Învățămintele tranziției Estului European pentru Sudul Mediteranean

Filon MORAR
Publicat în Dilema Veche nr. 372 din 31 martie - 6 aprilie 2011
Uniformitatea în nedemocrație jpeg

Lumea arabă se află la o răspîntie istorică, asemănătoare în unele privinţe răscrucii din Estul european în anii ’90. Mişcările contestatare din Tunisia, Egipt, Libia şi alte ţări din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu au avut drept cauze cardinale o combinaţie explozivă de saturaţie faţă de un regim politic osificat şi opac, şi de cauze economice şi sociale. Ceea ce îngăduie justificat o analogie cu un ’89 est-european.  

Peste 20 de ani, deşi în contexte istorice, culturale şi geopolitice diferite, experienţa de tranziţie a României şi a regiunii poate oferi exemple utile, apropiate totuşi temporal şi geografic, şi pentru transformările în curs din ţările arabe, inclusiv sau mai ales din prisma dificultăţilor, greşelilor şi sincopelor ce pot fi evitate. Şi noi ar fi trebuit să învăţăm din ezitările şi greşelile tranziţiilor din Europa de Sud şi America Latină din anii ’70. 

Ţările arabe au şansa istorică să-şi schimbe radical, din interior, societăţile, dovedind falsitatea presupoziţiei incompatibilităţii democraţiei cu lumea musulmană. Cu toate acestea, ca şi la sfîrşitul anilor ’80 cînd regimurile comuniste din Estul european au avut reacţii diferite faţă de frămîntările politice şi sociale (partidele comuniste din Polonia, Ungaria şi Cehoslovacia au demarat după 1985 reforme şi au început negocierile cu forţele de opoziţie, în timp ce regimurile din România, Bulgaria şi RDG s-au închis şi mai mult într-o carapace ideologică fals protectoare), regimurile en place în regiunea extinsă a Orientului Mijlociu oferă răspunsuri diferite în faţa mişcărilor contestatare cvasigenerale din regiune. Dacă regimurile din Iordania şi Maroc şi-au asumat şi au iniţiat un proces de reforme care să le transforme în monarhii constituţionale (Bahreinul a procedat recent la fel), reacţia Yemenului, Sudanului, Siriei şi Iranului pare a fi mai curînd de încercare de descurajare şi reprimare a mişcărilor revendicative, acompaniate de anunţarea unor reforme. 

Altfel spus, unele regimuri vor să treacă împreună prin turbulenţele furtunii, altele vor doar să treacă valul. Înţeleg diferit modalităţile de atingere a scopului comun de menţinere la putere: unele prin reforme cu consecinţe revoluţionare, altele prin conservare, făcînd apel la represiune, tergiversare sau mimare. Primele – prin acomodarea solicitărilor tinerilor, altele – prin rezistenţă faţă de acestea, bazîndu-se pe presupusa capacitate de disuasiune şi represiune. Ultimului grup, evoluţiile din Libia i-ar fi fost încurajatoare, dacă nu ar fi existat un răspuns al comunităţii internaţionale. 

Pe termen scurt, strategia evitării revoluţiilor prin reforme ridică problema dacă efectele acestora vor apărea suficient de rapid pentru a evita propagarea revoltelor. Pe termen lung, necunoscuta este dacă ţările care optează pentru reforme le vor duce la bun sfîrşit sau le vor abandona cînd redobîndesc sentimentul de control şi siguranţă. 

Fragilităţile tranziţiei 

Ţările arabe care se deschid către pluripartidism şi reprezentare politică autentică trebuie să se aştepte la atomizare politică, la inflaţie de partide, la sciziuni, fuzionări, la o dinamică politică halucinantă şi poate contrariantă, după încremenirea din regimurile autoritare. Tendinţa, la începutul tranziţiei, în condiţiile iruperii diversităţii încătuşate pe scena publică, este de a aloca în spaţiul public entuziasm şi energii în principal operaţiunilor de delimitare faţă de alţii, de afirmare ex adverso, prin opoziţie, a identităţii politice, sociale, religioase, etnice sau de altă natură. În politică, confruntarea este preferată cooperării, impunerea – negocierii, şi disoluţia – construcţiei. De regulă, instabilitatea legislativă este un corolar al absenţei unui consens iniţial minim asupra Constituţiei şi a legilor organice fundamentale. 

Acestei etape, explicabile sociologic şi psihologic, îi urmează, după 3-4 cicluri electorale, o etapă de contractare, de selecţie şi reducere a partidelor din spectrul politic, de dobîndire a experienţei exerciţiului democratic şi, în consecinţă, de moderaţie. Esenţial este ca în prima etapă să nu existe sentimentul de excludere din spaţiul politic. În fond, unul dintre motivele majore ale revoltelor a fost marginalizarea, obstrucţionarea accesului la decizia politică a tuturor facţiunilor societăţii. Asigurarea sentimentului includerii, chiar cu riscul proliferării partidelor în forul legislativ (după primele alegeri din 1990, în Parlament se aflau 18 formaţiuni politice), este esenţial pentru pacea socială şi reconfortarea minorităţilor excluse înainte. Astfel, legi ale partidelor şi legi electorale care să nu prevadă dispoziţii restrictive, de pildă, număr minim ridicat de susţinători pentru înregistrare în cursa electorală sau un prag electoral mare sînt benefice. De asemenea, un sistem electoral de reprezentare proporţională, deşi mai puţin eficient în generarea unui sistem stabil de partide şi orientat spre eficienţă guvernamentală, este probabil de recomandat în prima etapă de tranziţie pentru că evită monopolul reprezentării unei circumscripţii de un singur partid, favorizînd reprezentarea în Parlament a mai multor formaţiuni politice care îşi vor transporta aspiraţiile şi nemulţumirile în forul legislativ, intrînd în jocul democratic al negocierilor, în loc să se vadă excluse şi rămînînd doar cu opţiunea protestelor şi acţiunii în stradă.

După ani de abuzuri, corupţie, nepotism discreţionar, noul sistem politic trebuie articulat spre transparenţa procesului decizional şi spre absenţa privilegiilor care ar decurge din exercitarea funcţiilor publice. Prelungirea privilegiilor sub o altă formă, e.g. justificate prin alegeri libere sau prin privatizări oneroase, suscită sentimentul de injustiţie care, dublat de estomparea diferenţei calitative faţă de regimul precedent, poate reduce încrederea şi loialitatea în regimul democratic. Tinerii au fost motorul Revoluţiilor Primăverii arabe în principal pentru că nu se regăseau în realităţile societăţilor ale căror baze se puneau în anii ’60-’70, de generaţii şi în contexte diferite, ideologice şi naţionale, mai puţin pragmatice şi deschise global. Dacă nu se regăsesc nici în noul regim, deziluzia va face loc unor noi convulsii sociale.  

Filon Morar este diplomat, participant în misiuni de stabilizare, reconstrucţie post-conflict şi asistenţă electorală în Irak şi Georgia. Opiniile exprimate în acest articol îl angajează exclusiv.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.