"Impactul francofoniei nu mai e astăzi strict cultural" - dialog cu Cristian PREDA

Publicat în Dilema Veche nr. 432 din 24-30 mai 2012
"Impactul francofoniei nu mai e astăzi strict cultural"   dialog cu Cristian PREDA jpeg

A făcut parte din prima serie de bursieri ai statului francez după 1989. Cristian Preda şi-a dat doctoratul la Paris în Sciences Po, iar apo a înfiinţat la Bucureşti o secţie cu predare în limba franceză la Facultatea de Ştiinţe Politice. A tradus şi a editat sistematic autori din sfera politilogiei şi filozofiei. Ca secretar de stat la MAE, a coordonat organizarea la Bucureşti a reuniunii Organizaţiei Interbaţionale a Francofoniei.


Ce înseamnă limba şi cultura franceză pentru formarea şi cariera dvs. academică? Vă puteţi imagina „un alt Cristian Preda“, format intelectual în afara francofoniei?

Era cît pe-aci să existe „un alt Cristian Preda“: în 1990, am depus o cerere de bursă pentru Germania şi una pentru Franţa. După mineriada din iunie, nemţii au zis că sîntem periculoşi, anulînd orice bursă, iar francezii – că trebuie totuşi să ne ajute, drept pentru care au acordat 250 de stipendii pentru studenţi. Aşa am ajuns să studiez la Paris, mai întîi la Sorbona, apoi la École des Hautes Études en Sciences Sociales, unde am susţinut doctoratul în 1998. Iată de ce pot spune că am fost format, la Bucureşti şi la Paris, de Mircea Flonta şi Gheorghe Vlăduţescu, dar şi de Pierre Manent şi Marcel Gauchet, i-am audiat pe Lucian Boia şi Andrei Pleşu, dar şi pe François Furet şi Pierre Rosanvallon. Limba franceză e şi cea în care am început să predau, abia după cîţiva ani „debutînd“ şi în română. Din păcate, nimeni nu ştie cîţi dintre cei 250 de bursieri din prima generaţie predau sau publică în franceză: Institutul Francez a început să tipărească un anuar cu foştii bursieri, dar în dreptul lui 1990 nu figuram prea mulţi.

Aveţi experienţa traducerii şi editării/coordonării unor volume/colecţii importante din eseişti, politologi, istorici francezi (şi nu numai). Ce impact (mai) are astăzi bibliografia franceză/francofonă în ştiinţele politice (şi umaniste în general), într-o perioadă în care în România au pătruns masiv lucrări de sorginte anglo-americană?

Am tradus o duzină de autori francezi din ultimele două secole – de la Constant şi Tocqueville la Aron şi Manent –, dar am editat şi mulţi autori anglo-saxoni de ştiinţe politice, în colecţiile pe care le-am coordonat de-a lungul anilor la Nemira sau Humanitas. Domeniul acesta e, de fapt, plural în România. La Facultatea unde predau din 1992, la Universitatea Bucureşti, avem o secţie francofonă şi una anglofonă, pe lîngă cea cu predare în română: fiecare dintre ele pune accentul pe bibliografia redactată în limba secţiei, fără a le neglija pe celelalte. E un echilibru greu de asigurat, dar rezultatul e bun: nu o dată studenţii de la ştiinţe politice care termină secţia franceză sînt primiţi la universităţi americane, iar anglofonii continuă uneori la Paris. Bibliografiile de specialitate înclină spre literatura anglo-saxonă şi fiindcă aceasta e mult mai bogată ca limbă ştiinţifică. Am avut la Facultatea de Ştiinţe Politice teze redactate şi susţinute în franceză, dar şi în engleză. Acum, cînd poţi pleca uşor în străinătate, nu pare ceva extraordinar, dar în anii ’90 am făcut o figură aparte.

În istoria modernă şi recentă, Franţa a fost pentru România nu doar un model cultural şi instituţional, dar şi un sprijin politic în diverse împrejurări. În ultima vreme, peisajul a fost dominat de „problema romilor“, mult mediatizată, dar şi de o anume răceală a relaţiilor dintre preşedinţii Băsescu şi Sarkozy. E grav?

Am avut privilegiul de a asista la discuţiile pe care Traian Băsescu le-a avut şi cu Jacques Chirac, în 2006, şi cu Nicolas Sarkozy, în 2008. Nu pot spune public prea multe, fiindcă nu se face. Jurnalul meu conţine însă secvenţe memorabile. E cert că încrederea iniţială a fost pusă în pericol de felul în care chestiunea romilor a fost tratată la Paris, dar – aş adăuga – şi la Bucureşti. Din fericire, relaţiile economice şi culturale nu au fost afectate. Iar relaţia politică a fost restabilită în ultima parte a mandatului lui Sarkozy. Ambasadorul Henri Paul a jucat un rol important în acest dosar sensibil. Sînt convins că François Hollande va trata România cu mult interes. De altfel, cred că dincolo de incidentele legate de ceea ce aţi numit „problema romilor“, Franţa a rămas principalul nostru suporter în arena internaţională: de la aderarea la NATO la sprijinul pentru Dacian Cioloş, Franţa a susţinut interesul României. Nu există ceva comparabil în dreptul vreunui alt membru al Uniunii.

