Istoria trebuie separată de politică

Silvia MARTON
Publicat în Dilema Veche nr. 729 din 8-14 februarie 2018
Istoria trebuie separată de politică jpeg

În urmă cu cîteva zile, Ministerul rus al Culturii a interzis distribuirea în cinematografele din Rusia a filmului franco-britanic La Mort de Staline / Moartea lui Stalin, o satiră politică despre lupta pentru putere în anturajul liderului sovietic în zilele ce au urmat morții sale, în martie 1953. Filmului i se reproșează că „deformează“ istoria, că „atacă simbolurile naționale ruse“ și că este o „insultă“ la adresa trecutului sovietic, în contextul în care premiera filmului era programată în Rusia în ajunul sărbătoririi a 75 de ani de la victoria sovietică de la Stalingrad împotriva Germaniei naziste. Vedem deci că, în Rusia, statul hotărăște istoria și narațiunea oficială pe care apoi o impune în mod direct. Însă peste tot, inclusiv în România de azi, raportarea la istorie și la memorie este strîns legată de politică și de stat.

Reproșurile aduse filmului franco-britanic sună foarte familiar pentru urechile noastre, destul de obișnuite să audă astfel de reacții. Mai ales în acest an 2018 în care, așa cum ne recomandă Ministerul Culturii pe pagina sa dedicată finanțării proiectelor din anul Centenarului, „aniversarea Marii Uniri trebuie să iasă din cercul strîmt al instituțiilor politice și să coboare în societatea românească“ (http://centenar.cultura.ro/proiecte-2018/). Ministerul are în vedere „operatorii culturali privați și organizațiile neguvernamentale ce desfășoară activități culturale“. Aceasta să fie oare toată societatea românească? Probabil involuntar, dar sincer, Ministerul Culturii confirmă faptul că, în mod normal, ceremoniile și comemorările istorice sînt în principal ale instituțiilor politice, a se citi ale statului. Cu titlu excepțional, pentru Centenar statul invită și „societatea românească“ să i se alăture, oferind și o tentativă de definire (și încadrare) a acesteia din urmă. Marea absentă din această invitație, însă, este comunitatea de cercetători din științele sociale și umaniste. Putem presupune că statul fie îi consideră pe aceștia ca deja parte a instituțiilor statului, fie îi ignoră cu desăvîrșire.

Istoricii aflați în slujba narațiunii oficiale a statului-națiune român se înscriu într-o veche tradiție. Încă de la 1848, istoricii și istoria ca disciplină în proces de instituționalizare s-au asociat proiectului de construire a națiunii și a statului în faza naționalismului emancipator și liberal. În secolul al XIX-lea, toate statele naționale din Europa au asociat îndeaproape memoria istorică, narațiunea istorică și disciplinele sociale și umaniste cu proiectul național, adică cu construcția națiunii, a identității sale și a statului, cel mai adesea împotriva vecinilor. Și după 1918, naționalismul ortodoxist a fost pe punctul de a deveni un discurs hegemonic între istoricii români. Apoi, profesia de istoric și istoria ca disciplină au fost deosebit de încercate în timpul regimului comunist. Istoricii au fost cooptați sau chiar forțați să susțină istoria oficială impusă de regim, un discurs istoric unic dedicat legitimării partidului comunist. Regimul comunist a impus, prin cenzură și/sau prin omisiune selectivă, istoria oficială care a atins grotescul în anii național-comunismului și ai cultului personalității.

Discursul istoric oficial despre memoria națională și despre națiune are încă mare greutate azi. Nu mai are însă aceeași hegemonie pe care a avut-o cîndva. De aceea, miza ar trebui să fie azi mai mult ca niciodată consolidarea și autonomizarea istoriei ca disciplină științifică, a istoriei ca studiu al unei societăți în toată diversitatea ei și ieșirea din paradigma militantă și angajată, și prin aceasta limitată, a istoriei ca istorie deterministă a formării și coeziunii unui grup etno-național. Cu alte cuvinte, e cazul să vedem mai clar transformarea de la istoria unei etnii (tezistă, militantă și angajată) la istoria unei societăți în toată complexitatea ei.

