În diateza pasivă

Călin STEGEREAN
Publicat în Dilema Veche nr. 752 din 19-25 iulie 2018
În diateza pasivă jpeg

Una dintre primele ediții ale Art Basel Conversations de anul acesta i-a avut ca invitați pe directorii celor două muzee occidentale delocalizate la Abu Dhabi, Luvru și Guggenheim. Discuția a plecat de la exemplul Muzeului Guggenheim de la Bilbao, deschis în urmă cu douăzeci de ani, care a schimbat imaginea orașului în care a fost construit. În general în lume, acesta este exemplul favorit atunci cînd se evaluează capacitatea culturii și a patrimoniului de a avea în societate rolul pe care doar industria îl juca în trecut sub aspectul numărului de locuri de muncă create, al veniturilor de care comunitatea beneficiază, fie că e vorba de încasări directe sau de taxe și impozite direcționate apoi către interesul public. Inaugurat în orașul cel mai industrializat din Spania, după Barcelona, pînă în anii ’80, Muzeul Guggenheim a deschis calea schimbării economiei locale, dintr-una post-industrială, într-una a serviciilor. Ceea ce s-a întîmplat acolo poartă numele de „efectul Bilbao“ și se reflectă într-o prosperitate generată în mare parte de serviciile dedicate turiștilor, al căror număr a crescut de la aproximativ 25.000, pînă la inaugurarea muzeului, la aproape un milion anul trecut.

Orice raportare autohtonă la acest exemplu devine ridicolă într-o țară în care „serviciile medicale de bază sînt limitate“, iar „circulația rutieră este un real pericol pentru viața oamenilor“, așa cum apare în secțiunea recomandărilor de călătorie pentru România ale Departamentului de Stat al SUA. Ar fi alt paradox, descendent pe filierele culturale „iraționale“ în care ne-am afirmat cu precădere (dadaistă, în linia lui Tzara și Iancu, ori absurdă, în linia lui Urmuz și Ionesco), să avem o politică a patrimoniului exemplară sau măcar decentă, în condițiile în care restul aspectelor care privesc viața în societate sînt la cele mai joase cote în Europa.

Cursul pe care l-au luat lucrurile la noi după anul 1989 poate da multă apă la moară celor care cred în teoria conspirației. Așa cum construcția autostrăzilor „de diamant“, cum sînt numite cele din România, datorită prețului exorbitant, poate părea blocată din rațiuni „oculte“, menite să conserve în starea de retard economic una dintre cele mai bogate țări europene în resurse naturale, situația patrimoniului cultural pare și ea afectată de un „plan diabolic“, pentru că hazardul, nu-i așa, nu poate opera cu atîta precizie și tenacitate. Lipsa unei strategii pe termen lung în domeniu, preeminența interesului privat în dauna celui public, care a condus la adoptarea unei legislații care defavorizează protejarea și dezvoltarea patrimoniului, tarele unui sistem etatist centralizat, lipsa unei legislații care să stimuleze donațiile și sponsorizările dedicate patrimoniului, inconstanța și inconsecvența în deciziile la nivel politic, grava subfinanțare și, în ultimă instanță, lipsa interesului politic pentru această zonă a societății sînt cauzele situației dezastruoase în domeniu.

Nu aș vrea însă să vorbesc despre acest subiect din cărți, cum se spune. Cred că ar merita împărtășită o parte din experiența dobîndită în două dintre muzeele de artă importante ale României, cel de la Cluj-Napoca și Muzeul Național de Artă al României din București, inclusiv din postura de director al acestora.

