Începutul secolului emoţional

Publicat în Dilema Veche nr. 187 din 10 Sep 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Nu mă dau în vînt după citate mari, dar accept parafrazele. În această ordine de idei, cu jumătate de voce, afirm că acest secol care tocmai ne-a dat peste cap cu începutul lui, ori va fi emoţional, ori nu va fi deloc. Dixit. Şi răsuflu uşurat, pentru a merge mai departe. Tocmai exprimîndu-mi, nu-i aşa, o mică emoţie pe care o am faţă de judecata cititorului. Hai să vorbim despre valori. Cercetări* asupra tinerei generaţii arată o schimbare dramatică a opţiunilor de viaţă - deviza este mai degrabă pe explorare şi joc, în condiţiile în care datoria şi familia (fundamente care construiau discursul valoric al generaţiilor precedente) sînt privite mai degrabă cu o compasiune duioasă. Nu e vorba însă de o iresponsabilizare a tinerei generaţii. Cei mai dinamici, mai creativi şi mai de succes reprezentanţi răstoarnă ierarhiile valorice, fără să saboteze însă (sau încă!) ţesutul social. Cuvîntul de ordine, într-o Europă mai degrabă stabilă, este excitement-ul. Cu orice preţ, la job sau în vacanţă, ca şi cum ne-am recupera vocaţia de conchistadori, pornind însă într-o aventură interioară, atîta timp cît Google Earth nu ne mai indică nici un teritoriu neexplorat pe hartă. O emoţie verde, care permite trăirea (legală sau ilegală) în toate dimensiunile sale. O aparent necumpătată risipă de energie care face în ciudă distincţiei între hippie şi yuppie, punîndu-i în acelaşi frenetic creuzet. Şi, pentru a mai adăuga o nuanţă, o trăire care pune accent pe subiectivism. Călătorii personale Pentru a relata despre goana după adrenalină, nu pot să fac abstracţie de propria mea experienţă - în tonul celor spuse mai sus. Anul acesta mi-am învins propria mea tendinţă spre confort (o valoare nu neapărat în concordanţă cu evul) şi am purces spre un posibil epicentru al emoţiei. Întors recent de la "Sziget 2007", festivalul care adună zeci de mii de europeni însetaţi de muzică şi de trăire, pot relata încă la cald despre avatarurile nevoii sinestezice de senzaţie. Imaginaţi-vă, pentru cei care nu au ajuns încă acolo, o insulă unde putem (pentru a cita o bună prietenă) să ne retrăim adolescenţa. Paradigmatica vîrstă a emoţiilor puternice, a sfîşierilor, entuziasmelor şi avîntului. Aceasta pare să devină nordul-compas al căutărilor unei generaţii. Am fost avertizat - pentru că eram la primii paşi pe această insulă - că voi avea de înfruntat experienţa ca pe un inner trip, în mijlocul unei mulţimi colcăitoare de zeci de mii de suflete. Că voi avea nevoie de un ghid în această călătorie şi că punctul final al drumului mi se va dezvălui pe parcurs. Aparent, mintea mea raţională încă priveşte critic acest tip de experienţă. Ce rost are să-ţi petreci o parte din vacanţă chinuindu-ţi contorsionist corpul pe pajişti prăfoase, să-ţi tîrăşti picioarele extenuate prin noroaie, să te freci de alte mii de corpuri în bătaia başilor, într-o continuă bombardare a simţurilor de zgomote, sunete, mirosuri şi viziuni? Tînjind după un chill out care, în cazul meu, a necesitat o odihnă ulterioară de trei zile în munţi, legănat de ritmurile domoale ale liniştii tradiţionale. Mi-e foarte clar acum că nu despre muzică - sau, mai pompos spus, despre un interes cultural - a fost vorba. Muzica, dansul şi întreaga ofertă a unui festival cum e "Sziget"-ul reprezintă doar un mijloc eficient de a ne întîlni cu propria trăire, în starea ei brută. Pilule de fericire Nu contează cum cauţi trăirea, ci mai degrabă faptul că simţi ceva. Pentru că emoţia - prin ea însăşi un justificator de sens - este cea care validează prezentul. Atunci cînd