Și alte state europene se amestecă în istorie. Numeroase state europene au adoptat declarații de principii sau chiar legi care interzic actele rasiste, antisemite sau xenofobe, apologia regimurilor totalitare sau negarea unor genocide. Însă autonomia profesională, capacitatea științelor sociale și umaniste de a se autoreglementa și de a se calibra prin dialog și controverse științifice, precum și capacitatea comunității cercetătorilor de a și produce și respecta propriile criterii de valoare și de validare, fac diferența. Ambiguitatea legilor memoriale – prin care i se cere statului să adopte o poziție oficială privind unele evenimente istorice (Holocaustul, colonizarea etc.) – a fost dezbătută pe larg, de exemplu, în Franța. Restituirea evenimentelor în contextul lor precis, libertatea de expresie și libertatea profesiei de istoric, relația dintre lege și evenimentele istorice sau rolul istoricului în spațiul public sînt tot atîtea mari teme care au animat controversele deopotrivă în spațiul public și în comunitatea istoricilor francezi.

Autonomia științelor sociale și umaniste ține, de fapt, de autonomia profesională și instituțională a cercetătorilor. Recenta scrisoare de susținere a noului ministru al Educației, semnată de numeroși rectori de universități din toată țara, lasă să se întrevadă dificultățile pe care le au universitățile din România: ele par să-și recunoască dependența politică față de partidul de guvernămînt și față de stat și par că nu înțeleg sau nu doresc autonomia lor intelectuală si instituțională.

În România, importanța deschiderii și diversificării disciplinare și istoriografice de după 1989 depășește ca miză domeniile științifice și cercurile de cercetare în sensul strict. Deschiderea aceasta ne ajută să ieșim de sub hegemonia narațiunii istorice naționale dominante. Ieșirea din această paradigmă influențează felul în care concepem democrația, legăturile orizontale dintre cetățeni și diversitatea etnică, culturală și socială. Cu precădere în acest moment al Centenarului, vedem adesea în spațiul public cum orice problematizare a semnificațiilor anului 1918 sau exprimarea unei viziuni istorice diferite – venite din interior sau, mai rău, din afară – sînt catalogate drept propagandă rău intenționată sau revizionism.

Menirea istoriei ca disciplină și rolul istoricilor nu e să se situeze pe terenul memoriei ce ar trebui combătute sau sacralizate. Și nici pe terenul căutării cu orice preț a caracterului excepțional al națiunii române. Dimpotrivă, istoricii ar trebui să analizeze procesul de construcție memorială caracterizat de rivalități și contestări și de viziuni ideologice diferite. Efortul autoreflexiv și comparativ de ieșire din propria națiune și narațiune este și el important.

Felul în care e abordat Centenarul pentru moment arată însă că am rămas cumva prizonieri ai lungului secol al XIX-lea, obsedat de chestiunea națională, în detrimentul celebrării unei societăți diverse, complexe, creuzet de experiențe și de speranțe și deziderate pe care, după o sută de ani, pare că ne e teamă să le reafirmăm. 

Silvia Marton este profesoară de științe politice la Universitatea din București și profesor invitat la École des Hautes Études en Sciences Sociales, Paris, și la Universitatea din Avignon. A primit ordinul Chevalier de l’Ordre des Palmes Académiques al guvernului francez, iar printre altele a publicat Republica de la Ploiești și începuturile parlamentarismului în România (Editura Humanitas, 2016).

