Cercetătoare la Institutul de Economie Agrară, a studiat pieţele de produse agroalimentare. Din 1996, a lucrat cu Serviciul de Cercetări Economice al Ministerului American al Agriculturii, într-un proiect legat de rapoartele de piaţă pe produse. Atunci a aflat prima dată despre organismele modificate genetic (care au început a fi cultivate, la nivel productiv, în 1997).

O întrebare simplă: ce sînt organismele modificate genetic?

În agricultură, vorbim de plante în al căror genom a fost introdusă o genă (sau mai multe) preluată de la alte plante din flora spontană, la care s-a observat o caracteristică dominantă. Spre exemplu, s-a observat că o anumită plantă are rezistenţă la erbicide, rezistenţă la atacul insectelor (avînd o frunză mai groasă, inatacabilă pentru gîndacul de Colorado) sau alte asemenea caracteristici care merită a fi transferate, pe calea ingineriei genetice, la plantele de cultivat.

Planta de la care se preia gena trebuie să fie din aceeaşi familie cu cea la care se introduce gena?

Nu neapărat. Dar se fac teste de compatibilitate. Ca regulă, întîi se găseşte planta cu acele caracteristici căutate, apoi se face transferul. De multe ori însă, oamenii confundă plantele modificate genetic cu plante care au anumite caracteristici; de exemplu, cu roşiile care nu sînt suficient de dulci. Asta e, însă, cu totul altă poveste.

Deci o plantă modificată genetic nu e neapărat mai puţin dulce, mai fără gust?

Nu. Modificarea genetică se face prin intervenţia directă a omului, iar ameliorarea clasică se face prin încrucişări între plante şi selecţii, pe o perioadă mai lungă de timp. Roşiile de care noi zicem că ar fi modificate genetic pentru că nu au gust, sînt de fapt obţinute prin asemenea ameliorări clasice, în timp. Ameliorările clasice se obţin în timp îndelungat, poate să fie vorba şi de 15 ani, în vreme ce ameliorările prin inginerie genetică, pentru obţinerea unei plante cu anumite caracteristici, se fac în cel mult cinci ani. Pînă acum, modificări genetice s-au făcut foarte mult la flori şi la plante care se cultivă pe suprafeţe mari (soia, porumb), şi mai puţin la legume şi fructe. Pentru fructe şi legume este nevoie de cercetări mai îndelungate.

Pe piaţa românească există plante modificate genetic?

Trebuie să facem aici o distincţie. Pe teritoriul Uniunii Europene nu este permisă cultivarea de plante modificate genetic, decît cu anumite excepţii de soiuri, care au primit aprobare. La noi este aprobat un hibrid de porumb, rezistent la sfredelitorul porumbului, dar suprafeţele cultivate nu sînt extinse. Pînă în 2007, s-a cultivat şi soia modificată genetic (rezistentă la erbicide). Dar, deşi Uniunea Europeană nu permite cultivarea OMG-urilor, atît Europa cît şi România sînt dependente de importurile de soia şi şrot de soia din America, provenite din culturi modificate genetic. Adică, noi nu cultivăm plante modificate genetic, pentru că ne temem că ar influenţa sănătatea oamenilor şi a mediului, dar consumăm alimente provenite de la animale furajate cu soia modificată genetic. Dacă nu mă înşel, anual, la nivelul Uniunii, aceste importuri sînt de circa 55 de miliarde de euro. Culturile de plante modificate genetic sînt mai rentabile. În general, producţia este mai mare şi mai sigură, se pierde mai puţin din cauza bolilor şi a dăunătorilor. Un alt avantaj – nevoia folosirii de erbicide, fungicide şi insecticide este mai mică.

Deci, la cultivarea OMG-urilor se folosesc mai puţine chimicale.

Da, şi am observat că există o teamă din partea marilor companii de pesticide că, odată cu răspîndirea plantelor modificate genetic, îşi vor pierde piaţa.

Mai există o idee care circulă în legătură cu plantele modificate genetic. Se spune că acolo unde se cultivă, solul se deteriorează mai repede şi nu se mai pot cultiva ulterior alte plante.

Este o legendă. Pentru a primi avizul ştiinţific, o asemenea plantă trebuie să îndeplinească o serie de condiţii. Se fac studii care verifică dacă o cultură e periculoasă pentru mediu, pentru alte plante, pentru animale sau păsări. Nici unul dintre studiile făcute nu a arătat că ar fi vreun asemenea pericol. Ba chiar mai mult, gradul de toxicitate al solului este mai mic după o asemenea cultură de plante modificate genetic, pentru că la ele nu se folosesc, cum spuneam, aşa multe pesticide.

Oamenii se tem în general de ce e nou. Despre telefoanele mobile se spune că produc cancer, deşi nu există nici un studiu serios care să certifice aşa ceva. Cînd s-a inventat trenul, se spunea că viteza pe care o atingea, nemaiîntîlnită pînă atunci, dăunează organismului uman. Poate că şi în cazul OMG-urilor avem de-a face cu aceeaşi problemă. Dar nu cumva temerea asta firească e şi folosită? Care ar fi motivele economice pentru care Uniunea Europeană se opune atît de tare cultivării acestor plante, de vreme ce nu s-a demonstrat ştiinţific că ar fi vreun pericol?

