Între resemnare şi prevenţie

Modernitatea culturală aduce cu sine încrederea oamenilor că îşi pot controla propria soartă, o orientare către planificare şi preîntîmpinarea apariţiei evenimentelor neplăcute, încrederea că ştiinţa şi tehnologia sînt mai eficiente, decît credinţa şi tradiţia, în a conduce către o viaţă mai sigură. Tipurile de comportamente derivate din orientarea către astfel de valori sociale includ responsabilitatea asupra propriei sorţi, preocuparea activă pentru prevenirea din timp a efectelor evenimentelor neplăcute. Chestionarele "European/World Values Survey", cele mai citate cercetări comparative din ştiinţele sociale, includ o întrebare despre măsura în care indivizii simt că îşi ţin viaţa sub control. Conform datelor culese în 2006, în toate ţările europene majoritatea populaţiei declară că deţine controlul asupra propriei sorţi, şi doar o minoritate tinde să se plaseze pe poziţii opuse. Doar unul din cinci români înclina, în 2006, să adopte scepticismul faţă de capacitatea de a-şi modela destinul, fapt ce plasa România la jumătatea unei ierarhii europene ad-hoc, un pic mai aproape de ţările nordice decît de vecinii estici, care erau mai defetişti. Ca şi în restul ţărilor, cifra este în scădere faţă de începutul, respectiv sfîrşitul anilor 1990, cînd "resemnaţii" constituiau 38%, respectiv 33% dintre români. Reprezentările asupra libertăţii de alegere şi de control asupra vieţii constituie unul dintre puţinii indicatori ai modernităţii culturale la care România nu se plasează spre sfîrşitul ierarhiei ţărilor europene. Probabil că interpretarea sa are nevoie de anumite nuanţări. La urma urmei, conform aceloraşi sondaje, cam două treimi dintre noi credem că "Ne bazăm prea mult pe ştiinţă şi tehnologie, şi nu de ajuns pe credinţă". Procentaje mai ridicate înregistrează doar Bulgaria şi Serbia, iar Moldova, Ucraina, Italia şi Spania (ultimele două - destinaţiile predilecte ale migraţiei româneşti contemporane!) prezintă scoruri similare. Restul ţărilor europene tind să respingă ideea că ne-am baza prea mult pe ştiinţă. Este util să luăm în considerare şi credinţa religioasă ridicată a românilor, comparabilă în Europa, conform datelor existente, doar cu a polonezilor şi a maltezilor, ca şi predispoziţia redusă spre asumarea riscurilor, spre a face lucrurile altfel decît au fost ele făcute dintotdeauna. Obţinem o imagine care sugerează că ceea ce definesc mulţi români prin a avea controlul asupra propriei sorţi poate însemna de fapt a avea credinţa că divinitatea ne va ocroti. Fără îndoială, societatea românească include o multitudine de grupuri care împărtăşesc valori diferite. Unii oameni sînt mai tradiţionalişti, alţii - mai moderni, alţii tind mai degrabă către postmodernitate. Cifrele globale pe care le-am amintit sugerează că, în ansamblu, sînt destul de mulţi români cu orientări ceva mai tradiţionale decît cetăţenii din restul Europei, referenţialul nostru obişnuit. O comparaţie cu ţările africane, spre exemplu, ar evidenţia mai degrabă modernismul nostru. Diferenţierile valorice dintre oameni sînt asociate de regulă cu cîţiva indicatori de status, dintre care cei mai importanţi sînt educaţia şi averea (în ciuda unor stereotipuri destul de răspîndite la noi, educaţia şi veniturile sînt destul de bine corelate). Educaţia contribuie la o mai bună stăpînire a cunoştinţelor acumulate de umanitate şi la adoptarea de valori care includ mai multă responsabilitate asupra propriului destin. Averea, veniturile oferă resursele necesare mobilizării în a-ţi făuri soarta. La polul opus sînt cei mai puţin educaţi, mai săraci. Ei sînt de regulă şi cei mai expuşi la diverse riscuri: nu au cunoştinţele şi resursele pentru a se proteja, sînt plasaţi social şi geografic în aşa fel încît sînt primii afectaţi de un eventual dezastru - fie că e vorba de o inundaţie, o epidemie de gripă sau un cutremur. Să presupunem că un astfel de om are de ales locul unde să îşi amplaseze casa. Resursele limitate şi slaba cunoaştere a caracteristicilor zonelor în care poate să locuiască îl expun la o alegere riscantă. Astfel de oameni au o probabilitate mai mare să locuiască pe malul unui rîu, într-o clădire degradată, să acceseze mai rar vaccinuri. Pe de altă parte, valorile lor sînt mai degrabă tradiţionale şi implică mai curînd resemnarea în faţa sorţii, o slabă preocupare pentru planificare şi prevenire. Pentru astfel de oameni, atitudinea raţională, activă implică mai ales respectarea normelor tradiţionale, ruga şi mulţumirea divinităţii, speranţa că urmînd calea dreaptă vor fi ocrotiţi. La extrem, a conştientiza probabilitatea apariţiei unui eveniment catastrofic, precum inundaţiile sau cutremurele, nu determină neapărat o altă reacţie de apărare decît invocarea sprijinului divin. Un astfel de portret reprezintă o generalizare. Diversitatea tipologică a societăţii este deosebită şi poţi întîlni oricînd comportamente care nu se încadrează în tipicul de mai sus. Am recurs însă la o astfel de simplificare pentru a evidenţia unul dintre factorii care pot determina comportamentul celor afectaţi de dezastre majore. Să mai notăm că, odată ajunşi în situaţii de criză - sinistraţi -, oamenii tind să se replieze către valori tradiţionale. Mai ales dacă împărtăşeau dinainte astfel de valori, ei au o probabilitate destul de mare de a se resemna în faţa sorţii şi de a se implica mai puţin în remedierea propriei situaţii, aşteptînd sprijin de la ceilalţi. Mai mult, ei riscă să nu acumuleze cunoaştere din experienţa nefericită pe care tocmai au trăit-o şi să se plaseze pe viitor în aceeaşi situaţie de risc. Comportamentele lor pot să îi irite pe ceilalţi şi este puţin probabil să fie acceptabile pentru societate. Ele pot fi însă înţelese, măcar parţial, prin prisma celor de mai sus, iar astfel de oameni pot fi ajutaţi să înceapă să-şi ia cu adevărat soarta în mîini.