În căutarea scrisului pierdut

Grigore CARTIANU
Publicat în Dilema Veche nr. 336 din 22-28 iulie 2010
În căutarea scrisului pierdut  jpeg

Cunosc vreo zece compatrioţi care nu mai au nici un fel de dubiu: li s-ar cuveni neîntîrziat Premiul Nobel pentru literatură, dar forţe obscure complotează împotriva iminentului lor succes. Unii sînt convinşi că au deja operă nemuritoare, atîta doar că nu-i înţeleg contemporanii – nişte ignoranţi, se-nţelege. Alţii n-au apucat să scrie nimic, dar în tărtăcuţa lor mustesc idei geniale, niciodată scoase la iveală.

Nu sînt de neglijat anonimii legendari, pe care nemiloase conjuraţii planetare îi ţin departe de binemeritata recunoaştere internaţională. Ca să nu mai vorbim despre componenta politică din deciziile Academiei Suedeze… Vorba potcovarului de la mine din sat, cînd fi-su rata toate examenele care-i ieşeau în cale: „ehei, taică, dacă nu vrea să te treacă, nu te trece, poţi să fii tobă de carte!“. Aşa şi cu pretendenţii mei la Nobelul literar: „dacă nu vor suedejii să-ţi dea premiul, nu ţi-l dau şi gata, poţi să fii ăl mai tare de sub Soare!“. E drept că nu eşti, dar nici dacă ai fi…

Premiul Nobel pentru fotbal

Puţine popoare s-au bucurat mai mult decît noi, românii, din motive fotbalistice. Mulţimile scoase în stradă de Hagi, în 1994, n-au avut egal – procentual – nici măcar în ţara campioanei mondiale, Brazilia. Cu atît mai puţin în cea a finalistei, Italia, sau pe tărîmul semifinalistelor, Suedia şi Bulgaria. În Valahia se sărbătorea de parcă noi eram campioni mondiali, şi nu brazilienii.

Dacă ridicăm capul din colbul nostru mioritic, vom observa ceva ce nu ne va face plăcere: în 80 de ani de întrecere planetară, cam toată lumea a ajuns în semifinalele Campionatului Mondial de fotbal, numai noi nu. Ungurii, cehoslovacii, polonezii, bulgarii, turcii, sovieticii (şi apoi ucrainenii), iugoslavii (şi apoi croaţii) – cu toţii s-au furişat pînă-n semifinale, iar unii au jucat chiar finala. Mergînd mai spre vest, pe listă se înscriu nemţii, austriecii, elveţienii, italienii, francezii, belgienii, olandezii, suedezii, englezii, spaniolii, portughezii… Alţii – danezii şi grecii – au cîştigat Campionatul European. Noi – nimic!

Şi atunci, ce sărbătoream, de fapt, în vara anului 1994?! Nu cumva o himeră, o părere, o iluzie? Nu cumva noi eram campioni mondiali ai propriilor fantasme? Nu cumva ni se cuvenea Premiul Nobel pentru fotbal, dar „dacă nu vor ăia să ni-l dea, nu ni-l dau şi gata?!“

Să dăm lovitura!

Sindromul este acelaşi de la potcovar la literat, cu un popas în careul de şaişpe metri: „sîntem buni, dar nu ne vede nimeni“. Şi atunci mai bem o cinzeacă şi zicem „futu-le muma-n cur de escroci“, aşteptînd vremuri mai bune şi poate un miracol: să se nască un Hagi de zece ori mai bun decît Maradona, un Mitică mai tare decît Hemingway, Garcia Marquez, Rushdie şi Pamuk la un loc, un potcovar care să preschimbe tinichele ruginite în potcoave de aur şi să le bată în copitele tuturor mîrţoagelor…

Aur am spus? OK: senzaţia e că noi, românii, alergăm ca disperaţii după medalii de aur, fără să ne pese că mai există şi argint, şi bronz. Nu vrem să cîştigăm, ci „să dăm lovitura“. Nu urmărim să-i convingem pe sceptici prin performanţele noastre, ci „să le închidem gura“. Nu ne interesează diversele premii literare acordate de-a lungul şi de-a latul planetei, ci vrem neapărat Premiul Nobel. E ca şi cum am vrea să construim case pornind de la acoperiş. Nu avem răbdare – şi nici nu ne interesează – să facem fundaţie, ziduri trainice, structură de rezistenţă, tencuială etc. Sărim direct la acoperiş, iar, dacă e posibil, îi mai punem şi cocoşei de tablă. Cîţi cocoşei? În orice caz, mai mulţi decît are vecinul, să crape inima-n el de ciudă!

