii din Occident, obişnuiţi să plătească sporuri importante pentru managerii lor şi, în schimb, salarii la nivelul pieţei pentru angajaţii români. Interesant este faptul că unii manageri străini au preluat rapid obiceiurile româneşti: şi-au angajat şi promovat amantele, s-au dus la şpriţuri cu românii şi au mai început să amestece rigoarea europeană cu un "lasă-mă să te las" tipic românesc. Mai mult decît atît, managerii străini au promovat, nu de puţine ori, nişte băieţi români traşi la indigo: tineri pînă în 40 de ani, fără scrupule, vorbitori mai buni de engleză decît de română, şcoliţi cu MBA, oameni care atunci cînd este nevoie să taie din costuri o fac fără să clipească. Le-au dat salarii imense pentru România, de cîteva ori mai mari decît ale subalternilor, le-au dat ţinte de atins, au dezlegat lanţul şi i-au lăsat să alerge în companie. Rezultatele au fost de multe ori spectaculoase. Tinerii manageri români au pus şaua pe angajaţi mai tare decît orice străin, au tăiat şi au spînzurat, cu gîndul la prima pe care o vor încasa la sfîrşitul anului, în cazul în care ating ţintele înscrise în contract. Companiile multinaţionale au adus în România şi ştiinţa resurselor umane. Au inventat team-building-ul (construcţia echipei). Chiar dacă uneori ştiinţa aceasta a fost dusă pînă pe culmile penibilului, adică i-au pus pe nişte oameni, care îşi dădeau tare la gioale pentru a intra în graţiile şefului, să petreacă un week-end împreună, la mare sau la munte. Să facem o paranteză. În urmă cu cîţiva ani, o companie multinaţională s-a hotărît să facă un team-building , în plin sezon, în staţiunea Olimp. Cum l-au organizat? Au plătit pentru o jumătate de plajă, au marcat-o cu nişte fîşii de plastic şi s-au apucat să facă nişte jocuri stupide. Teritoriul multinaţionalei cuprindea şi toboganele celor mici, şi terenul de volei. Românilor nu le-a mai rămas decît să se înghesuie în cealaltă jumătate de plajă şi să privească la penibilul team-building organizat de multinaţională. Evident că românii de pe plajă au blestemat compania şi pe cine a avut ideea de a o aduce în România. Oamenii din multinaţionale devin şi în România un soi de roboţei. Disciplinaţi, conştiincioşi, dornici să promoveze, obsedaţi să se afle în graţiile şefului şi gata oricînd să-i ia locul, dornici să-i care şefului geanta, mitomani cu un scop precis, acela de a se căţăra în funcţie, totuşi eficienţi, mediocri, uneori şi rapizi în mişcări. Angajatul român, într-o companie multinaţională, este un amestec de cabotinism cu eficienţă. Cei mai mulţi îşi evită vechii prieteni pentru ca aceştia să nu aibă ocazia să le ceară să le găsească un loc de muncă în faimoasa companie. Îşi fac, în schimb, cunoştinţe noi (nu prieteni) cu care beau cîte o bere într-un local la modă păstrîndu-şi însă cu atenţie morga de angajat la multinaţională: costum, cravată, zîmbet profesional, fără prea multă exuberanţă. Băieţi plictisitori, care îşi cunosc bine interesul. Este posibil ca portretul de mai sus să fie îngroşat pe alocuri. Să încercăm un altul. Multinaţionalele au o mare calitate: au standardizat munca. În principiu, oriunde în lume ele lucrează după aceleaşi standarde, au acelaşi mecanism, aşteaptă aceleaşi rezultate. În aceste condiţii, oamenii nu au de făcut altceva decît să dea randament. Angajaţii sînt instruiţi să lucreze după un manual de operare, iar eficienţa este cuvîntul-cheie. Multinaţionalele plătesc un pachet salarial şi nu doar un salariu, creează un mediu specific, o cultură organizaţională. O multinaţională este îndreptată spre profit, nu va avea niciodată mai mulţi angajaţi decît este strict necesar, va aplica proceduri identice de producţie, de aprovizionare de la furnizori şi de promovare a produsului. O multinaţională nu-şi poate permite să fie doar o maşină de făcut profit. Dacă acest lucru nu se întîmplă, dacă profitul se lasă aşteptat, şefii companiei nu vor avea nici un scrupul în a-i da afară pe şefii români sau chiar a închide o fabrică. De altfel, decizia lor este validată chiar de logica economiei. Într-o astfel de maşinărie, oamenii intră în standarde. Îşi doresc mai mult, au ţinte tot mai înalte, taie din costuri, încearcă să promoveze. Ei sînt cei care duc înainte sistemul. Un sistem care a inventat team-building-ul, care vrea să sudeze echipa, care plăteşte maşina de serviciu şi telefonul mobil şi prime substanţiale. Totul pentru un singur scop: profitul.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.