În numele vigilenței. Exersînd pedagogii ale empatiei

Publicat în Dilema Veche nr. 953 din 14 – 20 iulie 2022
image

Am crescut lîngă femei paradoxale. Femei de o forță irezistibilă, femei care țineau o lume pe umerii lor, femei care își înfruntau soții și tații. Dar și femei ale tăcerii. Femei care idealizau familia deși nu erau fericite în familie. Femei care se amăgeau că liniștea lor începe atunci cînd închid ochii, chiar dacă pleoapele ascundeau multe lacrimi. De la ele am primit putere. De la ele am primit tăcere. Și tăcerea asta a săpat în mine un culoar inconfortabil, cu multe intrînduri anxioase.

Am învățat tîrziu să numesc abuzul abuz. Am învățat tîrziu să elimin acolade toxice – „da, dar și ea a provocat”, „nu e chiar așa grav” etc. Acolade care aplatizează și reduc suferințe sufocante la realități acceptabile. Acolade care acutizează rușinea și autoînvinovățirea. Acolade care ne fac să ne simțim mici și să rămînem undeva, într-un colț ascuns. Am învățat tîrziu că o glumă sexistă e un comportament agresiv, nu doar o scăpare inocentă. Nu există nimic inofensiv într-un abuz. Am învățat tîrziu că normalizarea violenței frînge curajul de a vorbi despre experiențe traumatizante. Am învățat tîrziu puterea politică a cuvintelor transformatoare. Forța vindecătoare a poveștilor care se opun dominației violenței patriarhale.

Evenimentele locale recente – discursurile Vioricăi Vodă și Katiei Pascariu de la Gala Gopo, articolele scrise de Oana Stoica în Scena9, care documentează abuzurile din Universități de Artă din România – au pentru mine valoarea unor dezvrăjiri ale tăcerii. Unor statement-uri ale amplificării nevoii colective de a dezambiguiza abuzul. Pedagogia dezambiguizării, tranșării unor experiențe abuzive creează teritorii eliberatoare, în care ne exersăm vigilența față de orice tip de hărțuire. Pentru că nimic nu este niciodată pe deplin cîștigat, mai ales atunci cînd vorbim despre o cultură feministă intersecțională. Vigilența devine o stare politică sistemică. A o exersa zilnic este un gest cu potențial pedagogic. Un gest de învățare care nu trebuie întrerupt niciodată. Din acest proces de învățare transformatoare face parte o înțelegere stratificată a realităților abuzului. Nu are nimeni legitimitatea să-i ceară victimei să-și numească public agresorul. Este destul că a avut forța să numească abuzul. Nu are nimeni legitimitatea să minimalizeze o experiență dureroasă de hărțuire. E destul că această experiență și-a găsit cuvintele. Învățarea este un act politic care pornește din intimitatea cuvintelor. Forța lor contestatară sculptează devenirea unor generații de fete și femei care, exersînd pedagogii non-abuzive, își pot defini angajamentul solidar de a articula, de pe alte poziții, dinamici ale unor relații lipsite de toxicitate. Una dintre întrebările care se regăsesc în discursurile despre multiplele forme de hărțuire este: cum putem să creăm medii educaționale care să nu mai perpetueze abuzul de putere, care să nu mai întrețină relațiile toxice? Pedagogia grijii și ascultării se cultivă din primele clase de școală. Și crește odată cu noi.

La începutul eseului ei despre o pedagogie eliberatoare, Teaching to Transgress. Education as a Practice of Freedom, bell hooks își chestionează poziția ierarhică. Din momentul în care i s-a propus să devină profesoară la Oberlin College, autoarea feministă a început să rememoreze tot ce a contestat în școală: autoritatea impusă cu forța, obediența față de cei care aveau puterea, lipsa unui spațiu de învățare bazat pe gîndire critică, atitudinile rasiste și misogine cu care s-a confruntat. Mediul unei școli represive – loc al pedepsei, nu al imaginării posibilităților și promisiunilor transfiguratoare – o face pe bell hooks să reflecteze asupra unor noi cadre pedagogice. În viziunea teoreticienei, „clasa rămîne cel mai radical spațiu al posibilității în universitate”. Această radicalitate vine din potențialul imaginativ a ceea ce numesc distribuția afectelor în clasă, adică explorarea empatiei în relațiile de predare-învățare, grija pentru participarea tuturor și pentru respectarea spațiului intim, anularea oricărui comportament hărțuitor, înțelegerea poziției din care se produce cunoașterea, folosirea unui limbaj cît mai incluziv, autochestionarea permanentă a dinamicilor de putere etc. Toate acestea pentru ca fiecare student/ă să simtă că aparține unui loc în care experiențele nu îi sînt invalidate. Unui loc în care abuzul de orice tip nu îşi are locul.

Pentru că o pedagogie care are la bază hărțuirea, o pedagogie destabilizatoare şi abuzivă, care nu creează spațiu pentru limite, care nu cultivă empatia este sfîrșitul oricărei pedagogii. Împreună, trebuie să luptăm, în fiecare zi, pentru o pedagogie eliberatoare, pentru acea clasă în care să imaginăm teritorii ale împuternicirii. Pentru ele nu e niciodată destul de mult spațiu! Ele trebuie apărate cu vigilență și recîștigate cu grijă. În ele, revoluțiile au toate șansele să lase urme!

Mihaela Michailov este dramaturg și critic de artele spectacolului. Predă la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.