Începuturile liberalismului ce-am pus noi și ce-am luat de la alții

Publicat în Dilema Veche nr. 791 din 18-24 aprilie 2019
Începuturile liberalismului ce am pus noi și ce am luat de la alții jpeg

Originile liberalismului românesc merg împreună cu modernizarea și cu intrarea progresivă în limbajul politic a conceptului de democrație, și se pot regăsi în primele proiecte de reformă scrise de boieri luminați, de intelectuali autodidacți și, mai tîrziu, de generația pașoptistă, prima formată, în mod programatic, în școlile din Occident. 

Referința liberală în gîndirea politică românească este așadar, în mod firesc, sinonimă cu cea occidentală. Nu numai pentru că modernitatea liberală este ea însăși constructul intelectual al primului val al modernității occidentale de secol XVII și apoi a secolului al XVIII-lea, ci și pentru că sursa transferului cultural se găsește indicată în mod clar de autorii vremii, începînd cu generația lui Dinicu Golescu. De aceea, liberalismul originar, cel care precedă instalarea discursului național, se plasează în mod paradoxal mai aproape de sursele intelectuale clasice decît liberalismul național și instituționalizat partinic al celei de a doua jumătăți a secolului al XIX-lea. În același timp, acesta din urmă pare să răspundă mai bine imperativelor pragmatice ale momentului, mai cu seamă după Unirea de la 1859, cînd modernizarea statului, tot după model francez (mai precis după modelul Napoleon III), se confruntă cu necesitatea asimilării unui bagaj consistent de concepte și construcții acumulate în deceniile pre- și postrevoluționare. Se pot așadar distinge, grosso modo, trei etape în configurarea originilor gîndirii liberale românești.

Din prima etapă au rămas anumite repere intelectuale: referința la literatura clasică liberală a secolului al XVII-lea, dar și cea la teoriile iluministe ale dreptului natural, fără a neglija o anumită racordare la bibliografia contemporană a proiectelor de reformă din anii ’20 și ’30 ai secolului al XIX-lea. Liberalismul își face atunci intrarea în scenă prin cîteva personaje și texte. Unele vor deveni vizibile mult mai tîrziu, redescoperite în manuscris de generațiile ulterioare, cum este cazul lui Ionică Tăutu, unul din puținii autori de scrieri politice care nu numai că-și propune să construiască o „știință politică autentică“, dar are și încercări de reconstituire a parcursului bibliografic obligatoriu pentru un asemenea demers. Grație lui și cîtorva altora (Iordache și Dinicu Golescu, Simeon Marcovici), aventura liberală și reformatoare în gîndirea politică românească începe să se problematizeze: descoperind, în primă instanță, distanțele de acoperit, dar indicînd și sursele de inspirație pentru ca traseul să devină, dacă nu mai dificil, măcar bine orientat. De la ei se poate afla că liberalismul românesc începe prin a reflecta la buna guvernare prin individ și aspirația lui spre libertate, prin drepturile naturale (proprietate, egalitate, fericire), iar sursele de inspirație ale acestor idei sînt Descartes, Locke, Montesquieu, Leibniz, Rousseau. În anii cînd își publica și Barbu Mumuleanu Caracterurile (1825) – unde observa că ceea ce lipsește românilor sînt „filosofia și științele“ –, apetitul pentru lectură și instrucție crește, în raport cu deceniile precedente. Evident că nu numai marea filosofie și marea literatură sînt cerute: librarul bucureștean Carcalechi observă, tot la 1825, că publicul e amator de literatură ușoară, mai ales în greacă sau franceză, și că solicitările „patrioților“ pentru texte în română se fac mult mai rar auzite. Cînd vine vorba însă de știință politică și de proiecte – liberale – de reformă, problema este dublă: cultivarea și conservarea referințelor occidentale concomitent cu nevoia de inventare a unui limbaj care să denumească, în românește, elementele fundamentale ale democrației liberale. În această primă etapă, liberalismul este creator de limbaj în aceeași măsură în care este creator de concept și, mai tîrziu, de instituții.

A doua etapă începe cu migrația studențească și confruntarea cu modelul occidental din sursă directă, cam cu 15 ani înainte de 1848. Referințele clasice nu dispar, dar sînt dublate de altele, care vin mai ales din zona liberalismului de tip profetic, cum îi spunea Paul Bénichou, întreținut de marii istorici creatori de paradigmă istoriografică republicană, cum sînt Jules Michelet sau Edgar Quinet (dar și cu inspirație herderiană la bază). Ei vor rămîne referința primară a majorității liberalilor care contribuie apoi la punerea în operă a statului modern român, cum sînt Kogălniceanu, Bălcescu sau chiar Rosetti, în ciuda „derapajului radical“ de mai tîrziu. Or, contactul cu o nouă istorie care pune în scenă recuzita completă a imaginarului republican francez (poporul, națiunea, simbolurile, miturile fondatoare) generează în gîndirea liberală din jurul momentului 1848 o conjuncție problematică: cum se împacă universalismul referințelor liberale occidentale de la acea dată cu particularismele naționale? Și cum se armonizează particularismele naționale cu modelul istoriografic importat din amfiteatrele de la Collège de France? Cum se integrează reperele doctrinare liberale, preluate din gîndirea occidentală, cu imperativele tot mai stringente ale Națiunii, devenită, în spațiul unei decade, actorul principal al discursului politic? Ion Ghica, adesea vocea lucidă a generației sale, scria la 1850 că „sentimentul național a divizat popoarele și a compromis fericirea și liniștea Europei pentru multă vreme“.

