Istoria unui film cult

Cristina CORCIOVESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 769 din 15-21 noiembrie 2018
Istoria unui film cult jpeg

În 1985 se împlineau trei decenii de la apariția romanului Moromeții, care l-a așezat pe Marin Preda în rînd cu marii prozatori ai satului românesc, Sadoveanu și Rebreanu. Istoria volumului intrase deja în legendă: de la cei cinci ani petrecuți în sertar, autorul considerîndu-l un roman cu viață scurtă pentru că „nu crestează sufletul“ cititorului și a avut nevoie de imboldul soției sale pentru a-l publica, la Premiul de Stat obținut în 1956 și pînă la statutul de capodoperă, care a contrazis temerile inițiale.

În 1985, cînd Preda plecase deja în eternitate pentru că „timpul n-a mai avut răbdare“, ecranizarea romanului se afla în producție, urmînd să completeze o filmografie începută în 1954 cu Desfășurarea de Victor Iliu și continua-tă cu Marele singuratic de Iulian Mihu (1976) și Imposibila iubire de Constantin Vaeni (1983). Istoria cinematografului românesc a rezervat fiecăreia dintre ele locul cuvenit. Acum, însă, miza era mult mai mare și regizorul-scenarist Stere Gulea știa acest lucru. Era un demers complicat asupra căruia Preda își afirmase cîndva opinia. În 1974, la conferința de presă cu ocazia lansării filmului Porțile albastre ale orașului, al cărui scenarist era, la întrebarea „V ați gîndit la ecranizarea Moromeților?“, el a răspuns fără echivoc: „Da, m-am gîndit și refuz categoric această ecranizare. Ați văzut Don Quijote, e o caricatură, deși e jucat de un mare actor, Nikolai Cerkasov. Filmul nu e slab, dar personajul e micșorat. Un erou de carte are un subtext al lui, mitologic, cu totul specific literaturii. De pildă, Moromete, în universul lui, este un om desculț și cînd ar apărea pe pînză, ieșind desculț din curte, ideea de sărăcie ar sări prea tare în ochi. În film multe idei ies în evidență în alt fel decît în carte și în mod nedorit“.

Stere Gulea și-a asumat riscul („Pesemne că există un orgoliu al originii țărănești comune care m-a făcut să am curajul acesta“) atunci cînd a propus scenariul la Casa de Filme 3 și cînd își imagina un Ilie Moromete cu chipul și temperamentul lui Gheorghe Dinică. Pînă la urmă, premisele s-au schimbat și „accidentele de parcurs“ nu s-au lăsat așteptate. Casa de Filme 3 s-a desființat după începerea filmărilor și producția a fost preluată de Casa de Filme 1. Gheorghe Dinică a abandonat echipa („Îl iubeam prea mult pe Ilie Moromete și mi-a fost frică să nu-l stric“), rolul lui Moromete revenindu-i lui Victor Rebengiuc, care, inițial, trebuia să-l interpreteze pe Dumitru lui Nae (Ilie Gheorghe în varianta finală). Cînd filmul era aproape gata, compozitorul Vasile Șirli a plecat în Franța și nu s-a mai întors (decît după 1989), așa că partitura compusă de el a fost înlocuită integral cu cea a Corneliei Tăutu. Verdictul Comisiei Cinematografiei, după vizionarea din iulie 1986, n-a fost deloc favorabil. Obiecția principală fomulată de Ioan Grigorescu – „Oamenii din film sînt îngălați, murdari… Este o chestiune de concepție. Nimeni nu se spală, totul e sumbru, murdar, întunecat“ – este preluată de Suzana Gîdea, care conchide: „Dau dreptate tov. Grigorescu că filmul nu ne reprezintă. Nu așa arăta realitatea satului nostru istoric“. Imaginea prea întunecată, limbajul prea slobod, țăranii prea desculți. „Străinii care nu ne cunosc ar putea să-și închipuie că sîntem un popor foarte înapoiat“ – se îngrijora Ion Brad. În timp ce Ecaterina Oproiu avea un discurs mai alambicat și mai perfid: „Filmul este foarte bine gîndit, extrem de elaborat în fiecare detaliu infinitezimal, dar după părerea mea are prea puțină emoție. Este o emoție la cald care se adresează sentimentelor și o emoție la rece care se adresează incandescenței ideilor. Nu sărăcia propriu-zisă, ci privirea acestei sărăcii, modul în care intrăm în sufletul acestor oameni. Întrebarea dacă sîntem sau nu noi provine din faptul că, voit sau nevoit, regizorul a creat între film și noi distanța acestei relative indiferențe“.

