În căutarea scrisului pierdut

Grigore CARTIANU
Publicat în Dilema Veche nr. 336 din 22-28 iulie 2010
În căutarea scrisului pierdut  jpeg

Cunosc vreo zece compatrioţi care nu mai au nici un fel de dubiu: li s-ar cuveni neîntîrziat Premiul Nobel pentru literatură, dar forţe obscure complotează împotriva iminentului lor succes. Unii sînt convinşi că au deja operă nemuritoare, atîta doar că nu-i înţeleg contemporanii – nişte ignoranţi, se-nţelege. Alţii n-au apucat să scrie nimic, dar în tărtăcuţa lor mustesc idei geniale, niciodată scoase la iveală.

Nu sînt de neglijat anonimii legendari, pe care nemiloase conjuraţii planetare îi ţin departe de binemeritata recunoaştere internaţională. Ca să nu mai vorbim despre componenta politică din deciziile Academiei Suedeze… Vorba potcovarului de la mine din sat, cînd fi-su rata toate examenele care-i ieşeau în cale: „ehei, taică, dacă nu vrea să te treacă, nu te trece, poţi să fii tobă de carte!“. Aşa şi cu pretendenţii mei la Nobelul literar: „dacă nu vor suedejii să-ţi dea premiul, nu ţi-l dau şi gata, poţi să fii ăl mai tare de sub Soare!“. E drept că nu eşti, dar nici dacă ai fi…

Premiul Nobel pentru fotbal

Puţine popoare s-au bucurat mai mult decît noi, românii, din motive fotbalistice. Mulţimile scoase în stradă de Hagi, în 1994, n-au avut egal – procentual – nici măcar în ţara campioanei mondiale, Brazilia. Cu atît mai puţin în cea a finalistei, Italia, sau pe tărîmul semifinalistelor, Suedia şi Bulgaria. În Valahia se sărbătorea de parcă noi eram campioni mondiali, şi nu brazilienii.

Dacă ridicăm capul din colbul nostru mioritic, vom observa ceva ce nu ne va face plăcere: în 80 de ani de întrecere planetară, cam toată lumea a ajuns în semifinalele Campionatului Mondial de fotbal, numai noi nu. Ungurii, cehoslovacii, polonezii, bulgarii, turcii, sovieticii (şi apoi ucrainenii), iugoslavii (şi apoi croaţii) – cu toţii s-au furişat pînă-n semifinale, iar unii au jucat chiar finala. Mergînd mai spre vest, pe listă se înscriu nemţii, austriecii, elveţienii, italienii, francezii, belgienii, olandezii, suedezii, englezii, spaniolii, portughezii… Alţii – danezii şi grecii – au cîştigat Campionatul European. Noi – nimic!

Şi atunci, ce sărbătoream, de fapt, în vara anului 1994?! Nu cumva o himeră, o părere, o iluzie? Nu cumva noi eram campioni mondiali ai propriilor fantasme? Nu cumva ni se cuvenea Premiul Nobel pentru fotbal, dar „dacă nu vor ăia să ni-l dea, nu ni-l dau şi gata?!“

Să dăm lovitura!

Sindromul este acelaşi de la potcovar la literat, cu un popas în careul de şaişpe metri: „sîntem buni, dar nu ne vede nimeni“. Şi atunci mai bem o cinzeacă şi zicem „futu-le muma-n cur de escroci“, aşteptînd vremuri mai bune şi poate un miracol: să se nască un Hagi de zece ori mai bun decît Maradona, un Mitică mai tare decît Hemingway, Garcia Marquez, Rushdie şi Pamuk la un loc, un potcovar care să preschimbe tinichele ruginite în potcoave de aur şi să le bată în copitele tuturor mîrţoagelor…

Aur am spus? OK: senzaţia e că noi, românii, alergăm ca disperaţii după medalii de aur, fără să ne pese că mai există şi argint, şi bronz. Nu vrem să cîştigăm, ci „să dăm lovitura“. Nu urmărim să-i convingem pe sceptici prin performanţele noastre, ci „să le închidem gura“. Nu ne interesează diversele premii literare acordate de-a lungul şi de-a latul planetei, ci vrem neapărat Premiul Nobel. E ca şi cum am vrea să construim case pornind de la acoperiş. Nu avem răbdare – şi nici nu ne interesează – să facem fundaţie, ziduri trainice, structură de rezistenţă, tencuială etc. Sărim direct la acoperiş, iar, dacă e posibil, îi mai punem şi cocoşei de tablă. Cîţi cocoşei? În orice caz, mai mulţi decît are vecinul, să crape inima-n el de ciudă!

Aşa se întîmplă cînd, de fapt, nu construim, ci plătim poliţe. Pesemne că totul pleacă din sedimentarea unor frustrări istorice, intrate în structura noastră genetică. Şi de-ar fi atît, tot am mai scoate-o la capăt. Necazul e că sindromul frustrării se combină letal cu cel al neterminării. Nu doar că trecem direct la acoperiş, fără fundaţie şi ziduri temeinice, dar nici acoperişul nu-l ducem la bun sfîrşit. Mereu rămîne o gaură prin care ploaia va cădea mereu în casa noastră…

Ne lipseşte opera

Cu fotbalul n-am ajuns niciodată în careul de aşi al lumii. Dar literatura? Să fim serioşi: dacă excludem diaspora (Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, Herta Müller etc.), constatăm că în ţară ne-am tot furat căciula. Marin Preda – OK, dar nu e un Ismail Kadare. Pe Preda îl citim noi, românii, pe Kadare îl citeşte jumătate de planetă.

