Încredere fără credibilitate?

Publicat în Dilema Veche nr. 893 din 20 - 26 mai 2021
Încredere fără credibilitate? jpeg

Vă încredințez că nu am secrete de încredințat. De aceea, aș crede că mă bănuiți cum că aș fi cam încrezută. Nu, crezul meu chiar e sinceritatea, cu atît mai mult în contextul actualei neîncrederi generalizate. Și nu am de gînd să vorbesc neapărat despre credință, ci mai degrabă despre încrederea pînă la abandonare, pe care am întîlnit-o doar la copiii mici – acasă și la grădiniță – sau la cîinii cu stăpîn.  

Forfăi și eu ca neofitul prin dicționare îngălbenite, ca să-mi limpezesc gîndurile despre familia de cuvinte și de sensuri ale încrederii. Dintru început, îmi e clar că a crede în ceva e foarte de diferit de a crede ceva. E distanța între convingere-siguranță-certitudine și bănuială-îndoială-speranță. Dar a se încrede, cum de capătă atîta forță afirmativă? Nu cumva tot datorită particulei în? În ambele cazuri, prepoziția este cea care conferă sens, pentru că ea îl potențează prin relația cu ceva sau cineva. Dar o iau prin bălării, așa încît mă opresc.

Scriind, realizez că ne aflăm în Duminica Tomii, a Sfîntului Toma necredinciosul. Oare de ce creștinii sărbătoresc astăzi tocmai necredința acestuia? Pentru că, spune minunat un preot, tocmai ea ne certifică nouă adevărul credinței: Mîna lui întinsă spre trupul slăvit al lui Iisus Hristos are degetele noastre tremurînde de întrebări, lovite de patimi, însîngerate de rănile pe care ni le facem singuri sau „ajutați” de alții. Pentru toți, însă, pentru infinitatea de degete care se apropie de rănile trupului Domnului, răspunsul este unul singur: DA, Hristos a înviat! (Pr. Mihai Gojgar, Particole de suflet, Editura Universitară, București, 2020). În acest caz, Apostolul, prin gestul său, ne dăruiește nouă încrederea că Dumnezeu face exact ceea ce a spus că va face. Așadar, ne putem încrede, ne putem bizui pe Cuvîntul Său. Aceasta înseamnă credință, este mai mult decît înțelegerea cu mintea, este o putere a sufletului.

În schimb, sentimentul de încredere despre care vreau eu să scriu cred că cere o oarece simplitate a minții și un suflet naiv. Departe de mine orice pornire condescentă, mai degrabă regretul că acest mod de cunoaștere a lumii este evanescent și pălește odată cu descoperirea pericolului și cu ivirea nevoii de precauție. Încrederea este ceva minunat, dar ea nu se naște firesc odată cu prima respirație, ci are nevoie de semnale pozitive, de un context favorabil în care să se poată manifesta. Iar încrederea într-un om are nevoie de experiențe anterioare prin care să se poată verifica puterea de sprijin și de decizie corectă în orice situație. La prima ezitare, slăbiciune sau greșeală – inevitabile, căci oameni sîntem –, această minunată formă de iubire admirativă se clatină și, în curînd, dispare. De aceea, încrederea pînă la abandonare  rămîne apanajul celor naivi, cu inima mare. Povesteam odată cum reușeam să obțin cîteva momente de liniște în casă, cînd aveam copiii mici, invitîndu-i să ia ad litteram vorba bătrînească taie frunză la cîini. Iar cîinii refuzau frunzele, pentru că nu erau pregătite cum trebuie – mai precis, curățate între nervuri din două în două, în așa fel încît să semene cu o pană de pasăre. Ce competiție se năștea, ce măsurători, ce movile de frunze special pregătite și cîtă nedumerire că nici măcar cîinii înfometați ai străzii nu apreciau aceste gustări îndelung muncite. Deisgur că încrederea în infailibilitatea mea s-a clătinat destul de curînd (nu numai din acest motiv) și a fost înlocuită cu supunerea totală la îndemnurile primite la grădiniță, de la Doamna. Rămînînd la propriile experiențe de viață, nu pot să nu atrag atenția asupra limbajului corpului în cazul cîinilor cu stăpîn. Felul în care un cîine care se știe iubit și îngrijit poate adormi pe jos, în drumul și călcătura celor ai casei și, mai mult, întins pe spate, cu părțile cele mai fragile – pieptul și burta – întoarse în sus, fără apărare, aparent ignorînd prostește hazardul, este de fapt dovada absolută a încrederii în stăpîn; o încredințare totală a animalului care se predă (necondiționat) ocrotitorului său. În deplină coerență, cîinele va căuta pînă la epuizare un obiect aruncat de mult la gunoi, pentru simplul motiv că stăpînul o cere; iar cîinele, spre deosebire de puștii care se maturizează și devin circumspecți, nu se va supăra că a fost păcălit și va rămîne consecvent în încrederea sa.