Ghica dorea de fapt să atragă atenția asupra unui risc: acela de a pierde din vedere substanța doctrinară a liberalismului de reprezentare, consubstanțial revoluțiilor de la 1848, înlocuind-o cu un concept pe cît de unificator și indispensabil în coerența democrațiilor moderne – cum este Națiunea –, pe atît de versatil și ușor de deturnat. Pentru liberalismul românesc dinainte de partide, a fost de altminteri și semnalul unei parțiale despărțiri de nucleul dur al liberalismului clasic occidental și de adaptare progresivă la un context autohton, prin crearea unei doctrine hibride și greu de gestionat, anume național-liberalismul (sau liberalismul național). Dezvoltarea ulterioară a urmat opțiunea doctrinară al cărei impuls inițial fusese o complicată și ambiguă întîlnire între nevoia obiectivă de legitimitate națională suverană, descoperirea istoriei ca manieră de instrumentalizare a trecutului și pasiunea revoluționară. Ambiguitatea procesului de cristalizare a doctrinei național-liberale explică, la nivel discursiv, și multiplele dezertări, reveniri, pendulări între conservatori și liberali care trezesc observatorului neavertizat inevitabila impresie a inconsistenței. Or, traseismul politic, fenomen incontestabil în acea perioadă – și chiar explicabil în cazul unui sistem de partide care de-abia se punea în mișcare și ale cărui repere erau ele însele într-o transformare continuă –, nu explică întru totul mobilitatea actorilor, mai cu seamă a celor cu greutate și vizibili: C.A. Rosetti, G. Panu, D.A. Sturdza nu sînt pur și simplu oportuniști, ci devin un fel de consecințe vivante involuntare ale ambiguității doctrinare fondatoare.

Etapa a treia, aceea a partidului instituționalizat, produce uneori texte de clarificare, deși nu excelează prin consistența dezbaterii doctrinare. Contribuțiile juristului liberal craiovean Emanoil Quinezu sînt printre cele mai instruite și mai sistematice. Sînt citați Laboulaye sau Tocqueville, alături de Montesquieu și chiar Benjamin Constant. Altele, cum sînt de pildă cele ale profesorului ieșean și deputat liberal Miltiade Tzony (din partida antibrătienistă și antiregalistă), sînt mai mult compilații de sloganuri cu tentă populistă: „Nimic nu e mai presus și mai definitiv decît acțiunile poporului, pentru popor“. În aceeași perioadă, un alt tip de problematică se impune: discuția despre definirea egalității. Dacă, din perspectiva libertății individuale, lucrurile se clarificaseră din 1856, odată cu promulgarea legii pentru dezrobirea romilor, problema egalității a suferit din pricina deja evocatei ambiguități: egalitatea democratică și/sau egalitatea națională (cu referire directă la problema cetățeniei neacordate evreilor, de exemplu).

Momentul 1848 pusese bazele modernizării, prin introducere pe scenă a actorilor acesteia. Însă crease și premisele ambiguității doctrinare fondatoare, care se regăsește mai tîrziu nu numai în discurs, dar și în acțiunea politică. Caracterul „lichid“ al liberalismului autohton (pentru a împrumuta o sintagmă utilizată în cazul modernității de Zygmunt Bauman) și al sistemului de partide în anii de constituire se explică, cel puțin în anumite cazuri, printr-o lipsă de adecvare al cărei ecou se regăsește fie în certuri răsunătoare, în plecări cu ușa trîntită de la un partid la altul, în polemici sîngeroase prin Parlament. Odată cu aceasta însă, Constituția din 1866 aduce în scenă o nouă etapă administrativă o nouă instituție, despre care un apărător francez al monarhiei constituționale ca soluție pentru Moldo-Valahia, Louis de Nalèche, scrisese încă din 1856 că va acționa ca element „activ prin excelență, reunind liberalismul cu energia, inteligența cu inițiativa“. Proiecție poate prea optimistă, dar care anunța cîteva decenii de modernizare a statului și a societății românești. 

Raluca Alexandrescu  este conferențiar univ. la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.