Integrarea în societate
Fundaţia Estuar a fost înfiinţată în 1993 şi de atunci se străduieşte să ofere soluţii sociale pentru adulţii cu probleme de sănătate mintală, să-i ajute să se reintegreze social. În Bucureşti deţine cîteva locuinţe protejate în care oferă adăpost şi asistenţă pentru 12 persoane cu afecţiuni mintale severe. Tot în Bucureşti există şi un centru de zi în care se adună persoane cu tulburări mintale. În limbajul de specialitate al ONG-urilor, aceste persoane nu se numesc pacienţi, ca în sistemul medical, ci beneficiari sau aparţinători. Oamenii ştiu că se pot întîlni la centru între 9 dimineaţa şi 3 şi jumătate după amiaza şi pot participa la programe instructive, recreative sau terapeutice. Taclale şi gătit Atmosfera dinăuntrul casei gri de la Răzoare te duce vrînd-nevrînd cu gîndul la filme de genul Zbor deasupra unui cuib de cuci sau Awakenings cu Robert de Niro. În salon stau mai multe persoane ce par absente, fiecare cu propria sa lume şi cu propriile-i mişcări mai mult sau mai puţin ritmice. În camera computerelor sînt alţii care tastează de zor. Nu răspund la salut şi atunci realizezi că nu fac parte din administraţia fundaţiei, ci sînt beneficiari (toţi sînt învăţaţi să folosească un calculator). Unele persoane par absolut normale, la prima vedere ("handicapul care nu se vede" " cum numeşte Mariana Armean, membră a staff-ului fundaţiei, problema celor cu afecţiuni psihice). Unii joacă ping-pong, alţii fac lumînări decorative după o procedură complicată în care-i iniţiază unul dintre ei. Omul îmi explică şi mie foarte precis cum se face o astfel de lumînare, dar nu prea reuşesc să reţin succesiunea operaţiunilor. Un alt grup de persoane mai în vîrstă stau afară, într-o curte mică de beton. Fumează şi vorbesc între ele. Managerul centrului Claudia Popescu spune că oamenii vin pentru a se întîlni între ei şi descoperă că problemele cu care fiecare se confruntă nu sînt chiar unice. Pe lîngă tratamentul medical, celor cu probleme psihice li se recomandă activităţi de resocializare. Iar spre deosebire de tratamentul medical a cărui bază este în răspunderea sistemului sanitar public, reintegrarea şi resocializarea cad exclusiv pe umerii ONG-urilor. Fundaţia încearcă să-i facă să devină cît mai echilibraţi şi să se poată descurca singuri. La un moment dat, un specialist a început să-i înveţe pe beneficiari să gătească, iar familiile au remarcat progrese: "Ionel al meu, care nu punea niciodată mîna pe un cuţit, e în stare acum să pregătească o masă întreagă". Tot mai mulţi pacienţi Cei de la Fundaţia Estuar au constatat în mod direct creşterea numărului persoanelor cu afecţiuni psihice şi în special a celor cu depresii. Lunar vin cîţiva beneficiari noi, iar solicitarea e tot mai mare. Pentru a face faţă, fundaţia pune la punct tot felul de programe decalate. În ianuarie, a început şi un program de consiliere la domiciliu (multe persoane cu afecţiuni psihice nu ies din casă) şi există deja 35 de beneficiari înscrişi, dar se aşteaptă o creştere a numărului lor. Cînd situaţia o cere, fundaţia asigură şi consiliere juridică (în mod gratuit, ca şi în cazul celorlalte servicii). Vîrsta medie a beneficiarilor fundaţiei este între 30 şi 40 de ani. Schimbarea radicală a condiţiilor de viaţă (pierderea slujbei, de exemplu) este întotdeauna o posibilă cauză de îmbolnăvire. Claudia Popescu observă că bărbaţii sînt în general mai des afectaţi. Deşi fac faţă mult timp diverselor situaţii grele, fără să se plîngă, la un moment dat cedează psihic. Femeile, în schimb, suportă mai bine stresul şi se adaptează mai uşor la greutăţile de zi cu zi şi la schimbările vieţii. Beneficiarii Fundaţiei Estuar nu au de obicei o slujbă stabilă. Le este foarte greu să se angajeze undeva, din cauza reticenţelor angajatorilor sau ale celor care ar urma să le fie colegi de muncă. Sînt sfătuiţi să spună