Il Grande Premio di Consolamento…

Publicat în Dilema Veche nr. 981 din 26 ianuarie – 1 februarie 2023
image

Mai 1997. Sorrento, Italia. Particip, alături de mai mulți colegi doctoranzi la Geologie, Universitatea București, la o conferință internațională a tinerilor cercetători europeni. Este încă un an cu inflație de peste 100%, salariile noastre sînt de tineri cercetători, adică simbolice. Plecăm toată echipa spre Napoli cu trenul din București, iar în Sorrento stăm într-un camping. Banii sînt teribil de puțini. Dar sîntem tineri, întorși după o lună de teren la gurile Dunării cu muncă pe o mare aproape mereu furtunoasă, iar soarele Mediteranei ne încălzește sufletele. 

Sîntem fericiți și pentru că lucrarea la care sînt coautor a primit premiul cel mare al conferinței, „Grande Cyprea d`Oro“. Gazdele noastre organizează o cină de gală pentru toți cîștigătorii. Pentru a participa, ni se cere însă o „contribuție simbolică“. Simbolică pentru alții, fiindcă pentru mine, tînăr cercetător cu 25 de dolari pe lună, suma cerută era astronomică. Așa că fericirea noastră se cam topește, stau împreună cu colegul Gigi la ieșirea din clădirea care găzduise conferința și încercăm să vedem ce am putea face, unde am putea merge cu puținele lire pe care le mai aveam. Ies din clădire studenții napoletani, cu care deja ne împrieteniserăm. Ne chestionează, curioși, de ce nu ne-am dus la Gala Premianților. Nu trebuie să intrăm în detalii pentru că se prind imediat. Așa că ne invită să ne dea ei „Il Grande Premio di Consolamento per i più simpatici partecipanti“

„Știți să faceți diferența între diferitele feluri de Limoncello?“ La răspunsul nostru negativ, sîntem invitați să mergem cu ei „la un tur de degustare“. Le repet că sîntem lefteri, dar răspunsul lor e categoric: „Mergeți cu noi și despre bani nu se discută. Ați auzit vorba «Dacă ești la Roma te porți ca un roman»? La fel se face și la Napoli!“. În centrul orașului, producătorii au micile lor magazine de desfacere, fiecare ticsit cu butoaie cu mai multe rețete de Limoncello, din diferiți ani. Iar la intrare fiecare magazin are mici pahare de carton pentru degustare. Așa că ne primim premiul – un tur de șase „Limoncellării“. Așa cum ne învață prietenii noștri, în fiecare magazin testăm maximum patru sortimente, ca să nu fim luați la ochi de proprietari. La finele serii ne retragem spre camping ușor euforici, savurînd gustul dulce-acrișor al consolării. 

Cu aceeași ocazie, unul dintre chelnerii micului bufet din campingul în care stăteam vine la mine și mă roagă să îl prezint unei colege pe care o găsea atrăgătoare. O întreb pe colega mea dacă ar vrea să iasă în oraș cu individul respectiv. Ea îmi răspunde scurt și clar: „Știi că bărbatul trebuie să fie mai frumos ca Dracul? Ăsta nu se califică!“. Cum mă îndepărtez de ea, chelnerul se și repede la mine să mă întrebe care e rezultatul. Îmi e teribil de jenă să îi spun că nu îl vrea pentru că e urît, așa încît inventez pe loc o scuză. Îi zic că fata e dintr-o familie foarte bine așezată, că au pretenții mari în societate și că nu vrea să își piardă timpul cu un prăpădit de chelner. Văd cum îi pică cerul în cap, se întoarce și dă să plece. Începe să zîmbească însă și îmi spune consolat: „O fi ea cineva, dar vezi ce gusturi bune am?“. 

Din Italia în Delta Dunării, același an, 1997. Campaniile de măsurători de teren încep vara, la finele lui iulie, și se încheie la jumătatea lui octombrie. Străbatem Delta cu viteza melcului, locuind pe un ponton dormitor, tractat de o șalupă, ambele închiriate de la o companie din Tulcea. Pe șalupă lucrează și marinarul Gogu, un individ mic, negricios și slab ca un țîr. Cînd nu are în sînge nici un fel de alcool (adică destul de rar) este destul de retras, necomunicativ, dar foarte parolist. Altfel are mereu o părere sau un comentariu în legătură cu orice și nici eficiența nu mai e aceeași. Sîntem la Sfîntu Gheorghe, e ultima zi înainte de a începe deplasarea cea lungă spre Jurilovca, timp în care nu vom fi în contact cu nimeni. Gogu ne anunță că pleacă la poștă să dea un telefon acasă și că revine cît poate de repede. Nu revine însă prea curînd, îl recuperează ceilalți marinari de pe drum, beat mort. A aflat că soția lui a fugit în lume și a luat din casă toate economiile și ce mai aveau de preț. Plecăm cu pontonul spre Jurilovca și, în cele trei săptămîni cît durează drumul, Gogu se transformă treptat într-o persoană serioasă, care bea din ce în ce mai puțin spre deloc. Ajunși în Jurilovca, marinarii află că societatea la care lucrau le dă salariile de pe lunile din urmă. Gogu se oferă voluntar să dea o fugă la Tulcea să vină cu banii întregului echipaj, marinarii îi dau procuri ca să le poată ridica salariile și omul pleacă hotărît la drum. Trece o zi, trec două, trece săptămîna. Nici urmă de Gogu. În cele din urmă, căpitanul șalupei reușește să afle numărul de telefon al fratelui dispărutului, care îi transmite: „Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva“.

Adrian Stănică este cercetător științific la Institutul Național pentru Geologie Marină – GeoEcoMar, profesor onorific la Universitatea din Stirling, Marea Britanie.

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.