Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german

Publicat în Dilema Veche nr. 954 din 21 – 27 iulie 2022
image

Pentru a-și izgoni plăsmuirile melancoliei, suveranul medieval chema un bufon. În zorii modernității, devenind despot luminat, suveranul s-a înconjurat de intelectuali, nu ca să-l distreze, ci ca să-i ofere sfatul cel bun. În democrație, suveran e poporul. E la latitudinea acestuia dacă se vrea luminat, și-atunci are nevoie de intelectuali, sau dacă se mulțumește cu bufoni.

Realitatea democrației mediale de azi ne arată că bufonii sînt la mare căutare. Pe oricare dintre butoane ai apăsa – și ești împresurat de ele, căci acesta-i mirajul democrației mediale, că toată lumea ar fi „la butoane” –, bufonii îți răsar pe ecran precum lămîile de la păcănele. Cîte șapte deodată, dacă ai „noroc”. Dacă nu, ajunge unul să-ți acrească tot restul zilei. Bufon, buton... funcția și organul aproape s-au contopit.

Cine solicită o prezență activă, mai multă implicare a intelectualilor în viața publică – acuzînd, patetic, trădarea interesului civic de către aceștia sau retragerea lor oțioasă în puful epistemei – lucrează, de fapt, cu premise greșite. Una dintre acestea spune că accesul la cunoaștere ar înnobila omul și că, prin urmare, intelectualii ar fi superiori caracterial, deci ar servi mai bine interesul public. Nimic mai fals. Mediile intelectuale gem de pezevenchi, fiind ele însele rodul unei democratizări abulice, al unei confuzii de valori generalizate. O altă premisă eronată este că, prin expertiza lor, intelectualii ar ajuta dacă nu la depanarea unor probleme acute din societate, atunci măcar la ridicarea nivelului de înțelegere a fenomenelor de către populație; cu alte cuvinte, că ei ar avea leac pentru ignaritatea cronică. Însă desfacerea de expertiză en gros pe canalele de deversare a informației nu face decît să alimenteze teoriile conspirației, răstălmăcirea fiind una dintre capcanele comunicării în masă a proceselor cognitive. Nu știi exact cine va fi destinatarul mesajului, deci nu se va ajunge niciodată la un dialog, iar improvizația jalnică numită „telefonul telespectatorului” debușează cel mai adesea în comicul pur, cînd un astrofizician invitat în studio să deslușească supernovele și, mai ales, să ne asigure că ele nu sînt vreun pericol pentru viața pe Terra va fi nevoit să răspundă la întrebarea: „Dar cum rămîne cu pensiile agricultorilor, dom’le?”.

De ce stau lucrurile așa și nu altfel ne-a explicat un intelectual german, Jürgen Habermas, într-un eseu din 1977, în care arăta că sincronizarea limbajului educațional (Bildungssprache) cu îmbogățirea limbajului specializat (Sprachbildung) este imposibilă. Rata de asimilare prin educație a limbajului științific elaborat în varii domenii ale cunoașterii este mult mai mică decît rata sa de înnoire. (E nevoie de grozavnica pandemie, pentru ca lumea să priceapă termeni precum „virus” sau „vaccin” și, în ciuda eforturilor de iluminare, masele vor rămîne tot în beznă și vor elucubra savant despre „implantarea de chip-uri”.) Acest decalaj nu poate decît să se adîncească perpetuu.

Nu am ales întîmplător exemplul lui Habermas, el fiind un model de succes pentru rolul intelectualului în societatea (post)modernă. Evadat la timp din școala de la Frankfurt, încă dinainte de a-și fi definitivat doctoratul și cît să nu-i fie agățată eticheta de neomarxist, Habermas și-a dedicat majoritatea cercetărilor unei filosofii practice, aflate la conjuncția dintre nevoia de cunoaștere și frămîntările social-politice ale vremii. În plus, a știut ca nimeni altul să transforme defectul în charismă personală. În comunicarea scrisă, fiind un stilist mediocru, și-a făurit textele mizînd exclusiv pe logică, în rest: retorică la limita plictisului, vocabular sărăcăcios, ornament zero. S-a avîntat fără complexe în comunicarea orală, în numeroase prelegeri publice, inclusiv în limba engleză, pe care nu o stăpînește ireproșabil, și în ciuda defectului de vorbire înnăscut (datorat malformației „buză de iepure”), știind prea bine – psihologii au dovedit-o de mult – că, dacă îți expui handicapul, publicul va reacționa prin atenție sporită sau măcar prin indulgență. Astfel dezarmat-înarmat, Habermas a tranșat probleme dintre cele mai importante, legate, de exemplu, de geneza și funcționalitatea spațiului public, de uzul public al rațiunii, de etica dialogului și a discursului etc., reușindu-i uneori formulări de reverberație decalogică: „Singura constrîngere este cea a argumentului logic”.

Dar, pentru discuția de față, alta este învățătura relevantă transmisă de Habermas: să nu faci niciodată concesii suveranului, ci să-i arăți cusururile fără milă; cele de logică și doar pe acelea! O poveste din trecut i-a arătat că, prin concesii, nu intri în grațiile suveranului. Oricît s-a gudurat pe lîngă Friedrich al II-lea („cel Mare”) al Prusiei, prin scrisori sau dedicații, Immanuel Kant n-a reușit nici să primească o catedră la Berlin, nici să fie luat sfetnic la curte, nimic. Friedrich l-a preferat, în schimb, pe Voltaire, care era mai volubil, mai de lume, mai... francez. Chiar și la patru ani de la moartea lui Friedrich, în Critica facultății de judecare, Kant a mai citat o poezioară – nici complet ineptă, nici foarte izbutită – a „marelui rege”, sperînd să-l sensibilizeze măcar pe nepotul acestuia, urmașul la tron Friedrich Wilhelm al II-lea. Degeaba. Noul suveran nu avea să aprecieze gestul, ba dimpotrivă, i-a interzis filosofului dreptul de a se mai exprima public pe chestiuni de religie.

