Între Capșa și Facebook. Închipuiri protocroniste

Mihai GHIȚULESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 1019 din 19 octombrie – 25 octombrie 2023
image

M-am gîndit de multe ori – mai ales cînd unii regizori au „actualizat” „interfața” piesei lui Caragiale – ce s-ar fi întîmplat dacă, în loc de „scrisorici de amor”, s-ar fi „scurs” mesaje electronice cu fețe galbene și inimi roșii. Li s-ar fi greșit „andrisanții” sau ar fi fost găsite în niște telefoane neblocate. Oricum, ar fi ajuns capturi de ecran, numai bune de publicat pe racnetulcarpatilor.ro/rasboiul.ro și de postat pe Facebook, spre a fi comentate și distribuite de toți „moflujii”. Pînă aici, nu văd nici o nepotrivire cu „algoritmul” dramaturgului. În „alta mai boacănă” mă blochez: polița cu două giruri plastografiate pe care Cațavencu a încasat 5.000 de lei. Chiar dacă ar fi avut toate cele necesare comunicării ca „în zilele noastre”, mi-e greu să cred că ar fi putut prezenta la plată cambii/bilete la ordin în format electronic. Așa ceva nu există nici azi, iar copii electronice ale originalelor pe hîrtie sînt acceptate abia din 2022, cînd noi eram deja sastisiți de online.

Stîrnită cu asta, imaginația mi-a luat-o razna prin istorie. Recunosc că gîndurile mi se împleticesc cumva paradoxal: mă preocupă progresul tehnologic, dar am impresia că efectele sale sînt exagerate retoric. Simt mereu ceva nou, dar, mai niciodată, complet nou. Cred că tehnologiile schimbă lumea, dar a vorbi de „revoluție” mi se pare prea mult; nu o schimbă atît de tare și de brusc. Pe principiul „funcția creează organul”, tendințele unora de a face ceva duc la inovații care facilitează respectiva acțiune, apoi o transformă, prin amplificare și extindere, pînă la o face să pară cu totul altfel, și atrag alte și alte inovații. Cînd vine vorba de „rețele sociale”, sînt intrigat că definim o noțiune doar prin genul proxim, ca și cînd, înainte și în afara Web 2.0, n-ar mai fi existat și n-ar mai exista rețele sociale. Online-ul nu mi se arată „ca o premieră uimitoare în istoria omenirii” (Mihnea Măruță), ci ca o sinteză, într-adevăr foarte spectaculoasă, de presă audiovizuală și scrisă, cîrciumă, salon, sală de lectură, baie comunală, piață, masă de table, trotuar și buză de șanț. Toate vechi și nedispărute odată cu sinteza! De aceea, îmi voi lăsa libere închipuirile, iar dacă joaca mea vi se va părea aiurea moral și intelectual, priviți-o, vă rog, degajat, ca pe The Flintstones!

Să zicem că românii ar fi avut un Facebook numai al lor, cam de pe vremea lui „Scrieți, băieți, orice, numai scrieți!”, cu misiunea de propășire culturală și politică a nației. Oficial, s-ar fi numit Rețeaua Națională Română (RENAR), dar i s-ar fi zis, din motive necunoscute, Facebook. Codurile i-ar fi fost ținute într-un seif, lîngă tratatul cu Puterile Centrale, și unii ar fi vorbit de niște servere uriașe în Bucegi. La început, s-ar fi iscat polemici despre cum trebuia vorbit/scris românește în rețea. Radicalii ar fi făcut niscaiva agitație politică, poate chiar cu live-uri de la revoluția ploieșteană. Junimiștii ar fi criticat mereu postările altora, văzînd în rețea „pretenții fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr”, „neadevăr în Facebook, neadevăr în toate formele de manifestare a spiritului public”. S-ar fi lansat atacuri între taberele politice și ar fi răsărit influencer-i ca Take Ionescu sau „tribunul” Fleva. Caragiale i-ar fi amuzat pe mulți cu „momentele” sale, dar ar fi avut un succes moderat ca „like & share”. După 1907, s-ar fi vorbit tot mai mult despre reformele agrară și electorală, care – toți și-ar fi dat seama – ar fi presupus și creșterea de zeci de ori a numărului de utilizatori ai rețelei, mai îngrijorătoare decît prefacerile sociale și economice.