dinainte că au o problemă, dar oricum angajatorii sînt reticenţi, iar membrii fundaţiei ştiu că pînă şi studenţii de la asistenţă socială, pe care-i primesc în practică, au la început prejudecăţi legate de beneficiarii cu care lucrează. Îi cred agresivi şi imprevizibili. Pe de altă parte " spun membrii Fundaţiei Estuar " cei cu afecţiuni psihice se pot alege prea uşor cu statutul de inapt de muncă, de la cabinetele de medicina muncii. Un statut cu care greu se mai pot descurca apoi în viaţă. Aceasta în condiţiile în care multe persoane diagnosticate cu schizofrenie, de pildă, pot avea ani buni de remisiune a bolii, fără manifestări active, timp în care îşi pot desfăşura activitatea ca oricare altă persoană. "Trebuie" să se integreze Asociaţia neguvernamentală Trebuie se ocupă printre altele şi de integrarea socială a persoanelor cu afecţiuni mintale. Diana Moraru de la filiala din Bucureşti mi-a spus că solicitările către organizaţie sînt foarte multe. Şi ea remarcă o creştere a numărului de cazuri de îmbolnăviri psihice, în special depresiile. Într-unul dintre centre se face terapie ocupaţională cu tineri adulţi, de peste 18 ani. Există un proiect de integrare în muncă " "Independent pentru viitor" " prin care tinerii sînt ajutaţi să-şi formeze anumite abilităţi, aşa încît să se poată descurca la un loc de muncă adaptat. Sînt programe de învăţare a tîmplăriei, croitoriei sau în domeniul bucătăriei, pentru două grupe distincte de tineri, una în formare şi alta a profesioniştilor. Cea de-a doua este ultimul pas înaintea integrării în muncă. Din grupa de 18 membri, a profesioniştilor, 4 deja au reuşit să se angajeze. Asociaţia păstrează legătura cu tinerii angajaţi, urmărind evoluţia fiecărui caz. În general se caută locuri de muncă în care se poate lucra doar 3-4 ore, fără răspunderi sau sarcini grele. Specialiştii asociaţiei le oferă angajatorilor informaţii cît mai multe despre tinerii în cauză, încercînd să-i facă să înţeleagă că nu au nimic de pierdut, dacă-i acceptă, ci, dimpotrivă, că fac un bine, iar imaginea companiei are doar de cîştigat. Pe deasupra sînt şi scutiţi de anumite taxe către stat. Dar "angajarea persoanelor cu dizabilităţi mintale e totdeauna mai dificilă decît a celor cu dizabilităţi fizice" " spune Diana Moraru. Totuşi " remarcă ea " de-a lungul timpului, angajatorii şi-au mai schimbat mentalităţile. Greutăţi apar mai des din partea colectivelor de muncă. Organizaţia Trebuie se implică şi în consilierea celor cu care tinerii beneficiari ar trebui să devină colegi. Au avut o ocazie de angajare a unui ajutor de bucătar într-un fast food. Tînărul nu s-a putut însă integra din cauza colectivului. Diana Moraru acceptă că, de multe ori, o persoană cu dizabilităţi mintale e greu de înţeles, iar fără o informare foarte bună asupra tipului de probleme pe care le are, cei cu care vine în contact o pot jigni chiar fără voie. Una dintre cele mai dificile probleme " spun reprezentanţii ONG-urilor " a fost şi rămîne relaţia cu familiile beneficiarilor. Aşa a apărut nevoia unor programe de consultanţă psihologică şi pentru acestea. Părinţii sau rudele sînt învăţate cum să procedeze şi cum să se poarte cu persoana suferind de o tulburare psihică. Dar sînt încă destui părinţi care nu vor să recunoască problemele copiilor, de ruşine sau de teamă că aceştia vor fi ulterior stigmatizaţi şi discriminaţi. Unii nu vor nici măcar să accepte ideea că pentru copilul lor e nevoie de un ajutor de specialitate şi resping diagnosticul. Iar mulţi copii sînt ţinuţi în familie într-o stare de supra-protecţie, ceea ce le scade şansele de a reuşi să se descurce singuri. Angajaţii ONG-urilor de specialitate cred şi că mass-media prezintă prea des cazuri grave de violenţă săvîrşite de persoane cu afecţiuni psihice, într-un mod din care oamenii nu pot înţelege altceva decît că "de nebuni e bine să te fereşti".