Și atunci, să trag concluzia că neîncrederea actuală a oamenilor în oameni, fie ei prieteni, colegi, artiști, jurnaliști, administratori, (mai ales) bancheri și politicieni înseamnă pur și simplu că ne-am maturizat? Că ne-am pierdut naivitatea din cauza unei multitudini de informații care contravin valorilor noastre proprii? Că, în contextul toleranței absolute pentru alteritate, avem sentimentul că ne lipsesc reperele? Că, adesea, impostura, resentimentele, mîrlănia fac comportamentul celorlalți de nesuportat? Că un om cu prea multe traume nu mai poate risca să aibă încredere? Nu știu, poate că mă voi gîndi la asta, dar, pînă una-alta, mă întreb unde sînt totuși acele semnale pozitive care să atragă încrederea.

Poate că e nevoie de puțină generozitate din partea noastră, și nu de atîta luciditate. Sau nu ne putem permite să riscăm?

Ioana Popescu este etnolog.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Liceul – o instituție
A devenit cumva liceul o instituție care să-i pregătească pe adolescenții de acum în mod real pentru viață?
p 10 jpg
Greva din învățămînt. Cîteva gînduri despre solidaritate
Mie, ca părinte și om care nu plănuiește să părăsească în curînd România, greva din aceste zile îmi dă un soi speranță.
p 11 jpg
image png
Foști copii, viitori adulți
Elevii de azi, mai ales cei din mediul urban, văd traseul școlar orientat către o țintă prestabilită: facultatea.
image png
„Părinții tăi știu ce vrei să faci?”
Din adolescență îmi aduc aminte mai degrabă de cărți și de personaje decît de oameni și întîmplări.
image png
"Liceenii" și liceenii
Atunci, de ce ne purtăm acum ca și cum am fi fost? Și, mai mult, ca și cum ne e dor să fim ceea ce n-am fost?
p 13 jpg
După douăzeci de ani
La finalul anului şcolar e întotdeauna linişte.
image png
Concert pentru o școală bună
Întîmplarea asta m-a lovit, ca sabia colonelului Lawrence din proza lui Eliade, drept în creștet.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Creșteri și descreșteri
Noi, românii, avem vorba aceasta despre noi înșine, „Ce-am fost și ce-am ajuns”.
Sever jpg
Cazaban jpg
„Adame, unde ești?“ Imagini și simboluri ale căderii omului
Semnificativ foarte este faptul că Adam și Eva nu au rămas cu rezultatul artizanatului lor grăbit și ipocrit, legat de conștiința propriei vini.
Stoica jpg
Ungureanu jpg
Bătaia cea ruptă din rai
Toată această conştiinţă a violenței creează o imagine a societății românești
Popa jpg
Mărire și decădere în istoria contemporană a Rusiei
Sigur, Putin încearcă să justifice ideologic acest război, însă justificările sale sînt străvezii, inconsistente, necredibile.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Aurul pur, urina sinceră
Amprenta creatorului va dispărea, opera de artă va arăta impecabil, dar autenticitatea ei va fi o iluzie.
p 10 WC jpg
Eul adevărat, eul autentic, eul perfect, eul dizolvat
David Le Breton evoca tentația „evadării din sine” ca „soluție la epuizarea resimțită în urma faptului de a trebui să fii în mod constant tu însuți”.
p 11 WC jpg
Autenticitate „Made in China”
Aceste grifonări rapide pe marginea conceperii autenticității în China sînt menite să arate că aceasta depășește antiteza paradigmatică dintre original și fals.
p 12 1 jpg
Autenticitatea românească între războaie: (dez)iluzii
Ce rămîne din subcultura românească interbelică a autenticității?
p 13 jpg
Biografiile culturale ale unui tricou
Un tricou alb de bumbac este la fel de banal, la o adică, și dacă are, și dacă nu are marca Kenvelo inscripționată pe față.
Bran Castle View of Countryside (28536914551) jpg
Pledoarie pentru metisaj
Scuze, dar nimeni sau nimic nu s-a născut dintr-unul…
640px Copyright (Simple English) Wikibook header png
Lista de supraveghere a raportului 301
Grație eforturilor noastre conjugate, România a reușit, după 25 de ani, să nu mai apară pe această „listă a rușinii”.
p 13 sus M  Chivu jpg
Două mesaje de la Greenpeace România
Oare cîți dintre noi nu s-au entuziasmat în fața unei oferte de 9 euro pentru un bilet de avion?
index jpeg 5 webp
„Turiști funerari”
Oare să rămînem acasă este cel mai cuminte lucru pe care l-am putea face spre binele planetei, adică al nostru?
p 10 M  Chivu jpg
Spovedania unui globe-trotter
Dar toate aceasta înseamnă că turismul de masă nu mai poate continua ca pînă acum, ci trebuie reinventat cu inteligență și sensibilitate.