Și așa ar fi fost! După o cădere de doi ani, Facebook-ul național ar fi renăscut mai puternic în România Mare, cu lume mai multă și mai agitată. Un Rege solemn în Parlament sau la manevre, dar avînd și un cont fals, cu care să interacționeze pe grupurile de filateliști sau de naturaliști! O Regină cu lungi texte lăcrimoase, cu poze multe, făcute, în toate împrejurările, de doamnele de onoare sau de prințese; și ea cu un cont fals care să îi mai aline frustrarea de a nu putea face politică pe față! Dintre politicieni, pe marele Ionel Brătianu îl văd rezervat, poate chiar ascuns în dosul paginii „Președinția Consiliului de Miniștri”, obligîndu-și partizanii să distribuie conștiincios postările guvernamentale, mai toate privind „marea operă de unificare”, și să se abțină a răspunde deschis comentariilor de genul „Îi cărați olița Brătianului!”. Ion Mihalache, mereu în cămașă albă, ar fi fost în mijlocul țăranilor, înfierînd oligarhia. Generalul Averescu, după o scurtă perioadă de live-uri cu băi de mulțime și aer de lider providențial, ar fi trecut în umbră, limitîndu-se la postări bombastice, nu prea băgate în seamă. Cît despre ardeleni, cred că rețeaua le-ar fi mirosit a cloacă miticească, dar nu s-ar fi putut ține departe de ea. Maniu ar fi atacat dur Guvernul, în anii ’20, i-ar fi asmuțit pe cei adunați la manifestații să îi trolleze pe liberali, iar după preluarea puterii, și-ar fi obligat deputații, cărora le luase demisiile în alb, să își adauge PNȚ la nume, pentru a se vedea că: „Gh. Popescu PNȚ, Gh. Ionescu PNȚ și alți 340 au distribuit postarea lui Virgil Madgearu PNȚ”. În anii ’30, după ce ar fi fost tămîiat pentru corupție și nepotism, și-ar fi închis adesea contul, lăsîndu-și de veghe „Gărzile Iuliu Maniu”, și ar fi reapărut scurt doar pentru cîte un mesaj contra lui Carol al II-lea și a Camarilei. Că veni vorba de el, Regele ar fi fost pe Facebook ca peștele în apă. I-ar fi plăcut să-și posteze discursurile emfatice și pozele (cu filtre?) de la ceremonii, parade, manevre, cu toți „sfetnicii” etichetați: „MS Carol II este cu G. Tătărescu, R. Franasovici și alți 87 la Săptămîna Cărții”, dîndu-le de lucru copoilor lui Gavrilă Marinescu la ștergerea comentariilor ostile și identificarea postacilor. Gurile rele ar fi zis că are mai multe conturi false pentru a aborda diverse cucoane și pentru a le spune unor politicieni vorbe nedemne de un monarh.