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.
962 t 14 VArsene jpeg
Mîntuirea biogeografică jpeg
La dolce vita vs La deutsche vita
O recentă zicală germană evocă, plastic și concis, „relația” dintre Germania și Italia – țările care ilustrează îndeobște șablonul nord-sud la nivel european: „Italienii îi respectă pe nemți, dar nu-i iubesc; nemții îi iubesc pe italieni, dar nu-i respectă”.
Crédit Suisse Zermatt JPG
Calitatea ce-am poftit, dar și tihna ce-am tihnit
Elveția, spre exemplu, este pe primul loc în topul Numbeo, pe locul 5 în cel al US News și pe locul secund, la egalitate cu Irlanda, în indexul UNDP. Alți „suspecți de serviciu” sînt Islanda, Danemarca, Suedia, Olanda, Germania, Finlanda sau Norvegia.
Left Former Movie Theater Balkan Right Hotel Bulgaria (158046439) jpeg
Geografia relativă a bunăstării
Diferențele dintre un Nord bogat, în ultimele decenii asociat de cercetătorii științelor sociale capitalismului în expansiune, și un Sud sărac, aflat sub dominația totală (pernicioasă poate?) a celui dintîi, au intrat în limbajul profesional al reprezentanților științelor sociale.
p 10 sus jpg
Greierele sobru și furnica hedonistă, sau despre noul clivaj Nord/Sud
Autenticitatea nu presupune mari sacrificii, iar „societatea singularităților” se regăsește în noul Pămînt al Făgăduinței: diferită, dar nu brutală, accesibilă, dar nu mizeră, simplă, dar nu banală.
p 12 WC jpg
De-a lungul și de-a latul vieții
Percepem viața ca pe o datorie sau ca pe o plăcere? În ce domenii e datorie și în care e plăcere? Ce preț sîntem dispuși să plătim pentru a ne trăi viața în propriii termeni? Și cîți dintre noi au oare luxul alegerii?
p 13 sus jpg
„Incategorisibila” fericire
La urma urmei, așa cum o spunea Helliwell, „fericirea” este în bună măsură un produs de marketing, iar etichetele contează prea puțin. Iar adeseori, căutînd un lucru cu lumînarea, riscăm să uităm ceea ce căutam cu adevărat.
640px Beer optimator glass bottle jpg
Lumea văzută prin fundul sticlei: bere versus vin
Ne-am găsit voia bună în deprinderile culinaro-bahice strămoșești și am stabilit ca etaloane pentru calitatea vieții sarmalele, mititeii și pruna curată. Mai la nord sau mai la sud, gastronomic vorbind, lucrurile stau altfel.
640px Overzicht van de drukte op Mokum 700, Bestanddeelnr 928 0112 jpg
Cum măsurăm bunăstarea și de ce
Avem totuși un alt mod de a înțelege dezvoltarea și feluritele ei moduri de a contribui (sau nu) la o viață bună, împlinită, umană?

Adevarul.ro

Volodimir Zelenski FOTO EPA EFE jpg
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Zelenski le cere trupelor ruse să se predea. Lavrov promite „protecție deplină” pentru teritoriile anexate
Este a 214-a zi de la începutul războiului în Ucraina. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le cere soldaților ruși să se predea și promite că vor fi tratați civilizat.
Proteste în Daghestan FOTO: Captură Twitter
Protestele anti-mobilizare continuă în Rusia. Focuri de armă în Daghestan
Sute de persoane protestează în Daghestan față de mobilizarea la războiului din Ucraina, localnicii au blocat autostrada Khasavyurt-Makhachkala.
Te cunosc de undeva Foto Antena 1 jpg
„Te cunosc de undeva!“: Rona Hartner și Johny Romano au câștigat a treia gală. Cine le-a dat bonusul de 100 de puncte VIDEO
Cei doi artiști s-au transformat în Eminem și Rihanna și au primit bonusul de 100 de puncte, care a schimbat total clasamentul acestei ediții.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Asociațiile sovietice de „prietenie” – lucrate de contraspionaj în România comunistă
„Apolitică” și cu peste 6 milioane de membri, Asociația Română pentru Strângerea Legăturilor cu Uniunea Sovietică (ARLUS) a fost instrumentul sovietic cel mai extins între cele destinate să sugrume democrația liberală din România.