Ivermectină și Arbidol
O țară amorțită, fără busolă și cu mai multe falii decît Oceanul Pacific, o țară împărțită și neinteresată de nimic, o lume care trăiește doar pentru astăzi și pentru sine, deși ne place să ne dăm globaliști, un stat în care fiecare e mai deștept decît cel de alături, a cărui părere nici nu există – cam așa văd România de astăzi, la aproape doi ani de cînd am „descoperit” și noi pandemia. O vreme în care puteam să schimbăm cîte ceva, și nu mă gîndesc la chestiuni serioase, gen infrastructură, o vreme în care mai puteam uni ce se mai poate, a fost irosită fără să îi pese cuiva. Ba poate nici măcar nu ne dăm seama că am trecut pe lîngă o oportunitate rară, aceea de a ne reconstrui, de a schimba chestiuni fundamentale în societate, de a ne împăca unii cu alții. Nimic nu s-a modificat, ba, din contra, pare că am reușit (încă o dată) să arătăm că ne mulțumim cu puțin, deși lumea evoluează pe lîngă noi. E adevărat că pentru o schimbare e nevoie să conștientizezi că este necesară acea schimbare; doar că, în corul global, noi ne mulțumim să existăm și atît, ne place de noi așa cum sîntem pentru că prea puțini ridică privirea peste gard, să vadă și în afară. Iar ce este dincolo de curtea noastră ar putea chiar să ne facă mai mult rău decît bine pentru că, nu-i așa, liderii noștri de opinie sînt de altă părere. Și cînd spun lideri de opinie nu mă gîndesc neapărat la cei care conduc cîte ceva vremelnic, așadar nu e vorba de politicieni (chiar dacă mulți sînt din același aluat ca majoritatea, iar ideile le sînt pe măsură). Și spun politicieni, nu oameni politici, pentru că diferența e evidentă… Mă gîndesc acum, în vreme de pandemie, la cît rău ne facem singuri luîndu-ne după unul sau altul, cum ne lăsăm prostiți, amăgiți, duși de nas, izbiți cu capul în zid – și toate astea cu voia noastră, sau cel puțin așa ni se pare, pentru că… așa ni s-a spus. Iar asta înseamnă (fără să vreau să supăr pe cineva, fără să încerc să scot în evidență excepțiile) că nu prea judecăm, că ne e bine dacă doar trăim, fără să ne batem capul. Să îmi explice cineva că nu e așa, că mă înșel profund, că România e altfel, că nu ne complacem în lîncezeală mentală – tare aș vrea să găsească oricine cuvintele și faptele care să demonteze astfel de… impresii.
Dar destul cu astfel de considerații, să intrăm în concret, să punem faptele pe masă și să vedem ce se alege pînă la urmă. Am folosit mai înainte termenul de lîncezeală mentală, și poate că am greșit, poate că de fapt este vorba de un fel de înapoiere mentală, de care suferă lumea fără să știe asta, sau fără să dorească să știe și să remedieze situația. Și spun asta uitîndu-mă la ce se întîmplă pe la noi de ceva vreme încoace, mai ales acum, în pandemie, cînd „falși profeți” ne îndeamnă la rezistență în fața bolii, dar nu cu argumente științifice, ci cu leacuri băbești sau cu unele empirice, sau pur și simplu cu otrăvuri de tot felul – ne amintim cu toții de ivermectină și de cît de lăudat și recomandat a fost acest medicament veterinar care tratează de fapt viermii, nu și virusurile. Ar fi fost foarte simplu pentru oricine să citească prospectul medicamentului sau să caute puțin pe Internet și ar fi aflat că nu e cazul să se îndoape cu așa ceva. Dar nu, e mai simplu și mai bine să îi asculți pe neofiți, să te uiți cu gura căscată la ei și să bați din palme la toate prostiile debitate pentru că „știu ei ce spun, uite, există chiar un medic din Franța care face astfel de tratamente, cu rezultate miraculoase…”. Și uite așa, din nepricepere, nepăsare, indolență și prostie au fost golite farmaciile veterinare de ivermectină, de au ajuns medicii de specialitate să ceară cu disperare să fie lăsați în pace și să nu mai înghițim cu ghiotura ceva ce nu ajută deloc. Ba chiar, spuneau ei, și aici au dreptate, lipsa medicamentului în cauză aduce mari pierderi turmelor de animale și celor ce le au; dar cine să-i audă sau să îi creadă? Dacă poate cineva să demonstreze că a urma orbește un sfat idiot, fără fundamentare științifică, nu e un lucru bun, să încerce. Degeaba vii cu argumente, cu explicații, cu exemple, cu părerea oamenilor de știință, atunci cînd receptorul tău se uită cu ochi goi la tine, cînd îl simți ostil… Cum să reacționezi atunci cînd el te combate cu eternul „știu eu mai bine” sau „așa face toată lumea”? Așa că, de fapt, vorbim de un teren deosebit de fertil pentru pescuitorii în ape tulburi, chiar dacă, de multe ori, nu ei țin undița în mînă.