Dar cel mai clar mi-l închipui în vîltoarea online-ului pe dl prof. N. Iorga, în toate ipostazele, vorba lui Păstorel: „N. Iorga istoric, N. Iorga orator, N. Iorga ziarist... N. Iorga om politic, N. Iorga om pur și simplu sau încă N. Iorga intim”. Ar fi înfierat, probabil, rețeaua, cam cum avea să o facă Umberto Eco, pentru mulțimea de imbecilități, vătămătoare pentru tineret: „Mintea omenească este poroasă, lucrurile acestea rămîn: ai vrea să le scoți, dar au intrat înăuntru, și pînă la sfîrșitul vieții li vei simți efectul”. Totuși, s-ar fi bucurat din plin de ea. Îl văd scotocind printr-un anticariat și dictîndu-i secretarului aplecat pe telefon o postare cam cît articolele din Neamul Românesc; îl văd enervîndu-se și comentînd la postările altora („Trimite-ți căpățîna la antropometrie!”, lui Vintilă Brătianu) ori ticluind texte pe care să le posteze „sclavii” săi. Zicerile și faptele sale ar fi fost mult rostogolite și comentate, mai ales cît a fost prim-ministru și, printre altele, Opoziția l-a acuzat că și-a aranjat neamurile în funcții, pe „Mircea Iorga, George Iorga și tot calendarul de Iorga”. El fiind numit „fanariot”, fiii săi nu ar fi putut fi decît „beizadele”. La apogeu cred că ar fi ajuns în 1936, cînd s-ar fi războit zi și noapte cu „Porcofonie” Arghezi („reprezentant al literaturii descreierate”), „dăscăleciul” Lovinescu și „colunofilul” („plagiatorul”) „CâCâ” Giurescu. Lumea bună a rețelei s-ar fi rupt în două, cu invective, fake news și amenințări/șantaje pe Messenger.

Nu-i pot uita pe numiții dr. N. Lupu și Gr. Filipescu (posibil președinte al CA al Societății Anonime RENAR, că doar nu vă închipuiți că nu era și o afacere). Cei doi colerici („Putoare!”, „Tembelule!”) ar fi fost în stare ca, de la o postare, să „trimită martorii”, adică să provoace la duel.

Gazetarii și scriitorii de la Capșa (cafeneaua, nu restaurantul, unde intrau mai mult politicienii) ar fi ținut caldă rețeaua, făcînd politică, din convingere sau pe bază de stimulente. Pereții s-ar fi umplut de contrele dintre oamenii de stînga, ai Sărindarului, și cei de dreapta, ai Universului (care ar fi zis că rețeaua e „jidovită”). În marginea politicii, s-ar fi vorbit sigur despre „flagelul cămătăriei” și, poate, despre maternitățile, adăposturile de noapte, leprozeriile descoperite de Brunea-Fox și despre chestiuni edilitare – lucrările din centru, noroaiele din mahalale, gălăgia și mizeria negustorilor olteni.

În rest, mulți „alegători, cetățeni, public”! Impresia ar fi fost că „politica reprezintă o preocupare cotidiană pentru bucureștenii de orice vîrstă” (Ioana Pârvulescu) și nu numai. Un anume Ștefan Florescu ar fi cercetat averile politicienilor, scriind că Duca e un „personagiu desonorat”, Iorga „își dosește averea”, Manoilescu dă „semne vizibile și frapante de prosperitate subită”. Cîțiva inși ar fi creat pagina „Asociația Hornarilor Naționali” (cu mulți urmăritori, pentru noroc), care ar fi tunat împotriva coșarilor minoritari, acuzați că „văd tot și aud tot” și raportează serviciilor străine. Cînd asociațiile „femeniste” ar fi cerut drepturi politice, Mișa Vasiescu, „deputat țăran”, ar fi comentat vehement: „Să nu vă bateți joc de țărancele noastre, lăsați-le să facă gospodărie și să nască copii. Vă rog, cu cucoanele de la oraș faceți ce vreți, dar pe ale noastre lăsați-le în pace!”.

