Johnny

Publicat în Dilema Veche nr. 620 din 7-13 ianuarie 2016
Johnny jpeg

M -am întîlnit prima oară cu dl Johnny Răducanu din pricina unui si bemol ratat din Concertul de Grieg. Eram la etajul întîi al unei anexe a conacului de la Tescani, la nouă dimineața, într-o vară de la sfîrșitul secolului trecut. Cum obișnuia să ia prin surprindere pe oricine și cu atît mai mult pe necunoscuți, Johnny a ieșit pe culoar, strigînd cu autoritate numele notei ratate, plasînd cîte o indicație de tempo și spunînd: „Hai să ne strîngem pe seară și să vedem ce-om putea cînta“. Era – pe scurt – foarte nemeritat (și întrucîtva neliniștitor) de bine. S-a închegat un fel anume de întîlnire în acele zile și în anii care au urmat.

Auzisem că e posibil să vină și el acolo. Știam că e foarte legat de Tescani și că are raporturi trainice și afectuoase cu domnii Andrei Pleșu, Sorin Vieru, Horia Bernea. Întîlnirea debuta sub semnul unei disponibilități enorme: nu contau diferențele irecuperabile de vîrstă și pregătire, conta în schimb ce puteau izbuti deschiderea, curiozitatea, experimentele, improvizațiile și seducțiile lui imbatabile. June absolvent de Filozofie, participam pentru prima dată la Școala de Vară de la Tescani, intimidat să știu că acolo sînt și pianele lui Enescu și Jora, la care Johnny se întorcea îndreptățit să cînte. Minunata doamnă Costin îl avertizase deja că produceam subsoluri de note care sufocau parterul paginii (îl amuza teribil asta) și la o adică, oricît de generos ar fi fost dragul de el, era de luat în calcul și un fiasco. Repetam după-amiezile la cele două mari piane și mă invita să mă produc cu el seara în fața gazdelor și oaspeților: părți din concerte canonice pentru pian, teme răzlețe trecute prin improvizații incipiente, șansonete, romanțe și alte interbelice, toate convertite cum-necum în mai elasticul jazz. A și supraviețuit o casetă vajnică, plină de indicații de game, murmure, dezacorduri și urale, păstrată de prieteni de încredere.

R eajuns în urbe, îl puteam regăsi ca toată lumea, joia sau duminica, la fostul club Indigo de la Cinematecă și mai ales la fosta Lăptărie a lui Enache. Sau la un restaurant care îi era aproape de casă, unde își invita, mai ales în decembrie, prieteni cu diferența de vîrstă cît vîrsta lui. Ca toți inșii echipați cu împliniri empatice, funcționa pe bază de bunăstare sufletească, cu mia ei de derivate. Știa, adică, în toate felurile să se bucure. Un șarm colosal, cu rază lungă de acțiune, cu care ar fi inventat orice pentru a depista și apoi scurta drumul către jubilație. Căpătase mai mulți noi prieteni, așa că ne-am considerat la rîndul nostru responsabili să-l presăm – alt rezultat al întîlnirii, din capul locului – să‑și scrie memoriile. Ileana Bîrsan, pe care tot la Tescani a îndrăgit-o din prima, s-a însărcinat să-i procure un computer care să preia întruniri memorialistice la domiciliu. A acceptat în stilul lui, plusînd: cu condiția să ne revedem cu toții și să îi fac o primă lectură cu public. Ceea ce a iscat cîteva masive agape fericite. Dar abia cînd a apărut, în fine, cartea, am constatat că Johnny adăugase pe șest și mici crochiuri ale noastre.

