În diateza pasivă

Călin STEGEREAN
Publicat în Dilema Veche nr. 752 din 19-25 iulie 2018
În diateza pasivă jpeg

Una dintre primele ediții ale Art Basel Conversations de anul acesta i-a avut ca invitați pe directorii celor două muzee occidentale delocalizate la Abu Dhabi, Luvru și Guggenheim. Discuția a plecat de la exemplul Muzeului Guggenheim de la Bilbao, deschis în urmă cu douăzeci de ani, care a schimbat imaginea orașului în care a fost construit. În general în lume, acesta este exemplul favorit atunci cînd se evaluează capacitatea culturii și a patrimoniului de a avea în societate rolul pe care doar industria îl juca în trecut sub aspectul numărului de locuri de muncă create, al veniturilor de care comunitatea beneficiază, fie că e vorba de încasări directe sau de taxe și impozite direcționate apoi către interesul public. Inaugurat în orașul cel mai industrializat din Spania, după Barcelona, pînă în anii ’80, Muzeul Guggenheim a deschis calea schimbării economiei locale, dintr-una post-industrială, într-una a serviciilor. Ceea ce s-a întîmplat acolo poartă numele de „efectul Bilbao“ și se reflectă într-o prosperitate generată în mare parte de serviciile dedicate turiștilor, al căror număr a crescut de la aproximativ 25.000, pînă la inaugurarea muzeului, la aproape un milion anul trecut.

Orice raportare autohtonă la acest exemplu devine ridicolă într-o țară în care „serviciile medicale de bază sînt limitate“, iar „circulația rutieră este un real pericol pentru viața oamenilor“, așa cum apare în secțiunea recomandărilor de călătorie pentru România ale Departamentului de Stat al SUA. Ar fi alt paradox, descendent pe filierele culturale „iraționale“ în care ne-am afirmat cu precădere (dadaistă, în linia lui Tzara și Iancu, ori absurdă, în linia lui Urmuz și Ionesco), să avem o politică a patrimoniului exemplară sau măcar decentă, în condițiile în care restul aspectelor care privesc viața în societate sînt la cele mai joase cote în Europa.

Cursul pe care l-au luat lucrurile la noi după anul 1989 poate da multă apă la moară celor care cred în teoria conspirației. Așa cum construcția autostrăzilor „de diamant“, cum sînt numite cele din România, datorită prețului exorbitant, poate părea blocată din rațiuni „oculte“, menite să conserve în starea de retard economic una dintre cele mai bogate țări europene în resurse naturale, situația patrimoniului cultural pare și ea afectată de un „plan diabolic“, pentru că hazardul, nu-i așa, nu poate opera cu atîta precizie și tenacitate. Lipsa unei strategii pe termen lung în domeniu, preeminența interesului privat în dauna celui public, care a condus la adoptarea unei legislații care defavorizează protejarea și dezvoltarea patrimoniului, tarele unui sistem etatist centralizat, lipsa unei legislații care să stimuleze donațiile și sponsorizările dedicate patrimoniului, inconstanța și inconsecvența în deciziile la nivel politic, grava subfinanțare și, în ultimă instanță, lipsa interesului politic pentru această zonă a societății sînt cauzele situației dezastruoase în domeniu.

Nu aș vrea însă să vorbesc despre acest subiect din cărți, cum se spune. Cred că ar merita împărtășită o parte din experiența dobîndită în două dintre muzeele de artă importante ale României, cel de la Cluj-Napoca și Muzeul Național de Artă al României din București, inclusiv din postura de director al acestora.

