Îndoieli și puține certitudini
Dintotdeauna m-au fascinat oamenii fără îndoieli. Încă din adolescență, cînd ne întîlneam în grupuri și dezbăteam te miri ce, existau, de fiecare dată, vreo doi-trei oameni care întotdeauna aveau păreri ferme cam despre orice. Întotdeauna aveau ce să spună, mai despre orice subiect. Și nu numai că dețineau informații, ci aveau și opinii formate și, de multe ori, argumentate: fie că era vorba despre egalitatea bărbatului și a femeii, despre existența extratereștrilor sau chiar a lui Dumnezeu.
De cele mai multe ori, în grupurile astea m-am simțit fără rost, dintr‑un motiv simplu: aveam îndoieli. Nu aveam păreri certe despre un subiect sau altul, pur și simplu pentru că nu consideram că știu suficient despre ele încît să fiu îndreptățită să mă pronunț. Faptul că aveam oarece îndoieli îl consideram un handicap. Iar pe mine, pentru că le aveam, mă consideram o mediocră.
Desigur, sînt și destule lucruri în privința cărora poți avea certitudini. De pildă, în convingerea că nu e normal să-i faci rău altuia, ba, dimpotrivă, pe cît poți, să-i faci bine (sigur că e discutabil ce e binele pentru fiecare, dar măcar la capitolul „rău“ sînt cîteva puncte în privința cărora presupun că cei mai mulți dintre noi sîntem de acord). În afara principiilor morale și a altor chestiuni abstracte, mai poți avea certitudini în privința unor fapte dovedite, fie că sînt din științele exacte ori din istorie. Poți avea certitudini în privința sentimentelor și posibilităților proprii, în general, pentru o perioadă… etc.
Nebunia timpurilor noastre e, însă, că mulți dintre semenii noștri vor să aibă certitudini în legătură cu orice. Sau în legătură cu lucruri care ar trebui mai curînd să trezească dubii. Dar certitudinea pe orice temă, și mai cu seamă în legătură cu cele total absurde și opuse logicii, bunului-simț și binelui nostru – ca atunci cînd crezi, de pildă, că pămîntul e plat ori, și mai grav, că persoanele gay, de exemplu, sînt de vină pentru soarta lumii, ori că nu e cazul să ne mai vaccinăm – poate fi o calamitate sau chiar criminală. Poate duce la dezinformare sau chiar la violență și moarte. Știm destui criminali și dictatori care au acționat conform certitudinilor lor, fără să aibă vreo îndoială cînd au condamnat și ucis pe capete.
Am exagerat, poate voit, aici. Ideea e că mereu trebuie să ne punem un semn de întrebare înainte de a îmbrățișa orbește orice certitudine la îndemînă și apetisantă pe care ne‑o oferă Internetul. Că putem avea, în continuare, certitudinile personale în treburile noastre intime și profesionale, dar să nu le confundăm pe acestea cu cele ale omenirii. Să ne vedem lungul nasului și să nu uităm că a te îndoi e un semn că gîndești.
Ilustrație de ION BARBU