Aşa se întîmplă cînd, de fapt, nu construim, ci plătim poliţe. Pesemne că totul pleacă din sedimentarea unor frustrări istorice, intrate în structura noastră genetică. Şi de-ar fi atît, tot am mai scoate-o la capăt. Necazul e că sindromul frustrării se combină letal cu cel al neterminării. Nu doar că trecem direct la acoperiş, fără fundaţie şi ziduri temeinice, dar nici acoperişul nu-l ducem la bun sfîrşit. Mereu rămîne o gaură prin care ploaia va cădea mereu în casa noastră…

Ne lipseşte opera

Cu fotbalul n-am ajuns niciodată în careul de aşi al lumii. Dar literatura? Să fim serioşi: dacă excludem diaspora (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Herta Müller etc.), constatăm că în ţară ne-am tot furat căciula. Marin Preda – OK, dar nu e un Ismail Kadare. Pe Preda îl citim noi, românii, pe Kadare îl citeşte jumătate de planetă.

Dacă un albanez a reuşit, de ce n-au reuşit românii? De ce literatura mondială ne ţine la uşă, cu opincile în mînă? Probabil, tocmai pentru că ne încăpăţînăm să umblăm în opinci, convinşi că sîntem originali. De fapt, sîntem provinciali. Mergem cu loboda în traistă şi vrem să facem furori printre cîrciumarii de pe Champs-Elysées…

Ce ne lipseşte, de fapt? Cei mai mulţi vor spune: marketingul… traducerile… tradiţia… influenţa… E un fel de a găsi explicaţii în altă parte decît în bătătura ta. De fapt, ne lipseşte esenţialul: opera. Nu avem operă. Daţi-mi numele unui personaj memorabil produs de literatura română de la Petrini încoace, adică de vreo trei decenii! Nu-l veţi găsi. Asta nu înseamnă că între timp nu au apărut scriitori buni. Atîta doar că ei au continuat să fie provinciali.

După gusturile mele, un mare scriitor este acela care, prin scrisul său, se impune şi pe alte pieţe decît pe cea a ţării sale. Marii scriitori nu sînt naţionali, ci universali. Ei sînt traduşi, tipăriţi şi citiţi nu în două mii de exemplare, graţie unor instituţii de stat sau unor aranjamente culturale, ci în zeci şi sute de mii de exemplare, prin evoluţia firească a mecanismelor pieţei. Marii scriitori nu sînt publicaţi de edituri obscure ori subvenţionate, ci de marile case de editură ale lumii. Mă tem că nici un trăitor în România actuală nu se încadrează în această matrice.

Pe cînd explozia?

Şi totuşi, sînt sigur că literatura română va produce surprize plăcute în următoarele decenii. Un popor care numără 20 de milioane de suflete are, statistic, suficiente talente în stare pură. Totul e să le descoperi şi să le pui în valoare. Pînă acum, nimeni nu s-a ocupat de asta. Am temeiuri să cred că ignoranţa managerială se apropie de sfîrşit.

Primul pas l-a făcut cinematografia. Blocaţi multă vreme de dinozaurii care-şi trăgeau seva din filmografia ceauşistă, tinerii regizori au făcut o breşă în sistem şi au început să aibă acces la fonduri. Din acel moment, nimeni nu i-a mai putut opri. Premiile internaţionale au început să curgă, iar cinematografia românească se mîndreşte acum cu o generaţie de excepţie. Şi de mare viitor.

Acelaşi model va pune în mişcare şi literatura, cu precizarea că e nevoie de mai puţini bani. Un regizor, ca să facă un film, are nevoie de bugete de sute de mii sau chiar de milioane de euro. Unui scriitor îi trebuie un venit modest, un computer şi multă linişte. Nu-i va fi prea greu să le obţină.

