Intelectualul şovăielnic
Poţi să fii intelectual de stînga în România, în sensul bun al cuvîntului şi nu de faţadă? De ce nu? Priviţi luxul dezmăţat al protipendadei noastre politico-economice, aroganţa ei, dispreţul cu care tratează sănătatea sau educaţia, obsesia înavuţirii cu orice chip şi fără limite; cred că veţi simţi aşa, ca un imbold revoluţionar, să vă alipiţi de un partid mai roşu! Numai că - atenţie: tocmai PSD-ul a promovat insistent acest tip uman, trădînd de fapt idealurile social-democraţiei. Şi apoi, chiar vă doriţi să staţi alături de Năstase, de Miron Mitrea sau de Hrebenciuc, ba chiar de patronul mineriadelor, Ion Iliescu? Ferească Dumnezeu! Dar să lăsăm politicienii. Stăm oare mai bine cu intelectualii? Cine sînt la noi intelectualii de stînga? Putem fi alături de ei? Răzvan Theodorescu. Nu! Alin Teodorescu. Nici! Poate cumva cei strînşi cîndva în jurul lui Ion Bogdan Lefter? Mai simpatici unii dintre ei. Dar nu-mi place spiritul lor de corp, dogmatismul lor. Nu-mi place postmodernismul lor, adesea de faţadă. Oare Sorin Adam Matei e de stînga? Presupun că da. Dar ideea lui că "grupurile de prestigiu" îl pot explica pe Patapievici mi se pare o formă travestită de sociologism vulgar. Atunci sînt eu de dreapta? Pesemne. Dacă la dreapta stă şi Andrei Pleşu, atunci merg şi eu acolo. Dar, dacă tot la dreapta stă amicul lui, Sorin Dumitrescu, nu rezist şi fug înapoi la stînga. Iar dacă i se mai asociază şi acest proaspăt taliban intelectual care pare a fi Cristian Bădiliţă, sar încă şi mai abitir la stînga. (Dar să nu jignim dreapta: mizeriile resentimentare debitate de Cristian Bădiliţă, de pildă împotriva lui Nicolae Manolescu, nu sînt de dreapta; sînt de România Mare! Dar România Mare e oare de dreapta, sau de stînga?) Cu politicienii nu merge, cu intelectualii - şi mai puţin; mă pot decide atunci mai curînd navigînd printre idei? Să vedem: Mă ştiu profund ostil relativismului, postmodernismului filosofic, cultural, pragmatismului american sau post-structuralismului. Noua stîngă intelectuală occidentală, anti-americană, anti-israeliană, pro-palestiniană, care scuză pînă şi terorismul, îmi repugnă profund. Sînt de dreapta, aşadar. Dar îl detest totodată pe Bush şi, dacă aş fi trăit în America, aş fi votat împotriva lui. Mă consider anti-dogmatic, laic. Am alunecat la stînga, atunci. Sînt pentru secularism; acum alerg pe stînga. Dar nu-mi place egalitarismul promovat chiar şi de multe instituţii europene: am cotit pe neaşteptate la dreapta. Obsesia anti-religioasă şi anti-creştină a redactorilor Constituţiei Europene mi s-a părut ridicolă: chiar am parcat la dreapta! Dar obsesiile religios-fundamentaliste de la noi sau din alte părţi mi se par deopotrivă ridicole şi periculoase: vai, după atîtea viraje, am sfîrşit în şanţul stîngii! - Decide-te odată, omule, ca să terminăm articolul! Prea multe dileme, chiar şi pentru Dilema veche! - Nu pot, nu ştiu... - Înseamnă că eşti un intelectual şovăielnic, că te dai pe după piersic, ba chiar că n-ai curajul unei opţiuni clare, ferme, aşa cum măcar o are Bădiliţă, de pildă, pe care l-ai criticat! - De acord! Dar am totuşi un model celebru: pe Dumnezeu. Nu Şi-a trimis El Fiul să le spună oamenilor că "mai uşor va intra cămila prin urechile acului decît bogatul în Împărăţia Cerurilor"? Stîngism radical! Dar apoi a virat direct la extrema dreaptă, cînd L-a lăsat să fie omorît, spre bucuria vlădicilor şi popilor. Prin urmare, conchid că şi Dumnezeu e un intelectual şovăielnic, că şi El se dă pe după piersic; nici El nu e ca Bădiliţă, cu curajul unei singure, ferme opţiuni!