Adevarul.ro

image
De ce ne sângerează gura uneori după ce mâncăm ananas
Ananasul este o gustare răcoritoare bogată în vitaminele C și B6, printre alte beneficii dietetice, dar conține și o enzimă atât de puternică încât este folosită și în bucătărie pentru frăgezirea cărnii, relatează IFL Science.
image
Mercenarii Wagner „violează, răpesc și torturează soldații ruși”. Afirmația uluitoare a unuia dintre ofițerii lui Putin VIDEO
Locotenent-colonelul Roman Venevitin, care a fost capturat în apropierea orașului ucraineant Bakmut, a susținut că a fost torturat de mercenarii Wagner, în ciuda faptului că era de aceeași parte a războiului Rusiei .
image
Suspectul în cazul uciderii fetei de 12 ani, agresor recidivist. Și-a bătut iubita până a băgat-o în spital
Ilie Marcel Șerbiuc, bărbatul căutat pentru uciderea fetei de 12 ani, Ana Maria Constantin, și-a bătut o iubită de a băgat-o în spital. El și-a agresat și mama.

HIstoria.ro

image
Povești despre teatrul bucureștean
Iubim teatrul și ne mândrim cu actorii săi din toate generațiile. Azi aflăm povești despre teatrul bucureștean de la primele încercări, pe vremea lui Caragea Vodă, și până la apariția Teatrului Național din București.
image
Kosovo și reflectarea războaielor din această provincie în media.
Kosovo, o provincie din partea de sud a Serbiei, astăzi recunoscută doar de câteva state ca o țară de sine-stătătoare, se află de câteva decenii în prim-planul mass-mediei și constituie un subiect de interes, în principal datorită istoriei sale politice turbulente și a conflictelor care au degenera
image
Sosirea voluntarilor ardeleni la Iași (7 iunie 1917)
După eşecul campaniei din 1916, guvernul român şi Marele Stat Major, la începutul anului 1917, au început să pregătească pe teritoriul restrâns al Regatului, o amplă acţiune de refacere şi înzestrare modernă a unităţilor decimate în luptele din anul precedent.