În urma tehnologiei
La începutul anilor 1970 apariția primului microprocesor părea din start că va revoluționa omenirea. Dispozitivele electronice, pînă atunci de mari dimensiuni, trecuseră deja printr-o etapă de micșorare, atunci cînd tranzistoarele înlocuiseră lămpile electronice. Primul microprocesor entuziasma toți specialiștii, care se așteptau la progrese tehnologice remarcabile.
Apar în scurt timp primele home-computere, printr-o revoluție tehnologică ce a pus la dispoziția tuturor mașini de calcul mult mai performante deja decît cele care duseseră primii oameni pe Lună. La nici un deceniu după aceea, computerele personale se răspîndesc și mai mult, iar sistemele de operare devin și ele mult mai prietenoase cu orice utilizator. Finele anilor 1980 și începutul ultimului deceniu al secolului trecut asistă la o explozie a cererii – și ofertei – de calculatoare. Creatorii lor fac, aproape peste noapte, modele din ce în ce mai performante, iar programele pot fi utilizate nu doar de către elite, ci devin parte a unui mod de viață.
Mai mult, calculatoarele personale încep să și comunice între ele, odată cu „deschiderea spre popor” a modurilor de conectare și comunicare, pînă atunci funcționale doar între marile centre de cercetare și universități ale lumii. Internetul.
Acesta modifică treptat viața tuturor oamenilor de pe planetă. Sunetul (destul de neplăcut) al modemului care se conecta la rețeaua de telefonie dădea semnalul unor modificări profunde. Iar apariția telefoanelor mobile și, mai apoi, a celor inteligente urma să accelereze trecerea omenirii în lumea digitală și transformarea într-un sat cu adevărat global.
Revoluție tehnologică? Da, cu siguranță. Dar, ca orice curent care merge cu mare viteză înainte, apar și efecte secundare care trimit unele lucruri îndărăt, spre trecut.
Dovezi? Le vedem în viața noastră în fiecare zi.
I-au trebuit omenirii mai bine de o mie de ani, de la perioada finală a Imperiului Roman de Apus, ca să se întoarcă spre alfabetizare, spre învățarea de carte. Comunicarea populară în Evul Mediu se făcea mai ales prin imagini – sau oral. De la apariția „iconițelor” create ca să simplifice utilizarea calculatorului, pare că ne întoarcem din ce în ce mai mult spre aceste forme vizuale de comunicare. Iar podcast-urile și cărțile audio nu sînt nici ele stimulatoare pentru citit și scris, ci reiau tradiția orală. Sau poate că mă înșel. Dacă vedem modul în care gramatica este schingiuită în multe mesaje care circulă în social media, poate că e mai bine să nu dezbatem acest subiect.
Pe măsură ce avansăm din ce în ce mai mult în era digitală, numărul utilizatorilor crește exploziv, în timp ce numărul creatorilor de programe și de calculatoare, de asemenea în creștere, are însă o dinamică mult mai redusă. Iar subțierea numărului de experți în comparație cu cel al utilizatorilor nu poate prevesti ceva bun.
În același timp, apar numeroși utilizatori care nu iau în considerare faptul că aceste calculatoare trebuie să le ajute creierul, iar nu să îl substituie. Și nu vorbesc aici despre analfabeții funcțional prezenți în hoarde mari pe Internet. Ci despre persoane educate, care s-au obișnuit să folosească aplicații specializate, care au fost făcute ori de către cei mai mari, ori de către colegi de generație, și pe care le ascultă cu încredere oarbă. Programele de orientare geografică, de exemplu, folosite de către șoferi sau pietoni, par a fi scrise, pentru unii, cu litere de foc. Chiar dacă pot apărea și aici erori, datorate fie unui semnal mai slab, unor deficiențe tehnice sau de alte feluri.
Motoarele de căutare gen Google ne-au făcut viața mai simplă. Mersul și căutarea asiduă prin biblioteci au fost înlocuite de simpla scriere a unor cuvinte-cheie în unele programe specializate. Și, cu toate acestea, randamentul căutărilor în bazele de date specializate pe Internet pare a fi scăzut.
Și ce te faci atunci cînd toate se petrec în state care par profund disfuncționale, în care nimeni nu s-a implicat cu pasiune și profesionist în dezvoltarea unor sisteme de educație performante? Regresul din educație se reflectă în succesul unor agresivi analfabeți funcțional, deveniți influencer-i pentru generațiile de mîine. Existența a numeroase fundături întunecate ale Internetului face ca zonele haotice – sau măcar puțin organizate – ale satului virtual să facă întreaga societate să dea în gropi. Din păcate reale, nu virtuale.
Despre cei mai slabi de înger nu doresc să insist prea mult. Într-un mod paradoxal, aceștia s-au adaptat cel mai bine la noile condiții. S-au relansat dezbateri pe care mulți le considerau încheiate de cîteva secole. Fără o revoluție informatică nu ar fi putut apărea aberații de genul celor care susțin că Pămîntul este plat, antivacciniștilor, celor care se tratează de cancer cu ceaiuri și gînduri bune. Într-o eră în care știința progresează într-un ritm fără precedent, aceste subproduse ale societății actuale creează un curent de sens contrar (din fericire, nu cu aceeași viteză). Internetul îi ajută pe conspiraționiști să se ascundă de mînia unui guvern global.
Ce vor face aceștia cînd vor vedea că nu îi caută nimeni?
Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie Marină – GeoEcoMar, profesor onorific la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.
