Între romantism, geopolitică și ucronie: nu plictiseala ucide, ci blazarea

Publicat în Dilema Veche nr. 843 din 4 - 10 iunie 2020
Între romantism, geopolitică și ucronie: nu plictiseala ucide, ci blazarea jpeg

Specialiștii în literatura franceză – în rîndul cărora nu mă număr – spun că Alfred de Musset (1810-1857) ar fi un autor romantic incredibil de interesant. Cu el m-am intersectat în două ocazii: în clasa a XII-a, la una dintre orele de Literatură universală (dar, fiind în pregătirea Bac-ului, nu l-am băgat în seamă), iar apoi acum cîteva săptămîni, în condițiile de izolare la domiciliu pe care toți diplomații din Paris le-au trăit pe motiv de COVID-19.

Într-una dintre acele prime zile de confinement am dat, sub un vraf de hîrtii, peste o antologie de poezie franceză de secol XIX, publicată la Paris în anii ’30 – pe care o cumpărasem recent cu 1,50 euro (cu un capitol Anna de Brancovan, devenită prin căsătorie contesă de Noailles și, în zilele noastre, nume de liceu în nordul Bucureștiului). Cum, slavă Domnului, în zilele-COVID am avut ceva timp, am luat antologații la rînd: de la Lamartine și Baudelaire la Paul Valéry și Paul Claudel, tot secolulul romantic (cca. 1820-1920), personaje unul și unul.

Cum a intrat Mardoche în viața mea

Printre toți, Alfred de Musset face figură aparte – pare un dandy rătăcit într-o companie de nevrozați. Geniu de tinerețe – cam tot ce contează a scris pînă la 30 de ani, alternînd saloane literare (seara) și bordeluri (noaptea), suferind după George Sand, apoi, în ultimii luștri ai vieții, depresiv și alcoolic (ca urmare a unui sifilis pe care-l ducea de pe la 15 ani?) –, de Musset a scris, la 20 și ceva de ani, printre primele sale (zeci de) creații, un lung poem care se cheamă Mardoche.

M-am împrietenit cu Mardoche aproape pe loc. De Musset povestește acolo cum, „în urmă cu un an”, cunoscuse un tînăr (cu numele citat) care trăia zi și noapte închis în casă. Totuși, acel om, deși, izolat, trăia în fericire – iar spleen-ul nu-l cotropea decît cel mult de patru ori pe săptămînă!

„J’ai connu l’an dernier un jeune homme nommé

Mardoche, qui vivait nuit et jour enfermé. (...)

Cet homme, ainsi reclus, vivait en joie – A peine

Le spleen le prenait-il quatre fois par semaine” etc.

Că l-am descoperit pe Mardoche la începutul izolării mi-a fost de mare ajutor. Dacă plictiseala e aristocratică iar spleen-ul e burghez, oare ce ne rezervă epoca noastră? – mă întrebam eu. Și am ajuns la un răspuns-ipoteză pe care vi-l propun și dvs.

Plictisul e un răsfăț pe care puțini și-l mai permit

Ca să rezum: eu cred că, pur și simplu, oamenii care sîntem nu mai avem timp pentru spleen și nici pentru plictiseală. Dacă ne calmăm puțin din goana inconștientă a zilei (acumularea compulsivă de informație, de care suferim cu toții), vom vedea că nenumărate lucruri incredibile s-au petrecut și se petrec, numai pe parcursul vieții noastre.

Reperul pe care îl am e o idee a istoricului francez Marc Ferro: el arată că, în secolul IX d.Chr., un locuitor galo-franc din Lugdunum/Lyon, vorbitor de latină, se simțea acasă în orașele sud-estului Mediteranei – din Cartagina pînă în Alep ori Antiohia (i.e., Tunisia, Turcia, Siria actuale); în schimb, el nu putea vorbi latina la est de Rin, pentru că acolo (pentru el) erau încă germanici barbari. Dar, peste alți 500 de ani (cam pe vremea lui Mircea cel Bătrîn, să zicem), un alt locuitor din Lyon putea vorbi latina la est de Rin (în Magdebourg ș.a.), dar nu și în sud-estul Mediteranei, zonă arabizată între timp.