În ultima vreme, în comerţul mondial s-a mers pe calea tăierii oricăror bariere tarifare. În acest sens, ar fi trebuit ca organismele modificate genetic să se răspîndească foarte repede pe tot mapamondul. De cîte ori apare o opoziţie de genul „noi vrem, dar trebuie să facem întîi studii, să vedem dacă într-adevăr nu face rău omului“, de fapt, e vorba de un alt tip de barieră comercială. Cînd un fermier are posibilitatea să cultive OMG-uri şi vede avantajele – îi e mai uşor să gestioneze riscurile şi are producţii mai mari şi mai sigure – începe să prefere aceste plante. Iar Europa nu stăpîneşte la fel de bine ca Statele Unite mecanismul producerii plantelor modificate genetic. Asta şi pentru că majoritatea cercetătorilor în domeniu au preferat să lucreze în America. Acum, Europa se străduieşte să-şi formeze propria tehnologie de obţinere a plantelor modificate genetic, ca să nu depindă de tehnologia americană şi ca să nu dispară firmele europene care se ocupă cu ameliorarea plantelor. Iar pînă una-alta, UE a adoptat politica de amînare a aprobării de cultivare a acestor plante. Aşa văd economiştii sensul acestor restricţii. Fiindcă, odată ce mănînci carne provenită din animale furajate cu plante modificate genetic – cum spuneam –, de ce nu ai putea să le şi cultivi?

Pe de altă parte, e absurd să crezi că ingerînd o plantă modificată genetic, ţi se vor modifica propriile gene.

Sigur, nu sînt posibile transmiteri de gene între specii, şi mai ales de la plante la om. Şi de ce să ne punem astfel de probleme, cînd avem motive de îngrijorare mult mai concrete; de exemplu, cele legate de folosirea pesticidelor în exces.

Revin pentru o precizare. Aşadar, noi nu avem în acest moment, în România, un exemplu concret, pe piaţă, de plantă cu modificări genetice – roşie, castravete sau altceva?

Nu există aşa ceva. Există doar legume sau fructe ameliorate în mod clasic. Scopul ameliorărilor la roşii, de exemplu, este să le reducă apa şi zaharurile, ca să reziste mai mult timp în rafturile magazinelor. Roşiile neameliorate şi gustoase se strică mai uşor şi aduc pierderi mai mari. Singurele şi gustoase, şi rezistente sînt cele mici, cherry – la care fructul se prezervă mai bine.

Iar despre modificările genetice – putem spune că forţează, de fapt, evoluţia plantelor (evoluţie în sens darwinian)?

Da, de exemplu, ştim că strămoşul grîului arăta ca o iarbă. În mii de ani, au avut loc o evoluţie şi o selecţie. Într-o singură generaţie, nu s-ar fi putut observa vreo modificare. În schimb, prin ingineria genetică, asemenea salturi se fac imediat. Înainte, cercetătorii selectau plantele din ochi, ceea ce făcea lucrurile destul de relative. Uitîndu-te însă la microscop şi fotografiind genomul, nu mai faci nici o greşeală. Şi cum lumea are nevoie tot timpul de hrană, se încearcă să se răspundă cît mai rapid cerinţelor de pe piaţă. La o conferinţă, un reprezentant al unei ţări africane le recomanda europenilor – care, spunea el, au stomacul plin – să nu le mai spună africanilor, care sînt flămînzi, ce să mănînce şi ce nu. „Noi mîncăm ce e mai ieftin“ – spunea el.

Mai există vreun loc de pe glob în care se întîmpină o aşa rezistenţă împotriva OMG-urilor, ca în Europa?        
Nu, Europa e cea mai vocală în această chestiune.            

Dar, revenind la roşii, nu vreau să fac anti-reclamă ţăranilor care vin la piaţă, dar oamenii tind să meargă către ei avînd în minte că acolo găsesc zarzavaturi produse într-un sistem clasic, fără prea multe pesticide, cu gunoi de grajd, îngrijite, fără să fie forţate. De multe ori, se înşeală – pentru că, de exemplu, unele tomate au acel ţurţure în partea opusă codiţei. Ţurţurele indică faptul că roşia a fost stimulată. Într-un vas cu o soluţie SDMA (un erbicid) se introduc influorescenţele şi se stimulează apariţia şi formarea rapidă a roşiilor. Deci, mă duc către piaţa ţărănească sperînd să mănînc ceva mai natural, şi mă aleg cu ceva gustos, dar plin de pesticid. Sau e şi cazul acelor roşii care, pe lîngă ţurţurele opus codiţei, au în tăietură nişte zone verzi şi tari. Şi asta indică un exces de pesticide. Un alt caz care poate fi depistat este la merele golden româneşti, cele care au un ritidom, ceva maroniu pe ele, ca o plasă. Acest ritidom apare în mod natural doar la merele renete. Dacă apare la golden e iarăşi indicaţie de exces de pesticid. De multe ori, cînd i-am întrebat pe ţăranii respectivi, am primit răspunsul că ei nu ştiu exact cît să dea, că nu se pricep, dar că li s-a spus să dea mai mult ca să fie siguri. Ar fi ideal dacă, undeva, s-ar putea face un test al conţinutului de pesticide din legume.

Nu există controale, legi?

Chiar dacă sînt, e foarte greu să gestionezi sute de mii de produse. Fiind cultivate pe suprafeţe mici, e vorba de foarte multe surse diferite, pe care e foarte greu să le verifici eficient, aşa încît să ţii sub control utilizarea pesticidelor. Pot să vă spun şi că fermierul care produce legume la scară industrială, în sere, chiar dacă e în Turcia sau în altă parte, nu-şi permite să folosească pesticide în exces pentru că intră în pagubă. În schimb, ţăranul individual poate da cu ele în disperare, ca să nu-i moară plantele. Şi, cum în România oricine poate face agricultură, te poţi aştepta la orice. În Franţa trebuie să ai o diplomă, o anumită pregătire.

Iar din punctul meu de vedere, pesticidele şi utilizarea lor în exces sînt mult mai periculoase decît organismele modificate genetic (care, deocamdată, nici măcar nu există pe piaţă).

a consemnat Andrei MANOLESCU