Eu, unul, aş paria pe această industrie, a cărei „piaţă de desfacere“ nu e România, ci planeta. Important e ca totul să fie făcut profesionist, pe proiecte bine conturate. Esenţială este viziunea. Înainte de a te hotărî cum scrii, trebuie să te decizi despre ce scrii. Răspunsul se află la public. Ce vrea el? Ce se citeşte cu succes, simultan, în România, Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, SUA? Cu ce fel de literatură reuşesc să se impună pe piaţa occidentală scriitori turci, albanezi, ruşi, arabi, persani, chinezi, africani, australieni, japonezi sau latino-americani?

Dacă alţii pot, înseamnă că şi noi putem. Cu condiţia să nu mai visăm la Premiul Nobel, ci să scriem temeinic, mult şi bine. Să ne gîndim la public, nu la fantasme de scriitori frustraţi. Ar fi timpul să preţuim şi argintul, şi bronzul, renunţînd să tot aşteptăm, cu privirea pierdută-n zare, apariţia peştişorului de aur.

E timpul ca scriitorii români, ştiuţi sau neştiuţi, să-şi abandoneze propriile iluzii şi să se apuce de treabă. Au pierdut deja prea mult timp. Iar marea literatură încă îi aşteaptă. 

Grigore Cartianu este redactor-şef la ziarul Adevărul şi scriitor.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

image png
Convorbirea Trump-Putin: Casa Albă confirmă un armistiţiu limitat în Ucraina şi anunţă începerea negocierilor de pace cu Rusia
Preşedinţii american şi rus, Donald Trump şi Vladimir Putin, au convenit marţi, într-o convorbire telefonică, asupra unui armistiţiu limitat în războiul din Ucraina, respectiv încetarea timp de 30 de zile a atacurilor asupra infrastructurilor energetice ucrainene şi ruse.
eurowings jpg
Peste 100 de pasageri au îndurat un zbor de opt ore, după ce vântul puternic a împiedicat două încercări de aterizare
Un zbor din Germania în Norvegia, care ar trebui să dureze doar trei ore și jumătate, s-a transformat în unul de opt ore. Vântul puternic a împiedicat două încercări de aterizare, iar avionul a făcut cale întoarsă.
Jasmine Mooney FB png
„Ca un cadavru”. Actriță canadiană, reținută în „condiții inumane” de autoritățile americane
Actrița canadiană Jasmine Mooney (35 de ani) cunoscură pentru apariția în franciza American Pie, reținută de autoritățile de frontieră americane din cauza unei vize incomplete, acuză că, timp de două săptămâni, a fost ținută în detenție în „condiții inumane”.
Razboi Israel jpg
Rachetă trasă din Yemen, interceptată în Israel. Reacție rebelilor Houthi la atacurile din Gaza
Armata israeliană a anunţat marţi că a interceptat o rachetă lansată dinspre Yemen, atac ce pare a fi o acţiune de represalii a rebelilor Houthi din Yemen după ce Israelul a rupt armistiţiul cu gruparea palestiniană Hamas şi a bombardat noaptea trecută Fâşia Gaza.
inendiu obregia jpeg
Incendiu la Spitalul Obregia din Capitală. 38 de pacienți ai unității medicale s-au autoevacuat
Pompierii au intervenit marți seara pentru stingerea unui incendiu care a avut loc la Spitalul Obregia.
dorinelsepsi jpg
Banner Ioana Ginghină
Ce lighioane i-au invadat curtea Ioanei Ginghină?! „Avem șopârle și chiar șerpi!” Ce măsuri a luat actrița?
Ioana Ginghină are curtea plină cu șopârle. Alexandru Papadopol a prins odată și un șarpe.
Marcel Bolos scaled e1698758891775 1024x577 (1) jpeg
România în coada clasamentului european la accesarea banilor din PNRR. Când se încheie implementarea planului
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a declarat marţi că din PNRR, 9,2 miliarde de euro sunt în ţară, în acest moment, din care 4 miliarde sunt plătiţi pentru implementarea investiţiilor şi diferenţa, în celebrul buffer, la BNR.
mascarpone cu biscuiti si caramel jpg
Mascarpone cu biscuiți și caramel
Acest desert fără zahăr este perfect pentru cei care doresc o gustare dulce, dar sănătoasă.