Din fericire, cu totul alta a fost reacția publicului (peste două milioane de spectatori în două decenii), a festivalurilor (șapte premii ACIN în 1987, trei la Costinești în 1988, două la Santarem în 1988 și unul la San Remo) și, mai ales, a criticii. „Film al tăcerilor, opera lui Stere Gulea se impune prin știința cu care cineastul a știut să păstreze din romanul lui Preda accentele și nuanțele ce definesc nu numai o comunitate umană, ci și obîrșiile ei sociale și istorice, psihologice și sentimentale“ (Călin Stănculescu). „Un film de o forță emoțională ieșită din comun. Regizorul-scenarist a căutat să releve nu un Preda «solar», nu o «lume scăldată în lumina eternă a zilei de vară», ci o lume învăluită în clarobscur, o lume a umbrelor misterioase, o lume filtrîndu-și marile neliniști într-o îngemănare a zilei cu noaptea, o lume străbătută – în subteran – de fior tragic și doar la suprafață de umor, un ethos cutreierat de vise“ (Eugenia Vodă). „Fără să se îndepărteze prea tare de litera romanului, regizorul a tras lozul cîştigător ce conţinea tocmai spiritul literaturii prediste. Urmărind riguros trama şi atmosfera psihologică inconfundabilă a universului ţărănesc din roman, se creează o operă independentă – filmică – de sine stătătoare, dar care cuprinde mănunchiul de semnificaţii, de dincolo de evenimenţial. Poate de aici rezidă şi marea forţă a filmului lui Stere Gulea“ (Bedros Horasangian). „Spectatorul cel mai reticent însă nu poate să nu observe – chiar de la primele imagini – acuratețea plastică a filmului, expresiva utilizare a decorurilor și calitatea interpretării; acestea trei îmi par a fi principalele reușite ale întreprinderii lui Stere Gulea – nebunească și pasionantă încercare de-a adapta la mirajul ecranului prestigiosul roman al lui Marin Preda… Mai mult: cu toate «reducțiile» operate asupra textului de către regizorul-scenarist, fresca nu rămîne mai puțin grandioasă și plastic exemplară“ (Nicolae Ulieriu). „Pînă la urmă îi vedem pe toți acești meridionali îmbătrînind încet, în două ore, ca un univers peste care se lasă amurgul. Cu Moromete în frunte pășesc spre un prag-limită al limpezimii și dispariției, și compasiunea regizorului știe să ne lase în suflet o amprentă puternică, așa cum numai Preda a știut-o face, la vremea sa…“ (Romulus Rusan). „Rareori un film trezește o atît de puternică senzație de dominantă plastică încă din primele lui cadre cum o face filmul Moromeții. El pare că preia de undeva de departe o atmosferă de dramă mocnită a unui sat cufundat în neguri, umbre și tăceri, cu orizont obturat și cer ascuns, totul învăluit într-un mister născut din amestecul de tonuri grave, întretăiate de strigăte, de foșnet de frunze. Satul, așa cum l-a văzut Andreescu, ar fi imaginea tutelară a Moromeților lui Stere Gulea“ (Mircea Alexandrescu).

La toate acestea, Stere Gulea răspunde cu modestia unui artist autentic care își cunoaște menirea: „Problema care m-a preocupat nu a fost aceea a aportului de personalitate, de originalitate, dorința de a mă «vedea». Și nu numai eu, dar și operatorul, interpretul principal și ceilalți colaboratori, am avut o singură preocupare: aceea de a ne pune în slujba cărții, încercînd să o transpunem cît mai fidel, în spiritul ei. Termenul de a «sluji» o operă literară nu ne a dat senzația de subalterni, de diminuare a eului nostru. De aceea am vrut ca filmul să fie cît mai simplu. Aproape că îmi doream ca aparatul de filmat să nu se simtă, ci doar lumea romanului cît mai vie, cît mai necontrafăcută…“ 

Cristina Corciovescu este critic de film.

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

Volodimir Zelensky FOTO Profimedia
The Economist: Încercările armatei ucrainiene de a ocupa Crimeea ar putea duce la disensiuni serioase între Zelensky și liderii occidentali
Revista britanică a relatat că Occidentul se teme de o escaladare a conflictului în cazul unei ofensive a Forțelor Armate ale Ucrainei în Crimeea și de posibila utilizare a armelor nucleare de către Federația Rusă, ca răspuns.
vaccin covid foto Pixabay
COVID-19. Unde putem face vaccinul bivalent în România
La finalul săptămânii trecute a sosit în România vaccinul anti-COVID bivalent, care în statele din Vest se administrează încă din septembrie.
Zimbru Romsilva jpg
Un zimbru impunător, filmat la masă într-o pădure din Parcul Natural Vânători Neamț VIDEO
Cel mai mare mamifer terestru din Europa, zimbrul, are în Parcul Natural Vânători Neamț toate condițiile de hrană și adăpost. Este „la el acasă”, după ce specia a fost reintrodusă în urmă cu câteva decenii.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.