În cușca fără gratii

Zoltán ROSTÁS
Publicat în Dilema Veche nr. 786 din 14-20 martie 2019
Între două luntre jpeg

Cu cît sînt mai des solicitat să-mi dau cu părerea despre „prejudecățile conviețuirii româno-maghiare“, cu atît devin mai convins că am intrat într-un cerc vicios. Nu trebuie să fii specialist în această materie ca să realizezi că fenomenul trebuie abordat altfel. Adică e o nevoie de lămurire a mecanismului cercului vicios.

Și, fără solicitări, de o bună bucată de vreme urmăresc (nu asiduu, ci mai mult din inerție) un fenomen cu apariții ciclice: „raporturile româno-maghiare“. Am pus în ghilimele această sintagmă, fiindcă e o abstracțiune sociologic irelevantă, dar, fiindcă în viața publică este vehiculată, pentru început o să o folosesc și eu. Acest fenomen ciclic se caracterizează prin apariția abruptă a unor declarații șocante din mediul politic, care sînt preluate (și exagerate) de mass-media, după care apare reacția unor intelectuali de bună-credință în încercarea de a demonta mesajul politic provocator și de a detensiona situația. După un timp, survine acalmia, de parcă nimic nu s-ar fi întîmplat. (Probabil fiecare segment este mulțumit de isprava sa proprie.) Aceste cicluri apar de obicei înainte de alegeri, cîteodată în prejma marilor aniversări și – aleatoriu – ori de cîte ori forțe politice semnificative au nevoie să distragă atenția de la lucruri mai importante. E clar că este vorba de o veche tehnică a sferei politice, în capcana căreia intră (mai mult sau mai puțin interesat) mass-media și, involuntar, și intelectualitatea de bună-credință.

Este o problemă și cu această tehnică, și cu acest ciclu. Cei din sfera politică mizează pe acapararea – cu ajutorul mass-media – a atenției „românilor“ și „maghiarilor“. Ca un efect pervers al implicării mass-media, chiar acest mijloc dă impresia eficienței provocării puse la cale de politicieni. Și, astfel, e atrasă în capcană și intelectualitatea care, cu toată luciditatea argumentării, are, evident, un impact benefic minuscul, dacă nu neglijabil asupra mediului social și politic.

Ce se întîmplă, de fapt? Din cele spuse pînă acum, am putea crede că tensiunile interetnice generate artificial se dezumflă de la sine. Mecanismul e nițel mai complex.

Este nevoie aici de clarificarea modului de abordare a fenomenului. Constat cu mirare că cei care se ocupă de aceste relații se documentează preponderent din surse scrise sau audiovizuale, ceea ce duce, inevitabil, la o imagine parțială și viciată. Cei care, totuși, se interesează de această relație mai aproape de oameni au reflexul de a pune întrebări directe despre raporturile româno-maghiare. Tema este atît de politizată, că nici prin această documentare nu se poate obține o imagine autentică. După părerea mea, numai o schimbare metodologică poate aduce rezultate credibile în această sferă.

Astfel, cu mulți ani înainte am început o observare fără întrebări a grupurilor, comunităților locale vizînd preocupările lor cotidiene. Făcînd aceste inventare de teme de discuție, mi-am dat seama că, la „firul ierbii“, agenda oamenilor este departe de mizele „raporturilor“ etnice. Relația socială este precumpănitoare. Oamenii, în viața cotidiană, în modul lor de a se descurca, nu pornesc la drum cu un proiect etnic, ci cu unul pragmatic: ce trebuie să fac în programul meu zilnic. Un om normal, cînd se scoală dimineața și se pregătește de plecare la serviciu, nu se gîndește ce are el, ca român (sau ca maghiar), de făcut, ca să-și apere identitatea națională față de celălalt. Nici măcar categoria semidocților cu școală, care în spațiul public se sacrifică zilnic pentru nația română sau maghiară, după ce ies din „scenă“ își văd de interesele lor foarte terestre. Prin urmare, aceste cicluri pomenite la început nu pătrund în mase, din care o mică parte află de „circ“, dar nu se inflamează.

