Ingredientele identității

Evelin MÁRTON
Publicat în Dilema Veche nr. 786 din 14-20 martie 2019
Ingredientele identității jpeg

Cine sînt eu? Un „maghiar de România“, dar definiția nu mă cuprinde în totalitate. Mă numesc Evelin Márton și, din cînd în cînd, scriu povești. Cred că identitatea fiecăruia dintre noi începe cu locul unde și cu oamenii printre care ne-am născut. Amprenta locului și a mediului social, cultural în care creștem ne va defini într-un fel sau altul toată viața. Acestea sînt primele cuie bătute într-o stîncă. Cuiele acestea mai ruginesc și cad, dar omul e construit altfel decît o stîncă. Amintirile, adevărate sau închipuite, și faptele noastre ne clădesc.

M-am născut la o maternitate din Cluj. Părinții mei provin din medii diferite, tata dintr-un sat mic din Covasna, mama din Cluj. Au divorțat. Vacanțele le petreceam în satul tatălui, unde bineînțeles totul era altfel decît la oraș.

Din amintirile familiilor mele se conturează un trecut cultural aparent ciudat, dar cred că așa sîntem cu toții: amestecați. Dacă m-aș identifica cu fiecare dintre stămoșii mei despre care știu, atunci sînt maghiar, evreu, rom, român, tătar, grec și cine mai știe ce, încă nu am investit într-o analiză genetică. Probabil o voi face, chiar și pentru simplul meu amuzament. În cazul meu, limba vorbită în familie a decis apartenența la o etnie sau alta.

În primii ani de viață am locuit pe strada Plopilor din Cluj, unde trăiau mai multe etnii. Români, maghiari, romi, sași, parcă și cîțiva evrei, armeni. Vecini buni, nu se prea certau. Curțile erau spațioase și grădinile mari, fiecare cultiva ceva; se mai sfătuiau în diverse chestiuni, cînd și cum. Își împărțeau și sărbătorile: cine, ce, cînd avea. Nu țin minte nici un fel de conflict, era o stradă liniștită. Pe la 3-4 ani vorbeam deja ceva ce semăna cu limba română, aşa cum o învățasem de la ceilalți copii și de la vecini. Am început să am o a doua limbă și îmi plăcea acest lucru pentru că înțelegeam mai mult din lumea din jur. Mă fascina lumea în care am ajuns cu ajutorul limbii și mai tîrziu prin cărți.

Pînă la venerabila vîrstă de 9 ani, această idilică vecinătate s-a spulberat și oamenii din stradă au dispărut în malaxorul orașului care creștea sub privirile noastre. Şi tot crește de atunci. În anul demolării, ’88-’89, unii au plecat din țară definitiv, alții s-au mutat doar în alt cartier. Cu o singură excepție, toate casele de pe strada Plopilor au fost demolate.

Dramele comune îi fac uneori pe oameni mai apropiați sau, din contra, îi fac să devină și mai distanți. Sau ambele în același timp.

Eu îl uram personal pe Ceauşescu pentru aceste demolări și știam, nu știu de la care dintre părinți sau cunoscuți, că se întîmpla aproape la fel în toată țara, că vor dispărea și satele la un moment dat. Așa se zvonea. Satul, pentru mine, era atunci ceva sacru. Un sat mic, undeva printre dealuri abrupte, unde îmi petreceam vacanțele. Era o altă lume, pe care de multe ori o preferam în detrimentul orașului „mare“, cum era denumit Clujul în acel sat. Acolo trăiesc tatăl meu și o sumedenie de rude, de diferite grade, dar care toți țin la aceste legături de sînge, oricît de întortocheate și îndepărtate.

Mulți oameni dintre aceste dealuri își făceau un rost în viaţă undeva prin țară, cu preponderență în sud. Se pleca și atunci. Bunicul din partea tatei îmi povestea că satele se goleau vreme de cîteva luni și se umpleau iar de sărbători. Unii nu se mai întorceau, dar încercau să țină legătura cu familiile lor „de acasă“ și își trimiteau copiii în vacanțe să învețe maghiară și să vadă cum se trăiește într-un sat mic unde majoritatea locuitorilor sînt agricultori.

Eram o gașcă de copii, cu identități etnice mai mult sau mai puțin precise. Fiecare venea cu povestea lui, cu limba și ciudățeniile culturale aferente. Limbile care ne legau erau și româna, și maghiara, chiar dacă nu toți știau bine ungurește. Vacanțele de la țară, pe lîngă farmecul lor copilăresc, mi-au adus cunoștințe despre ceilalți și despre alte lumi.