Cam asta era viteza cu care înainta, odată, Istoria.

E banal a spune că ea s-a accelerat între timp (da, știm, prima frază din Moromeții etc.), dar acesta e purul adevăr. O mare parte dintre cei care citiți aceste rînduri vă dați seama, la o sumară recapitulare, cu cîte evenimente ați fost contemporane/i. Eu îmi imaginam, pînă acum cîțiva ani, că cel mai important eveniment al vieții mele va fi căderea comunismului în Estul Europei... Știți ceva? Mi-aș dori să fie așa – dar nu mai sînt foarte sigur!

piv jos jpg jpeg

Cum poți să dormi cînd patul arde?

Spre mijlocul anilor ’80, trupa rock australiană Midnight Oil a scos un hit numit Beds are burning (fiecare puteți da conotația dvs.!); unele asociații creștine, atunci, acolo, l-au declarat cîntec satanist – iar azi el pare o inofensivă baladă ritmată și corectă politic, al cărei refren zice cum de putem dansa, dat fiind că Pămîntul se învîrtește, și cum de putem dormi, dat fiind că paturile noastre ard:

„How can we dance when our Earth is turning?

How do we sleep while our beds are burning?”

Ei bine, cred că un mare adevăr e spus acolo. La cîte se întîmplă în lume, cum de mai avem odihnă? La cîte informații vin peste noi, cum de ne mai răsfățăm plictisindu-ne?

Uitați-vă ce se întîmplă acum în Hong Kong – îmi aduc aminte cum TVR a transmis, live, predarea administrației de la britanici la chinezi (1997?), în ceea ce promitea să fie o țară cu două sisteme.

Uitați-vă la India de azi, care în 10-15 ani va avea cea mai mare populație a globului și, probabil, va fi în Top 3 economii ale lumii (după China și înaintea/după SUA) – și amintiți-vă că, acum nu mulți ani, acel refren Avaramuuu! și, în genere, filmele lor ni se păreau esența kitsch-ului imaginabil!

Uitați-vă la schimbarea granițelor, în decurs de decenii/ani: vezi Germania, URSS/Rusia, Cehoslovacia, Iugoslavia, vezi Peninsula Crimeea etc.

Uitați-vă la maniera incredibilă în care viețile noastre au fost bulversate (și sînt), în decurs de decenii/ani, de simpla evoluție a lucrurilor. În cazul meu, în 1987 terminam stagiul militar, caporal în armata unei țări din Pactul de la Varșovia; peste 20 de ani, ca ministru, în 2007-’08, organizam Summit-ul NATO de la București! În cazul altora: milioane de suflete născute în România și care acum trăiesc, muncesc, visează sub alt cer – după ce, în 1989, imensa majoritate dintre noi nu știa cum arată un pașaport.

Nu mai vorbesc despre tehnologie – față de anul 1990, clar sîntem în plin SF...

Așadar, ipoteza mea e că schimbarea lumii în care ne-am născut e atît de profundă încît, pentru unii, pare insesizabilă – nu pentru că respectivii nu ar percepe-o, ci pentru că, pur și simplu, se protejează făcîndu-se că nu o văd!

COVID-19 e doar vîrf de aisberg (aproape topit!)

Azi, un om curios nu are absolut nici o șansă să se plictisească vreodată în viața lui. Informația e accesibilă, cunoașterea e diversă (și ambele, deseori, gratis), astfel încît îți trebuie efort nu pentru a le căuta, ci pentru a te feri, măcar o vreme, de ele.

Ca mulți dintre dvs., și eu am strîns cărți, albume, copii xerox, copii pdf, doc. audio, doc. video, discuri vinil, casete, video-casete, CD-uri, DVD-uri, dischete, stick-uri, rețele sociale, parole etc. mai multe decît poate consuma un om într-o viață normală. Și cred că tocmai aici e nodul problemei: acest COVID-19 nu va schimba mare lucru în lume – din simplul motiv că schimbarea începuse, deja, dar noi priveam în altă parte.

