Jumate fum

Livia ŞTEFAN
Publicat în Dilema Veche nr. 914 din 14 – 20 octombrie 2021
Jumate fum jpeg

Aproape 40 și sper că mă voi simți la fel de neinteresată de schimbarea prefixului și la următoarele aniversări. Ar fi interesant totuși să văd dacă avea dreptate femeia care mi-a ghicit în palmă și care mi-a spus un categoric „82” (aveam 18 ani atunci). Bine, tot ea mi-a trîntit și un „fără copii”, dar uite că s-a înșelat. Mijlocul vieții mă prinde cu o micuță moștenitoare și asta ar fi cea mai mare realizare de pînă acum. Îmi mai dau însă puțin credit și îmi repet iarăși mie însămi (cu groază): ce bine că te-ai ținut de scris, bă băiete! Ce-aș fi făcut dacă nu aș fi făcut asta, ce s-ar fi ales de mine? Dacă m-aș fi luat după un „Cititul prostește”, după un „Cu poezia nu faci bani”, după „Bine, înțeleg, este un hobby, ai și tu un hobby acolo?”.

Dar eu, eu cea fără de ambiție și fără mari ambiții în viața asta, mi-am pus toată voința mea în protejarea teritoriului meu – scrisul. Așa că, da, mai am o bilă albă. Regret doar că am fost mereu nevoită să pun orice altceva înaintea scrisului, că am fost nevoită să vin cu bani de-acasă ca să mă țin de job-ul ăsta, că am ajuns în ultima vreme să urăsc discuțiile despre bani cînd eu ar trebui să discut despre scris, nu despre alte alea. Dar pînă la urmă trebuia să supraviețuiesc cît de cît decent spre mic-burghez ca să scriu, nu? Cărțile costă bani, dacă nu citești nu ai ce să scrii, așa că trebuia să îmi plătesc oarecum și dependența asta (plus chiriile, mîncarea, hainele, socializările diurne și nocturne – bine, beții, petreceri – și alte deplasări atît de vitale pentru un om care vrea să cunoască). Și viciile. Pentru că eu sînt o viciată. La mine influența viciului se va întinde peste mai mult de trei sferturi de viață (dacă doamna de mai sus va avea dreptate cu 82-ul ăla), iar viciile costă destul (nu regret nimic).

Pentru mine, cumva, jumătatea vieții, borna aia importantă, vîrsta care trebuia și atinsă și depășită, a fost 36. La 36 a murit tata. Voiam să văd dacă pot să trec de pragul ăsta (am fost superstițioasă foarte mulți ani). L-am trecut. Cîteodată îmi părea rău că-mi pierd timpul cu superstițiile, cu fricile, cîteodată îmi doream să se termine totul.

Are Leonard Cohen cîntecul ăla superb „In my secret life”. In my secret life, eu fac o mulțime de lucruri, am ținut multă vreme o altă persoană ascunsă acolo, o persoană totală. Am dus lupte peste lupte pentru ca ea să iasă cumva și în lumea reală. Problema era că persoana asta era perfectă, făcea numai lucruri mișto, nu rănea pe nimeni în timp ce, in real life, eu făceam harcea-parcea totul, răneam oameni, pe mine însămi, distrugeam lucruri. A durat ceva să îmi mai domolesc impulsivitatea turbată, să mai sting cît puteam din vulcanul furios care eram. Pe de altă parte, a durat și mai mult să învăț să spun ce îmi doream, ce voiam și cum, atît mie, cît și celor din jurul meu, și încă n-am ajuns acolo.

Pînă acum, jumătatea asta de viață a fost ca o shaorma cu de toate. M-am lăsat în mrejele schimbării constante. Și încă mai am de învățat. Norocul meu că am zis da la descotorosirea de diverse prejudecăți, șabloane, cutii, noroc că m-am lăsat și în voia poftelor mele, că altfel s-ar fi adunat poate mii de regrete.

Relațiile. Am ajuns să nu mai regret absolut nici una. Poate doar felurile în care s-au terminat, multe chestii oribile pe care le-am făcut eu sau multe lucruri pe care le-am suportat cînd ar fi fost mai bine să nu, dar, pînă la urmă, toate astea m-au făcut omul care sînt azi și mă vor reface (construiri, deconstruiri, reconstruiri) probabil pînă la final. O singură palmă mă urmărește constant și abia așteaptă să îmi mai tragă una după ceafă – că mi-a lipsit mai mereu curajul de a opri totul cînd simțeam că nu mai pot și o tot țineam ca surda pe mormînt.

Planul meu major este să nu îmi mai fac planuri, dar asta nu iese niciodată. Pînă m-am prins eu că ar fi mai OK pentru mine să învăț să nu mă mai stresez că nu fac planul, nu iese planul, că s-a dus dracului planul, mi-am pierdut ani întregi în dezamăgiri și furie. Abia după ce mi-am luat niște timp pentru mine și singurătatea mea am înțeles că mai bine fuck the plan, consumam prea multă energie bocind că nu merge planul decît să-mi văd de resturile vieții. De-aia e singurătatea uneori o tipă atît de mișto, îți livrează niște lucruri formidabile, la care nu te-ai fi gîndit (că nu aveai timp, că era prea mult zgomot de fond). Ca să parafrazez o parafrazare preferată (#sărutmînușițele lui Ilieș Gorzo), cine mă vede acum zice că nu mai am nici un plan, dar mai am unul – să scriu o distopie în versuri sau proză, ce-o ieși. E atît de ambițios planul ăsta că doar gîndul că nu am renunțat la scris pînă acum îmi mai dă o speranță. Că, în rest, ce să mai zic, poate c-o să se-aleagă praful și de planul ăsta.

La cîtă autodistructivitate am băgat, mă mir că mai sînt pe aici să scriu despre alte realizări.

Ratări? Dacă nu aveam un concert pînă acum, aș fi zis că asta ar fi fost ratarea vieții. Însă am stresat niște oameni de 3 x live și zic că se pune c-am cîntat și în concert (#sărutmînușițele la băieții de la Oedip Piaf).

Presiuni? Doar acum și de acum încolo, datorită fiicei mele, doar datorită ei am ajuns un om responsabil de binele altuia.

Livia Ștefan este poetă. Cea mai recentă carte publicată: Thanato Hotel, Casa de editură Max Blecher, 2019.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.