Inteligența inimii

Publicat în Dilema Veche nr. 789 din 4-10 aprilie 2019
Cu mare dor jpeg

De fiecare dată cînd îl ascultam pe Alexandru Paleologu treceam pe negîndite pragul dintre receptare și admirație. Distanța se topea într-o stare benefică de inspirație și confort. Eram atras irezistibil – și sînt în continuare – de eleganța dezinvoltă a vorbirii sale – căci „scrisul nu e decît un succedaneu“ – despre „lucrurile cu adevărat importante“: modestia, curajul, inteligența, prietenia, iubirea, umorul, credința, frica, politețea – tot atîtea forme ale existenței care, printr-o alchimie proprie fiecăruia dintre noi, capătă un sens. Alexandru Paleologu cunoștea, de bună seamă, arta acestei „alchimii a existenței“ și părea mereu gata, cu o generozitate de boier, cum ar fi spus prietenul său N. Steinhardt, să o împărtășească celorlalți.

Păstrez aceste impresii din anii studenției la Filosofie, cînd prietenii îmi priveau cu o anume rezervă admirația, îngrijorați, probabil, că aș putea ceda în fața culturii de salon și renunța, inevitabil, la asceza gîndirii… În plus, pentru mulți din generația mea, Noica-personajul din Jurnalul de la Păltiniș și Noica-autorul fuseseră la originea opțiunii pentru filosofie ca iscusință supremă a omului. Or, Alexandru Paleologu scrisese Despărțirea de Noica, act ce ni se impunea atunci ca unul de indiscutabilă lezmajestate. Știam aceste lucruri, așa cum știam și de mărturisirea cedării în anii de după închisoare, dar cu toate acestea atracția mea rămînea intactă. Modelul Noica a continuat să joace rolul său formativ în acea perioadă, fără ca textul lui Alexandru Paleologu să aibă efectul unei contraponderi demitizante. De fapt, revizitînd după ani aceste „lăcașuri ale memoriei“, îmi dau seama că cele două planuri se intersectau doar acolo unde le îngăduiam și că nu eram deloc dispus să fac din tensiunea lor reală propria mea tensiune. Dimpotrivă, erau în egală măsură ingredientele unei noi alchimii.

Ce aș putea evoca mai întîi ca să-mi mărturisesc datoria față de Alexandru Paleologu? Paginile sale provocatoare despre „bunul-simț ca paradox“, cele de o justețe absolută despre prietenie ca fenomen al spiritului, „mai presus de dreptate“, evocările lumii interbelice sau apelul la „abisalul Caragiale“? Elogiul netemperat al Balcanilor sau pasiunea pentru romanul Război și pace? Reflecțiile despre „metafizica politeții“ sau cele despre moștenirea creștină a Europei? Fără a le urma întru totul, ele au avut rostul de a nu mă lăsa să trec pe lîngă lucruri esențiale, pentru că erau încărcate de virtuțile adevăratei întîlniri. A le (re)citi e ca și cum le-ai (re)asculta, aflîndu-te, dintr-o dată, față în față cu autorul, în atmosfera de superioară convivialitate creată de prezența sa. În răspăr cu puterea corozivă a timpului, această forță vitală poartă pecetea unui stil care, șlefuit la școala moraliștilor francezi, ținea împreună respirația firească a conversației cu decoctul rafinat al inteligenței.

Mai degrabă decît o măiestrie formală, tinzînd spre perfecțiunea portretului și a aforismului, stilul lui Alexandru Paleologu avea farmecul unei priviri înțelegătoare asupra lumii: rigoarea observației sale nu rămînea suspendată necruțător, ci se înscria într-o subtilă teodicee. „Mediocritatea omenească – nota el – vine din penuria sentimentelor, nu din a inteligenței. (…) Inteligența devine cu adevărat mare și capabilă de o progresie nelimitată, devine acel miracol al minții umane care sporește conștiința și o adîncește, numai în aliaj cu un mare sentiment și e pe măsura acestuia: cît sentiment, atîta inteligență“. E doar o fărîmă din pledoaria sa pentru luciditatea care nu ucide, pentru frumusețea care merită trăită, pentru inteligența inimii, capabilă să practice modestia ca metodă, să recunoască misterul existenței și să se amuze copios de comedia umană. În contrast cu feluritele proiecte de a supune viața abstracțiunilor, întîlnim aici o încrezătoare, dar nu mai puțin critică încercare de a surprinde sensurile din plasma experienței, cu tot cu savoarea întrupării lor.

Îndreptîndu-și atenția asupra lucrurilor în aparență minore sau secundare, privirea lui Alexandru Paleologu nu reflecta deloc alegerea ușoară, înclinația voluptuoasă spre superficial și efemer, ci convingerea că viața conține infinite resurse de ascuțire a discernămîntului și de elevație. Pentru el, cărțile nu-și împlineau rostul decît dacă ajungeau să formeze o înțelegere lăuntrică, o înțelepciune practică – probă supremă a nobleței de spirit. Cultura veritabilă – spunea – „nu poate fi decît umanizantă, sporitoare a înțelegerii, îngăduinței, compasiunii și bucuriei“: ne fay rien sans gayeté era îndemnul lui Montaigne pe care el nu ezita să-l interpreteze pascalian în sensul intuiției infailibile a inimii. A ști să cercetezi și să asculți această misterioasă putere de cunoaștere a inimii e calea unei înțelepciuni pe care Alexandru Paleologu a pășit vîrstă cu vîrstă, expunîndu-și propria failibilitate, pînă la solara asumare a credinței. Cu același stil, cu autoironie, fără ipocrizii. Iată ce mărturisea într-un interviu: „Un autor ca Proust nu are, efectiv, nici un fel de raportare la transcendență: o are, totuși, prin simpla, formidabila lui putere de creație și, mai cu seamă, prin cazuistica sufletească, pe care mi s-a întîmplat s-o regăsesc citind din Pateric sau din diverși Părinți ai Ortodoxiei, ca Varsanufie sau Isaac Sirul, la care mă frapează această investigație sufletească și o luciditate de investigație de tip proustian“. Poate că nu am fi departe de adevăr dacă am reciti astăzi textele lui Alexandru Paleologu ca pe confesiune-pledoarie pentru înțelepciunea, adeseori uitată și disprețuită, fără de care viața și-ar pierde gustul și, în cele din urmă, sensul… 

Bogdan Tătaru-Cazaban este doctor în filozofie al Universității din București, cercetător științific la Institutului de Istorie a Religiilor al Academiei Române şi co-fondator al revistei Chora. Cea mai recentă carte publicată: Corpul îngerilor. Fragmente dintr-o istorie a ierarhiilor cerești, Editura Humanitas, 2017.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.