În cartierul cu

Publicat în Dilema Veche nr. 225 din 7 Iun 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Distanţa între un cartier din arondismentul 14 al Parisului şi un cartier din Bacău este de o amintire. Julien şi soţia lui au deschis cu cîţiva ani în urmă o patiserie în zona gării din Bacău. Nu le-a mers. S-au întors în Franţa cu imaginea că românilor nu le place să mănînce în oraş pentru că, paradoxal, e semn că "n-ai ce mînca acasă". Şi-au regăsit la Paris "bulanjeria" lăsată unui asociat şi cel mai bine le merge duminica: de pe la 10 pînă pe la 13, francezii stau la coadă pentru o baghetă de pîine, cam cum stăteau românii înainte de ’89 pentru orice. Nodul arondismentului este Cité Universitaire: cartier studenţesc, staţie de RER şi de tramvai deopotrivă. RER-ul B, tren-metrou care leagă miezul Parisului de periferiile sale din est şi din sud, iese din măruntaiele pămîntului să ia o gură de aer şi să înghită alţi călători. Tramvaiul T3 desparte orgolios, ca o jucărie nouă, silenţioasă, rezidenţele studenţeşti de parcul Montsouris. "Căminele" studenţeşti formează în sine un cartier. Risipite pe hectare întregi, construcţiile reprezintă fiecare, uneori şi prin arhitectură, cîte o ţară fondatoare: de la Statele Unite la Cambodgia, de la Japonia la Cuba. România n-are şi nici n-a investit vreodată într-o "casă" pentru studenţii şi cercetătorii săi. Indiferent însă de guvernele sau industriaşii din lumea întreagă care, din 1920 încoace, au avut grijă de tinerii lor veniţi să înveţe la Paris, cele 40 de rezidenţe îi primesc de mult şi pe locatarii "orfani": peste 130 de naţii de studenţi se întîlnesc zi de zi, dorm, mănîncă, dansează, vizionează spectacole, citesc, iubesc, studiază sau lenevesc la Cité Universitaire, un fel de Turn Babel orizontal, oglinda prin excelenţă a unui Paris metisat. Chiriaş în Turnul Babel. Că să ajungi însă chiriaş în Turnul Babel de la Cité Universitaire trebuie să fii student, cercetător sau universitar străin cu... dare de mînă. O cameră de două persoane ajunge pînă la 800 de euro pe lună, e adevărat, cu Internet la liber, dar cu bucătăria comună, pe palier. Alina a locuit doi ani în rezidenţa Danemarcei. "Cu mobilierul vechi, uzat, apuci să te înveţi. Într-o duminică am ajuns însă la urgenţă pentru că-mi intrase o aşchie adînc în palmă, nu mai eram în stare nici să scriu." Studenta la chimie şi-a căutat un apartament în colocaţie în Paris. Pînă la urmă a găsit o "cameră de bonă" chiar în zonă. Locuieşte la o familie de francezi, dar în camera de serviciu, dintr-o aripă supraetajată a clădirii, fără lift şi fără încălzire centrală. Pentru dormitorul ei strîmt prestează servicii de bonă. Îl duce şi îl ia pe Thomas de la creşă şi are grijă de el pînă seara cînd se întorc părinţii de la serviciu. Dacă stă cu el şi în week-end, e plătită cu 8 euro şi 10 cenţi pe oră. Nu regretă linoleumul ros de la Cité Universitaire, deşi a auzit că se fac renovări. În camera ei de bonă a cîştigat un pic de intimitate, dar a pierdut un parfum inedit: cînd intrau indienii în bucătăria comună, tot căminul începea să miroasă a mirodenii. Nemaiavînd unde găti, Alina mănîncă la restaurantul studenţesc aflat în interiorul campusului Cité Universitaire. Principiul e simplu: pe baza legitimaţiei de student îţi poţi cumpăra oricîte bonuri valorice vrei, valabile la orice restaurant din celebra reţea CROUS împînzită în tot Parisul, în special în jurul marilor universităţi. Pentru 2 euro şi 80 de cenţi ai dreptul la trei feluri: entrée, plat şi dessert. La Cité Universitaire, CROUS-ul e o uzină de fabricat şi distribuit mîncare, o cantină pestriţă, nu doar prin păienjenişul de limbi vorbite: pentru că la casă nimeni nu mai scoate din buzunar legitimaţia, ai sentimentul că la Cité