Din motivele enumerate mai sus, dar și din altele, necunoscute, un proiect care viza restaurarea și refuncționalizarea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, și care ar fi avut toate șansele să devină exemplar în domeniu, a fost abandonat de Consiliul Județean Cluj în urmă cu zece ani. Clădirea muzeului, considerată din punct de vedere arhitectural și artistic cel mai important edificiu baroc din Transilvania, era la începutul mileniului în care ne aflăm suficient de afectată de eroziunea timpului pentru ca o restaurare generală să fie necesară. De asemenea, spațiul nu mai corespundea pentru funcțiile unui muzeu modern. Un proiect realizat în baza propunerilor noastre, care viza restaurarea și refuncționalizarea muzeului cu fonduri europene, a fost realizat în anul 2006, achitîndu-se pentru acesta în jur de 300.000 de euro. Conform proiectului, parterul și etajul urmau să fie dedicate exclusiv expunerii și depozitării patrimoniului, iar administrația urma să ocupe imensul spațiu aflat în podul clădirii. Ceea ce era cel mai interesant sub aspect inovator viza transformarea amplelor subsoluri în spații pentru activități culturale și recreative, inclusiv un restaurant. Mai mult, sub curtea interioară urma să fie construită o sală tip auditorium cu peste trei sute de locuri și un sistem mobil de acoperire a curții ar fi permis desfășurarea de activități în orice condiții meteo. Totul, evident, cu implementarea necesarului sistem de climatizare. Proiectul a fost însă îngropat pentru că la final s-a constatat că există o problemă cu situația juridică a clădirii, aflată în litigiu, care îl făcea neeligibil pentru finanțări din fonduri structurale. Pe scurt, în anul următor, instanța de judecată a stabilit că 2/3 din suprafața clădirii trebuie retrocedată foștilor proprietari. De atunci pînă astăzi, situația reală a clădirii rămîne un mister. De cîte ori am solicitat clarificări Consiliului Județean Cluj referitoare la situația clădirii, răspunsul a fost invariabil că aceasta se află în proprietate publică. O fumigenă arde în permanență de atunci în jurul acestui subiect, ascunzînd răspunsuri la întrebări legate de exercitarea dreptului de preemțiune, un posibil parteneriat public-privat și, în ultimă instanță, de pericolul la care este expusă clădirea ale cărei fundații afectate amenință stabilitatea edificiului.

După cum spuneam, o altă problemă esențială o reprezintă subfinanțarea. Aceleași practici „dadaiste“ fac ca sumele cu destinația investiții să lipsească din bugetele muzeelor sau să sosească în luna decembrie, situație care le face inutilizabile din cauza procedurilor de achiziție, de regulă licitații, care presupun calendare mult mai lungi de realizare decît timpul rămas pînă la finele anului financiar. Într-un circuit al absurdului, despre care vorbeam la început, banii se returnează la bugetul statului, unde capătă alte destinații, iar această scamatorie financiară previzibilă se repetă în anul următor. Din acest motiv a fost blocată refacerea sistemului de climatizare în Galeria Națională a Muzeului Național de Artă al României, unde temperatura ajunge în sezonul cald la valori alarmante pentru patrimoniul artistic expus.

Dincolo de problemele a căror rezolvare depinde de umorile decidenților politici în lipsa unor strategii coordonatoare, la nivelul specialiștilor și al conducătorilor de instituții se pot genera măsuri care să conducă la îmbunătățirea situației patrimoniului. Spre exemplu, o mare problemă o reprezintă încă evidența patrimoniului, cu toate că există de aproape douăzeci de ani un program informatic corespunzător. La fel și clasarea acestuia se poate acoperi din bugetele curente ale instituțiilor muzeale. Se accesează cu timiditate parteneriatele public-public sau public-privat, reacția la pasivitatea sau la abuzurile autorităților este anemică și solidaritatea în acțiune pare un vis. Lipsesc asociații profesionale active și colaborări strînse cu instituții europene de profil. Prezența muzeelor la apelurile pentru diverse finanțări este încă foarte redusă. Reuniunile pe teme de patrimoniu sînt nesistematice și nu produc documente care să fie apoi înaintate autorităților.

Diateza pasivă pare a fi exprimarea predilectă în acest domeniu la noi, într-o perioadă cînd în lumea pe care o admirăm patrimoniul cultural și artistic devine vedeta unui teritoriu dinamic, în expansiune nu numai pentru beneficiile sale economice, dar și pentru capacitatea de a contribui la edificarea celui mai important produs al societății, bunul cetățean. 

Călin Stegerean este artist, critic de artă și curator. A fost director al Muzeului de Artă Cluj-Napoca (2009-2014) și al Muzeului Național de Artă al României (2016-2017).

Foto: Ema Cojocaru

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.