⬆
patrimoniu şi politică
Un viitor pentru trecut
PSD e la putere de mai bine de şase ani, Cuminţenia Pămîntului n-a fost recuperată de stat, iar Muzeul Brâncuşi, instituit prin lege, există, în continuare, doar pe hîrtie. Patrimoniul e doar un vector de imagine. Cînd vine vorba de iniţiative ori de acţiuni
Cod cu prioritate. Scurtă istorie
S-a lucrat mult pe textul Codului. L-am început în timpul mandatului meu şi bănuiesc că şi ceilalţi colegi de-ai mei au continuat munca. Există un text în mare parte pregătit, dar cum au trecut foarte mulţi ani de la începerea acestei munci trebuie să reluăm o grămadă de proceduri.
Patrimoniu pierdut. Patrimoniu regăsit
După 1989, toate partidele au vorbit pe un singur glas atunci cînd a venit vorba despre patrimoniu: „Nu știm, nu putem, nu vrem“. Au existat desigur și cîteva decizii salutare, dar au venit prea tîrziu și, în orice caz, au însemnat prea puțin…
Atunci cînd statul se răzbună pe noi
Ministerul Culturii nu și-a arătat interesul de a-și activa dreptul de preemțiune, prevăzut de lege, în mai nici una dintre situațiile avute la dispoziție, fie că a fost vorba despre un imobil cu valoare de patrimoniu, fie că a fost vorba despre una dintre operele de artă retrocedate.
În diateza pasivă
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca ar fi avut toate șansele să devină exemplar în domeniu, a fost abandonat de Consiliul Județean Cluj în urmă cu zece ani. Clădirea muzeului, considerată din punct de vedere arhitectural și artistic cel mai important edificiu baroc din Transilvania, era la începutul mileniului în care ne aflăm suficient de afectată de eroziunea timpului pentru ca o restaurare generală să fie necesară.
Drumul spre Tezaur…
Care e parcursul unui obiect arheologic din momentul descoperirii prin săpătura arheologică sau după ce-a fost găsit întîmplător pînă la includerea lui în cele două categorii ale Inventarului Patrimoniului Național Cultural Mobil? Cum se decide clasarea în tezaurul patrimoniului național mobil și fondul patrimoniului național mobil? Legea nr. 182/2000, explicată…
Europa: cultură și identitate
Astăzi, la peste șapte decenii de la cel de-al Doilea Război Mondial, mișcări naționalist populiste extrem de periculoase sînt în creștere în Europa și în alte părți ale lumii. În întîmpinarea acestor amenințări, o reafirmare a unității și păcii în Europa, odată pentru totdeauna, este provocarea generației noastre.
„Ca societate, nu ne permitem să avem membri care trăiesc într-o realitate anistorică“ – interviu cu Mihai IACOB
O bibliotecă din Serbia a digitizat o tipăritură în limba sîrbă, apărută la Blaj în 1748. Ea reprezintă prima activitate despre care avem informații certe la tipografia de la Blaj, dar despre care în literatura românească nu se scrie deloc.