Universitaire flămînzii Parisului şi ai lumii au fost invitaţi de studenţi să ia masa împreună. Conferinţă lacustră în parcul Montsouris. Tramvaiul 3 se strecoară la răstimpuri între campus şi parcul Montsouris ca o virgulă nesigură între predicat şi complementul său. Parcul e complementul de vacanţă al cartierului. Trotuare colţuroase te scot în cîte un luminiş ocupat deja de un grup de oameni "în transă" care fac un balet ciudat, exerciţii de gimnastică date parcă pe relanti. Cobori mai departe şi ajungi la lac unde din loc în loc plutesc către mal bucăţi de pîine umflate de apă. Raţele şi gîştele le ocolesc indiferente, îndestulate de generozitatea sutelor de trecători, învăluiţi pesemne într-un soi de autism, de vreme ce rămîn insensibili la avertismentele "Vă rugăm nu hrăniţi păsările". Trei ponei prietenoşi bat cu copitele lor mărunte pietrişul unei alei în semicerc, într-un du-te-vino întrerupt din trei în trei minute de schimbarea călăreţilor: alţi copii încalecă, părinţii plătesc 3 euro cursa şi scot telefoanele mobile ca să fotografieze. Sîmbăta şi duminica un sunet de talangă umple parcul pînă dincolo de manej: unul dintre păpuşari iese în faţa teatrului de marionete aflat în capătul de jos al lacului şi anunţă începerea reprezentaţiilor. Repertoriul se schimbă în fiecare lună. Ritmic, văzduhul parcului e străpuns de trecerea RER-ului printr-o galerie suspendată. Cînd e soare, se întîmplă un fenomen ciudat. Ai sentimentul că dintr-odată studenţii şi locuitorii cartierului părăsesc brusc clădirile, ca nişte gîndaci speriaţi, spre a se aduna la oră fixă în parcul Montsouris. Arhitectura ca de amfiteatru a parcului închipuie lacul drept scenă şi, aşezaţi direct pe iarbă, zeci de privitori aşteaptă cine ştie ce conferinţă lacustră. Picătura de timp liber are în Franţa un loc geometric circumscris. Nu e niciodată "în faţa" sau "în spatele" blocului, ca în România, unde ciorchini de copii se joacă nestingheriţi şi nesupravegheaţi. E o imagine care lipseşte cu totul din peisajul unui cartier parizian. În timp ce mama lui Thomas face jogging, Alina, studenta, are grijă de băieţel în parcul Montsouris. O însoţesc la plecare pînă la "bulanjeria" lui Julien. Cumpărăm baghete şi-l întreb pe patiserul dezamăgit de Bacău dacă la întoarcerea din România la Paris a găsit cartierul schimbat. - Tramvaiul a răsărit peste noapte. L-au dat şi la ştiri în România. Şi încă ceva: bar-tabacul vecin cu mine a fost preluat de chinezi. De cînd cu legea antifumatului în Franţa, la tejgheaua chinezului se aşază din ce în ce mai puţini oameni din cartier. În schimb, la "bulanjeria" lui Julien e coadă în fiecare duminică. În cartierul gării de la Bacău nu i-a mers. În cartierul studenţilor din arondismentul 14 al Parisului, pîinea lui cu gust de făină aprinsă, uitată prea mult într-un sac, e antiteza desăvîrşită a gustului de carton al pîinii de la supermarket.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucraina „fierbe“: înfrângerea teribilă cu România, descrisă într-un cuvânt de presa de la Kiev
Prezentă cu vedetele ei în SUA, echipa Ucrainei a suferit un rezultat de neconceput.
image
Mii de iranieni au ieșit în stradă în semn de susținere a atacului asupra Israelului
Mii de iranieni au ieșit duminică dimineața devreme pe străzile din Iran, în semn de susținere pentru atacul fără precedent cu drone și rachete în curs de desfășurare împotriva dușmanului înrăit Israel.
image
De ce a primit un jandarm din București în contul personal peste 1,6 milioane lei. „Ce de bani!”
Un subofiţer de la Direcția de Jandarmerie a Municipiului București, care îşi aştepta zilele acestea salariul, s-a trezit că i-au intrat în cont peste 1,6 milioane lei, adică peste 300.000 de euro.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.