⬆
înapoierea noastră, cea de toate zilele
Înapoiați mental
Noi sîntem însă un soi de sălbatici aparte, care folosesc smartphone-ul.
Înapoierea și rezistența la progres
România este printre cele mai nefericite țări din lume la capitolul „plăcere a vieții de zi cu zi”.
Cît de contradictorie este devenirea socială?
Dorim să fim și noi ca alții, dar nu știm care sînt cărările pe care ar trebui să mergem.
Distanțe
Vestul este aproape de noi, la cîteva sute de kilometri distanță, dar se află într-o altă etapă, de aici impresia depărtării.
Înapoiere – Întîrziere – Lentoare
Memoria mentalităților tradiționale face ca ceea ce nu este vizibil să fie inventat.
„Idioții Europei”?
Logica și bunul-simț nu pot funcționa pentru cei care se tem că oricine și în orice postură dorește să le fure calul.
Ivermectină și Arbidol
Pare că am reușit (încă o dată) să arătăm că ne mulțumim cu puțin, deși lumea evoluează pe lîngă noi.
Arhitectura vernaculară
Nu sînt prea multe moduri în care se poate întrevedea un viitor bun.