Din motivele enumerate mai sus, dar și din altele, necunoscute, un proiect care viza restaurarea și refuncționalizarea Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, și care ar fi avut toate șansele să devină exemplar în domeniu, a fost abandonat de Consiliul Județean Cluj în urmă cu zece ani. Clădirea muzeului, considerată din punct de vedere arhitectural și artistic cel mai important edificiu baroc din Transilvania, era la începutul mileniului în care ne aflăm suficient de afectată de eroziunea timpului pentru ca o restaurare generală să fie necesară. De asemenea, spațiul nu mai corespundea pentru funcțiile unui muzeu modern. Un proiect realizat în baza propunerilor noastre, care viza restaurarea și refuncționalizarea muzeului cu fonduri europene, a fost realizat în anul 2006, achitîndu-se pentru acesta în jur de 300.000 de euro. Conform proiectului, parterul și etajul urmau să fie dedicate exclusiv expunerii și depozitării patrimoniului, iar administrația urma să ocupe imensul spațiu aflat în podul clădirii. Ceea ce era cel mai interesant sub aspect inovator viza transformarea amplelor subsoluri în spații pentru activități culturale și recreative, inclusiv un restaurant. Mai mult, sub curtea interioară urma să fie construită o sală tip auditorium cu peste trei sute de locuri și un sistem mobil de acoperire a curții ar fi permis desfășurarea de activități în orice condiții meteo. Totul, evident, cu implementarea necesarului sistem de climatizare. Proiectul a fost însă îngropat pentru că la final s-a constatat că există o problemă cu situația juridică a clădirii, aflată în litigiu, care îl făcea neeligibil pentru finanțări din fonduri structurale. Pe scurt, în anul următor, instanța de judecată a stabilit că 2/3 din suprafața clădirii trebuie retrocedată foștilor proprietari. De atunci pînă astăzi, situația reală a clădirii rămîne un mister. De cîte ori am solicitat clarificări Consiliului Județean Cluj referitoare la situația clădirii, răspunsul a fost invariabil că aceasta se află în proprietate publică. O fumigenă arde în permanență de atunci în jurul acestui subiect, ascunzînd răspunsuri la întrebări legate de exercitarea dreptului de preemțiune, un posibil parteneriat public-privat și, în ultimă instanță, de pericolul la care este expusă clădirea ale cărei fundații afectate amenință stabilitatea edificiului.

După cum spuneam, o altă problemă esențială o reprezintă subfinanțarea. Aceleași practici „dadaiste“ fac ca sumele cu destinația investiții să lipsească din bugetele muzeelor sau să sosească în luna decembrie, situație care le face inutilizabile din cauza procedurilor de achiziție, de regulă licitații, care presupun calendare mult mai lungi de realizare decît timpul rămas pînă la finele anului financiar. Într-un circuit al absurdului, despre care vorbeam la început, banii se returnează la bugetul statului, unde capătă alte destinații, iar această scamatorie financiară previzibilă se repetă în anul următor. Din acest motiv a fost blocată refacerea sistemului de climatizare în Galeria Națională a Muzeului Național de Artă al României, unde temperatura ajunge în sezonul cald la valori alarmante pentru patrimoniul artistic expus.

Dincolo de problemele a căror rezolvare depinde de umorile decidenților politici în lipsa unor strategii coordonatoare, la nivelul specialiștilor și al conducătorilor de instituții se pot genera măsuri care să conducă la îmbunătățirea situației patrimoniului. Spre exemplu, o mare problemă o reprezintă încă evidența patrimoniului, cu toate că există de aproape douăzeci de ani un program informatic corespunzător. La fel și clasarea acestuia se poate acoperi din bugetele curente ale instituțiilor muzeale. Se accesează cu timiditate parteneriatele public-public sau public-privat, reacția la pasivitatea sau la abuzurile autorităților este anemică și solidaritatea în acțiune pare un vis. Lipsesc asociații profesionale active și colaborări strînse cu instituții europene de profil. Prezența muzeelor la apelurile pentru diverse finanțări este încă foarte redusă. Reuniunile pe teme de patrimoniu sînt nesistematice și nu produc documente care să fie apoi înaintate autorităților.

Diateza pasivă pare a fi exprimarea predilectă în acest domeniu la noi, într-o perioadă cînd în lumea pe care o admirăm patrimoniul cultural și artistic devine vedeta unui teritoriu dinamic, în expansiune nu numai pentru beneficiile sale economice, dar și pentru capacitatea de a contribui la edificarea celui mai important produs al societății, bunul cetățean. 

Călin Stegerean este artist, critic de artă și curator. A fost director al Muzeului de Artă Cluj-Napoca (2009-2014) și al Muzeului Național de Artă al României (2016-2017).

Foto: Ema Cojocaru

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

image
Andreea Antonescu, supărare mare înainte de naștere. Totul are legătură cu fiica sa: „E foarte greu pentru mine“ | adevarul.ro
Deși așteaptă cu nerăbdarea aducerea pe lume a celui de-al doilea copil, Andreea Antonescu are o amărăciune în suflet. Fiica ei a ales să locuiască în SUA, alături de tatăl său, după ce s-a pronuntat divorțul dintre părinții săi.
image
Halep jubilează: Victorie mare în cazul de dopaj. Explicațiile venite pe filiera TAS | adevarul.ro
Simona Halep (31 de ani) poate răsufla ușurată după mult timp.

HIstoria.ro

image
Katiușa, „orga lui Stalin“: O revoluție în materie de artilerie autopropulsată
Adevărata revoluție în materie de artilerie autopropulsată a venit de la ruși: teribilele lansatoare multiple de rachete Katiușa.
image
Una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor
Fără îndoială, una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice ale tuturor timpurilor a fost scoaterea de sub cenușă a orașului roman Pompeii, redus la tăcere în vara lui 79 de erupția vulcanului Vezuviu.
image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.