Ce a înțeles Habermas din această pildă: ca intelectual, îți poți adjudeca libertatea bufonului („Oricine poate introduce orice afirmație în discursul public”), însă nu poți împrumuta și logica, și gestica bufonului („Orice afirmație trebuie să fie adevărată, sinceră, informativă, relevantă și comensurabilă”). Pentru intelectualul de azi, cînd suveran este poporul, cea mai gravă concesie este populismul. A cînta în strună maselor, doar pentru a obține tiraje gonflate sau audiență, e o crimă împotriva propriului spirit. Desigur, înșfaci potul pe moment, dar ți-ai irosit energiile creatoare, iar acestea, odată irosite, nu se vor mai întoarce.

Situația Germaniei de azi, nu fundamental diferită de a noastră, arată că mulți intelectuali năzuiesc să se afirme public, unii neezitînd să facă cu ochiul populismului, pentru a-și spori șansele de afirmare, însă cam toți se manifestă hazardat. Ca și la noi, peisajul think-tank-urilor germane este arid – în comparație cu cel american, de exemplu – și destul de timid în relația cu factorul politic, așa încît intelectualii de anvergură sînt, în majoritatea lor, ca și ai noștri: reactivi, nu proactivi. Ei inspiră prea rar politici publice, în schimb se învîrtoșează de fiecare dată cînd e de semnat un protest, de adoptat o petiție, de trimis o adeziune. E firesc, prin urmare, ca peisajul cultural german să fie, ca și cel românesc, destul de polarizat. Cum grano salis s-ar putea argumenta că neîncrederea față de think-tank-uri – această formă de agregare a capitalului social printre intelectuali – vine din echivalarea literală și defectuoasă a termenului prin Denk-Panzer, ceea ce ar însemna, iarăși literal, un soi de tanc, de armătură menită a te apăra de orice idei din afară, de orice schimb intelectual, implicit o blocadă a gîndirii.

Să luăm un exemplu recent: 28 de artiști, editori, jurnaliști, scriitori, teologi, regizori sau cîntăreți s-au înghesuit să semneze, în revista Emma, pe 29 aprilie curent, o scrisoare deschisă către cancelarul Olaf Scholz, prin care îndemnau executivul să nu aprobe livrarea de arme către Ucraina, pe motiv că o astfel de provocare ar duce nemijlocit la declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial. Discursul lor era atît de „armat” cu clișee, încît suna precum rezoluția unui conclav de candidate la Miss World: Să fie pace în lume! Cît populism poți să asumi în atitudinile publice? Și cîtă naivitate poți secreta într-un discurs, în care – știind prea bine că Federația Rusă a încălcat, prin agresiunea împotriva Ucrainei, tot ce se putea încălca în materie de drept internațional – să ceri ca orașe precum Kiev, Harkov sau Odessa să fie dezarmate și declarate „orașe vulnerabile”, în temeiul primului protocol adițional al Tratatului de la Geneva (1949) și, pe acest argument, să speri că Rusia nu le va mai ataca?

Din fericire, a venit și reacția promptă, pe 4 mai, în săptămînalul Zeit-Online, prin scrisoarea deschisă a 57 de intelectuali – printre care scriitorii Eva Menasse, Herta Müller sau Daniel Kehlmann –, care au desființat, prin argumente logice, acest pacifism bulevardier care vrea doar să dea bine la poporul năpădit de angoasa războiului, arătînd, în schimb, că în relația cu Rusia e nevoie de determinare și unitate europeană, nu de poziționări discordant-germane și lașe. Ce bine că România nu ajută Ucraina cu arme – cine știe la ce poziționări publice s-ar fi ajuns prin diverse gazete autohtone...

Gabriel H. Decuble este scriitor și traducător, directorul departamentului de limbi și literaturi germanice, Universitatea din București.

Foto: Jürgen Habermas (wikimedia commons)

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Soldati ucraineni se adapostesc in timpul unui bombardament in Lyman- razboi Ucraina FOTO Profimedia
LIVE TEXT | Război în Ucraina. Putin semnează vineri tratatele de anexare. Țările care au furnizat Ucrainei cele mai multe arme
Prăbușirea „buzunarului” Lîman ar putea permite trupelor ucrainene să amenințe pozițiile rusești de-a lungul graniței de vest a Oblastului Lugansk și în zona Severodonețk-Lysychansk.
Viktor Orban FOTO EPA-EFE
Ungaria nu va susține noile sancțiuni împotriva Rusiei. Condiția pusă de Viktor Orban
Ungaria se va opune noilor sancțiuni planificate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei, dacă acestea conțin sancțiuni în domeniul energiei, a declarat joi șeful de cabinet al premierului Viktor Orban.
ludovic orban jpeg
Orban: Cîmpeanu a demisionat din iniţiativa altcuiva, zic eu
Fostul lider liberal Ludovic Orban (deputat Forţa Dreptei) susţine că Sorin Cîmpeanu a demisionat din funcţia de ministru al Educaţiei „din iniţiativa altcuiva" şi nu „din proprie iniţiativă".

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.