Schimbarea preşedintelui în Franţa trebuie să ne provoace aşteptări majore de îmbunătăţire a relaţiilor franco-române?

„Major“ e un termen greu de folosit în vremuri de criză. E loc pentru un plus de investiţii franceze, cum e şi pentru cooperare ştiinţifică. Sper, de asemenea, că vom avea mai multe produse culturale franceze la Bucureşti şi în marile centre universitare. În interiorul Uniunii, relaţia cu Franţa va rămîne, sînt convins, solidă, indiferent de culoarea politică a guvernelor de la Paris şi de la Bucureşti şi indiferent dacă în vreuna dintre ţări va exista coabitare sau nu. Nici măcar filo-americanii radicali de la noi nu spun altceva...

Aveţi o experienţă instituţională importantă în domeniul francofoniei: ca secretar de stat la MAE, aţi „adus“ la Bucureşti summit-ul francofoniei. Cît de important a fost atunci pentru România şi „cu ce am rămas“ după cîţiva ani?

Pardon, on dit sommet, pas summit! În 2006, au venit la Bucureşti aproape 100 de şefi de stat sau de guvern, ca şi miniştri de Externe din ţările francofone. Organizarea a impus România ca posibilă gazdă a unor mari reuniuni internaţionale, aşa că, la doi ani după aceea, Bucureştiul a organizat şi un summit NATO. Pe de altă parte, cu ocazia sommet-ului francofoniei, am iniţiat un program de burse pentru studenţii şi cercetătorii din ţările francofone: România a primit de atunci încoace cîteva sute de bursieri, în domenii foarte diverse, la Bucureşti, Iaşi, Cluj, unde există centre francofone. Se reînnoadă astfel o tradiţie a studiilor în România, care a făcut ca numeroşi membri ai elitelor africane, de exemplu, să fie formaţi în anii ’70 şi ’80 la noi. Am întîlnit astfel de persoane, din Madagascar în Mali, din Maroc în Nigeria: româna vorbită de ei îmi răsună în urechi şi acum. În prezent, nu mai e nevoie să înveţe română cînd vin la studii. O învaţă totuşi, împrumutînd evident accentul moldovenesc sau ardelenesc.

Strict statistic, francofonia pare să piardă teren în România: azi avem mai puţini vorbitori de franceză decît în urmă cu 10-15 ani. Ce e dincolo de cifrele din statistici? Care mai e impactul francofoniei în România?

E adevărat că în România ultimilor ani engleza şi spaniola sînt în creştere, în timp ce franceza şi germana sînt în scădere. E loc însă pentru cel puţin două limbi străine în bagajul fiecărui elev. Din punctul acesta de vedere, sîntem mai degrabă bine situaţi în Uniune. Pînă şi în vremea comunismului se studiau două limbi străine la şcoală. Impactul francofoniei nu mai e astăzi strict cultural, aşa cum ne-am obişnuit să credem acum cîteva decenii. A vorbi franceză, fie şi ca a doua limbă străină, înseamnă nu doar a putea citi mari scriitori în limba lor, ci şi a avea o şansă în plus atunci cînd cauţi o slujbă. Mai trebuie să luăm în seamă ceva, şi anume faptul că francofonia a fost iniţial „domeniul rezervat“ unei elite, motivul fiind acela că şcoala privea, pînă la Al Doilea Război Mondial, o minoritate. Abia în comunism franceza a fost „une affaire de masse“. Postcomunismul pare să ne întoarcă la un statut ultra-minoritar al limbii franceze, deşi educaţia e în continuare de masă. Există, în schimb, după 1989, un număr de departamente universitare în cadrul cărora se predă în franceză. Nu trebuie uitat că Agence Universitaire de la Francophonie şi-a stabilit sediul regional pentru Europa Centrală şi Orientală la Bucureşti.

Unii spun că francofonia e în continuare importantă în lume (pentru a echilibra dominaţia englezei şi a „culturii americanizate“ a globalizării), alţii spun că vremea „fineţurilor“ de acest fel a trecut şi că tăvălugul uniformizării globale e implacabil. Care e, totuşi, punctul de echilibru între aceste opţiuni divergente?

Atunci cînd vine vorba despre ce limbi vor fi vorbite în viitor, primul lucru care îmi vine în minte este o experienţă pe care am trăit-o în Senegal, dar care e valabilă şi pentru alte ţări, nu doar africane. La Dakar, am remarcat că franceza e amestecată într-un chip special cu wolof. Ce înseamnă asta? Că, în anumite situaţii, aceeaşi persoană vorbeşte franceză, alteori – wolof, dar şi, în fine, în funcţie de interlocutor, un amestec al celor două limbi. Nu e ceva privat, fiindcă poţi auzi şi radiouri care practică amestecul inedit. Se poate oare spune care e limba vorbită? Viitorul va arăta probabil mai degrabă aşa decît ca o lume dominată de engleză. „Fineţurile“ vor rămîne şi ele, fiindcă au fost şi sînt pe gustul unei elite minuscule ca număr în raport cu ansamblul. 

a consemnat Mircea VASILESCU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.