Fiindcă m-a interesat întotdeauna viața cotidiană a oamenilor, mi-am dat seama că cel mai eficient mod de cunoaștere este nu chestionarea oamenilor, ci observarea lor. La un moment dat, ca exercițiu antropologic, am dat studenților o asemenea temă de cercetare. Rezultatele au fost surprinzătoare. Repertoriul temelor varia foarte mult în funcție de vîrstă, gen, educație (detectabile prin limbaj și îmbrăcăminte). Nu este cazul să înșir și să clasific evantaiul preocupărilor oamenilor, dar pot să spun că n-am întîlnit teme de relații interetnice. Desigur, este greu de crezut, dar această afirmație poate fi verificată de oricine, cu condiția să folosească exclusiv mijloace de transport în comun și să frecventeze spații publice intens circulate. Dacă cititorul face acest exercițiu antropologizant, o să observe că liceenii discută despre modă, „scule“ și eventual despre răutatea „profilor“, angajații despre șefi, muncă în străinătate și despre boli, pensionarele tot despre boli, aprovizionare, lipsă de bani, pensionarii despre „hoții de politicieni“. Evident, panorama temelor era mult mai mare și varia și în funcție de regiune și de anotimp.

Desigur, în situații de criză socială și economică, sărăcia, frustrările iau proporții de masă, iar oamenii deseori plasează vina pentru propria nenorocire pe „străini“. Astfel, pot apărea tensiuni interetnice care, de fapt, sînt de natură economică și socială. Prin urmare, cercul vicios al tensiunilor interetnice, cu repetarea lor ciclică, poate inflama vremelnic spațiul public, dar, după părerea mea, nu afectează țesutul social.

Toată istoria aceasta îmi aduce aminte de spectacolul cu piesa Răceala a lui Marin Sorescu, văzut în anii ’80, cu Virgil Ogășanu și Ion Caramitru în rolurile principale. În această „parodie tragică“, pe lîngă conflictul principal al piesei, putem urmări viața de curte a Imperiului Bizantin, cu toate ritualurile și conflictele sale. Numai că această viață de curte – interpretată de o trupă de actori – se desfășoară într-o cușcă, pe care Mahomed al II-lea o cară cu el în vizitele sale prin Imperiul Otoman.

Cîteodată am impresia că toate aceste prejudecăți și tensiuni româno-maghiare seamănă cu această cușcă, însă fără gratii și fără un Mahomed al II-lea, în care elitele politice și mediatice rumegă fantasme, iar cele intelectuale se luptă cu morile de vînt. Aparent. Pentru că, dacă ne uităm mai atent, războiul adevărat este intraetnic, între grupuri mari de interese. 

Zoltán Rostás este profesor de sociologie la Universitatea Bucureşti, coordonează proiecte de istorie orală şi de istoria alternativă a sociologiei.