Se pricepea (și îi plăcea) să cîntărească oameni. În afara muzicii, cred că asta îi era specialitatea. În asemenea materii, Johnny avea un aplomb deopotrivă patern și casant, schimba la nevoie emisferele repede. Îl întîlneai și apoi întîlnea și el, prin tine și ceilalți, alți și alți oameni. La început nu-i angrena în nimic, ca și cum nu i-ar fi observat, dar cînd cădea cîte un verdict sau o simplă întrebare, descopereai ce instincte era în stare să mobilizeze pentru a sesiza mai ales puncte nevolnice și ascunse. 

Avea enervări tenace care se surpau, însă, în cîte o șotie sau o amoroasă libație. Exersa histrionic excesul ca amplă formă de dăruire, însă era neîndoios, în egală măsură, dotat cu seriozități ferme. Pe pianina lui îndopată cu fulare (din scrupul de bună vecinătate) avea fotografiile mormintelor lui Beethoven și Brahms, iar pentru el jazz-ul inclusiv de acolo începuse.

Ca în orice întîlnire veritabilă, a existat apoi împrejurarea tipică și misterioasă a conversiei surplusului, a ruperii de nivel, a unei (alte) ieșiri în larg. Dacă identific corect momentul, asta s-a întîmplat într-o noapte pe Magheru, cînd ieșisem de la concertul său duminical din Lăptărie. Johnny nu avea chef să se ducă acasă. M-a invitat la o plimbare. Ne-am urcat în Volkswagen-ul lui roșu și puțin delabrat, pe care-l căina că nu se mai îngrijise de el nimeni „de vreo juma’ de secol“. A apărut un „Ce e, bre, malahia asta?!“, refren ofensiv al său, conținînd îndeobște și o propunere. Dar acum, ce avea să urmeze? La legile de circulație se referea. Tocmai ieșea precaut din parcarea de la TNB cînd am înțeles ce plănuise. Și era foarte serios. Urma să ne deplasăm pînă la el, în Banu Manta, într-o regie transgresivă: luînd-o direct pe contrasens și, în plus, mergînd cu spatele. Hohotul, hiperbola, hărmălaia au fost unanime. Din fericire pentru echipajul încropit imperios la ieșire, partenerii de trafic erau răzleți și condițiile de vizibilitate convenabile. Zis și făcut: s-a încadrat răsucit pe contrasens, cu aerul că nimic altceva nu i se potrivește ca marșarierul în andante, privind în față cum se îndepărtează Universitatea. Ca și cum lumea era a lui, Johnny a avut într-un prim moment noroc – însă abia ce avea să urmeze poate da mai apt măsura întîlnirilor prilejuite de acest personaj fără pereche. Numai că nici Magheru nu e tocmai scurt și ferit, așa încît s-au auzit repede cîteva, iar apoi foarte multe claxoane. Johnny mai și trăgea de volan pe lături. Limita legii rămăsese mult în spate (sau în față?) și oricine ar fi putut paria fără palpit pe catastrofe.

Fatalitate. Nu avea cine știe ce viteză și era de acum mai aproape de Romană, cînd s-a auzit un fluier și s-a distins o uniformă. Johnny a încetinit, semn că e dispus să reintre cu candori în regulamentar. Dar după clipa certă de stupoare, aplecîndu-se să vadă cine e la volan și cum va solda infracțiunea, polițistul a îngăimat un aproximativ, un improbabil, un fatal „Ăăă… să… trăiți, domnu’ Johnny!…“ Îl știa! Și pe deasupra nici nu știa ce măsuri să aplice. Contravenientul avea portret. Charisma lui notorie i se convertise în imunitate și omul legii – acolo, ratificînd în noapte ghidușia – se autocorupsese. „Organul“ fusese covîrșit și, ca să redreseze scurt, șocat încă, a lansat un dublu sublim „Ăăă… Circulați!“. Scăpaserăm. Ne-am îndepărtat în lacrimi, iar el, cu ochii încă pe Johnny, izolat și inutil pe carosabil, încremenise. 