În România, comunitățile trăiesc de multe ori în lumi paralele. Dar le leagă totuși o soartă comună, simplul fapt că trăim aici, acum, cu toții. Faptul că m-am născut maghiar în România, cred că m-a făcut să fiu mai sensibilă la anumite lucruri. Să am auzul mai fin, să-mi placă detaliile. Să încerc să am o vedere de ansamblu asupra lumii în care trăiesc, cu limitele de rigoare. Încerc mereu să fiu pe calea păcii.

Singurul dezavantaj pe care l-am avut din cauza etniei au fost acele conflicte verbale, triste și usturătoare, în care m-am îmbîrligat de cele mai multe ori fără să vreau. Și eu am ajuns în acea situație stînjenitoare în care se discută despre cine, cînd și pe ce cai a venit, de unde și cu ce scopuri. Recunosc că, de cele mai multe ori, am scăpat cu bine din aceste războaie verbale prin magicul umor.

La facultate, unde am studiat istoria și istoria artei, s-a adunat o trupă extraordinară din diversele zone și comunități din țară. Aveam o mare colecție de bancuri și am învățat să fim mai toleranți și mai curioși. Curozitatea nu are granițe. Consider un fel de noroc că m-am născut aici, în România. Niciodată nu mi s-a părut că, fiind maghiar aici, ar fi tragic. Nu mă simt întotdeauna bine în pielea mea, recunosc, dar cine se simte? 

Evelin Márton este scriitoare. Cea mai recentă carte publicată: Nopțile salamandrelor, Editura Curtea Veche, 2016.

Foto: Hajdu Tamás

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.
Agnès Varda (Guadalajara) 18 cropped jpg
Cum tratăm mitocanii
Într-o lume a asertivității, a agresiunii și-a violenței, tandrețea și compasiunea și-au pierdut întrucîtva din valoare.
p 11 jpg
Zigzag despre bun-simț
Deformația profesională mă face să fiu un observator sensibil la manifestările bunului-simț sau ale absenței acestuia.
p 12 jpg
p 13 sus jpg
Bunul-simț al bunelor simțuri
Bunul-simț apare astfel, în această lumină, ca avînd și o dimensiune politică.
p 14 WC jpg
O masă cu bune maniere
Obiceiul însă ar merita să fie menționat în codul bunelor maniere din întreaga lume: conexiunile reale nu se cronometrează.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Trecutul a ajuns la destinație
De cîte ori lăsăm ceva în urmă ne dorim, precum Bolaño, să cîștigăm un vis.
Charles de Gaulle International Airport in France jpg
„Hoarding” emoțional
Strîng și împachetez discuții, situații, gesturi și chipuri.
Vegetarian Sushi Maki roll jpg
Dropii, zimbri sau bouri. I-am mîncat
Poate îmbucurarea papilelor gustative o să fie o apucătură desuetă.
969 11 VladStroescu jpg

Adevarul.ro

imelda staunton netflix jpg
EXCLUSIV Imelda Staunton, regina din „The Crown“: „Elisabeta a fost mai înțelegătoare cu Prințesa Diana decât ne dăm seama“
Într-un interviu exclusiv pentru „Weekend Adevărul“, Imelda Staunton, cea care a preluat interpretarea vârstei a treia a Reginei Elisabeta, povestește cât de complicat a fost de însușit o perioadă neagră din existența Coroanei.
Irene Cara FOTO Profimedia jpg
Actrița și cântăreața Irene Cara a fost găsită moartă în casă. Rolurile care au făcut-o celebră
Interpreta din filmele "Fame" şi "Flashdance" avea 63 de ani și a murit în casa ei din Florida. Nu se cunosc deocamdată cauzele decesului ei.
Franta Danemarca FOTO EPA EFE jpg
Franța-Danemarca. Știm care este prima echipă calificată în optimi
Echipa națională a Franţei a jucat cu selecționata Danemarcei, sâmbătă, pe Stadium 974 din Doha, în Grupa D.

HIstoria.ro

image
Planul în 10 puncte de comunizare a României din martie 1945
În timp ce Armata Română participa, alături de cea sovietică, la luptele din Ungaria și Cehoslovacia, partidul comunist, încurajat de Moscova, dădea asaltul final pentru acapararea puterii.
image
Cucerirea Vidinului, cea mai puternică fortăreaţă otomană de pe Dunăre
La începutul lunii mai 1877, Armata Română s-a concentrat în Oltenia pentru a împiedica manevrele otomane și a ține sub control cetatea Vidin, cea mai puternică fortăreață turcească de pe Dunăre.
image
Războiul Fotbalului: Meciul care a declanșat conflictul armat dintre El Salvador și Honduras / VIDEO
În istorie sunt consemnate tot felul de conflicte, pornind de la motive mai mult sau mai puțin întemeiate: pentru teritorii, pentru bogății, pentru glorie, pentru onoare, pentru amor... Iată însă că atunci când două națiuni sud-americane, Salvador și Honduras, au ajuns să se războiască, printre motivele conflictului s-au regăsit și niște partide de... fotbal.