Iar mai nou se ridică încă o vedetă, un nou „tratament-minune” împotriva nenorocitului de COVID-19, și anume Arbidol-ul. Nu contează că nu înțelege nimeni la ce folosește și din ce e alcătuit; nu contează că nici măcar nu poți citi ce e scris pe cutie decît dacă știi rusă; important e că îl poți cumpăra „la liber”, la colț de stradă și cîte kilograme vrei. Ba chiar remarc declarația unui potentat (financiar) care ne anunță senin că el e gata să dea Arbidol la tot poporul, fără să mai aștepte nu știu ce autorizații oficiale, fără studii clare, fără teamă de consecințe, ba chiar, dacă se poate, gratis din mărinimia sa, că doar îi iubește pe români… Și lumea se uită din nou tîmp, dar cu admirație, la ce îi iese pe gură omului și, parcă-parcă, ar încerca și puțin Arbidol. Că nici cianura nu te omoară obligatoriu, e o chestie de dozare.
Dar să lăsăm partea științifică deoparte și să ne tratăm, ca demni urmași ai geților și dacilor, așa cum știm noi că e mai bine, adică naturist. Și nu o spun eu, o spun oameni cu greutate în comunitățile lor, oameni care sînt lideri de opinie, așadar exemple de urmat. Uite, un primar din Maramureș îi îndeamnă pe săteni să se trateze cu produse apicole în loc de antibiotice. „Satele noastre au trecut încercări mai grele decît aceste vremuri… Durerea de gît dispare după o gargară cu apă sărată, mierea de albine şi celelalte produse apicole sînt cel mai bun antibiotic”, recomandă primarul din Săcălăşeni sătenilor pe care îi păstorește. În acest fel, susține el, pandemia poate fi ținută deoparte, chiar dacă, întrebat care este rata de infectare din comună, nu a avut date exacte, răspunzînd că sînt „undeva pe la media judeţului”. Așadar, nu vă faceți griji dacă tușiți, dacă aveți febră, dacă simțiți că nu mai aveți aer – poate nu e de la COVID-19. Iar argumentele primarului, sînt convins că de bună-credință, nu lipsesc – „CREDINŢA în DUMNEZEU, IUBIREA şi UNITATEA, ne-au făcut ceea ce sîntem. NU VĂ TEMEŢI ne spune şi azi CREATORUL, în ciuda sirenelor care sună înfiorător, a ştirilor alarmante din toate părţile. În iubirea, unitatea şi credinţa noastră este biruinţa!”. Am ales să păstrez forma exactă a ceea ce a transmis primarul din Săcălășeni, folosind o rețea de socializare, deși în Biblie nu se pomenește nimic de acest mod de comunicare, ceea ce ar putea să îl facă ușor nepotrivit. Dar nu e cu supărare, pentru că multe astfel de îndemnuri vin și dinspre cei ce au grijă de sufletele românilor (chiar dacă remarcăm în ultima vreme o importantă schimbare de discurs). Poate prea tîrziu, cîtă vreme importanți lideri religioși dintre Dunăre și mare au ales încontinuu să pledeze pentru mai multă rugăciune și mai puțină știință… Iar asta prinde, pentru că știe exact cui se adresează și cît înțelege lumea. Dar, de unde nu-i (minte), nici Dumnezeu nu cere…
Cătălin Lența este jurnalist.