C îțiva ani mai tîrziu, i se făcuse un dor subit de Tescani și mi-a spus din senin să mergem. I-a solicitat un vehicul cu șofer cu tot unei prietene a lui (dna Florea) și ne-am îmbarcat, cu gentilețea cu care te putea transforma el într-un vechi camarad de liceu, deși, deși… Am ajuns tîrziu. Bucătăria se închisese, dar Johnny a întredeschis-o repede, obținînd pe loc bucate și licori care aveau să ne susțină pînă tîrziu dimineața. Ce noapte… Sardanapal clipea gelos. Cu gustul lui imens pentru burlesc și șarjă, cu recursul redutabil la amintiri și confesiune (și cu pianele alături), Johnny era gata, era de o sută de ori gata să redefinească pomina. Mă mărginesc să spun că, ieșind a doua zi în soare spre aleea cu plopi a aviatorului Bâzu Cantacuzino, Johnny mi-a aruncat un exasperat și tandru „Bre, hai să dăm foc la toate astea“ în care se adunase tristețea de care nu mai apucase sau nici nu mai voia atunci să vorbească, deși conveniserăm că am putea fi eterni. Dar pînă la urmă, firește că n-a dat foc la nimic, ci m-a trimis pe mine la culcare și a plecat să se plimbe mai departe. Cînd ne-am revăzut pe seară, am aflat că, stînd de vorbă cu unul și cu altul și cîntînd, nici nu mai dormise și era foarte dispus să o luăm de la capăt. 

I -am spus odată că aș vrea să scriu despre el și că nu îmi place ce iese. Mi‑a răspuns pe loc: „Poate n-o să-ți placă, dar o să scrii, ai să vezi, și o să-mi placă mie“. Ce nu-mi place acum e mai ales că pînă și imperfectul i se potrivește. I se potrivea infinit mai bine cînd povestea el. 

Eugen Ciurtin este istoric al religiilor.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt. Cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
"Liceenii" și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
Întîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
De ce ne sângerează gura uneori după ce mâncăm ananas
Ananasul este o gustare răcoritoare bogată în vitaminele C și B6, printre alte beneficii dietetice, dar conține și o enzimă atât de puternică încât este folosită și în bucătărie pentru frăgezirea cărnii, relatează IFL Science.
image
Obiceiuri scandaloase la români. Cum ajutau, în trecut, socrul și nașul la „consumarea“ căsniciei
În Principatele Române, în Evul Mediu, dar și în zorii modernității, la sate și în mahalale existau obiceiuri sexuale pe care lumea contemporană le-ar considera de neacceptat. De exemplu, socrul își ajuta fiul în noaptea nunții, același drept avându-l și nașul.
image
Cine este „Șeba”, fiul artist al ministrului rus al Apărării. Duce o viață de lux după ce a scăpat de mobilizare FOTO
Identitatea unui fiu nelegitim al ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, a fost dezvăluită de fundația anticorupție a opozantului rus încarcerat Alexei Navalnîi, a relatat The Telegraph.

HIstoria.ro

image
Povești despre teatrul bucureștean
Iubim teatrul și ne mândrim cu actorii săi din toate generațiile. Azi aflăm povești despre teatrul bucureștean de la primele încercări, pe vremea lui Caragea Vodă, și până la apariția Teatrului Național din București.
image
Kosovo și reflectarea războaielor din această provincie în media.
Kosovo, o provincie din partea de sud a Serbiei, astăzi recunoscută doar de câteva state ca o țară de sine-stătătoare, se află de câteva decenii în prim-planul mass-mediei și constituie un subiect de interes, în principal datorită istoriei sale politice turbulente și a conflictelor care au degenera
image
Sosirea voluntarilor ardeleni la Iași (7 iunie 1917)
După eşecul campaniei din 1916, guvernul român şi Marele Stat Major, la începutul anului 1917, au început să pregătească pe teritoriul restrâns al Regatului, o amplă acţiune de refacere şi înzestrare modernă a unităţilor decimate în luptele din anul precedent.