eram mici am fost învăţaţi că retenţia şi cumpătarea, raţionalitatea şi structura reprezintă o bună cale, deşi anevoioasă şi rece, spre fericire. Chiar pentru cei care urmează această cale cu minuţie, emoţia care o însoţeşte este însă tocită şi neîndestulătoare. Astfel, scurtăturile care te pot aduce înapoi la trepidaţiile adolescenţei devin o necesitate. Şi nu sîntem într-atît de masochişti încît să le ratăm pe deplin. Revenind la experienţa mea insulară, desfăşor pe un ecran toată oferta de arousal a festivalului. Sporturi extreme, acrobaţii temerare la care puteai fi uşor părtaş, achitîndu-ţi în euro participarea. Scene multiple care îşi aruncau în ritmuri variate muzica spre corpul tău. Un bîlci care reproduce în miniatură bîlciul globalizat al Terrei, amestecînd religia cu bucătăria sîrbească, orele gratuite de maghiară cu tobele japoneze şi cu circul franţuzit de inspiraţie medievală. Totul concertat pentru a stîrni, pentru a activa. O discotecă universală, unde nu te duci pentru a-ţi întîlni perechea, ci pentru a-ţi trăi activarea solitară, cît mai trepidant posibil, singur cu tine. În care, ca într-un scenariu alternativ din seria Matrix, devii o baterie umană care se încarcă sau se arde, alimentînd sau scurtcircuitînd propria ta existenţă. Nevoia de chill M-am întors epuizat şi frenetic, în acelaşi timp. Nu am bifat pe răbojul vieţii cine ştie ce epifanie, dar am revenit cu satisfacţia trăirii. Ca şi cum mi-am plătit o datorie faţă de propria nevoie de intensitate, de adrenalină-în-stare-pură. Nu o datorie morală, nici măcar o datorie estetică. Ci mai degrabă o datorie emoţională, pentru că evul mi-a deschis o linie de credit la Emo-bank, care trebuie periodic rambursată. A doua zi eram pe Cheile Nerei, rememorînd trunchiat şi uşor confuz parcursul evenimentelor, dezactivat şi răcoros pe dinăuntru. Am învăţat ceva, totuşi. Dincolo de o logică - sau în deplină concordanţă cu ea - a acestui mainstream individualist şi emoţional. Merit să revizitez teritoriile adolescenţei, pentru că acolo dorinţa şi potenţialitatea sînt încă neîntinate. Iar biciuirea emoţiei, a corpului, intensitatea experienţei şi sinestezia halucinantă sînt căile sigure de a ajunge în siguranţă acolo, şi de a te putea reîntoarce fără un ponos major. Cam asta ar fi ecuaţia emoţiei. Dar, tocmai pentru că goana după adrenalină este una strict subiectivă, s-ar putea ca această călătorie personală să nu vă spună nimic. E în regulă. Excitement-ul vostru poate fi în altă parte. A început Festivalul "Enescu", s-a sfîrşit Festivalul Mamaia. Iar Lorin Fortuna ne avertizează, pentru a cîta oară, că sfîrşitul lumii e la îndemîna noastră. Important este să permiţi experienţei să te traverseze. Cît mai intensă, cît mai singulară. E ca şi cum emoţia noastră, banala trăire adusă la rang paroxistic, devine reper în a ne suporta pe noi înşine. Într-o lume suprapopulată de oameni, idei şi reguli. Să fii tînăr înseamnă să fii risipitor. Să vrei să pari tînăr (chiar dacă nu mai eşti) înseamnă să refaci drumul spre emoţie în stare pură, nefiltrată, spre efortul vecin cu epuizarea. Pentru a-ţi justifica condiţia de cuceritor într-o lume pe deplin explorată, în care teritoriile necartate sînt doar petele albe de pe întinsurile propriei experienţe. Regăsindu-ţi vocaţia ancestrală (şi uşor adolescentină) a cuceririi şi expansiunii. * Cercetările calitative asupra stilului de viaţă şi asupra opţiunilor emoţionale ale generaţiilor sînt deja un bun comun al cotidianului nostru. Articolul de faţă face referire la o cercetare desfăşurată în 2006 în şapte ţări europene prin Flamingo Research International.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.