În izolarea acestei primăveri, mi-am propus să scriu o ucronie, despre un viitor accelerat. Oferta gnoseologică, pentru un om liber, e în creștere, la fel și intruziunea inteligenței artificiale – biotehnologiei – nanotehnologiei etc. în viața noastră. Deci nu mi-e greu să-mi imaginez un răspoimîine în care oricare dintre noi nu-și va schimba doar culoarea ochilor (lentile etc.), ci chiar și sexul – fie și vreme de cîteva zile/săptămîni, pentru a testa senzațiile accesibile! Nu ne vom mai omorî dușmanii – ci îi vom răpi și îi vom transforma, chirurgical, în animale de companie (strunite în lesă, situație de care ei vor fi conștienți, desigur!). În acea lume, războaiele (inclusiv cu mini-șarje atomice) vor avea loc pe la ora 10 sau 11 a dimineții, apoi pe la ora 15 se va semna pacea, iar pe la ora 20 vor fi deja alte alianțe, pentru noul război de a doua zi. Cum am văzut deja, granițele sînt instabile.

În acea ucronie, din păcate, vor fi din ce în ce mai puțini profesori – pentru că toată cunoașterea unui individ, pusă pe un chip, va fi lăsată de respectiv cui dorește, din a doua generație de după el, asemenea unei averi. De exemplu, viitorul Einstein își va lăsa moștenire cunoașterea nepotului său – sau oricărei rude (în afara copiilor!). Nu mă întrebați de ce va fi așa, eu doar vă spun că așa va fi!

Sau poate că va fi altfel?

Poate că tot ce am sugerat în paragrafele precedente se va preface în fum, pe lungul fir al predicțiilor niciodată realizate. Dar pînă și verificarea acestui lucru presupune curiozitate.

Acesta este cuvîntul-cheie: sfînta curiozitate. Antidotul pentru plictiseală, lehamite & spleen nu e alergătura, agitația sau dinamismul. În lumea de mîine, criza va fi mai subtilă. Cînd ai terrabiți de informație, terrabiți de entertainment și alți terrabiți de cunoaștere (cei trei termeni nefiind, evident, sinonimi), marele pericol nu e spleen-ul – ci blazarea.

Cîtă vreme noi, ca indivizi și ca specie, vom putea fi ceva mai des plictisiți (de patru ori pe săptămînă, precum Mardoche) decît blazați, iar în rest doar curioși, viitorul va fi indiscutabil mai interesant decît trecutul.

Adrian Cioroianu este istoric, ambasador delegat permanent la UNESCO.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Ciobanul din Valahia ajuns domnitor al Ţării Româneşti. A dus o prigoană aprigă împotriva marilor dregători
Mircea Ciobanul - domnitorul Ţării Româneşti care a primit acest nume pentru că înainte de a urca pe tron cumpăra oi pentru Constantinopol. Chiar dacă avea o preocupare paşnică, asta nu l-a împiedicat să devină unul dintre cei mai cruzi domnitori români.
image
Concubine plimbate în turism sexual. Cele mai mari preţuri erau la Suceava
Un oraş din nordul Bucovinei a ajuns paradis pentru proxeneţi şi prostituate datorită tarifelor mari care sunt practicate în această zonă.
image
„Pietrele Foamei” au ieşit la suprafaţă în albiile secate ale Râului Elba: „Dacă mă vezi, să jeleşti”
Europa se confruntă cu o secetă severă în urma unor valuri de caniculă fără precedent, ceea ce a determinat scăderea dramatică a debitului unor râuri europene importante. În Germania, în albiile secate ale râurilor au ieşit la iveală pietre masive folosite în urmă cu sute de ani pentru a prevesti vremuri vitrege pentru omenire, relatează Miami Herald.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.