Dacă un albanez a reuşit, de ce n-au reuşit românii? De ce literatura mondială ne ţine la uşă, cu opincile în mînă? Probabil, tocmai pentru că ne încăpăţînăm să umblăm în opinci, convinşi că sîntem originali. De fapt, sîntem provinciali. Mergem cu loboda în traistă şi vrem să facem furori printre cîrciumarii de pe Champs-Elysées…

Ce ne lipseşte, de fapt? Cei mai mulţi vor spune: marketingul… traducerile… tradiţia… influenţa… E un fel de a găsi explicaţii în altă parte decît în bătătura ta. De fapt, ne lipseşte esenţialul: opera. Nu avem operă. Daţi-mi numele unui personaj memorabil produs de literatura română de la Petrini încoace, adică de vreo trei decenii! Nu-l veţi găsi. Asta nu înseamnă că între timp nu au apărut scriitori buni. Atîta doar că ei au continuat să fie provinciali.

După gusturile mele, un mare scriitor este acela care, prin scrisul său, se impune şi pe alte pieţe decît pe cea a ţării sale. Marii scriitori nu sînt naţionali, ci universali. Ei sînt traduşi, tipăriţi şi citiţi nu în două mii de exemplare, graţie unor instituţii de stat sau unor aranjamente culturale, ci în zeci şi sute de mii de exemplare, prin evoluţia firească a mecanismelor pieţei. Marii scriitori nu sînt publicaţi de edituri obscure ori subvenţionate, ci de marile case de editură ale lumii. Mă tem că nici un trăitor în România actuală nu se încadrează în această matrice.

Pe cînd explozia?

Şi totuşi, sînt sigur că literatura română va produce surprize plăcute în următoarele decenii. Un popor care numără 20 de milioane de suflete are, statistic, suficiente talente în stare pură. Totul e să le descoperi şi să le pui în valoare. Pînă acum, nimeni nu s-a ocupat de asta. Am temeiuri să cred că ignoranţa managerială se apropie de sfîrşit.

Primul pas l-a făcut cinematografia. Blocaţi multă vreme de dinozaurii care-şi trăgeau seva din filmografia ceauşistă, tinerii regizori au făcut o breşă în sistem şi au început să aibă acces la fonduri. Din acel moment, nimeni nu i-a mai putut opri. Premiile internaţionale au început să curgă, iar cinematografia românească se mîndreşte acum cu o generaţie de excepţie. Şi de mare viitor.

Acelaşi model va pune în mişcare şi literatura, cu precizarea că e nevoie de mai puţini bani. Un regizor, ca să facă un film, are nevoie de bugete de sute de mii sau chiar de milioane de euro. Unui scriitor îi trebuie un venit modest, un computer şi multă linişte. Nu-i va fi prea greu să le obţină.

Eu, unul, aş paria pe această industrie, a cărei „piaţă de desfacere“ nu e România, ci planeta. Important e ca totul să fie făcut profesionist, pe proiecte bine conturate. Esenţială este viziunea. Înainte de a te hotărî cum scrii, trebuie să te decizi despre ce scrii. Răspunsul se află la public. Ce vrea el? Ce se citeşte cu succes, simultan, în România, Franţa, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, SUA? Cu ce fel de literatură reuşesc să se impună pe piaţa occidentală scriitori turci, albanezi, ruşi, arabi, persani, chinezi, africani, australieni, japonezi sau latino-americani?

Dacă alţii pot, înseamnă că şi noi putem. Cu condiţia să nu mai visăm la Premiul Nobel, ci să scriem temeinic, mult şi bine. Să ne gîndim la public, nu la fantasme de scriitori frustraţi. Ar fi timpul să preţuim şi argintul, şi bronzul, renunţînd să tot aşteptăm, cu privirea pierdută-n zare, apariţia peştişorului de aur.

E timpul ca scriitorii români, ştiuţi sau neştiuţi, să-şi abandoneze propriile iluzii şi să se apuce de treabă. Au pierdut deja prea mult timp. Iar marea literatură încă îi aşteaptă. 

Grigore Cartianu este redactor-şef la ziarul Adevărul şi scriitor.

