Înţelepciunea de pe urmă a provncialului

Crescut într-un cartier muncitoresc al Sibiului, nu cred că am ştiut pînă pe la doisprezece-treisprezece ani că, la douăzeci de minute de mers pe jos, există o catedrală evanghelică, fără de care acum oraşul mi se pare de neconceput. De asemenea, nu prea cred că ştiam că există nici Piaţa Mare, nici Turnul Sfatului, nici clădirea Liceului "Lazăr", nici parcul Astra... Surpriza descoperirii Sibiului, a celuilalt Sibiu, vechi şi impunător, a avut toate datele unui autentic complex al provincialului. Lumea era înspăimîntător de mare, de veche şi de frumoasă faţă de lumea celor patru blocuri din cartierul Terezian, atît de confortabil şi de precis cartografiate de mine pînă atunci. Cu un efort considerabil, am reuşit, de-a lungul şi de-a latul anilor de liceu, să trec şi noua lume veche în cosmografia mea interioară, regăsind iar confortul celui care cunoaşte toată lumea. Atlasul geografic s-a încăpăţînat însă să rămînă mereu mai complex decît îl credeam: au urmat, în anul întîi de studenţie, marea şi Sighişoara, în anul al doilea, Iaşii, în al treilea, Bucovina şi părţi din Maramureş; cîţiva ani mai tîrziu, Grecia... Cuceream minunate provincii ale lumii, una după alta, cu un sentiment tot mai cert al iremediabilului provincial care eram condamnat să rămîn. Lucrurile se petreceau, de fapt, pe dos, faţă de ce ne învaţă istoria că era provincia: nu veneam dintr-un teritoriu cucerit şi supus legilor şi administraţiei cuceritorului, ci cuceream eu lumea, încercînd să o supun legilor deprinse în omphalos-ul careului de blocuri de la periferia Sibiului. Însă taman neadecvarea acestor legi, crezute cîndva exhaustive şi imuabile, la natura noilor teritorii cucerite - tocmai această perpetuă neadecvare mă făcea, şi mă face, un provincial comme il faut. Nu e vorba aici numai despre marile neadecvări, despre marile inadaptări, ci poate mai ales despre cele mici, cotidiene, care îţi dovedesc că pînă şi banalul noilor locuri rămîne pentru tine inaccesibil; rareori m-am simţit, de pildă, un provincial mai fleţ decît atunci cînd Dan Sociu s-a văzut pus în situaţia să-mi arate cum funcţionează cartela de metrou (mai e nevoie să spun în ce oraş?). Din asemenea frustrări se nasc complexele şi depresiile, dar tot din ele, odată depăşite, se poate naşte şi înţelepciunea. În cazul provincialului, înţelepciunea de pe urmă poate sta în înţelegerea trufaşei politropii a lumii în sensul unui avantaj. Cu cît vezi mai mult din lume, cu atît complexul tău de provincial e mai pus la încercare; reciproc, cu cît ştii mai multe despre provincialul din tine, cu atît ştii mai multe despre lume. Te cunoşti, cunoscînd lumea. Şi viceversa. Chiar dacă - sau mai ales dacă - ieşirea ta în lumea se face dintr-un limes. Pentru că în drumul dinspre limes spre centru treci prin mai multe şi vezi mai multe. Nu este, prin urmare, nici un paradox în a spune că abia acum, cînd a fost ales capitală culturală europeană pentru anul 2007, Sibiul are şansa de a-şi dovedi stofa de provincie autentică; turiştii au invadat oraşul, spre bucuria poligloţilor limbuţi, hotelurile sînt arhipline şi au rezervări pentru cel puţin încă un an, burgul pare a fi fost proiectat ca un fel de multiplex pentru evenimente teatrale şi muzicale desfăşurate fără întrerupere, jurnalele de ştiri şi site-urile turistice au făcut front comun sub deviza "Nici o zi fără Sibiu!", terase cochete au năpădit străzile şi iubitorii de taifas par să nu se dea nicicînd duşi (deşi berea, ah!, s-a scumpit crîncen)... Lumea vine peste Sibiu, şi abia acum Sibiul poate arăta ce fel de gazdă este, cît anume a învăţat din anii de ucenicie întru provincialism. Memorabilul slogan al campaniei publicitare pentru capitala culturală, "Sibiu. Normal", e cît se poate de bine ales, nu numai pentru că e simplu şi percutant, dar şi pentru că sibianul poate înţelege că nu i se cere altceva decît să trăiască în urbea sa la fel de normal ca şi înainte de desemnarea acesteia drept buric cultural al Europei. Cu toată suma de evenimente culturale, Sibiul tot vechiul şi bunul Sibiu e, după cum sibianul, tot vechiul şi bunul sibian trebuie să rămînă. Rămînînd provincialul normal şi liniştit dintotdeauna, îşi va descoperi