Foto: Hajdu Tamás

Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Dar dacă ești tînăr, sărac și bolnav?
Salvează tinerețea – vîrsta la care se spune că poți orice – chiar orice nenoroc sau chiar orice nefericire?
p 10 jpg
Povara tinereții
Copilăria se încheie, adesea, abrupt, după o vacanță de vară – tinerețea se consumă lent, se îngemănează cu bătrînețea firesc, insesizabil.
16781709398 92dac8f6bb c jpg
Primăvară în decembrie
„Femeile au devenit mai puțin interesate de machiaj și mai mult de frumusețea în ansamblu, cea care radiază din interior spre exterior, spre ideea de wellness.”
p 11 jpg
Note despre „încă”
De-ar fi să trebuiască să cred totuși în ceva și tot n-aș (putea) crede în Dumnezeu! Intuiție, vanitate, consolare – ține aceasta de vîrstă?
p 12 jpg
Tinerețea are coloană sonoră
Sînt părți de suflet în legătură cu care vom fi mereu subiectivi.
640px Pierre Auguste Renoir The Boating Party Lunch jpg
Simțire și nepăsare
Se spune că tinerețea, la fel ca și copilăria, nu e conștientă de ea însăși, că abia mai tîrziu ajungi să ți le amintești cu nostalgie și să le apreciezi adevărata valoare.
p 13 jpg
Oase ușoare ca ale păsărilor
Îi privesc atentă pe oamenii foarte tineri.
2722374996 d24e7fdf0e c jpg
Tinerii bătrîni și bătrînii tineri Cum mai măsurăm tinerețea?
Cred că merită să pledăm și, mai mult, e destul de limpede faptul că nu există o compartimentare netă a tinereții și a bătrîneții dată de vîrste și condiții, ci ele există simultan, în orice moment al vieții.
50294010101 132de799e7 c jpg
Anii ’90
Anii ’90 s-au încheiat pe 31 decembrie în Piaţa Revoluţiei, cînd deasupra noastră şi sub egida PRO TV-ului s-a înălţat un înger kitsch.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Învățături fără dezvăț
Trăim o vreme în care toți credem cu tărie că educația este esențială.
p 10 credit C  Hord jpg
p 11 credit C  Hord jpg
Pedagogia juridică între învăț și dezvăț
Avizele Consiliului Legislativ, în măsura în care ar fi urmate, sînt o bună premisă pentru creșterea calității legilor adoptate de Parlament.
p 13 credit C  Hord jpg
Seducția. Didactica nova?
Profesorul trebuie să fie el însuși seducător.
p 14 credit C  Hord jpg
Nu mai mîngîiați cercul!
Orice rol este făcut dintr-o continuă modelare a sensibilităţii interioare.
Mîntuirea biogeografică jpeg
Jurnal de glande și hormoni
Glandele endocrine și hormonii sînt o bună metaforă a importanței lucrurilor „mărunte”.
DS jpg
Minunatele isprăvi ale Adrenalinei (basm suprarenal)
Avea în ea atîta energie fata asta cît să transforme repausul într-un motor puternic.
640px Human mind, Human Universals png
p 11 sus jpg
Despre iubire, cu rigla si compasul. O încercare de endocrinologie euclidiană
Omul de știință stă drept, rezistă seducției misterioase și pune problema clar: în ce constă chimia acestei biologii?
p 12 sus jpg
Despre iubire și alte droguri
Iubirea romantică motivează o serie nesfîrșită de alegeri individuale și joacă un rol fundamental în elaborarea planurilor noastre de viață.
p 13 Hans Holbein, Henric al VIII lea WC jpg
Hormonii: „dirijorii” lichizi care ne schimbă corpul fizic și istoria
În epoca de formare a operei italiene, rolurile feminine erau interpretate de bărbați castrați, deveniți astfel eunuci.
640px Bloodletting 1 298x300 jpg
Profilul hormonal
Hormonii îți schimbă comportamentul sau comportamentul îți modifică profilul hormonal?
All Art is Erotic (Unsplash) jpg
Avem erotism în arta românească?
Cum rămîne totuși cu senzația că eroticul și erotismul au ocolit arta românească?
E cool să postești jpeg
Logica bunului-simț
De ce este logic să avem bun-simț chiar într-o societate care își pierde din ce în ce mai mult această noțiune?
p 10 jpg
Drumul în sus
E adevărat că bunul-simț nu poate fi construit fără simțul comun.

Adevarul.ro

florica boboi 8 jpg
Florica Boboi, noua câștigătoare Chefi la Cuțite! „Îmi bate inima de mor. N-am câștigat nimic în viața mea”
Florica Boboi este câștigătoarea sezonului 10 al emisiunii Chefi la Cuțite. Chiar de Ziua Națională a României, cei trei finaliști au avut o bătălie de zile mari pentru marele trofeu.
Evgheni Prigojin FOTO TASS
Fost coleg de închisoare cu Prigojin: Este un bulangiu, literalmente
„Noi doi am ispăşit o pedepsă în acelaşi timp. Aş vrea să vă spun că Prigojin este un bulangiu, literalmente”, declară Saşa Kurara într-o înregistrare video.
11172012 jpg
Costa Rica - Germania. Fosta campioană mondială din 2014 părăsește pentru a doua oară consecutiv competiția încă din faza grupelor
Multipla campioană mondială, Germania, părăsește pentru a doua oară consecutiv această competiție după triumful obținut în 2014.

HIstoria.ro

image
Drumul spre Alba Iulia: Cum au ajuns românii la Marea Adunare Națională
Așa cum se înfățișează din literatura memorialistică, majoritatea delegaților ori participanților sosesc la Alba Iulia cu trenul. Numai cei din așezările aflate la distanțe mici călătoresc cu alte mijloace de transport.
image
Noiembrie 1918: O lume în revoluție
1918, așa cum este creionat de literatura memorialistică, este anul unei lumi în plină revoluție. Desfășurată de la un capăt la celălalt al continentului european, revoluția este inegală și îmbracă diverse forme.
image
Scurt istoric al zilei naţionale
Instaurată încă de la venirea pe tronul României a lui Carol I, 10 Mai a rămas în tradiţia românilor ca Ziua Naţională a României moderne, până în 1947, când a fost impus regimul comunist. Un principe strãin pe tronul României reprezenta o necesitate politicã întrucât dupã abdicarea forţatã a lui Cuza la 11 februarie se ridica problema menţinerii recunoaşterii unirii celor douã principate.