Cumpărături la ușa ta, ajutor în lupta cu COVID 19, învățare online jpeg
Educația între două crize
Pandemia a fost, pentru sistemele de educație, un adevărat cataclism care a scos la iveală, fără cosmetizare, situația dramatică a educației.
E cool să postești jpeg
Starea firească a lucrurilor
Nu doar cei doi ani de pandemie au erodat relațiile de încredere, ci, mai nou, și războiul din Ucraina, dezbinarea ideologică împărțind lumea în două tabere.
p 10 Alexis de Tocqueville WC jpg
O necesară, dar dificilă „înrădăcinare“ democratică
Istoricismul democratic este unul dintre cei mai redutabili inamici interni ai democrației.
p 1 jpg
E normal să fim normali?
Tinerilor de azi trebuie să le spunem „Zîmbiți – mîine va fi mai rău!“.
Construction workers in Iran 04 jpg
Diviziunea anomică
Viața socială nu înseamnă doar armonie perfectă, iar rolul solidarității nu este de a suprima competiția, ci doar de a o modera.
p 12 sus jpg jpg
Normalitatea și tulburarea
Traumă este orice eveniment pe care eul nostru îl gestionează cu dificultate sau pe care pur și simplu nu îl poate gestiona.
p 13 sus jpg
Cine mai vrea să meargă la birou?
Pînă la începutul pandemiei, îmi petreceam cam trei ore pe zi făcînd naveta. Asta însemna cam 16 ore pe săptămînă, cît încă două zile de muncă.
646x404 jpg
Impactul pandemiei asupra educației
Închiderea școlilor și pandemia de COVID-19 au avut consecințe negative atît asupra progresului educațional al copiilor, cît și asupra sănătății emoționale a acestora și, mai mult, asupra siguranței lor online.
Bătălia cu giganții jpeg
Iluzii, dezamăgiri și orgolii rănite
În acest Dosar antinostalgic ne-am propus să analizăm această istorie a iluziilor, dezamăgirilor și orgoliilor rănite la trei decenii (și ceva) după prăbușirea imperiului sovietic.
Urma să fie cea de A Treia Romă, dar a rezultat cel de Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice jpeg
Urma să fie cea de-A Treia Romă, dar a rezultat cel de-Al Patrulea Reich – despre logica (și moștenirea) Uniunii Sovietice
URSS a fost simultan o negare (a fostei elitei politice, pe care a eradicat-o acasă și în țările subjugate), dar încă și mai mult o prelungire (geopolitic vorbind) a vechiului Imperiu Țarist.
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă jpeg
Vladimir Putin și noua identitate imperială rusă
Cum se face că o naţiune capabilă să genereze o cultură atît de puternică e incapabilă să genereze o politică raţională?
Povești de familie jpeg
Povești de familie
Prin mărturiile familiei, am cunoscut prima fațetă a URSS-ului. A doua fațetă am descoperit-o prin cercetare și jurnalism.
Fantomele Imperiului jpeg
Fantomele Imperiului
Aceleași uniforme, aceeași atitudine menită să intimideze, aceeași impasibilitate a celui care exercită autoritatea.
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă tampon între (fosta) URSS și NATO jpeg
Ce logică are războiul? – Ucraina ca zonă-tampon între (fosta) URSS și NATO
În prezent, Ucraina este într-adevăr o zonă gri, între Rusia și NATO, sau între Rusia și lumea occidentală, un teritoriu unde se dă lupta principală între sisteme de valori.
„Comunismul pătrunde în societate precum cancerul într un corp“ – interviu cu Thierry WOLTON jpeg
Putin, un orfan al comunismului – trei întrebări pentru Thierry WOLTON
„Pentru Putin, Marele Război pentru Apărarea Patriei a asigurat prestigiul URSS în secolul XX și, prin urmare, al Rusiei.”
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV jpeg
„Ce se întîmplă acum în Ucraina este rezultatul indiferenței politice a Europei” – interviu cu Andrei KURKOV
„Pentru țări precum Polonia, România, Slovacia, războiul va continua să fie o știre pentru că se întîmplă chiar la granițele lor.“
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Europa arădeană
Frumosul municipiu de pe malul Mureșului a devenit în mod natural capitala conferințelor noastre.
Criza ideologică și realinierea politică jpeg
Criza ideologică și realinierea politică
Există indiscutabil o relaţie între fenomenul ideologic şi fenomenul transformărilor sociale.
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană jpeg
Libertatea și inamicii ei – o privire europeană
Prima observaţie pe care aş face-o este că nu trebuie să căutăm noutatea cu orice preţ.
Sinuciderea celei de a treia Rome jpeg
Sinuciderea celei de-a treia Rome
În secolul al XVII-lea, în următoarele ocurenţe ale formulei „Moscova, a treia Romă”, sesizăm o inversare a raportului dintre Biserică și imperiu.
Kundera după Kundera  Tragedia Europei Centrale? jpeg
Kundera după Kundera. Tragedia Europei Centrale?
Cum ar suna azi, în Ungaria, acel strigăt din 1956? Vă puteţi închipui?
Europa politică vs Europa geopolitică jpeg
Europa politică vs Europa geopolitică
Încercarea Europei Centrale de a-și găsi o identitate politică undeva între Germania şi Rusia a fost şi continuă să fie sortită eşecului.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Cum e azi, cum era odată
Regresul nu poate exista decît în condițiile în care credem că există și progres.
Există regres în istorie? jpeg
Există regres în istorie?
Nimeni nu ne poate garanta că mîine va fi mai bun decît azi sau decît ieri.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.