Mulți ar fi intrat în joc duși de val („Hai, mă, Țugurlane, pe Facebook, să vorbim politică!”) și s-ar fi scîrbit repede („Mai bine v-ați... în ea de politică și voi și eu!”). Numitul Filipescu ar fi profitat de asta, lansînd prin pagina „Liga Vlad Țepeș” atacuri „contra guvernului, contra tuturor politicianilor”: „Hoții la pușcărie, jos cu exploatarea țării, jos democrația integrală!”. Dar și lui i-ar fi scăpat că bula politică reprezenta doar o minoritate de preocupări. Destui utilizatori s-ar fi gîndit la altceva. „Tristeți nostalgice de fată”, curse, match-uri, modă, sindrofii, lăutari, cinema, Sinaia, Balcic, Maglavit! Iar majoritatea tăcută, roasă de grijile cotidiene, s-ar fi uitat pasivă la toate astea. Pentru ea ar fi fost nevoie de altă abordare. Certăreții politici de Facebook ar fi fost surprinși de marșurile legionarilor prin sate și nu i-ar fi luat prea în serios. Mai apoi, și ei ar fi folosit rețeaua pentru „circulări și manifeste”, strîngeri de fonduri, instigări. Conturile le-ar fi fost blocate în urma violențelor comise, dar ar fi reapărut cu alte nume și establishment-ul i-ar fi tolerat, părîndu-i-se mai urgentă raportarea postărilor (presupus) comuniste.

Toate cîte s-au aprins și s-au stins în presa interbelică și-ar fi putut găsi locul într-o „rețea socială”. Poate că ar fi ars mai spectaculos, dar și mai repede. Cred că viața politică ar fi fost cam la fel, dar – iertați paseismul! – Facebook-ul ar fi fost mai pitoresc. 

Cum „toate au fost la timpul lor ceva exagerat”, zic să ne gîndim că, uneori, poate exagerăm online!

Mihai Ghițulescu este lector la Universitatea din Craiova, Facultatea de Științe Sociale, Departamentul de Istorie, Științe Politice și Relații Internaționale. Autor al mai multor monografii și articole pe teme de istorie politică modernă şi contemporană.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cum îi țepuiesc șoferii de Bolt pe turiști pe aeroportul din capitala Azerbaidjanului. Pățania unei familii de români
Eliza și Ioan, doi români din Galați care au călătorit în peste 40 de țări de pe patru continente, au avut recent o experiență foarte neplăcută cu șoferii de Bolt de la aeroportul din Baku, capitala Azerbaidjanului. Șoferii de acolo sunt deja cunoscuți pentru faptul că țepuiesc des turiștii.
image
Amezi uriașe pentru folosirea apei potabile la grădină și piscină. „Eu consum pentru piscină și la două sate mai jos n-au apă nici să bea”
În timp ce unii români consumă o cantitate uriașă de apă în perioadele caniculare, folosind-o la udatul legumelor din grădini și sere sau la umplerea piscinei, alții nu au apă de băut. Legea Apelor prevede amenzi între 25.000 și 30.000 de lei pentru folosirea nerațională a apei.
image
Taberele școlare. „Rețeaua timpului liber“, deschisă în comunism pentru toți copiii merituoși
Adevărate aventuri într-o vreme în care distracțiile erau puține, iar micile-mari bucurii mai apreciate, taberele școlare erau prezente în toate județele, cele mai multe fiind finanțate de Stat.

HIstoria.ro

image
România anului 1944, văzută din exil: „Sfârșitul lumii noastre”
Ajuns în Elveția, Constantin Argetoianu se miră de calmul și liniștea care domnesc în rândul localnicilor și imediat ia pulsul celor câțiva români aflați aici.
image
Un cărturar francez justifică argumentat Comunismul lui Sadoveanu
„Războiul rece bîntuia și printre intelectuali. În acest context, Sadoveanu, care făcuse deja alegerea în 1944, în timpul răsturnării de situație prosovietice acționînd convins potrivit conștiinței sale umaniste, este pus în situația să aibă luări de poziție fără echivoc în favoarea noului regim”.
image
Războiului din Pacific: decriptarea codului japonez JN-25b
Un salt major pentru SUA în domeniul informațiilor a avut loc în februarie 1942, când criptanaliștii US Navy au început decriptarea mesajelor japoneze trimise cu ajutorul codului naval standard JN-25b.